ICCJ. Decizia nr. 3099/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3099/2010
Dosar nr. 5911/118/2008
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3432 din 6 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 5911/118/2008 al Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială de contencios administrative şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.U. SRL, prin administrator judiciar C.A. şi SC P.S. SRL şi în consecinţă s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1498 din 20 martie 2008 încheiat între pârâte privind imobilul în suprafaţă de 1678 m.p. situat administrativ în Agigea judeţul Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat în temeiul art. 975 C. civ., revocarea contractului de vânzare-cumpărare anterior menţionat, cu motivarea că deţine un titlu executoriu prin care pârâta SC R.U. SRL a fost obligată să-i plătească suma de 135.378,62 lei, însă ulterior pronunţării sentinţei, pentru a-şi crea o stare de insolvabilitate, această pârâtă a înstrăinat către pârâta SC P.S. SRL şi cu complicitatea acesteia, singurul imobil pe care îl avea în proprietate, cauzându-i în acest mod un prejudiciu evident reclamantei.
Raportând această stare de fapt la dispoziţiile legale invocate, tribunalul a arătat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii revocatorii deoarece reclamanta are împotriva pârâtei SC R.U. SRL o creanţă materializată prin sentinţa civilă nr. 5094 din 8 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, iar prin înstrăinarea imobilului ce putea fi valorificat în cadrul procedurii executării silite a creat un prejudiciu pentru reclamantă.
De asemenea, intenţia de fraudă rezultă din împrejurarea că, contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat la data de 20 martie 2008, adică ulterior obţinerii titlului executoriu, iar condiţia existenţei prejudiciului este îndeplinită întrucât prin pretinsa vânzare a unicului imobil, pârâta şi-a creat în mod deliberat o stare de insolvabilitate.
Totodată, s-a înlăturat apărarea pârâtei vânzătoare potrivit căreia transferul dreptului de proprietate s-a efectuat prin factura fiscală nr. 727260 din 25 iulie 2007, respectiv anterior obţinerii titlului executoriu de către reclamanta, cu motivarea că în materie de imobile acest transfer are loc la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Apelul declarat de pârâta SC P.S. SRL a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 1 din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrative şi fiscal, care în argumentarea soluţiei pronunţate a arătat, în sinteză, că hotărârea tribunalului, este temeinică şi legală raportat la starea de fapt şi condiţiile cerute de art. 975 C. civ., pentru admiterea acţiunii pauliene.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC P.S. SRL Agigea criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 975 C. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru admiterea acţiunii revocatorii deoarece actul atacat s-a încheiat anterior obţinerii titlului executoriu de către reclamantă şi contrar celor reţinute prin Decizia recurată, tranzacţia a cărei revocare s-a cerut nu are un caracter fraudulos chiar dacă este încheiat între două societăţi comerciale, care deşi au multe elemente în comun sunt independente, cu contabilitate şi bilanţul propriu, nefiind îndeplinită nici cerinţa complicităţii la fraudă a terţului.
De asemenea, arată recurenta, nici condiţia existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile nu este îndeplinită pentru că pe rolul Judecătoriei Constanţa se află un dosar în care pârâta vânzătoare are calitatea de reclamantă în contradictoriu cu reclamanta din prezenta cauză, astfel că în ipoteza în care cele două creanţe se vor compensa, SC R.C.G. SA, îşi va pierde calitatea de creditor al societăţii vânzătoare. Pe de altă parte, menţionează recurenta, actul atacat nu a avut consecinţe păgubitoare pentru creditoare şi nu i-a creat sau mărit starea de insolvabilitate, deoarece intimata putea uza de măsurile asiguratorii în vederea protejării creanţei sale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 975 C. proc. civ., acţiunea revocatorie reprezintă posibilitatea juridică conferită creditorului de a ataca actele încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii.
Din această perspectivă, cerinţa existenţei unei creanţe certe, lichide, exigibile şi anterioară actului a cărui revocare s-a cerut este îndeplinită în speţă având în vedere calitatea pârâtei SC R.U. SRL, de debitoare a reclamantei SC R.C.G. SA, creanţă izvorâtă din titlu executoriu materializat în sentinţa civilă nr. 5094 din 8 octombrie 2007 a Tribunalului Constanţa.
În acest context, prin înstrăinarea unicului imobil, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte la data de 20 martie 2008, s-a cauzat un prejudiciu creditoare reclamante constând în alterarea gajului general, cu consecinţa de a nu-şi putea realiza dreptul său de creanţă împotriva debitoarei care în acest fel şi-a mărit starea de insolvabilitate.
Cât priveşte caracterul fraudulos al actului şi respectiv, complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, în mod corect au reţinut instanţele anterioare că şi această cerinţă este îndeplinită în condiţiile în care pârâtele care au încheiat actul a cărei revocare s-a solicitat au aceeaşi structură a acţionariatului.
De menţionat că susţinerea recurentei potrivit căreia dreptul de proprietate asupra imobilului s-ar fi transmis la data de 25 iulie 2007, adică anterior obţinerii titlului executoriu de către reclamantă, este nefondată pentru că în materie de imobile acest drept se transmite la data încheierii actului în formă autentică, care în speţă a operat la data de 20 martie 2008, adică ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 5094 din 8 octombrie 2007.
În concluzie, recursul este nefondat şi va fi respins, ca atare, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.S. SRL AGIGEA împotriva deciziei nr. 1/ COM din 11 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3098/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3108/2010. Comercial → |
|---|
