ICCJ. Decizia nr. 2793/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2793/2010
Dosar nr. 1392/39/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanţii P.P.T.D. şi SC C. SRL prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Suceava au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună revocarea pârâtului OG din funcţia de administrator al societăţii şi excluderea acestuia din societate.
Pârâtul, prin cererea reconvenţională, a solicitat să se dispună dizolvarea societăţii pentru neînţelegeri grave între asociaţi care face imposibilă continuarea activităţii.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 222 din 22 februarie 2008 în urma probelor administrate inclusiv expertiză contabilă, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor, a luat act că pârâtul-reclamant a renunţat la capătul de cerere privind dizolvarea societăţii.
Totodată, s-a admis acţiunea conexă a reclamantului-pârât OG şi s-a dispus excluderea pârâtului P.P.T.D. din SC C. SRL Fălticeni.
De asemenea, s-a dispus ca reclamantul-pârât OG să rămână unic asociat al SC C. SRL Fălticeni cu o participare la capitalul social de 100 %.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că ambele părţi au adus prejudicii societăţii dar reclamantul-pârât P.P.T.D. a adus prejudicii mai mari societăţii şi a săvârşit acte în interes personal, respectiv pentru a impulsiona activitatea comercială a propriei afaceri şi a facilitat achiziţionarea unui spaţiu comercial la un preţ extrem de avantajos de către societatea la care soţia sa este unic asociat.
Apelul formulat de reclamantul-pârât P.P.T.D. împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 95 din 11 septembrie 2008, reţinând, în esenţă, că deşi nu s-a motivat apelul în virtutea caracterului devolutiv a acestei căi de atac, având în vedere susţinerile reclamantului din acţiunea introductivă instanţa a procedat la verificarea hotărârii apelate şi a constatat că din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că ambele părţi au săvârşit acte ce au produs prejudicii societăţii, însă cele săvârşite de către apelantul-reclamant au adus prejudicii mai mari, astfel că s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva deciziei nr. 95 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava reclamantul-pârât P.P.T.D. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 2419 din 15 octombrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantului P.P.T.D., a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe întrucât instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor privind motivele de excludere şi nici a apărărilor formulate în raport de cererea reconvenţională şi acţiunea conexă a intimatului.
În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 8 din 18 februarie 2010, a admis apelul reclamantului-pârât P.P.T.D., a schimbat sentinţa nr. 222 din 22 februarie 2009 şi în rejudecare a admis atât acţiunea principală cât şi acţiunea conexă în sensul că a dispus excluderea din SC C. SRL Fălticeni, atât a pârâtului reclamant OG cât şi a reclamantului pârât P.P.T.D. Totodată, s-a luat act că pârâtul reclamant a renunţat la cererea de dizolvare a societăţii şi a dispus dizolvarea societăţii şi înscrierea acestei menţiuni în Registrul Comerţului.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat fără echivoc faptul că ambii asociaţi se fac vinovaţi de prejudicierea societăţii.
Argumentarea primei instanţe în sensul că prejudiciul adus de reclamant societăţii ar fi mai mic decât cel pretins cauzat de pârât nu are suport legal întrucât, nicio dispoziţie a Legii nr. 31/1990 nu consacră principiul necesităţii continuării societăţii şi nu reglementează vreo excepţie de la aplicarea sancţiunii excluderii atunci când asociatul administrator se face vinovat de fraudă. Pe de altă parte, cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 reglementează excluderea din societate ca sancţiune pentru actele frauduloase comise de asociatul administrator, ori aplicarea sancţiunii excluderii nu poate fi înlăturată pe simplul motiv considerent că în acest mod s-ar evita dizolvarea societăţii, câtă vreme este cert dovedită săvârşirea culpabilă a faptelor prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva deciziei nr. 8 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, a declarat recurs pârâtul OG întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în materie în ceea ce priveşte admiterea acţiunii reclamantului-pârât P.P.T.D. reţinând fără temei că sunt aplicabile motivele de excludere din societate prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, a arătat recurentul, instanţa de apel a reţinut fără temei că a prejudiciat societatea cu diferenţa de valoare neamortizată şi preţul de valoare, în condiţiile în care din raportul de expertiză întocmit de expert V. rezultă că societatea îi datorează suma de 203.688.200 lei, neexistând prejudiciu şi nici intenţia de a frauda societatea.
