ICCJ. Decizia nr. 2827/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2827/2010
Dosar nr. 18839/3/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 21 mai 2008, reclamanta SC N.M.D. SRL, în calitate de acţionar al SC A.I. SA, a solicitat, în temeiul art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1998, modificată, să se constate nulitatea absolută a hotărârilor nr. 2 şi nr. 3 adoptate de A.G.E.A. a societăţii pârâte SC A.I. SA la data de 13 februarie 2008.
Potrivit reclamantei, nulităţile care afectează valabilitatea celor două hotărâri, sunt generate de încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, modificată, referitoare la publicarea convocatorului atât în Monitorul Oficial al României cât şi într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care se află sediul societăţii, la respectarea termenului de întrunire de 30 zile de la data publicării, a modului de convocare prin scrisoare recomandată şi a celor care reglementează conţinutul convocatorului care impun menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii.
În acelaşi sens reclamanta susţine că hotărârea nr. 3 de majorare a capitalului social a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente operaţiunii, respectiv art. 2201 alin. (3) şi ale art. 93 din Legea nr. 31/1990.
La data de 10 decembrie 2008 reclamanta a formulat, în temeiul art. 57 pct. 3 C. proc. civ. o cerere de introducerea în cauză a domnului S.M., administratorul societăţii la data ţinerii adunării din 13 februarie 2008, pentru a răspunde de actele şi faptele săvârşite în perioada cât a îndeplinit această calitate cu referire la modul în care a fost convocată şi desfăşurată A.G.E.A. din 13 februarie 2008, solicitând ca hotărârea pronunţată să-i fie opozabilă.
Astfel investit, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 3 iunie 2009 a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată a intervenientului S.M. apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 57 C. proc. civ. pe care reclamanta se întemeiază în formularea cererii sale. În acest sens tribunalul reţine în considerentele încheierii că potrivit art. 57 C. proc. civ. partea poate chema în judecată o terţă persoană care se pretinde titularul drepturilor deduse judecăţii de reclamant şi care, în această calitate, are deschisă calea unui nou litigiu pentru valorificarea drepturilor sale – ipoteză care nu este îndeplinită în cauză de vreme ce reclamanta îl cheamă în judecată pe intervenient în calitate de pârât.
Prin sentinţa comercială nr. 9049 din data de 10 iunie 2009, Tribunalul a admis în parte cererea principală formulată de societatea reclamantă şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută parţială a hotărârii nr. 2 din 13 februarie 2002, respectiv nulitatea deciziilor referitoare la schimbarea denumirii societăţii şi recodificarea obiectului de activitate.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că motivul de nulitate întemeiat pe încălcarea dispoziţiilor legale şi statutare care reglementează convocarea adunării generale, respectiv dispoziţiile art. 117 alin. (1) – (7) din Legea societăţilor comerciale şi ale art. 13.3.1 din actul constitutiv este justificat numai sub aspectul adoptării unor decizii care nu au fost menţionate pe ordinea de zi a convocatorului respectiv deciziile de schimbare a denumirii societăţii şi de recodificare a obiectului de activitate materializate, ca puncte distincte în hotărârea nr. 2 adoptată la acea dată.
Celelalte aspecte de nulitate, invocate de reclamantă circumscrise nerespectării dispoziţiilor art. 117 din Legea societăţilor comerciale au fost găsite neîntemeiate.
Motivul de nulitate constând în luarea hotărârilor cu încălcarea condiţiilor statutare referitoare la cvorumul necesar pentru ţinerea adunării, a fost găsit, de asemenea neîntemeiat cu motivarea că adunarea generală extraordinară a fost ţinută la a doua convocare, cerinţa cvorumului de 1/2 din numărul total de drepturi de vot fiind respectată, acţionarii prezenţi deţinând un procent de 59,80% din numărul total de drepturi de vot.
Referitor la Decizia de majorare a capitalului social, materializată în hotărârea nr. 3 adoptată de A.G.A. din data de 13 februarie 2008, tribunalul constată, că încălcarea dispoziţiilor art. 2201 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale invocată de reclamantă nu se susţine, în condiţiile în care majorarea a fost dispusă de adunarea generală iar dispoziţiile pretins încălcate se referă la majorarea capitalului social de către consiliul de administraţie/directorul împuternicit în acest sens prin actul constitutiv.
