ICCJ. Decizia nr. 3014/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3014/2010
Dosar nr. 9766/1/2009
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti reclamanta SC V.C. SRL Iaşi a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SRL Bucureşti, solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea contractului din 27 martie 2006 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 23.408,31 lei reprezentând avans pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale conform ordinului de plată din 2006 şi suma de 2.818,64 lei dobândă.
Prin sentinţa comercială nr. 8336 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei şi cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Urmare declinării, Tribunalul, prin sentinţa comercială nr. 4128/2008 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC V.C. SRL Iaşi şi s-a dispus rezoluţiunea contractului din 27 martie 2006 încheiat de părţi, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 23.408,31 lei reprezentând avansul de 30% achitat de reclamantă plus suma de 2.818,64 lei dobânda legală.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că părţile au încheiat contractul din 2006, în baza căruia reclamanta a achitat un avans de 30% din preţul lucrărilor, respectiv 23.408,31 lei. Deşi reclamanta a achitat avansul, pârâta nu a probat în niciun fel că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, neînţelegând să dea curs încercării de conciliere directă, astfel încât contractul de execuţie lucrări nu a mai putut fi executat.
Rezoluţiunea contractului este o sancţiune pe care legiuitorul o prevede pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate iar din probele administrate nu rezultă executarea lucrărilor, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 1020 – art. 1021 C. civ. privind rezoluţiunea.
Ca urmare a rezoluţiunii contractului, pârâtul a fost obligat şi la restituirea avansului primit în cuantum de 23.408,31 lei plus dobânda legală în sumă de 2.818,64 lei în raport de dispoziţiile art. 43 C. com.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 4128/2008 a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub număr unic 2585/3/2008 din 5 iunie 2009.
Prin Decizia comercială nr. 363/2008 a Curţii de Apel Bucureşti s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantă, iar prin Decizia comercială nr. 531/2008 pronunţată în dosarul al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de recurenta SC A.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 363/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisă la aceeaşi instanţă pentru judecarea apelului.
După casare, instanţa a respins apelul prin Decizia comercială nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată SC V.C. SRL Iaşi a solicitat rezoluţiunea contractului din 27 martie 2006 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 26.226,95 lei. Cererea principală are ca obiect rezoluţiunea contractului iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) Tribunalul judecă în primă instanţă cererile neevaluabile în bani. La data învestirii instanţei, respectiv 12 octombrie 2007, erau în vigoare dispoziţiile legale menţionate iar cererea privind obligarea la plata sumei de 26.226,95 lei este o cerere accesorie, competenţa Tribunalului fiind apreciată în raport de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.
De asemenea şi sentinţa apelată nr. 4128 din 21 martie 2008 a fost pronunţată înainte de publicarea Deciziei în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la caracterul evaluabil în bani al litigiilor civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor cate juridice privind drepturile patrimoniale.
Atâta timp cât hotărârea apelată a fost pronunţată înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea a constatat că Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost competent să judece în primă instanţă cererea reclamantei, având ca obiect rezoluţiunea contractului (cerere neevaluabilă în bani la data promovării acţiunii şi data pronunţării sentinţei apelate) şi obligarea pârâtei la plata sumei de 22.408,31 lei (cerere accesorie în raport de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ.) context în care Curtea constată că primul motiv de recurs este neîntemeiat.
Pe fondul cauzei s-a constatat că părţile au încheiat la data de 27 martie 2006 contractul de execuţie lucrări având ca obiect execuţia, finalizarea şi întreţinerea lucrărilor de construcţii-montaj conform anexei.
În baza art. 2.2 din contract intimata SC V.C. SRL Iaşi a plătit apelantei pârâte un avans de 30% în sumă de 23.408,31 lei, fapt ce rezultă din factura fiscală din 2006 şi ordin de plată din 2006.
Întrucât apelanta - pârâtă nu a demarat lucrările în baza contractului încheiat de părţi, intimata dând eficienţă dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., aplicabil în materie comercială, a invitat apelanta - pârâtă la conciliere directă pentru data de 9 august 2007, dar fără rezultat.
Având în vedere că pârâta nu a administrat nicio probă din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor contractuale, instanţa de fond a dispus rezoluţiunea contractului din 27 martie 2006. Contractul încheiat de părţi este un contract sinalagmatic iar caracteristica esenţială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor.
Rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia.
Având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, neexecutarea nu poate fi imputată reclamantei iar pârâta a fost pusă în întârziere, instanţa de fond în mod corect a dispus rezoluţiunea contractului din 2006, având în vedere dispoziţiile art. 1021 C. civ.
Atâta timp cât nu s-au administrat probe din care să rezulte că neexecutarea contractului nu este imputabilă apelantei - pârâte, că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite la capitolul V art. 5.1 din contract, în situaţia în care intimata - pârâtă a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite la art. 5.2 din contract, Curtea a constatat că motivele de apel invocate sunt nefondate.
Apelanta pârâtă, la data de 5 aprilie 2006 a primit suma de 23.408,31 lei, reprezentând 30% din preţul contractului conform art. 2.2.1. Un efect al rezoluţiunii contractului este repunerea părţilor în situaţia anterioară, apelanta - pârâtă fiind obligată să restituie suma primită în temeiul contractului desfiinţat. La suma de 23.408,31 lei, reprezentând contravaloarea avansului, în mod corect s-a calculat şi dobânda legală în raport de dispoziţiile art. 43 C. com.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL Bucureşti care a invocat dispoziţiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, aproape o copie fidelă a apelului, recurenta arată că pe fondul cauzei acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată întrucât este culpabilă pentru neexecutarea contractului de execuţie lucrări din 27 martie 2006 deoarece pârâta trebuia să obţină autorizaţiile de construire de la autorităţile în drept.
În executarea contractului din 2006 recurenta a încheiat contractul din 3 aprilie 2006 cu SC R.C.T. SRL şi contractul din 4 aprilie 2006 cu AF A.M.C. SRL, situaţie în care avansul în sumă de 23.408,30 lei achitat de reclamantă a fost cheltuit pentru începerea executării contractului.
Recurenta a mai susţinut că hotărârea este nelegală şi pentru faptul că s-a acordat dobânda pentru o sumă nedatorată.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Recurenta - pârâtă a solicitat modificarea deciziei recurate, prin expunerea cronologica a faptelor, dar fără indicarea criticilor concrete pe care se sprijină motivele de nelegalitate, încadrabile în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., la care se face doar o simplă trimitere. Cu toate acestea, Înalta Curte le va cerceta şi va răspunde recurentei prin prezentele considerente.
Din expunerea de motive la cererea de recurs, rezulta că pârâta - recurentă a criticat hotărârea atacată nu pe temeiurile de drept la care a făcut referire, ci pentru motive ce ţin de netemeinicia acesteia, ceea ce nu poate conduce la modificarea hotărârii.
Or, potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri poate fi ceruta pentru motive de nelegalitate in situaţiile concrete menţionate la pct. 1 - 9 din acest articol.
În atare situaţie, daca criticile aduse hotărârii recurate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, controlul judiciar urmând a se efectua în consecinţă.
Analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte îl găseşte nefondat în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
Recurenta deşi face trimitere la art. 969 şi art. 970 C. civ. precum şi la art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (3), art. 3 alin. (1) lit. c), art. 5 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. Recurenta urmăreşte, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate şi care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor şi faţă de situaţia de fapt reţinută (şi care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greşită a acesteia.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţele de fond şi de apel, din probatorii rezultând că în temeiul contractul de execuţie lucrări din 27 martie 2006 recurenta avea calitatea de executant pentru o lucrare la obiectivul economic (realizarea unei benzi de decelerare). De asemenea, susţine recurenta, culpa intimatei constă în neobţinerea proiectelor, avizelor, aprobărilor şi a materialelor, necesare realizării obiectului contractului de execuţie lucrări de către SC V.C. SRL, care ar fi fost în sarcina acesteia din urmă să le obţină.
Totodată, recurenta, referindu-se la avansul achitat de intimata în vederea realizării obiectivului contractului de execuţie lucrări din 27 martie 2006, susţine că aceşti bani au fost folosiţi pentru deschiderea şantierului, unde urma sa se efectueze lucrarea, deplasând la faţa locului utilaje, un cilindru compactor, panouri şi alte materiale necesare efectuării lucrării, angajând muncitori, încheind diverse contracte de prestări servicii.
