ICCJ. Decizia nr. 2740/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2740/2010
Dosar nr. 7867/62/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 reclamanta SC F. SRL Braşov a chemat în judecată pârâta Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti Bucureşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.) solicitând conform precizării ulterioare obligarea pârâtei la plata sumei de 226,964 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor furnizate asiguraţilor, a sumei de 284.525, 68 lei penalităţi de întârziere pe perioada 25 noiembrie 2005 - 25 noiembrie 2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002 modificat potrivit actelor adiţionale anexate, iar potrivit art. 7 din contract reclamanta prin farmaciile sale a eliberat medicamente asiguraţilor din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pe bază de reţete. Din valoarea totală a medicamentelor în cuantum de 496.641,88 lei pârâta a achitat suma de 102.357,57 lei, iar suma de 167.320, 21 lei a fost invalidată de echipele de control ale pârâtei. Diferenţa de 226.964, 10 lei s-a recunoscut prin adresa din 27 aprilie 2006, deşi s-a efectuat procedura concilierii directe suma susmenţionată nu a fost achitată reclamanta a calculat penalităţi de întârziere potrivit art. 14 din contract.
Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei arătând că acesta putea fi exercitat cel mai târziu până la data de 10 aprilie 2006. Pe fondul cauzei a soliciatat respingerea cererii, întrucât receptele trimise nu îndeplinesc criteriile legale pentru a putea fi decontate.
Prin sentinţa civilă nr. 534/C din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis cererea formulată şi precizată de reclamantă şi în consecinţă pârâta a fost obligată să plătească acesteia suma de 226.964 lei debit; 248.525,68 lei penalităţi de întârziere, precum şi 7.862 lei cheltuieli de judecată.
Totodată, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 15 februarie 2002, între părţi s-a încheiat contractul de furnizare de medicamente modificat potrivit prevederilor actelor adiţionale anexate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din contract, reclamanta prin farmaciile sale a eliberat medicamente asiguraţilor din sistemul C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe bază de reţete, valoarea facturată pârâtei fiind de 496.641,88 lei. În urma verificărilor efectuate asupra celor 1899 recepte potrivit raportului de audit din 24 martie 2003, notelor de constatare din 6 aprilie 2005 şi din 25 noiembrie 2005 au fost invalidate recepte de 167.320,21 lei fiind achitată reclamantei suma de 102.357,57 lei.
Diferenţa de 226.964,10 lei rezultată în urma celor trei verificări a fost recunoscută de pârâtă potrivit adreselor din 27 aprilie 2006 şi din 11 octombrie 2006.
Deşi a fost efectuată procedura concilierii directe pârâta neachitând debitul restant recunoscut, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere potrivit prevederilor art. 14 din contract pe perioada 25 noiembrie 2005 – 25 noiembrie 2008.
Împotriva sentinţei civile nr. 534/C din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Braşov, pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti a declarat apel, solicitând admiterea excepţiei prescripţiei la acţiune, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă, atât cu privire la debitul principal, cât şi cu privire la penalităţile de întârziere.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 5 şi art. 8 din acelaşi act normativ, Legea nr. 95/2006 şi Legea nr. 145/1997.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, păstrarea sentinţei atacate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La rândul său, intimata chemată în garanţie Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului cu motivarea că în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat cererea de chemare în garanţie formulată de către intimata-pârâtă este inadmisibilă, atâta timp cât obiectul cererii se întemeiază pe obligaţii ce rezultă dintr-un contract de furnizare medicamente încheiat exclusiv între pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. şi reclamanta SC F. SRL faţă de care C.N.A.S. nu are obligaţii de garanţie sau despăgubire.
Prin Decizia nr. 95/Ap pronunţată la data de 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva sentinţei civile nr 534/C din 15 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Braşov pe care a desfiinţat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Braşov.
Împotriva deciziei, în termen legal, reclamanta SC F. SRL a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susţine că instanţa de apel interpretând greşit actul dedus judecăţii, respectiv contractul de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002 pe care l-a considerat ca fiind act civil, deşi acesta este un act comercial, a aplicat greşit normele de procedură civilă privind competenţa materială a primei instanţe. Consideră că nelegal Judecătoria Braşov ar fi competentă material să judece cauza care ar fi civilă şi nu Tribunalul Braşov, secţia comercială, care a şi judecat dosarul în primă instanţă şi care a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Atât intimata-pârâtă C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Bucureşti, cât şi intimata-chemată în garanţie au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului având în vedere natura civilă a contractului de furnizare medicamente.
În drept, intimatele au invocat dispoziţiile Legii nr. 95/2006, HG nr. 1331/2001 şi Legea nr. 145/1997.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Criticile recurentei referitoare la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a contractului de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002, nu pot fi reţinute, întrucât în mod judicios instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt incidente în prezenta cauza, considerând că textul de lege menţionat stabileşte fără echivoc natura juridică a relaţiilor contractuale dintre furnizorii de medicamente şi casele de asigurări de sănătate.
Potrivit textului de lege sus menţionat „ relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă (..)".
La data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 25 noiembrie 2008, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii intrase în vigoare astfel că nu se poate reţine critica recurentei potrivit căreia s-ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât legea a statuat pe deplin că relaţiile privind furnizarea de medicamente sunt de natură civilă, astfel că nici cel care o interpretează nu poate să stabilească decât ceea ce legea prevede expres, în speţă, caracterul civil al contractului de furnizare de medicamente din 15 februarie 2002.
De altfel, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, chiar dispoziţiile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale, dispoziţii abrogate prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, stabileau expres că „relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă", iar contractul de furnizare medicamente încheiat între părţi producea efecte sub egida normelor legale prevăzute de OUG nr. 150/2002 astfel cum rezultă din actele adiţionale încheiate între părţi la acest contract (dosarul de fond).
În consecinţă, instanţa de apel a dat o justă interpretare şi aplicare a legii faţă de natura civilă a contractului dedus judecăţii. Totodată, în mod corect a apreciat că fiind vorba despre relaţii de natură civilă, orice acţiune în pretenţii - izvorând din respectarea totală sau parţială a clauzelor contractuale - trebuie raportată obligatoriu la normele de procedură reglementate de dispoziţiile codului de procedură civilă, respectiv la art. 1, art. 2 cu trimitere la art. 10 din acelaşi cod şi astfel competenţa materială şi teritorială în primă instanţă, atât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cât şi în raport de normele de procedură anterior menţionate, aparţine Judecătoriei Braşov, iar nu Tribunalului Braşov, secţia comercială.
Pentru toate argumentele de fapt şi de drept care preced, recursul reclamantei este nefondat şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, menţinându-se hotărârea instanţei de apel, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 95/Ap din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2553/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2816/2010. Comercial → |
|---|