Totodată, tribunalul apreciază că aspectele invocate de reclamantă cu privire la derularea procedurii de majorare a capitalului social cu încălcarea dispoziţiilor art. 93 din Legea societăţilor comerciale, vizează modul de executare, şi nu adoptarea hotărârii de majorare cu nerespectarea dispoziţiilor legale.
Sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă a fost apelată de reclamantă şi de societatea pârâtă.
Reclamanta a criticat prin motivele de apel nerespectarea dispoziţiilor legale care reglementează convocarea adunărilor generale ca măsură de protecţie a acţionarilor şi de garantare a accesului acţionarilor la informare precum şi calificarea greşită a pârâtului S.M. chemat în judecată în această calitate şi nu în cea de intervenient.
Pârâta SC A.I. SA a invocat prin motivele de apel netemeinicia hotărârii în absenţa unor probe concludente, încălcarea normelor de drept substanţial incidente în cauză şi a principiului disponibilităţii sub aspectul nulităţii parţiale a hotărârii nr. 2 apreciind că instanţa nu a fost investită cu o cerere în anularea deciziilor privind schimbarea denumirii şi recodificarea obiectului de activitate.
Prin Decizia comercială nr. 33 pronunţată la 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a admis ambele apeluri, a desfiinţat sentinţa comercială pronunţată de tribunal în primă instanţă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a apreciat că în cauză, deşi reclamanta a înţeles să stabilească clar obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. nr. 2 şi 3 din 13 februarie 2008 pentru neîntrunirea cvorumului necesar, instanţa de fond, potrivit considerentelor şi dispozitivului, nu a analizat decât aspectele de nulitate referitoare la hotărârea nr. 2, omiţând să se pronunţe şi cu privire la hotărârea nr. 3, ceea ce în opinia instanţei constituie o încălcare a principiului disponibilităţii consacrat de dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În acest context, instanţa apreciază că necercetarea fondului cauzei potrivit obiectului dedus judecăţii impune aplicarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ. în sensul desfiinţării hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Sub un al doilea aspect, instanţa de apel reţine că, introducerea în cauză în calitate de intervenient a d-lui S.M. în absenţa unei cereri de intervenţie formulată de parte în temeiul art. 49 C. proc. civ. este greşită şi în acelaşi timp constituie o încălcare a principiului disponibilităţii în condiţiile în care reclamanta a solicitat introducerea în cauză a administratorului S.M. în calitate de copârât şi nu de intervenient.
Concluzionând, instanţa apreciază că se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei, în vederea soluţionării ei în raport de obiectul cererii astfel cum a fost precizat, şi pentru stabilirea calităţii procesuale a d-lui S.M. care să-i confere dreptul de a lua parte la judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 30 martie 2010, în termen legal pârâta SC A.I. SA, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând că Decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţă a judecat cauza pe fond.
Potrivit recurentei în ipoteza în care instanţa de apel a constatat că a fost greşit stabilit cadrul procesual, se impunea reţinerea cauzei spre rejudecare, anulând în tot sau în parte procedura urmată.
Cu privire la hotărârile adoptate de A.G.E.A. din data de 13 februarie 2008, recurenta arată că a fost îndeplinit cvorumul necesar pentru adoptarea lor legală fiind prezenţi acţionarii reprezentând 59,8064% din capitalul social.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că recursul este fondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a legii de către instanţele anterioare prin încălcarea unor norme de drept substanţial sau procedural.
Recurenta îşi argumentează aplicarea acestui motiv cu referire la dispoziţiile art. 297 C. proc. civ. cuprinse în capitolul II din Titlul IV - „Judecarea apelului", dispoziţii pe care instanţa de apel îşi întemeiază soluţia de desfiinţare a sentinţei pronunţate de prima instanţă cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
După art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului . instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
În cauză instanţa de apel a considerat că se află în ipoteza reglementată de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ. deoarece prima instanţă nu a examinat şi hotărârea A.G.E.A. nr. 3 care a făcut obiectul acţiunii în anulare.
