ICCJ. Decizia nr. 2749/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2749/2010
Dosar nr. 12436/3/2008
Şedinţa publică din 15 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 12436/3/2008, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC F.H. SA solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 66.000 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi calculate conform clauzei 8.14.2 pentru nerespectarea termenului privind prezentarea documentelor prevăzute la clauza 8.12 alin. (2), în vederea considerării ca realizate a investiţiilor prevăzute prin clauza 8.13 alin. (1) pentru scadenţa din 31 decembrie 2006, clauze stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 21 decembrie 2001.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială 10566 din 3 iulie 2009, a respins ca nefondată acţiunea formulată de A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC F.H. SA.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că la data de 21 decembrie 2002, A.P.A.P.S. (A.V.A.S.) în calitate de vânzător a încheiat cu pârâta SC F.H. SA în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 209.030 acţiuni, din capitalul social al SC M. SA Constanţa.
Prin clauza 8.13 alin. (1) din contract, cumpărătorul s-a obligat să efectueze în societate, o investire/aport de capital social de 525.000 dolari S.U.A.
În termen de 30 de zile de la data efectuării investiţiei, conform art. 8.13 alin. (2), cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului, un raport vizat de cenzorii societăţii, care să ateste valoarea investiţiei.
În caz de neexecutare a investiţiei, cumpărătorul s-a obligat să plătească o penalitate de 30% din suma rămasă neinvestită.
În raport de probatoriul administrat, tribunalul a reţinut că societatea cumpărătoare a realizat în perioada 2002-2006 un aport în numerar de 530.411 dolari S.U.A., conform certificatului de atestare fiscală din 26 iulie 2007.
Întrucât, investiţia a fost realizată, clauza penală prevăzută de art. 8.14 alin. (2) din contract, nu a fost activată, iar creditorul obligaţiei nu poate cere debitorului său, atât penalităţi cât şi executarea obligaţiei.
Prin Decizia nr. 57 din 1 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respins ca nefondat, apelul, declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinţei comerciale nr. 10566 din 3 iulie 2009.
În motivarea deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că intimata pârâtă a efectuat în perioada 2002-2006 o investiţie în numerar de 530.411 dolari S.U.A. în societatea privatizată SC M. SA conform art. 8.13 din contractul de vânzare-cumpărare.
Termenul scadent pentru majorarea de capital social era 31 decembrie 2006, iar realizarea acestuia a avut loc la 2 mai 2006, înainte de scadenţă.
Potrivit art. 8.14.2 din contract, intimata pârâtă s-a obligat ca în cazul neefectuării investiţiilor să plătească o penalitate de 30% din suma rămasă neinvestită.
Penalităţile pentru nexecutarea contractului se percep doar pentru neefectuarea prestaţiei asumate şi nu pentru nerespectarea termenului vizând prezentarea documentelor, prevăzut de art. 8.13 alin. (2).
Nu a fost reţinută nici susţinerea în sensul că penalităţile erau solicitate pentru că investiţia nu putea fi considerată ca fiind realizată în absenţa certificatului menţionat de art. 8.13, deoarece o atare interpretare efectuată pentru prima dată în apel, încalcă dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. Cum în prima instanţă, apelanta reclamantă a pretins o sumă de bani cu titlu de penalităţi pentru netransmiterea în termenul prevăzut a unor documente, în apel, nu poate pretinde penalităţi pentru neîndeplinirea unor alte obligaţii contractuale.
Împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a formulat recurs, reclamanta A.V.A.S., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, recurenta arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1073 C. civ. şi OG nr. 25/2002.
Prin respingerea apelului, instanţa a modificat acordul de voinţă al părţilor, exprimat prin încheierea contractului în pofida clauzelor contractuale obligatorii atât faţă de părţi cât şi pentru organul judiciar investit.
Pentru nerespectarea clauzei 8.13 alin. (2) din contract, cumpărătorul s-a angajat să transmită vânzătorului în termen de 30 de zile de la data efectuării investiţiei, un raport vizat de cenzorii societăţii.
Deşi, angajamentele investiţionale asumate au fost realizate de intimata pârâtă în cursul anului 2006, documentele privind realizarea investiţiei au fost transmise cu adresa din 29 martie 2007, ulterior scadenţei de prezentare a documentelor, respectiv data de 30 ianuarie 2007.
