ICCJ. Decizia nr. 2889/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2889/2010
Dosar nr. 43/101/2004
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 178 din 3 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a respins excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a Consiliului Local Târgu Mureş, s-a respins excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC T.T.E. SRL, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a fost admisă acţiunea aşa cum a fost precizată de către reclamanta SC H.P. SRL, au fost obligate pârâtele SC T.T.E. SRL Tîrgu Mureş, Municipiul Tîrgu Mureş şi Consiliul Local al Municipiului Tîrgu Mureş să plătească în solidar reclamantei suma de 1.029.146,14 lei reprezentând cotă-parte ce-i revine reclamantei din asociere pe perioada 1 ianuarie 2002 - 31 iulie 2008, plus suma de 399.097,93 lei dobândă legală; au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei 40.369 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin încheierea din data de 26 februarie 2008 instanţa a respins excepţia greşitei constituiri a completului de judecată, reţinând că acel contract pe baza căruia sunt întemeiate pretenţiile vizează bunuri din domeniul public, iar potrivit art. 2 alin. (1) Iit. c) din Legea nr. 554/2004, respectivul contract este asimilat actelor administrative, însă la data introducerii acţiunii nu intrase în vigoare Legea nr. 554/2004.
Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea procedurii concilierii prealabile, instanţa luând act că prin procesul verbal din 27 decembrie 2001 s-a terminat procedura concilierii prealabile, prin acest proces verbal menţionându-se că acesta constituie procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Totodată, prin aceeaşi încheiere în baza art. 137 C. proc. civ. instanţa a dispus unirea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC T.T.E. SRL cu fondul, apreciind că pentru soluţionarea acesteia sunt necesare administrarea de dovezi.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta Municipiul Târgu.Mureş, prin primar, conform căreia reclamantul trebuia să formuleze o plângere prealabilă prin care să solicite desfiinţarea dispoziţiei unilaterale a primarului Târgu Mureş, dispoziţie unilaterală cuprinsă în procesul verbal din 27 decembrie 2001, a respins-o ca neîntemeiată.
S-a constatat că în cauză are calitate procesuală pasivă consiliul local, întrucât, unitatea administrativ teritorială ca persoană juridică şi deci subiect colectiv de drept, îşi asumă şi îndeplineşte obligaţiile prin autorităţile locale pe care legiuitorul le-a investit cu astfel de competenţe.
Referitor la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC T.T.E. SRL s-a reţinut că pentru existenţa calităţii procesuale pasive trebuie să se regăsească identitatea între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
Referitor la excepţia prescrierii dreptului la acţiune, instanţa a respins-o întrucât introducerea în cauză a unităţii administrativ teritoriale municipiul Târgu Mureş, prin primar, este rezultatul clarificării precizării de acţiune formulată de reclamantă pentru termenul din 13 octombrie 2003, clarificare de acţiune ce a fost necesară ca urmare a ambiguităţii în formularea cererii de introducere în cauză a unui nou pârât.
În concluzie, instanţa reţine că reclamanta şi-a respectat obligaţiile contractuale, în sensul că a adus în cadrul asocierii aportul la care s-a obligat în vederea constituirii fondului destinat desfăşurării activităţilor ce formează obiectul contractului de asociere în participaţiune, în sensul exploatării sistemului Telpark de taxare a staţionării de autovehicule în municipiul Târgu Mureş, însă prin concursul de voinţă al pârâtelor reclamanta nu şi-a primit drepturile ce rezultă din asociere, încălcându-se astfel, cu rea-credinţă drepturile reclamantei privind participarea la beneficii. Din expertiza contabilă întocmită în cauză se reţine că reclamanta are dreptul la suma de de 1.029.146,14 lei pe perioada 1 ianuarie 2002. – 31 iulie 2008, sumă ce-i revine corespunzător cotei de participare de 35% pe perioada 1 ianuarie 2002 – 31 iulie 2008, cu luarea în considerare a limitelor bugetului de cheltuieli ce nu poate depăşi 40% din totalul veniturilor, precum şi a drepturilor Primăriei Municipiului Târgu Mureş, care nu pot fi mai mici de 500.000.000 lei/an, sumă pe care, potrivit art. 969 C. civ. şi art. 42 C. com., au fost obligate pârâtele în solidar să o achite reclamantei.
Prin Decizia nr. 189 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelurile declarate de pârâţii SC T.T.E. SRL Târgu Mureş şi Municipiul Târgu Mureş, prin primar, împotriva sentinţei pronunţate în contradictoriu cu intimata reclamantă SC H.P. SRL Timişoara şi intimatul pârât Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că:
A admis în parte acţiunea precizată a reclamantei SC H.P. SRL Timişoara.
