ICCJ. Decizia nr. 2796/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2796/2010
Dosar nr. 2399/1/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 5224/40/2006 la data de 26 octombrie 2006 reclamanţii SC C. SA Botoşani (devenită SC A. SA Botoşani), M.G., L.D.D., B.G., S.E., D.P., C.O., I.C., B.V., O.M., F.E., H.E., S.D., A.C., P.A. şi M.I. cheamă în judecată pe pârâţii S.V., L.N., L.M.A. şi A.V. solicitând să se anuleze aşa-zisa hotărâre A.G.A. din 29 septembrie 2006, actul adiţional la actul constitutiv al societăţii şi procesul-verbal de şedinţă.
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 5302/40/2006 din 2 noiembrie 2006 reclamanţii A.D., A.E., A.M., E.A., B.C., B.N., B.E., B.D., B.M., C.B., B.R., B.A., C.A., C.M., M.C., C.E., C.M., D.O., D.M., D.S., F.A., G.V., G.A., G.P., H.V., H.D., H.F., I.F., I.B.C., I.G., L.O., L.R., M.R., M.V., M.E., N.I., O.E., O.M., E.O., P.R., P. V., P.M., P.T., M.P., P.E., P.L., P.A., R.D., D.D., S.O., S.D., S.N., Ş.V., S.D., S.C., S.M., S.A., T.C., T.G.M., Ţ.E.V., Ţ.I., U.V., U.U.C., V.A., V.M. şi M.V. cheamă în judecată pe pârâţii S.V., L.N., L.M.A. şi A.V. solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. de la SC C. SA Botoşani (actualmente SC A. SA Botoşani) din 29 septembrie 2006, adunare ce s-a desfăşurat la sediul SC M. SA Botoşani.
Prin încheierea de şedinţă din 19 decembrie 2006, instanţa, în temeiul art. 164 C. proc. civ. dispune conexarea dosarului nr. 5302/40/2006 la dosarul nr. 5224/40/2006.
Reclamanţii, prin cererea din data de 8 februarie 2007 precizează că înţeleg să se judece în contradictoriu cu pârâţii L.N., S.V. şi A. V., în calitate de administratori ai SC C. SA, şi cu SC C. SA Botoşani (SC A. SA Botoşani) în calitate de pârâtă, stabilind astfel cadrul procesual, în conformitate cu art. 132 din Legea nr. 31/1990.
La data de 22 februarie 2007, C.C. formulează cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, încuviinţată în principiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 48 şi art. 52 C. proc. civ., prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2008.
Tribunalul Botoşani, prin sentinţa nr. 23 din 4 martie 2008, respinge excepţia netimbrării acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor persoane fizice, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, respinge acţiunea reclamantei SC C. SA Botoşani, ca inadmisibilă, admite acţiunea reclamanţilor acţionari persoane fizice A.D., A.E., A.M., E.A., B.C., B.N., B.E., B.D., B.M., C.B., B.R., B.A., C.A., C.M., M.C., C.E., C.M., D.O., D.M., D.S., F.A., G.V., G.A., G.P., H.V., H.D., H.F., I.F., I.B.C., I.G., L.O., L.R., M.R., M.V., M.E., N.I., O.E., O.M., E.O., P.R., P. V., P.M., P.T., M.P., P.E., P.L., P.A., R.D., D.D., S.O., S.D., S.N., Ş.V., S.D., S.C., S.M., S.A., T.C., T.G.M., Ţ.E.V., Ţ.I., U.V., U.U.C., V.A., V.M. şi M.V. în contradictoriu cu pârâţii S.V., L.N., L.M.A. şi A.V., dispune anularea hotărârii A.G.A. vizate şi a procesului verbal de şedinţă din 29 septembrie 2006, precum şi a actului adiţional la actul constitutiv al SC C. SA (devenită SC A. SA) întocmit în baza menţionatei hotărâri şi respinge ca nefondată cererea de intervenţie formulată de intervenientul C.C.
