ICCJ. Decizia nr. 2823/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2823/2010
Dosar nr. 3130/98/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr. 3130/98/2008, reclamantul P.S., în contradictoriu, cu pârâta SC C. SRL SLOBOZIA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 472.728,66 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 7 octombrie 2008, precum şi în continuare, penalităţi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale până la punerea în funcţiune a obiectivului „staţie epurare ape uzate”.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa nr. 658 din 29 septembrie 2009, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei, reţinând că, pe parcursul judecării cauzei s-a administrat proba cu expertiza tehnică, din care a rezultat că lucrările executate de antreprenor corespund documentaţiei tehnice, iar constatările comisie de recepţie care au împiedicat punerea în funcţiune a obiectivului sunt nejustificate şi nu pot fi imputate antreprenorului, astfel că tribunalul a apreciat ca pârâta nu are vreo culpă pentru faptul că staţia de epurare nu lucrează la parametrii proiectaţi de 100 mc/24 h.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P. SLOBOZIA, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel invocate, reclamantul apreciază că, pârâta nu a adus la cunoştinţa sa pe parcursul derulării contractului, că ar exista vreun neajuns al proiectului tehnic, care s-o împiedice să realizeze lucrarea în perioada ofertată cu prilejul licitaţiei şi parametrii proiectaţi. De asemenea, consideră că pârâta a procedat la o modificare a proiectului iniţial impusă de achiziţionarea de noi echipamente, iar acest lucru ar fi condus la funcţionarea defectuoasă a staţiei. Mai arată că, antreprenorul nu a reuşit să execute lucrarea contractată şi că nu este obligaţia reclamantei să individualizeze eventuala greşeală a pârâtei, ci era obligaţia acesteia să verifice dacă lucrarea funcţionează la parametrii proiectaţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin decizia nr. 20 din 18 ianuarie 2010, a respins apelul declarat de apelanta P. SLOBOZIA, ca nefondat, reţinând că, reclamantul nu a prezentat, nu a invocat şi mai ales nu a dovedit că pârâta şi-a îndeplinit necorespunzător o anumită obligaţie contractuală pentru ca aceasta să datoreze penalităţi de întârziere, iar împrejurările constatate de expertul tehnic judiciar conduc dimpotrivă la concluzia fermă că pârâta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, respectând întocmai documentaţia tehnică din proiectul care nu aparţine pârâtei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamantul P. SLOBOZIA, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei atacate, se referă în esenţă la faptul că, din probele administrate în faţa instanţei de apel, referitor la proiectul iniţial care a stat la baza contractului de lucrări, acesta a fost modificat de către pârâtă şi din aceste motiv se apreciază că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut culpa pârâtei cu privire la funcţionarea la parametri inferiori ai staţiei de epurare.
Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respins recursul reclamantului, pentru următoarele considerente:
Pretenţia reclamantei de obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere a fost corect soluţionată de către cele două instanţe, deoarece reclamanta nu a făcut dovada că pârâta nu şi-a îndeplinit în mod culpabil vreuna din obligaţiile asumate prin contractul dedus judecăţii şi nu a arătat expres care anume obligaţie contractuală a fost executată necorespunzător sau neexecutată.
Susţinerea recurentei, potrivit căreia, proiectul iniţial care a stat la baza contractului de lucrări a fost modificat de către pârâtă şi că instanţele nu au reţinut culpa acesteia, se constată că nu are temei legal, întrucât aceasta nu conduce în mod automat la atragerea unei răspunderi contractuale care să atragă incidenţa clauzei penale deoarece nu s-a demonstrat prin probele administrate că o astfel de modificare a condus la nefuncţionarea staţiei sau la funcţionarea defectuoasă a acesteia, iar constatările expertului tehnic judiciar conduc la concluzia că pârâta şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, respectând întocmai documentaţia tehnica din proiectul care nu aparţine pârâtei, în speţă, nefiind administrate probe cu caracter tehnic care să ateste contrariul.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamantul P. SLOBOZIA împotriva deciziei nr. 20 din 18 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 279/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2826/2010. Comercial → |
|---|