A constatat prescris dreptul la acţiune pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005.
Le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 903.356 lei reprezentând cota-parte din asociere pe perioadele 1 ianuarie 2002 – 22 august 2003 şi 23 ianuarie 2005 – 31 iulie 2008, plus suma de 374.165 lei dobânda legală aferentă aceleiaşi perioade.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat-o pe reclamanta intimată SC H.P. SRL Timişoara să-i plătească apelantei pârâte SC T.T.E. SRL Târgu Mureş 10.729 lei cheltuieli de judecată şi apelantului pârât Municipiul Târgu Mureş 11.000 lei cheltuieli de judecată.
A debitat-o pe apelanta pârâtă SC T.T.E. SRL Târgu Mureş cu suma de 6.385 lei diferenţă taxă timbru apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
O primă critică a sentinţei apelate vizează nelegalitatea acesteia pentru încălcarea competenţei materiale, fiind dată de instanţa comercială în condiţiile în care litigiul prin natura sa era de contencios administrativ, însă critica este nefondată; în mod corect instanţa de fond a judecat litigiul ca instanţă comercială, întrucât în momentul sesizării sale, natura acestuia era comercială şi nu de contencios administrativ, iar Legea nr. 554/2004 a permis continuarea judecării litigiilor potrivit legii aplicabile în momentul sesizării.
Ambele apelante au invocat încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. şi ca urmare a soluţionării precizării de acţiune din 15 ianuarie 2008, în condiţiile în care aceasta nu reprezenta o majorare a câtimii obiectului cererii, ci o modificare a acţiunii introductive, dar şi această susţinere a fost respinsă, argumentat, ca nefondată.
În ce priveşte susţinerile apelantelor în legătură cu prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de apel a constatat că, pentru o perioadă 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, aşa că în această privinţă este întemeiată critica apelantelor căci, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru o parte din pretenţiile intimatei reclamantei.
S-a invocat de către ambele apelante inadmisibilitatea acţiunii, întrucât nu a fost parcursă faza prealabilă a contenciosului administrativ fie în temeiul dispoziţiilor art. 554/2004 sau Legii nr. 29/1990, însă, aşa s-a precizat mai sus natura litigiului fiind comercială şi nu de contencios administrativ, nefiind aplicabile dispoziţiile legilor precitate nu era necesară parcurgerea procedurii instituită de aceste legi.
S-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., şi de aici prematuritatea introducerii acţiunii, însă din lucrările dosarului se reţine că această etapă a fost parcursă.
Apelanta SC T.T.E. SRL Tîrgu Mureş a invocat lipsa calităţii procesuale pasive cu motivarea că nu a făcut altceva decât să se supună dispoziţiei primarului din 27 decembrie 2001 prin care au fost suspendate plăţile către reclamantă, iar plăţile nu au mai fost încasate de către ea ci au fost virate în contul administraţiei locale. Această apărare nu poate fi reţinută pentru că apelanta este parte în contractul de participaţiune şi deci, în mod corect a fost chemată în judecată în calitatea de pârâtă, apărarea în sensul arătat este o chestiune de fond, respectiv motivul neexecutării contractului, şi nu de excepţie procedurală.
La rândul său apelanta Municipiul Tîrgu Mureş a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, prevalându-se de dispoziţiile art. 5 din contract potrivit căruia SC T.T.E. SRL Tîrgu Mureş avea obligaţia de plată a procentelor stabilite prin contract, aceasta fiind desemnată în calitatea de administrator al asocierii.
Executarea contractului se discută în contradictoriu cu părţile acestuia astfel că, din punct de vedere procedural acest apelant are calitate procesuală pasivă, chestiunea ridicată, ţinând de fondul pricinii.
Cu privire la executarea contractului - fondul pricinii, pârâtele apelante au invocat că, cea care nu şi-a executat contractul este intimata reclamantă, pentru că a refuzat punerea la dispoziţie a licenţei T.
Excepţia de neexecutarea a contractului de către intimata reclamantă nu poate fi primită, pentru că aşa cum rezultă din actele depuse la dosar Tribunalul Tg Mureş, s-a derulat în condiţii bune contractul părţilor până la sfârşitul anului 2000, când, din motive de ordin financiar, unul dintre parteneri a dorit modificarea acestuia. Nu s-a reproşat până la acea dată nimic în legătură cu executarea în bune condiţii a contractului de către reclamantă, aceasta îndeplinindu-şi obligaţiile asumate prin contract, iar pârâtele achitându-şi obligaţiile din contract.
