ICCJ. Decizia nr. 2829/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECTIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2829/2010
Dosar nr. 419/3/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti reclamanta SC O.I. SRL a chemat în judecată pe pârâţii P.M.B., C.G.M.B. şi A.L.P.A.B. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a notificării comunicată la data de 26 august 2008, prin care i s-a adus la cunoştinţă că începând cu data de 1 octombrie 2008 contractul de asociere nr. 31 din 7 aprilie 2003 se anulează; de asemenea, solicită să se constate nulitatea absolută a notei P.M.B. nr. 1852 din 8 august 2008, urmând a fi obligate pârâtele să execute şi să îşi îndeplinească toate obligaţiile pe care şi le-au asumat prin contractul de asociere, până la finalizarea termenului contractual ; totodată solicită ca pârâtele să fie obligate să respecte drepturile dobândite prin contract, respectiv dreptul de folosinţă asupra chioşcului D. şi terasele acestuia, chioşc de închiriere patine şi casa de bilete şi 30 de bărci de agrement şi utilităţi.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969, 970 C. civ. şi art. 5 din Legea nr. 213/1998.
Acţiunea a fost precizată de către reclamantă în sensul că înţelege să se judece cu P.M.B. prin P.G. şi nu cu P.M.B.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8418 din data de 14 noiembrie 2008, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, reţinând natura comercială a cauzei şi neevaluabilă în bani, competenţa materială revenind tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
În faţa tribunalului investit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, pârâta A.L.P.A. Bucureşti a depus la dosar cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere nr. 31 din 7 aprilie 2003, întrucât a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998, iar în subsidiar, în situaţia în care se va respinge acest petit să se dispună rezilierea judiciară a contractului ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale.
Cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1021 C. civ., art. 11 şi 15 din Legea nr. 213/1998 şi art. 45 şi 123 din Legea nr. 215/2001.
Prin completarea cererii pârâta a solicitat evacuarea reclamantei din spaţiul pe care îl ocupă fără drept.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 5866 din 14 aprilie 2009, a respins cererea principală formulată de reclamantă şi a admis cererea reconvenţională astfel cum a fost completată, constatând nulitatea absolută a contractului de asociere nr. 31 din 7 aprilie 2003 şi a dispus evacuarea reclamantei din spaţiul situat în Parcul Cişmigiu respectiv Chioşc în suprafaţă de 43,5 mp, 2 terase în suprafaţă de 467 mp conform planului anexat contractului de asociere în participaţiune.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 45 şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale numai Consiliul General putea hotărî privind asocierea şi numai în baza unei licitaţii publice, hotărâre care lipseşte în cauză. În consecinţă, contractul de asociere este lovit de nulitate absolută, întrucât toate cererile din acţiunea principală sunt nefondate, căci nulitatea face ca actul să fie inexistent iar efectele sale să opereze retroactiv. În aceste condiţii, tribunalul a apreciat întemeiat capătul de cerere din cererea reconvenţională privind evacuarea, întrucât reclamanta şi-a pierdut titlul locativ pentru folosirea bunului care a făcut obiectul contractului de asociere, iar capătul subsidiar al cererii reconvenţionale, ca fiind lipsit de interes.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin care a susţinut că, instanţa în mod greşit a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a notificării emise de pârâte, deoarece notificarea nu cuprinde nici o motivare legală a măsurii anulării contractului de asociere, aceasta fiind o măsură abuzivă. De asemenea, în mod greşit a fost admisă cererea reconvenţională prin care pârâtele îşi recunosc propria culpă în încălcarea legii şi că nu s-a probat apartenenţa bunurilor la domeniul public printr-o hotărâre a C.G.M.B. cu acest obiect.
Apelanta a invocat ca motiv de ordine publică, excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, în considerarea faptului că bunul în litigiu aparţine domeniului public si ca urmare, sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 105 din 25 februarie 2010, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în fond Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Curtea a apreciat că, prezentul contract a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, care asimilează contractele încheiate de autorităţile publice privind punerea în valoare a unui bun proprietate publică cu actele administrative, reţinându-se astfel, întemeiat motivul de ordine publică invocat de către reclamantă privind necompetenţa funcţională a secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti în considerarea faptului că bunul în litigiu aparţine domeniului public fiind incidente prevederile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Astfel, Curtea a arătat că reclamanta a investit instanţa cu o acţiune prin care s-a solicitat să se constate legalitatea şi validitatea unui contract de asociere. Din înscrisurile de la dosar a rezultat că D. Cişmigiu, împreună cu toate dotările de mobilier şi dotări fac parte din P. Cişmigiu care aparţine domeniului public al statului. În consecinţă, a apreciat că actul ce a dat naştere prezentului litigiu este un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, examinarea legalităţii şi valabilităţii acestuia fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ.