Examinând regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile deduse judecăţii şi soluţia adoptată prin prisma dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. Înalta Curte constată că aprecierea instanţei de apel cu privire la neantamarea fondului cauzei este lipsită de orice fundament legal.
Soluţia adoptată de prima instanţă de admitere în parte a acţiunii introductive şi de constatare a nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr. 2 din 13 februarie 2009 – potrivit dispozitivului sentinţei care îndeplineşte întrutotul exigenţele impuse de art. 261 pct. 6 C. proc. civ. reprezentând, din punct de vedere al tehnicii de redactare, soluţia adoptată pe fondul acţiunii în anulare a celor două hotărâri ce au făcut obiectul cererii, este explicitată în considerentele hotărârii, ample, clare, pertinente, complete şi logice în expunerea raţionamentelor juridice, între dispozitivul sentinţei şi considerente fiind o deplină concordanţă.
În preambulul acestor considerente instanţa precizează in terminis conţinutul deciziile A.G.E.A. din data de 13 februarie 2008 materializate prin cele două hotărâri nr. 2 şi 3 ce fac obiectul acţiunii în anulare, examinând distinct fiecare motiv de nulitate invocat de reclamantă vizând încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) – (7) din Legea societăţilor comerciale.
Cu privire la hotărârea nr. 3 de majorare a capitalului social, încălcările invocate, respectiv art. 2201 alin. (3) şi art. 93 din Legea societăţilor comerciale sunt analizate şi constatate ca fiind neîntemeiate.
Rezultă aşadar, cu evidenţă, din verificarea sentinţei că soluţia adoptată astfel cum a fost motivată reprezintă o judecată pe fondul cererii, iar imputarea de către instanţa de apel a omisiunii examinării hotărârii nr. 3, este total nejustificată.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a altei persoane, formulată de către reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 57 alin. (3) C. proc. civ. pe care prima instanţă o respinge ca inadmisibilă, instanţa de apel apreciază că cel chemat în judecată de reclamantă a dobândit calitatea de pârât, faţă de motivarea cererii şi nu calitatea de intervenient, stabilită de prima instanţă, ceea ce ar semnifica o încălcare a principiului disponibilităţii.
Această argumentare este străină de dispoziţiile legale incidente - cuprinse în secţiunea a II-a Titlul I C. proc. civ. –art. 57 – art. 59 referitor la chemarea în judecată a altor persoane.
Potrivit art. 58 cel chemat în judecată de oricare dintre părţile din proces în temeiul art. 57 C. proc. civ., dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu iar hotărârea îi este opozabilă.
Stabilind calitatea de intervenient a terţului chemat în judecată de reclamanta în temeiul art. 57 C. proc. civ., prima instanţă a procedat în mod legal.
Specific acestei forme de intervenţie forţată este faptul că terţul ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamantul şi prin urmare terţul astfel introdus nu poate avea niciodată poziţia procesuală a pârâtului.
Aceste chestiuni, impuneau însă o verificare a admisibilităţii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a argumentelor primei instanţe în justificarea soluţiei de respingere a cererii, aspecte pe care însă instanţa de apel nu le analizează oprindu-se la stabilirea calităţii celui chemat în judecată în temeiul art. 57 C. proc. civ. şi statuând în mod greşit că terţul chemat în judecată dobândeşte calitatea de pârât.
În alte cuvinte, nu rezultă din considerentele deciziei instanţei de apel raţiunile pentru care cererea de chemare în judecată a terţului, astfel cum a fost motivată, este admisibilă, ipoteza în care adoptarea soluţiei de către instanţa de apel impunea şi o analiză juridică din perspectiva art. 297 teza a II-a C. proc. civ. alin. ultim.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, constatând că instanţa de apel cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza I a desfiinţat hotărârea primei instanţe, va admite prezentul recurs şi în baza art. 312 alin. (3) şi va casa Decizia atacată cu trimiterea cauzei în vederea soluţionării apelului, la aceiaşi instanţă Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.I. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 33 din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza în vederea soluţionării apelului declarat de reclamanta SC N.M.D. SRL Tulcea şi pârâta SC A.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 9049 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2818/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2831/2010. Comercial → |
|---|
