ICCJ. Decizia nr. 2857/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2857/2010
Dosar nr. 1814/85/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1383 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.C.T. SC împotriva pârâtelor Uniunea Judeţeană a Cooperaţiei de Consum şi C.C.T. SC Racoviţa prin care s-a solicitat instanţei să se stabilească legătura dintre imobilul înscris în CF Porceşti, dobândit de Cooperativa P. conform încheierii CF, situat în Turnu Roşu, bun constituind parte din patrimoniul Cooperativei de Consum.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că pentru a se constata că în patrimoniul reclamantei este inclus şi bunul ce face obiectul acţiunii este necesar a se dovedi că a fost inclus în activul patrimonial preluat prin fuziune de reclamantă, în temeiul deciziei nr. 90 din 30 august 1993 a F. Sibiu, conform încheierii judecătorului delegat nr. 745 din 6 februarie 1996.
S-a constatat că documentele privind evidenţierea în contabilitate a patrimoniului bunurilor folosite de reclamantă nu pot ca – prin metoda tehnicii contabile – să facă dovada preluării, prin fuziuni succesive, a acestui imobil în patrimoniul reclamantei.
De asemenea, instanţa a considerat că, pe baza unei acţiuni în constatare, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. nu se poate stabili continuitatea patrimonială a reclamantei cu privire la acest bun imobil, legiuitorul dând preferinţă realizării dreptului.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 6 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut particularitatea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., respectiv caracterul subsidiar al acesteia atunci când poate fi promovată o cerere în realizarea dreptului pretins aşa cum este cea din prezenta cauză.
S-a apreciat că nu este fondată critica prin care s-a susţinut că prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, în condiţiile în care instanţa s-a pronunţat exact faţă de temeiul de drept invocat, care în conţinutul său cuprinde cerinţele ce trebuiesc a fi îndeplinite pentru ca o astfel de acţiune să fie admisibilă, fiind excesive susţinerile potrivit cărora partea ar fi fost împiedicată în a avea un proces echitabil.
De asemenea, instanţa a mai avut în vedere că însăşi reclamanta – prin acţiunea introductivă – a indicat existenţa posibilităţii formulării unei cereri în realizarea dreptului şi că, reclamanta beneficiază – în condiţiile Legii nr. 1/2005, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei – de modalităţi specifice de reglementare a situaţiei patrimoniale în cazul fuziunii ori absorbţiei.
Împotriva deciziei, reclamanta C.C.T. SC a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în raport de prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că, raportat la principiile fundamentale ale procesului echitabil, instanţa fondului avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor excepţia pe care şi-a întemeiat respingerea acţiunii, iar în condiţiile în care nu a procedat astfel au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. cu consecinţa nesocotirii principiului egalităţii părţilor şi a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O.
Consideră că punerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în discuţia părţilor i-ar fi dat posibilitatea invocării unor motive de ordin substanţial ce ar fi invalidat excepţia, respectiv faptul că potrivit Legii nr. 7/1996 – înscrierile de carte funciare nu mai au caracter constitutiv de drepturi şi că acţiunea în rectificarea cărţii funciare nu este de competenţa instanţei comerciale.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Din conţinutul prevederilor menţionate rezultă că pentru exercitarea acţiunii în constatare trebuiesc a fi îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii şi anume: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să fie justificat un interes, iar prin acţiune să nu se urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.
De asemenea, din ansamblul condiţiilor impuse de text se desprinde principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare, cu toate consecinţele ce decurg din regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
În atare situaţie, în care instanţa a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în constatare, ea avea îndatorirea de a analiza toate condiţiile impuse de art. 111 C. proc. civ. pentru admisibilitatea acţiunii, lucru pe care l-a şi făcut, hotărârea fiind pronunţată în temeiul textului arătat, iar nu pe calea unei excepţii.
Constatând în mod corect că, în cauză nu este îndeplinită una din cerinţele legii, partea având posibilitatea să ceară realizarea dreptului, nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi nici a dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. (această din urmă prevedere fiind invocată la modul generic).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta C.C.T. SC, împotriva deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 6 din 27 ianuarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2854/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2861/2010. Comercial → |
|---|