Ori, susţine recurentul, din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că prin vânzarea autoturismului O.A. a intenţionat să prejudicieze societatea şi nici că prejudiciul reţinut de instanţa de apel era real, efectiv în condiţiile în care acest autoturism a fost cumpărat din banii proprii, cu care a creditat societatea, iar societatea nu i-a restituit această sumă.
Totodată, arată recurentul, instanţa de apel a reţinut, fără temei, că înscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile experţilor efectuate de experţii M.A. şi A.I. confirmă faptul că în iulie 2003 pârâtul reclamant şi-a însuşit toate mărfurile aflate în patrimoniul sau custodia societăţii.
În opinia recurentului, instanţa de apel a dispus fără temei dizolvarea societăţii, în condiţiile în care vinovat de fraudă este doar reclamantul pârât nejustificându-se dizolvarea societăţii, care este o măsură excepţională, ce se pronunţă numai în situaţii fără ieşire în care societatea este împiedicată să funcţioneze, ceea ce în speţă nu este dat.
Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul-pârât.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând este de remarcat că majoritatea covârşitoare a criticilor aduse de recurentul pârât se raportează la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză.
Din conţinutul motivării căii de atac mai rezultă că recurentul şi-a manifestat dezacordul cu privire la constatările expertizei chestiuni de fapt ce nu pot fi reanalizate în această cale de atac întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate. În consecinţă, chestiunile de fond care vizează aprecierea instanţei asupra situaţiei de fapt nu pot fi reanalizate în recurs, întrucât acestea vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei.
Din acest amalgam de critici poate fi desprinsă una ce vizează nelegalitatea deciziei recurate şi anume interpretarea şi aplicarea greşită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 are în vedere situaţia fraudării societăţii care constă în principiu în acţiuni sau omisiuni intenţionate săvârşite de asociatul administrator. Demonstrarea fraudei este o chestiune de fapt, care a rezultat din lucrările expertizei cât şi din celelalte probe aflate la dosar.
Astfel, se va reţine faptul că demonstrarea fraudării societăţii ţine de judecata fondului, de situaţia de fapt care nu poate fi reconsiderată în recurs, aceste fapte constituind în realitate fundamentul soluţiei care a fost pronunţată cu respectarea art. 222 lit. d) din Legea societăţilor comerciale.
Cât priveşte critica recurentului conform căreia instanţa de apel a dispus fără temei dizolvarea societăţii şi aceasta este nefondată.
Între părţile în proces, la momentul constituirii societăţii în nume colectiv, s-a stabilit un raport convenţional care este rezultatul acordului de voinţă dintre asociaţi exprimat pentru conlucrarea în cadrul societăţii comerciale. Introducerea acţiunii de excludere şi a cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat dizolvarea societăţii demonstrează încetarea stării de convergenţă a asociaţilor care, în speţă, scoate în evidenţă un fond conflictual.
Fiind în discuţie o societate de persoane cu un „caracter închis" datorită relaţiei „intuitu personae" este, de asemenea, evident că primează valenţele elementului afectiv care impune verificarea dezacordului societar din perspectiva celor două cereri.
În raport de contextul speţei şi de criticile formulate în recurs, se constată că instanţa a dat prevalenţă excluderii ambilor asociaţi şi ca o consecinţă dizolvarea societăţii apreciind în mod corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 222 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Prin urmare nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea soluţiei pronunţată de Curtea de Apel, aşa încât recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul OG împotriva deciziei nr. 8 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2792/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2794/2010. Comercial → |
|---|