Intimata reclamantă SC H.P. SRL Timişoara şi-a manifestat voinţa de executare a contractului, iar apelantele pârâte au dorit modificarea acestuia (şi chiar anularea pe cale judecătorească), dar nu au obţinut acordul reclamantei. Apelantele pârâte au scos din exploatare softul livrat de reclamantă în cursul anului 2001, dar nu din motiv că acesta nu ar fi corespuns, ci pentru că au produs ele un alt soft, dar aşa cum rezultă din propriile susţineri au preluat structura bazei de date, funcţiile şi concepţia softului reclamantei.
Neexecutarea contratului nu se datorează culpei reclamantei ci culpei pârâtelor apelante şi nimeni nu poate să-şi invoce propria culpă în justiţie.
Fiecare dintre pârâte invocă culpa celeilalte în neexecutarea contractului, însă aceasta le incumbă deopotrivă.
Ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului şi urmează a răspunde în solidar potrivit dispoziţiilor art. 42 C. com.
Cu privire la cuantumul daunelor, în cauză s-a efectuat o expertiză de către expertul contabil A.V., care a prezentat 3 variante de calcul, iar părţile nu au făcut obiecţiuni.
În apel, s-a dispus completarea raportului de expertiză, de către acelaşi expert, părţile nu au făcut obiecţiuni în legătură cu modul de calcul însă, fiecare dintre apelante a solicitat să se defalce sumele pentru care ar fi responsabile, căci răspunderea nu este solidară. Pentru raţionamentele mai sus arătate această susţinere a apelantelor nu poate fi reţinută.
Cum pentru parte din daunele pretinse (în sens generic – pentru că este vorba de prestaţii lunare), aşa cum s-a menţionat, respectiv pentru perioada 23 august 2003 – 22 ianuarie 2005, s-a apreciat că dreptul la acţiune al reclamantei s-a prescris, pârâtele au fost obligate să-i plătească reclamantei sumele de 903.356 lei reprezentând cotă parte ce-i revenea reclamantei pe perioada 1 ianuarie 2002 – 22 august 2003 şi 23 ianuarie 2005 – 31 iulie 2008, sumă ce-i revenea corespunzător cotei de participare de 35%, cu luarea în considerare a limitelor bugetului de cheltuieli ce nu putea depăşi 40% precum şi a drepturilor Municipiului Târgu Mureş ce nu puteau fi mai mici de 50.000 lei/an, plus suma de 374.165 lei dobânda legală calculată la sumele aferente.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs reclamanta SC H.P. SRL Timişoara şi pârâţii SC T.T.E. SRL Târgu Mureş şi Municipiul Târgu Mureş, prin primar.
Recurenta reclamantă SC H.P. SRL Timişoara critică hotărârea instanţei de apel în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ. şi solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelurilor formulate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că admiţând excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune şi reţinând că pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005 dreptul său ar fi prescris, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit atât prevederile legale în materia prescripţiei extinctive în privinţa pretenţiilor sale, respectiv obiectul acţiunii, cât şi prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. faţă de întregirea cererii sale şi mărimea obiectului acţiunii. Faţă de cele arătate consideră că instanţa de apel în mod incorect şi nelegal a reţinut că a formulat o acţiune cu două cereri, una pentru perioada ianuarie 2002 – 22 august 2003 şi una pentru 23 august 2003 – 1 august 2008.
În subsidiar, consideră că Decizia instanţei de apel este nelegală şi pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece cuprinde motive contradictorii.
Susţine că instanţa de apel a reţinut că prin precizările de acţiune „nu s-a făcut altceva decât să se precizeze cadrul corect procesual al litigiului". A reţinut şi că susţinerile apelantelor privind încălcarea art. 132 alin. (2) C. proc. civ. sunt nefondate, instanţa integrând precizările acţiunii introductive fără a înfrânge dispoziţiile articolului menţionat. Cu toate acestea, instanţa de apel a constatat că cererea sa precizată este „atipică" şi „are o oarecare autonomie procedurală", motiv pentru care a hotărât că pentru perioada 23 august 2003 – 23 ianuarie 2005 dreptul la acţiune este prescris.
