ICCJ. Decizia nr. 2892/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2892/2010
Dosar nr. 3299/1/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău, sub nr. 615/114/2008, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.C. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. şi A.G.O.A. a SC C.C. SA din data de 26 octombrie 2007.
Prin sentinţa nr. 410 din 1 aprilie 2008 a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâta SC C.C. SA Buzău şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, constatându-se nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. şi A.G.O.A. din 26 septembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.C. SA Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se, în esenţă, că judecata cauzei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor imperative ce reglementează caracterul nepublic al şedinţelor de judecată, criticându-se sentinţa şi sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei extinctive.
Pe fond s-a apreciat că prima instanţă nu a examinat cererea de chemare în judecată prin raportare la cauza juridică afirmată de reclamantă, invocându-se fraudarea legii fără însă a se indica norma juridică de care pârâta s-a folosit pentru a se eluda dispoziţiile legale, instanţa de fond nepronunţându-se asupra hotărârilor A.G.A. prin raportare la cauza juridică expres arătată de reclamantă în acţiune.
Prin Decizia nr. 135 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.C. SA Buzău.
Prin Decizia nr. 961 din 23 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta SC C.C. SA, au fost casate atât Decizia atacată cât şi sentinţa instanţei de fond, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 121 alin. (1) C. proc. civ., „ şedinţele vor fi publice afară de cazurile când legea dispune altfel" şi cum art. 131 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prevede că se vor judeca în camera de consiliu cererile în anularea hotărârilor A.G.A. contrare legii sau actului constitutiv, iar cererea reclamantei s-a judecat în şedinţă publică de către tribunal, s-a constatat că respingând motivul de apel referitor la acest aspect justificat de lipsa dovezii că apelanta pârâtă a fost vătămată prin judecata cererii în şedinţă publică, cu trimitere la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a încălcat precizatele dispoziţii legale, imperative, a căror nerespectare induce conform art. 108 C. proc. civ., la nulitatea sentinţei tribunalului şi a aplicat, greşit, prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care privesc condiţiile proprii ale actului de procedură, referitoare la forma şi conţinutul acestuia, ori, pronunţarea unei hotărâri cu nerespectarea dispoziţiei legale imperative referitoare la nepublicitatea şedinţei de judecată, constituie o neregularitate care priveşte condiţiile externe ale actului de procedură, caz în care nu este condiţionată de existenţa unei vătămări, aspecte ce induc incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
După trimiterea cauzei spre rejudecare, prin sentinţa nr. 1231 pronunţată în data de 27 octombrie 2009, Tribunalul Buzău a respins excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SA şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. SC C.C. SA din 26 septembrie 2008, precum şi a hotărârii A.G.A. subsecventă din aceeaşi dată.
S-a reţinut astfel că hotărârea de fuziune prin absorbţie nu a fost adoptată cu respectarea cvorumului expres prevăzut de lege, respectiv cu o majoritate de cel puţin 2/3 din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi, fapte ce se sancţionează cu nulitatea absolută atât a acestei hotărâri cât şi a celei subsecvente.
Norma juridică încălcată fiind imperativă şi de ordine publică sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea ei este nulitatea absolută a hotărârilor adoptate, iar acţiunea în anulare a hotărârilor în cauză este imprescriptibilă extinctiv, situaţie faţă de care instanţa a respins excepţia prescripţiei formulării acţiunii invocată de către pârâtă şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată, constatând nulitatea absolută a celor două hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C.C. SA Buzău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prima critică a vizat faptul că hotărârea apelată este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost pronunţată de un judecător incompatibil. S-a criticat şi faptul că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia prescripţiei extinctive.
Pe fond s-a susţinut că nu a fost examinată cererea de chemare în judecată prin raportare la cauza juridică afirmată de intimata-reclamantă. În acest context ignorarea cadrului procesual determinat de reclamantă a condus la o soluţionare greşită a cauzei.
S-a susţinut că frauda la lege presupune cu necesitate ca o dispoziţie legală să fie utilizată de către un subiect de drept într-un scop contrar celui pentru care a fost edictată, exclusiv pentru încălcarea unei alte dispoziţii legale imperative. Raţionamentul intimatei-reclamante potrivit căruia „prin fraudă la lege se înţelege eludarea normelor legale imperative, care vatămă direct ordinea publică" şi „fraudarea intereselor unor terţe persoane, deşi sunt păgubite intereselor unor persoane străine de actul juridic încheiat" este greşit.
