ICCJ. Decizia nr. 2800/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2800/2010
Dosar nr. 50/40/2005
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 53 din 3 ianuarie 2005, reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC S. SA Dorohoi aflată în faliment pentru a se constata, în favoarea sa, a dreptului de proprietate prin accesiune, asupra construcţiei ce se află amplasată pe terenul căii ferate din perimetrul Staţiei C.F.R. Dorohoi, judeţul Botoşani având destinaţia de seră horticolă.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 1 martie 1997 având ca obiect închirierea terenului situat în Staţia C.F.R. Dorohoi.
Pârâta însă, ignorând prevederilecontractuale, a construit o clădire cu destinaţia de seră horticolă.
Mai arată reclamanta că pârâta îi datorează suma de 19170,80 euro, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului ocupat în perioada 1 noiembrie 2001 – 21 octombrie 2004, aşa încât în compensare cu această sumă, reclamanta solicită în temeiul art. 494 C. civ., atribuirea construcţiei edificate pe terenul său.
Pârâta, prin lichidatorul judiciar desemnat, solicită respingerea acţiunii ca nefondată întrucât reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului pe care este edificată construcţia terenului din litigiu şi deci nu poate pretinde recunoaşterea unui drept de accesiune în temeiul textului legal menţionat.
Mai arată pârâta că imobilul din litigiu nu mai este în patrimoniul său, fiind adjudecată de terţe persoane în cadrul lichidării judiciare efectuate conform Legii nr. 64/1995 republicată şi de altfel construcţia a fost edificată înainte de încheierea contractului de închiriere, cu acordul reclamantei.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie actualii proprietari ai construcţiei, F.C.L. şi F.M., invocând faptul că sunt proprietari de bună credinţă, întrucât au dobândit bunul prin cumpărare la licitaţia publică organizată de către lichidatorul judiciar, conform încheierii judecătorului sindic din 3 noiembrie 2004.
Prin precizările depuse la dosar reclamanta a solicitat introducerea în cauză, conform art. 57 şi urm. C. proc. civ., a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, întrucât terenul pe care se află construcţia din litigiu este proprietatea publică a statului român.
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât bunul din litigiu nu a făcut obiectul contractului de concesiune din 24 ianuarie 2002 încheiat cu reclamanta.
Ministerul Finanţelor Bucureşti nu a depus întâmpinare la dosar.
Prin sentinţa nr. 374 din 6 iulie 2006 Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, cererea de intervenţie, precum şi cererea reclamantei întemeiată pe art. 57 C. proc. civ.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză, faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află construcţia din litigiu, edificată de către pârâtă, reclamanta intenţionând, pe baza propriilor susţineri, să întreprindă toate demersurile în vederea obţinerii certificatului de atestare a dreptului proprietate asupra terenului, conform HG nr. 834/1991.
Ca urmare, nefiind întrunite cerinţele art. 494 C. civ., acţiunea principală a fost respinsă ca nefondată.
Totodată cererea formulată de reclamantă în baza art. 57 C. proc. civ. împotriva Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Bucureşti a fost respinsă, întrucât contractul de concesiune încheiat cu reclamanta nu include şi suprafaţa aferentă clădirii din litigiu cu destinaţie de seră horticolă, iar Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Bucureşti, după introducerea forţată în cauză nu a solicitat valorificarea unui drept propriu.
Totodată cererea de intervenţie a fost respinsă ca nefondată întrucât intervenienţii F.C.L. şi F.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – clădire sediu administrativ nu şi asupra construcţiei „seră horticolă".
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel, reclamanta.
Prin Decizia nr. 84 din 11 octombrie 2006 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti, sucursala regională Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că accesiunea imobiliară artificială invocată de reclamantă ce presupune intervenţia omului, implică obligaţia proprietarului ce beneficiază de ea să plătească despăgubiri celui în detrimentul căruia a operat. Se are în vedere premisa că terenul este lucrul principal, iar prin accesiune proprietarul lui devine şi proprietarul construcţiei.
În speţă, reclamanta care a solicitat atribuirea în proprietate a construcţiei edificate de pârât, nu a dovedit, cu nici un mijloc de probă, dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei din litigiu, ci doar un drept de administrare invocat chiar de ea însăşi prin acţiunea promovată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti, sucursala regională Iaşi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei şi pe fond admiterea acţiunii, constatarea dreptului de proprietate al recurentei prin accesiune imobiliară asupra întregii clădiri a serei horticole.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că a făcut dovada dreptului de proprietate prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesele verbale de vecinătate semnate de Primăria Dorohoi şi de SC U. SA Suceava, urmând a se obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
La data de 5 septembrie 2007 C.I. – lichidator judiciar al SC S. SA Dorohoi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 28 februarie 2008 intervenienta F.C.L. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
Prin încheierea de la 28 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 50/40/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, constatând că intimata pârâtă SC S. SA Dorohoi se află în procedura insolvenţei.
Prin încheierea din Şedinţa publică din 10 iunie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a repus cauza pe rol şi a fixat termen de judecată a recursului la data de 16 septembrie 2010, constatând că s-a dispus închiderea falimentului debitoarei SC S. SA Dorobanţi şi radierea societăţii debitoare din Registrul Comerţului.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Condiţia legală instituită de art. 494 C. civ. o constituie existenţa unui drept de proprietate asupra lucrului principal, în speţă asupra terenului, pentru dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra construcţiei.
Instanţa de apel în mod temeinic a reţinut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei din litigiu, ci doar un drept de administrare invocat chiar de ea însăşi prin acţiunea promovată.
Procesele verbale de vecinătate semnate de Primăria Dorohoi şi de SC U. SA Suceava nu fac dovada proprietăţii, astfel că nu au relevanţă în cauză.
Concluzionând se reţine că în mod corect instanţele nu au dat eficienţă dispoziţiilor art. 494 C. civ. respingând acţiunea reclamantei.
Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala regională Iaşi, împotriva deciziei nr. 84 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2801/2010. Comercial → |
|---|