Faţă de cheltuielile de judecată reţinute în sarcina sa datorită unei culpe procesuale, consideră că Decizia atacată este nelegală deoarece instanţa nu a ţinut cont că apelurile au fost admise doar în parte, nu a motivat în detaliu nici în încheiere, nici în decizie felul şi natura acestor cheltuieli. De asemenea, faţă de valoarea lor (peste 5000 euro) şi faţă de „culpa" sa, consideră că instanţa ar fi trebuit să procedeze la micşorarea acestor sume în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., iar cu privire la insuficienta timbrare a cererii de apel a pârâtei SC T.T.E. SRL apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit în mod normal şi legal să respingă apelul ca insuficient timbrat.
Recurenta pârâtă SC T.T.E. SRL Târgu Mureş îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită:
În principal, admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, cu respectarea procedurilor legale, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii introductive a SC H.P. SRL, astfel cum a fost formulată şi precizată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă mai sus menţionată susţine astfel că:
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În speţă, chiar dacă Legea nr. 29/1990 nu prevedea în mod expres categoriile de acte administrative ce pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în această cauză contractul de colaborare face parte din categoria actelor administrative.
Însă, soluţionarea cauzei de către tribunal, ce a fost confirmată prin Decizia Curţii de Apel nu a respectat prevederile Legii nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, aşa încât, având în vedere că acţiunea în răspundere contractuală formulată de SC H.P. SRL se întemeiază pe acte administrative emise de autorităţi publice, consideră că soluţionarea acestei acţiuni era de competenţa secţiei de contencios administrativ din cadrul instanţelor mai sus menţionate şi, drept urmare, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., solicită casarea deciziei Curţii de Apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Arată, în concluzie, că este neîntemeiată cererea intimatei-reclamante tocmai pentru faptul că sistemul T. nu s-a mai aplicat în Târgu Mureş încă din anul 2001 (după cum chiar aceasta recunoaşte), astfel că nu pot fi invocate prevederile contractului din 1 august 2000, acesta nefiind executat de niciuna din părţi încă din anul 2001.
În baza acestor motive şi în lipsa administrării unor probe concludente referitoare la prejudiciul suferit de SC H.P. SRL, instanţa a dispus în mod nejustificat acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantei-intimate, motiv pentru care se impune admiterea prezentului recurs, în baza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Susţine că, prin respectarea contractului de colaborare încheiat între părţi, instanţa era obligată să constate că natura contractului de colaborare era cea de specie a actelor administrative, precum şi faptul că sunt aplicabile în această cauză prevederile art. 1 şi art. 5 alin (1) şi (2) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data formulării acţiunii introductive.
În baza considerentelor de drept şi de fapt menţionate mai sus, solicită modificarea parţială a deciziei Curţii de Apel, ca netemeinică şi nelegală, în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Arată că prin Decizia Curţii de Apel, instanţa a aplicat în mod greşit normele legale în vigoare, deoarece în lipsa unor prevederi exprese ale Legii nr. 29/1990 în ce priveşte includerea contractului administrativ în categoria actului administrativ, instanţa a interpretat în mod greşit Legea nr. 29/1990.
De asemenea, instanţa a interpretat în mod greşit legea şi în ce priveşte dreptul SC H.P. SRL de a solicita despăgubiri pentru perioada ianuarie 2002 – iulie 2008. În acest sens, în mod justificat, prin Decizia pronunţată, a constat prescrierea dreptului reclamantei-intimate de a solicita despăgubiri pentru perioada 23 august 2003-23 ianuarie 2005, în baza contractului de colaborare.
În consecinţă, solicită instanţei să constate, pe cale de excepţie, prescripţia dreptului SC H.P. SRL de a solicita despăgubiri pentru perioada ianuarie 2005-iulie 2008 şi, de asemenea, să se constate decăderea SC H.P. SRL din dreptul de a solicita despăgubiri corespunzătoare perioadei ianuarie 2005 – 31 iulie 2008 în cadrul prezentei acţiuni. Consideră şi că solicitările reclamantei intimate privind acordarea unor despăgubiri pentru perioada ianuarie 2002-august 2003 sunt nefondate şi nelegale.
Cu privire la dispoziţiile deciziei Curţii de Apel privind debitarea sa cu suma de 6.385 lei reprezentând contravaloarea taxei de timbru consideră că şi-a îndeplinit această obligaţie, iar pe de altă parte că, în timpul judecării cauzei în faţa Curţii de Apel nu au apărut noi elemente care să determine creşterea valorii taxei de timbru, aceasta fiind singurul caz în care instanţa era obligată să-i pună în vedere completarea taxei judiciare de timbru.