S-a solicitat admiterea apelului şi anularea sentinţei, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca prescrisă având în vedere faptul că în cauză nu poate fi reţinută o nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 7 din data de 2 februarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de pârâta SC C.C. SA Buzău împotriva sentinţei nr. 1231 din 27 octombrie 2009 pronunţate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamanta A.V.A.S., anulând sentinţa apelată şi fixând termen pentru soluţionarea pe fond a acţiunii la data de 2 martie 2010, sala 3, cu citarea părţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că instanţa supremă a casat ambele hotărâri pronunţate în fond şi în apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Acelaşi judecător care s-a pronunţat iniţial asupra fondului cauzei a soluţionat cererea fără a sesiza faptul că în cazul său există un motiv de incompatibilitate.
Normele procedurale privitoare la incompatibilităţi sunt de natură imperativă, astfel că judecătorul fondului a devenit incompatibil, conform art. 24 alin. (1) C. proc. civ., nemaiputând judeca aceeaşi pricină în caz de rejudecare.
Potrivit art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, cauzele trimise spre rejudecare după casare revin completului iniţial învestit, însă dispoziţiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situaţia existenţei unui caz de incompatibilitate.
Judecătorul fondului trebuia să solicite să se constate că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. şi să invoce acest incident procedural cu privire la compunerea completului, astfel că potrivit art. 297 alin. (2) C. proc. civ., în cazul existenţei unui motiv de nulitate după anularea hotărârii, instanţa de apel a reţinut procesul spre rejudecare.
Rejudecând acţiunea comercială formulată de A.V.A.S. Bucureşti având în vedere susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente în cauză curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.E.A. şi A.G.A. pârâtei SC C.C. SA, din data de 26 septembrie 2007, considerând că au fost adoptate cu fraudarea legii, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale motivat de faptul că prin hotărârea A.G.E.A. din 27 septembrie 2007 a fost aprobat proiectul de fuziune, a fost aprobată fuziunea prin absorbţie de către SC C.C. SA a altor două societăţi comerciale, respectiv SC C. SA Argeş şi SC Z.S. SA, precum şi actul constitutiv al noi societăţi fără a fi respectate condiţiile de cvorum şi majoritate prevăzute de lege.
Pârâta a susţinut că în cauză nu poate fi invocată o nulitate absolută ci una relativă faţă de care acţiunea reclamantei ar fi prescrisă.
Având în vedere faptul că de modul în care va fi calificată sancţiunea ce intervine în cazul încălcării dispoziţiilor legale invocate de reclamantă, depinde şi soluţionarea excepţiei invocate de pârâtă, curtea de apel a apreciat că aceasta trebuie soluţionată odată cu fondul pentru a evita o antepronunţate. Aceasta a fost şi susţinerea intimatei-apelante care a precizat că principala problemă care trebuie clarificată in cauză o reprezintă tipul nulităţii incidente.
Din cuprinsul proceselor verbale întocmite la data de 26 septembrie 2007 a rezultat că adunările generale din aceeaşi dată s-au desfăşurat la prima convocare cu un cvorum de participare de 100%, hotărârile fiind adoptate cu 51,9644% voturi "pentru" şi 48,0356% „împotrivă".
Aceste hotărâri au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, astfel cum a fost modificată, dispoziţii conform cărora „Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii de reducere sau de majorare a capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi".
Prin excepţia prevăzută de art. 115 alin. (2) sunt reglementate condiţiile de majoritate necesară pentru legalitatea hotărârilor unor astfel de adunări cum sunt şi cele în cauză.
Norma juridică încălcată fiind imperativă şi de ordine publică sancţiunea ce intervine pentru nerespectarea ei este nulitatea absolută a hotărârilor adoptate, iar acţiunea în anulare a hotărârilor în cauză este imprescriptibilă extinctiv [art. 132 alin. (3)].
Pentru hotărârile privind unele chestiuni pe care legiuitorul le-a considerat fundamentale pentru existenţa şi funcţionarea societăţilor comerciale, majoritatea necesară trebuie să fie una superioară, adică de două treimi din totalul voturilor exprimate.
Hotărârea poate fi atacată de orice persoană interesată, din actele de la dosar rezultând că A.V.A.S. are calitatea de acţionar minoritar care se consideră prejudiciat prin adoptarea respectivelor hotărâri.
Atunci când legea indică obligaţia ca anumite hotărâri să fie luate cu o majoritate calificată aceasta trebuie respectată pentru legalitatea hotărârilor respective. Numai în situaţia în care societatea ar fi prevăzut cvorumuri si majorităţi statutare mai mari decât cele minime legale s-ar fi putut invoca o nulitate relativă.
Atunci când nu sunt respectate minimele impuse de lege, de la care acţionarii nu pot deroga fiind vorba de o normă imperativă, sancţiunea care intervine este nulitatea absolută, nu cea relativă susţinută de apelanta pârâtă.
Calificarea nulităţii invocate ca fiind una absolută şi imprescriptibilă rezolvă şi excepţia invocată de pârâtă aceea a prescrierii acţiunii, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) ci art. 132 alin. (3).