Împotriva sentinţei nr. 23 din 4 martie 2008 a Tribunalului Botoşani declară apel pârâţii şi intervenientul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 89 din 30 iunie 2008 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, admite însă apelul pârâţilor declarat împotriva unei alte sentinţe, respectiv împotriva sentinţei nr. 1599 din 29 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 913/COM/CJ/2005 al Tribunalului Botoşani, schimbă în parte sentinţa menţionată, în sensul că respinge ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin Decizia nr. 633 din 26 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamanţii recurenţi A.D., A.E., A.M., E.A., B.C., B.N., B.E., B.D., B.M., C.B., B.R., B.A., C.A., C.M., M.C., C.E., C.M., D.O., D.M., D.S., F.A., G.V., G.A., G.P., H.V., H.D., H.F., I.F., I.B.C., I.G., L.O., L.R., M.R., M.V., M.E., N.I., O.E., O.M., E.O., P.R., P. V., P.M., P.T., M.P., P.E., P.L., P.A., R.D., D.D., S.O., S.D., S.N., Ş.V., S.D., S.C., S.M., S.A., T.C., T.G.M., Ţ.E.V., Ţ.I., U.V., U.U.C., V.A., V.M. şi M.V. împotriva deciziei nr. 89 din 30 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând contradicţii grave între dispozitivul deciziei recurate care vizează sentinţa nr. 1599 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Botoşani şi considerentele sale care au în vedere sentinţa atacată de apelanţii reclamanţi, respectiv sentinţa nr. 23 din 24 martie 2008 a Tribunalului Botoşani.
Împotriva deciziei instanţei de recurs, la data de 16 martie 2009, pârâta Leontieş Mioara Angela, intimată în recurs, în contradictoriu cu intimaţii A.D., A.E., A.M., E.A., B.C., B.N., B.E., B.D., B.M., C.B., B.R., B.A., C.A., C.M., M.C., C.E., C.M., D.O., D.M., D.S., F.A., G.V., G.A., G.P., H.V., H.D., H.F., I.F., I.B.C., I.G., L.O., L.R., M.R., M.V., M.E., N.I., O.E., O.M., E.O., P.R., P. V., P.M., P.T., M.P., P.E., P.L., P.A., R.D., D.D., S.O., S.D., S.N., Ş.V., S.D., S.C., S.M., S.A., T.C., T.G.M., Ţ.E.V., Ţ.I., U.V., U.U.C., V.A., V.M. şi M.V. formulează contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., prin care solicită anularea hotărârii menţionate şi, în rejudecare, respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că Decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale constând în neobservarea de către instanţa de recurs a faptului că cererea de recurs a reclamanţilor recurenţi încalcă prevederile art. 3021 lit. c) şi d) C. proc. civ., precum şi că eronat nu s-a reţinut în Decizia contestată că recurenţii au făcut referire la dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., fără ca acestea să se regăsească în dezvoltările din cererea de recurs.
Pârâta S.V. formulează şi ea contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi decizii, în contradictoriu cu aceiaşi intimaţii, invocând acelaşi temei de drept şi aceleaşi motive, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2400/1/2009.
Prin încheierea din 11 februarie 2010n pronunţată în dosarul nr. 2400/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, dispune conexarea contestaţiei în anulare formulată de S.V. la dosarul de faţă, dând eficienţă dispoziţiilor art. 164 alin. (2) C. proc. civ.
La data de 11 mai 2010 intimatul M.I. invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiilor în anulare formulate de contestatoarele L.M.A. şi S.V. care, în recursul soluţionat prin Decizia contestată, au avut calitate de intimate pârâte.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare de faţă se constată că aceasta este întemeiată.
În raport de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. invocate de contestatoare ca temei de drept, se reţine că o contestaţie în anulare poate fi promovată numai de partea în litigiu care a avut calitatea de recurent în cauza în care instanţa de recurs a pronunţat hotărârea atacată, parte care se poate prevala de faptul că dezlegarea dată de instanţă ar fi rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, în această lumină numai recurentul justificând un interes în promovarea unor contestaţii în anulare.
În cauză se constată că ambele contestatoare au avut în calea de atac a recursului calitatea procesuală de intimate pârâte şi nu de recurente, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. invocate de contestatoare, contestaţiile formulate de către acestea sunt inadmisibile.
Astfel fiind, în considerarea dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse ca inadmisibile contestaţiile în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei nr. 633 din 26 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatoarele L.M.A. şi S.V. împotriva deciziei nr. 633 din 26 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca inadmisibile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2795/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Comercial → |
---|