Recurentul pârât Municipiul Târgu Mureş îşi fundamentează criticile exprimate în recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Arată astfel că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă anterior promovării acţiunii comerciale, or, după cum rezultă din dispoziţiile art. 109 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 7201 C. proc. civ., parcurgerea procedurii concilierii prealabile este obligatorie pentru că norma care o reglementează este imperativă, iar neîndeplinirea acestei proceduri se sancţionează cu respingerea cererii ca inadmisibile.
Din moment ce numai Municipiul Târgu Mureş este titular de patrimoniu şi implicit de drepturi şi de obligaţii (spre deosebire la Consiliul Local, Primărie şi primar) doar acesta poate fi obligat ca urmare a admiterii cererii acţiunii în pretenţii întemeiate pe principiile răspunderii contractuale şi cum, unul din efectele principale ale cererii de chemare în judecată este întreruperea cursului prescripţiei [art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul 167/1958, republicat], chemarea în judecată a primarului (reprezentant al unităţii administrativ teritoriale) nu întrerupe prescripţia ce curge în favoarea Municipiului Târgu Mureş (unitate administrativ teritorială reprezentată prin primar); având în vedere aceste motive, la data de 26 februarie 2008 – dată la care Municipiul Târgu Mureş a fost chemat în judecată – dreptul material la acţiune al reclamantei era prescris pentru pretenţiile aferente perioadei 1 ianuarie 2002 – 25 februarie 2005.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că „ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului şi urmează a răspunde în solidar potrivit dispoziţiilor art. 42 C. com."
Greşit ambele instanţe au respins excepţia de neexecutare a contractului, atât timp cât reclamanta SC H.P. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate şi nici nu a dovedit îndeplinirea acestor obligaţii.
Recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă SC H.P. SRL Timişoara se constată următoarele:
Prima critică formulată de recurenta-reclamantă în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită întrucât se constată că instanţa de apel a reţinut corect că termenul de prescripţie s-a întrerupt odată cu formularea cererii introductive şi pentru perioada pretinsă ulterior.
Aceasta deoarece, prin cererea introductivă a reclamantei s-a solicitat antrenarea răspunderii contractuale a pârâtelor pentru neexecutarea prestaţiilor pentru perioada ianuarie 2002 – 22 august 2003, iar prin cererile precizatoare din 15 ianuarie 2008 şi 23 ianuarie 2008, pentru perioada 23 august 2003 şi până la epuizarea contractului – 1 august 2008, or, termenul de prescripţie curge de la scadenţă pentru fiecare sumă lunară în parte, pentru fiecare în parte curgând termenul de prescripţie de 3 ani, în speţă fiind vorba despre executarea unui contract cu pretenţii succesive lunare.
Nici cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondată, întrucât, - reţinându-se că precizările acţiunii introductive împrumută caracteristici atât de la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., cât şi de la alin. (2) al aceluiaşi articol, dar fără a înfrânge aceste ultime dispoziţii legale [alin. (2)], ele reprezentând totuşi o cerere atipică în raport de dispoziţiile art. 132 C. civ., cu oarecere autonomie procedurală, - nu înseamnă că au fost formulate considerente contradictorii.
S-a reţinut în acelaşi timp în considerentele deciziei criticate că în cererile precizatoare numai obiectul apare modificat şi anume cu privire la solicitarea despăgubirilor în continuare din august 2003 şi până la epuizarea contractului - 1 august 2008, dar trebuie avut în vedere că ne aflăm în prezenţa unui contract cu pretenţii succesive lunare, cu termene scadente, aşa încât chiar dacă nu se cunoştea exact cota lunară de beneficii, aceasta putea fi aproximată, aşa cum s-a făcut în cererea introductivă, or, în această împrejurare susţinerea reclamantei că prescripţia dreptului la acţiune a început să curgă din momentul cunoaşterii întinderii pagubei, respectiv 13 ianuarie 2008, data depunerii raportului de expertiză, nu poate fi primită.
În ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-reclamantă, care în opinia acesteia, având în vedere admiterea doar în parte a apelurilor pârâţilor, s-ar fi impus a fi micşorate de către instanţa de apel, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin (3) este de precizat că acesta este apanajul instanţei, aprecierea aparţinându-i şi neputând fi cenzurată de instanţa de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ca de altfel nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul că s-ar fi impus anularea apelului pârâtei SC T.T.E. SRL ca insuficient timbrat.