Cum documentele au fost transmise cu nerespectarea termenelor cuvenite de părţi, reiese că investiţia nu putea fi considerată ca fiind realizată, pârâta, datorând astfel penalităţi.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de incidenţa art. 1073 C. civ., potrivit căruia debitorul este ţinut de îndeplinirea exactă a obligaţiei, în caz contrar, creditorul având dreptul la dezdăunări.
Interpretarea clauzei contractuale, cu privire la penalităţi, rezultă cu precădere din temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, coroborate cu regulile generale de interpretare a clauzelor contractuale incidente.
Contractul de vânzare cumpărare este guvernat de principiul pacto sunt servanda iar prin interpretarea dată clauzelor, instanţa a intervenit în acordul de voinţă al părţilor, modificând contractul, iar penalităţile sunt datorate şi în raport de art. 16 alin. (1) din OG nr. 25/2002.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, se constată că recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, iar criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci la greşita apreciere a probelor, respectiv realizarea investiţiilor în termenul contractual.
Interpretarea dată probelor constitue o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-şi găseşte incidenţa, întrucât instanţa a interpretat corect clauzele contractuale, fără să modifice acordul de voinţă aşa cum susţine recurentaşi fără a încălca dispoziţiile OG nr. 25/2002.
Este de observat că părţile litigante au încheiat în condiţiile art. 969 – art. 970 C. civ., contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 2001 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 209.030 acţiuni din capitalul social al SC M. SA Constanţa.
Recurenta arată că instanţa de judecată a încălcat regulile de interpretare a contractului dar, instanţa de apel la interpretarea dată a avut în vedere atât regulile generale cât şi regulile speciale de interpretare a contractelor, prevăzute în articolele 970, art. 977-985 C. civ.
Clauzele unui contract, alcătuiesc un întreg, de aceea ele nu pot fi desprinse din contextul în care se încadează, regulă reglementată de dispoziţiile art. 982 C. civ.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că intimata pârâtă şi-a îndeplinit obligaţiile investiţionale asumate prin contractul enunţat, respectiv investiţia în numerar de 530.411 dolari S.U.A. în societatea SC M. SA, conform art. 8.13 din contract.
Majorarea de capital a fost constatată prin hotărârea A.G.A. din data de 12 aprilie 2006 urmată de actul adiţional din 12 aprilie 2006, operaţiuni înregistrate la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Termenul scadent pentru îndeplinirea investiţiilor, era 31 decembrie 2006 iar realizarea investiţiei s-a făcut la data de 12 aprilie 2006.
Chiar recurenta reclamantă arată că „angajamentul investiţional asumat" a fost realizat în anul 2006, dar solicită despăgubiri conform clauzelor contractuale, pentru netransmiterea documentelor privind realizarea investiţiei.
Clauza prevăzut la art. 8.14.2 din contract, prevede expres că intimata cumpărătoare „se obligă ca în cazul neexecutării investiţiilor „ să plătească o penalizare egală cu 30% din suma rămasă neinvestită".
Părţile nu au prevăzut aceeaşi sancţiune şi pentru netransmiterea în termen a documentelor vizând realizarea investiţiei. La art. 8.13 alin. (2) din contract se arată că pentru urmărirea şi verificarea respectării obligaţiilor asumate, cumpărătorul va transmite în termen de 30 de zile de la realizarea investirii un raport vizat de cenzori, fără a arăta că pentru neîndeplinirea acestei obligaţii se aplică sancţiunea prevăzută de art. 8.14.2 din contract.
Ca urmare, instanţa de apel, a interpretat corect clauzele contractuale, ţinând cont atât de regulile generale cât şi de regulile speciale prevăzute de art. 976, art. 977-985 C. civ., interpretând coordonat clauzele contractului, ţinând cont de faptul că ele alcătuiesc un întreg şi nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează.
La data scadenţei obligaţiei prevăzută de art. 8.13.1 respectiv 31 decembrie 2006, intimata pârâtă executase obligaţia, context în care nu datorează penalităţi conform art. 8.14.2 din contract, această sancţiune neputând fi extinsă la obligaţiile prevăzute de art. 8.13 alin. (2) în cazul în care părţile au prevăzut că sancţiunea se aplică doar pentru „neexecutarea investiţiilor". Cum investiţiile au fost executate în termenul prevăzut, nu se poate susţine că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale.
Nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) din OG nr. 25/2002, evocate de recurentă deoarece şi acest text de lege vizează aplicarea sancţiunilor pentru „nerealizarea investiţiilor", ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, ţinând cont de faptul că investiţia a fost confirmată în termenul prevăzut de art. 8.13.1 din contract.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 57 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2748/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3014/2010. Comercial → |
|---|