În consecinţă, prin Decizia nr. 2/CC din 9 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis (după admiterea apelului pârâtei SC C. SA şi anularea sentinţei nr. 1231 pronunţată în data de 27 octombrie 2009 de Tribunalul Buzău, prin Decizia nr. 7 din data de 2 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti pe fond acţiunea comercială formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA şi a constatat nulitatea absolută a hotărârilor A.G.E.A. şi A.G.O.A. a SC C. SA din 26 septembrie 2007.
Împotriva deciziei nr. 7/CC din 2 februarie 2010 şi a deciziei nr. 2/CC din 9 martie 2010, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta SC C. SA.
Recurenta solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei nr. 1231 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Buzău, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă de fond pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi a principiului judecăţii unitare a cauzei, prin aplicarea corectă şi unitară a dispoziţiilor legale ce reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel, în toate cazurile în care cererea a fost greşit soluţionată pe fond, cu încălcarea normelor procesuale imperative, ce atrage aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a actului jurisdicţional al primei instanţe de fond.
În susţinerea recursului, recurenta invocă următoarele motive de nelegalitate a hotărârilor atacate:
Art. 304 pct. 5 C. proc. civ.: Decizia nr. 7/CC din 2 februarie 2010 încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi a fost dată cu nerespectarea principiilor judecăţii efective de către un tribunal iudependent, cu garanţiile procedurale, privind accesul concret şi efectiv la dublul grad de jurisdicţie în fond, a litgiilor din materia comercială.
Art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.: Decizia nr. 2/CC din 9 martie 2010 nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse, pe fond, apărările constante ale pârâtei privind absenţa „fraudei la lege", în sensul pretins de reclamantă; Decizia a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În ce priveşte motivul de recurs fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se constată că este întemeiat, întrucât soluţionarea cererii de declarare a nulităţii absolute a hotărârii adunării generale a unei societăţi comerciale este de competenţa în primă instanţă a tribunalului, astfel încât, după judecarea apelului şi epuizarea căii de atac, prin pronunţarea hotărârii de anulare a hotărârii tribunalului, Decizia nr. 7 din 2 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, instanţa - Curtea de Apel Ploieşti ar fi trebuit să se dezinvestească şi să trimită cauza spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Buzău, competent să judece cererea cu care a fost sesizat şi la care cauza a fost trimisă spre rejudecare, cu respectarea cerinţelor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată cu completările ulterioare, prin Decizia nr. 961 din 23 martie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Interpretarea şi aplicarea raţională a dispoziţiilor art. 297 alin (2) teza a II-a C. proc. civ. ne obligă a constata că anularea în tot sau în parte a procedurii urmate de prima instanţă şi a hotărârii pronunţate de aceasta este urmată de reţinerea procesului spre rejudecare, dar exclusiv în sensul şi în înţelesul devolutiv specific căii de atac a apelului, dacă nu sunt reguli imperative privind competenţa materială de judecată în primă instanţă ori alte principii de ordine publică.
Greşeala de judecată săvârşită prin Decizia atacată cu recurs constă în aceea că, prin reţinerea cauzei spre rejudecare, urmare anulării hotărârii primei instanţe, a fost înfrânt principiul dublului grad de jurisdicţie, consacrat tocmai ca urmare a necesităţii asigurării echitabile şi egale a dreptului de acces al părţii la dublul grad de jurisdicţie la instanţele de fond, în raport de exigenţele C.E.D.O.
Potrivit art. 6 pct. 1 din C.E.D.O., ce reglementază dreptul la un proces echitabil, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracater civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Se constată astfel că, în speţă, Decizia recurată a fost pronunţată fără observarea art. 6 pct. 1 din C.E.D.O. şi a regulilor legale pozitive privind imparţialitatea obiectivă a judecătorului, afectată ori de câte ori judecătorul participă de două ori la adoptarea unei decizii cu caracter jurisdicţional în acelaşi litigiu, asupra aceloraşi fapte, iar neregularitatea procedurală care ignoră principii ale procesului civil şi prin care s-a produs o vătămare evidentă nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente.
Drept urmare, primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat şi va fi admis, iar motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu se impune a mai fi analizat, susţinerile de nelegalitate formulate prin invocarea pct. 9 urmând a fi avute în vedere odată cu întregul material probator existent la dosar, ce urmează a fi examinat de instanţă cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei.
În consecinţă, potrivit considerentelor mai sus arătate, se va admite recursul pârâtei, vor fi casate deciziile recurate şi va fi trimisă cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C.C. SA Buzău împotriva deciziei nr. 7 din 2 februarie 2010 şi a deciziei nr. 2/CC din 9 martie 2010 ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, casează deciziile recurate şi trimite cauza spre rejudecare pe fond la Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2889/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 298/2010. Comercial → |
|---|