De asemenea, Curtea a arătat că esenţial în stabilirea caracterului administrativ al litigiului sunt două elemente şi anume că, bunul aparţine domeniului public iar contractul este încheiat de o autoritate publică în scopul valorificării bunului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în cadrul termenului legal, pârâtele A.L.P.A.B. şi M.B. prin P.G., fiind întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs pârâta A.L.P.A.B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre judecare aceleiaşi instanţe.
Criticile de nelegalitate se referă, în esenţă, la faptul că contractul de asociere în participaţiune nr. 31 din 7 martie 2004 este un contract comercial şi nu unul administrativ având în vedere că pârâta A.L.P.A.B. nu a acţionat în regim de putere publică, părţile înţelegând să se afle pe poziţie de egalitate, dovadă fiind faptul că acest contract nu poate fi modificat sau reziliat unilateral, ci numai prin acordul părţilor. Mai mult decât atât, contractul prevede ca temei art. 251 – art. 256 C. com., iar art. 20 prevede că orice litigiu apărut între părţi se va soluţiona de către instanţelor de drept comun.
În acest sens invocă ca practică judiciară deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, nr. 912/2007 şi 1028/2007.
Prin cererea de recurs formulată de pârâtul M.B. se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, menţinerea sentinţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recurenta apreciază că decizia instanţei de apel este nelegală sub aspectul calificării raportului juridic dedus judecăţii, hotărârea fiind dată cu interpretarea greşită a art. 3 şi 4 C. com. Astfel, calificarea raportului juridic dedus judecăţii nu poate fi acela al unui drept civil, atâta vreme cât în contractul de asociere obiectul contractului îl reprezintă desfăşurarea activităţilor de agrement, Codul Comercial reglementând în art. 3 şi 4 categoriile de fapte considerate a fi de comerţ.
Reclamanta SC O.I. SRL Bucureşti, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a deciziei atacate.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Pârâta A.L.P.A. a încheiat cu reclamanta SC O.I. SRL contractul de asociere nr. 31 din 7 aprilie 2003 cu o durată de 20 ani şi al cărui obiect îl constituie exploatarea D. Cişmigiu prin activităţi de agrement şi administraţie publică.
Contractul de asociere dintre părţi ce face obiectul litigiului a fost încheiat la data de 7 aprilie 2003, dată la care nu intrase în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Raportul juridic de drept comercial dedus judecăţii este unul comercial, având în vedere temeiul de drept al contractului de asociere în participaţiune, menţionat în art. 1, respectiv art. 251 – art. 256 C. com., ansamblul clauzelor contractuale, precum şi alegerea instanţei competente să soluţioneze litigiile intervenite între părţi.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, deşi contractul de asociere are ca obiect un bun care aparţine domeniului public al statului, acesta nu reprezintă un act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004, având în vedere că încheierea acestuia a avut loc sub imperiul dispoziţiilor cuprinse în Codul comercial, ceea ce atribuie litigiilor competenţa instanţelor de drept comun. De asemenea, se mai are în vedere faptul că părţile au prevăzut în contractul lor competenţa de soluţionare a litigiilor instanţelor de drept comun, astfel că, în mod greşit contractul a fost calificat ca fiind un contract administrativ, aspect care a condus la schimbarea competenţei instanţei, fiind aplicată greşit o normă imperativă.
În atare situaţie, litigiul de faţă având ca obiect examinarea legalităţii şi validităţii contractului de asociere este de competenţa instanţei comerciale şi nu a celei de contencios administrativ.
Consideraţiile instanţei de apel, în ceea ce priveşte dispoziţiile tranzitorii cuprinse de Legea nr. 554/2004 prin art. 27 care atrag competenţa instanţei de contencios administrativ sunt greşite, întrucât contractul în discuţie nu a fost încheiat sub imperiul Legii nr. 554/2004, fiind deferit justiţiei în anul 2008, însă legea aplicabilă la momentul sesizării instanţei nu poate fi considerată legea contenciosului administrativ având în vedere pretenţiile părţilor care îşi au temeiul într-un contract comercial. Este adevărat că normele de competenţă sunt norme de imediată aplicare, dar pârâtele nu au fost chemate în judecată în calitate de autoritate publică, care printr-un act administrativ sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a adus vătămări unei persoane (art. 1 din Legea nr. 554/2004).
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile, iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii M.B. prin P. şi A.L.P.A.B. împotriva deciziei nr. 105 din 25 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2826/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2830/2010. Comercial → |
|---|