Referitor la recursul pârâtei SC T.T.E. SRL Târgu Mureş se constată următoarele:
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se observă că nu este fondat, instanţa de apel reţinând corect că în cauză competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei comerciale, întrucât instanţa comercială a fost investită în mod legal înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi şi-a păstrat competenţa şi după intrarea în vigoare a acestei legi, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 554/2004 şi art. 725 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc modalitatea de aplicare în timp a normelor de competenţă.
De altfel, obiectul cererii reclamantei vizează antrenarea răspunderii contractuale a celor două pârâte şi nu anularea unor acte administrative, care să atragă competenţa soluţionării cauzei de către instanţa de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 29/1990 sau Legii nr. 554/2004, astfel cum susţine recurenta-pârâtă.
Critica acesteia întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată întrucât, pe de-o parte, susţinerile pe care le conţine nu pot fi circumscrise textului legal invocat, iar pe de altă parte, nu se poate reţine că hotărârea Curţii de Apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că este nefondat, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, în condiţiile în care cauza a fost soluţionată în mod corect de instanţele comerciale, Legea nr. 29/1990 şi nr. 554/2004 nu sunt aplicabile acestui litigiu.
Nici susţinerile formulate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, întrucât se constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile speţei şi a stabilit judicios cuantumul despăgubirilor cuvenite recurentei-reclamante, în raport de actele dosarului şi de modul de operare a prescripţiei în funcţie de acestea.
Chestiunile învederate privind modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să aplice dispoziţiile legale referitoare la taxele de timbru datorate exced prezentului recurs, neconstituindu-se în critici ce ar putea fi luate în considerare în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În ce priveşte recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Târgu Mureş se constată următoarele:
În ce priveşte critica conform căreia nu au fost respectate dispoziţiile art. 109 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 7201 C. proc. civ. se reţine că nu este întemeiată şi în mod corect ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au respins excepţia de prematuritate, întrucât, din actele dosarului rezultă fără dubiu că scopul urmărit prin edictarea acestor dispoziţii legale a fost atins, iar pârâtele nu au fost vătămate în niciun fel, în sensul imposibilităţii de a se apăra sau de a formula pretenţii proprii.
Astfel, se constată că prin procesul verbal din 27 decembrie 2001 s-a terminat procedura concilierii prealabile, în acest act menţionându-se că acesta constituie procedura de conciliere prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Referitor la cea de-a doua critică se constată că în înscrisul mai sus menţionat, încheiat cu ocazia constatării concilierii au fost menţionate pretenţiile reciproce şi punctul de vedere al fiecărei părţi, iar referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 25 februarie 2005, determinat de faptul că Municipiul Târgu Mureş a fost chemat în judecată la data de 26 februarie 2005, s-a reţinut corect de către curtea de apel că la acea dată nu s-a produs nicio modificare cu privire la părţi, cauză, obiect, fiind doar clarificat cadrul procesual şi fiind conceptat în calitate de parte Municipiul Târgu Mureş, ca titular al drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public.
Susţinerea conform căreia în mod greşit s-a reţinut că ambele pârâte sunt deopotrivă vinovate de neexecutarea contractului şi răspund în solidar potrivit dispoziţiilor art. 42 C. com. nu este întemeiată întrucât aşa cum judicios s-a stabilit în litigiul comercial există solidaritate între codebitori, faptul că SC T.T.E. SRL Târgu Mureş a avut conducerea efectivă a activităţilor nu îi exonerează pe ceilalţi pârâţi de la plata daunelor şi deşi fiecare pârâtă invocă culpa celeilalte în neexecutarea contractului, aceasta le incumbă deopotrivă.
În fine, contrar susţinerilor recurentei, excepţia de neexecutare a contractului în mod corect a fost respinsă, având în vedere că neexecutarea contractului nu s-a datorat culpei reclamantei, ci pârâtelor care nu îşi pot invoca propria culpă, pentru a fi exonerate de răspundere, - răspunderea lor fiind corect angajată în solidar, astfel cum s-a arătat mai sus.
În consecinţă, reţinându-se că niciuna dintre recurente nu au formulat critici de natură să conducă la desfiinţarea sau modificarea deciziei Curţii de Apel, recursul reclamantei, precum şi al pârâtelor vor fi respinse, ca nefondate şi va fi menţinută Decizia Curţii de Apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC H.P. SRL Timişoara şi pârâtele SC T.T.E. SRL Târgu Mureş şi Municipiul Târgu Mureş, prin primar, împotriva deciziei nr. 189 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2840/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2892/2010. Comercial → |
|---|