Aşa cum rezulta din art. 1.1. al contractului de execuţie lucrări din 27 martie 2006, executantul, respectiv SC A.C. SRL, avea obligaţia sa execute, finalizeze şi să întreţină lucrările de construcţie, în baza proiectelor puse la dispoziţie de beneficiar, respectiv SC V.C. SRL.
Aşadar, intimata avea obligaţia de a pune la dispoziţia recurentei doar proiectul pentru realizarea obiectivului economic, ci nu avize, autorizaţii materiale de construcţii, etc.
Or, afirmaţiile recurentei cum că intimata avea obligaţia să obţină avizele, aprobările, precum şi materialele ce urmau să fie necesare realizării obiectivului economic sunt, în mod evident, neîntemeiate.
Potrivit ari. 5.2.2 din contract, care se referă la obligaţiile SC V.C. SRL în vederea realizării obiectivului economic prevăzut în contractul de execuţie lucrări din 27 martie 2006, nu se află şi obţinerea avizelor şi aprobărilor necesare realizării contractului.
În acest articol, care se referă la obligaţiile intimatei, este prevăzut faptul că SC V.C. SRL trebuie să asigure finanţarea executării contractului, să pună la dispoziţia recurentei amplasamentul şi orice alte terenuri, clădiri etc, şi să se prezinte la recepţia lucrării.
Art. 5.2.2 menţionează clar: „costurile pentru consumul de utilităţi de orice natură pe perioada desfăşurării lucrărilor se suportă de către executant", respectiv de către SC A.C. SRL.
Art. 1.2 stipulează clar că executantul SC A.C. SRL, va executa lucrările în condiţii de „perfectă legalitate".
Capitolul VII Garanţii, art. 7.1 prevede că executantul SC A.C. SRL, garantează că lucrările executate de acesta sunt conforme cu prevederile documentaţiei elaborate de acesta din urmă.
Aşadar, SC V.C. SRL nu avea obligaţia să obţină avizele, autorizaţiile, materialele de construcţii etc. pentru realizarea obiectivului economic.
Din adresa din 10 aprilie 2006 recurenta face referire la oferta de preţuri a acesteia pentru realizarea lucrărilor la obiectivul economic. Mai mult, recurenta recunoaşte că documentaţia trimisă nu avea încă avizul A.N.D.
Pentru restituirea presupuselor sume efectuate de recurentă, aceasta trebuie să prezinte acte justificative, financiar contabile, înregistrate în balanţa societăţii.
Prin adresa din data de 9 iunie 2006, recurenta face referire la clarificarea tuturor aspectelor care ţine de colaborarea cu intimata, făcând referire la contracte şi obiective economice care nu legătură prezenta cauză.
Astfel, aceasta face referire la lucrările de la SDC S., SDC R. SDC S.G., SDC C., SDC V. Deci nu este nici o referire SDC H. ce face obiectul prezentei cauze.
Prin invitaţia la conciliere din 13 iunie 2006 intimata este de acord să deconteze sumele legate de deplasarea muncitorilor, cazarea şi retragerea acestora de la SDC S., iar în ceea ce priveşte SDC H., numai cu condiţia ca recurenta să prezinte documente legale justificative (facturi de transport şi cazare în original, ordine de deplasare semnate şi ştampilate atât de staţia S. cât şi de SC A.C. SRL, precum şi orice alte documente justificative).
Dacă aceste contracte de prestări servicii ar fi fost încheiate pentru SDC H., factura de prestări servicii se emite conform art. 155 alin. (2) Cod Fiscal, privind întocmirea facturilor. De asemenea, pentru livrarea de bunuri factura fiscală se emite la data livrării de bunuri, iar pentru prestările de servicii cel mai târziu la data de 15 a lunii următoare cele în care prestarea a fost efectuată. Astfel factura din 5 iulie 2006 a fost emisă după notificarea de reziliere a contractului. De asemenea, factura a fost emisă la data de 12 ianuarie 2007. Prin prezentarea unor facturi, recurenta încearcă să acrediteze ideea că acestea au fost emise pentru lucrări efectuate la SDC H. şi că au un caracter exigibil, lucru care este în mod evident contrar realităţii.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 380 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2749/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3016/2010. Comercial → |
|---|
