ICCJ. Decizia nr. 285/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 285/2010
Dosar nr. 8103/2/2008
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a chemat în judecată pe pârâta B.P.R.C.C., în faliment prin lichidator SC R. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la respectarea clauzei de la pct. 19 din contractul de credit nr. 617 din 22 decembrie 1999 privind compensarea sumei de 2.500.000 lei ROL rest nerambursat din creditul acordat cu fondul social depus la pârâtă, în sumă de 3.785.000 lei.
La data de 24 octombrie 2002 judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 35 din Legea nr. 64/1995, iar prin încheierea de la data de 31 ianuarie 2008 a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă.
Prin decizia comercială nr. 830/ R din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul reclamantei declarat împotriva încheierii din 31 ianuarie 2008 pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis cererea de repunere pe rol, iar cauza a fost trimisă la prima instanţă pentru reluarea judecăţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10666 din 16 octombrie 2008, a respins cererea reclamantei R.A., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 1695/2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia comercială nr. 1440/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus închiderea procedurii, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, faţă de debitoarea B.P.R.C.C. S-a mai constatat că, în conformitate cu textul legal evocat anterior, în cazul închiderii procedurii de faliment, judecătorul-sindic dispune şi radierea persoanei juridice şi în consecinţă, aceasta nu mai are capacitate de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta R.A. a declarat apel, solicitând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2009, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Instanţa de apel a reţinut, că nu este susţinută de probe afirmaţia reclamantei, precum că instanţa de fond a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, iar prin sentinţă s-a pronunţat asupra unei alte excepţii, respectiv cea a lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei.
Curtea a subliniat că, menţiunile din cuprinsul practicalei sentinţei de fond, potrivit cărora a fost pusă în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, fac dovada până la proba contrarie, pe care însă reclamanta nu a făcut-o. Dimpotrivă, fotocopia de pe caietul grefierului de şedinţă care a participat în şedinţa în care s-a pronunţat sentinţa de fond, relevă faptul că prima instanţă a pus în discuţie nu numai excepţia necompetenţei sale materiale, pe care reclamanta nu a mai susţinut-o ci şi cea a lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, partea prezentă punând concluzii asupra celei din urmă.
A mai reţinut că, prin sentinţa comercială nr. 1695/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vll-a comercială, rămasă irevocabilă, prin decizia comercială nr. 1440R/2007, s-a dispus închiderea procedurii falimentului B.P.R.C.C. şi radierea acesteia din registrul comerţului. Capacitatea de folosinţă, în cazul persoanelor juridice supuse înregistrării, se naşte o dată cu momentul înregistrării, respectiv data înmatriculării în registrul comerţului, potrivit art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954 şi încetează o dată cu încetarea persoanei juridice însăşi, care se produce la data radierii sale din registru.
Instanţa de apel a mai reţinut că, suspendarea judecăţii, în baza art. 35 din Legea nr. 64/1995 (în prezent, art. 36 din Legea nr. 85/2006) a fost o măsură determinată de necesitatea ca, după deschiderea procedurii, să înceteze orice urmărire individuală a debitorului. Astfel că, Curtea a subliniat că reclamanta şi-ar fi putut valorifica pretenţiile în cadrul procedurii, prin depunerea unei declaraţii de creanţă, iar o dată cu radierea pârâtei din registru, ea nu mai poate continua însă nici o procedură individuală, întrucât, personalitatea juridică a intimatei a încetat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta R.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate precum şi sentinţa instanţei de fond şi în consecinţă, trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru judecarea cauzei pe fond.
În motivarea recursului pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se susţine că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, întrucât atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel aveau obligaţia legală să constate că sentinţa pronunţată în cauză nu este supusă apelului. Totodată, se susţine că instanţa de apel neţinând seama de dispoziţiile art. 282¹ alin. (1) C. proc. civ., a încălcat competenţa instanţei de recurs, pronunţând o hotărâre nelegală.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Critică faptul că în motivele de apel a arătat că în şedinţa din 16 octombrie 2008 instanţa de fond a invocat excepţia necompetenţei materiale iar aceasta s-a pronunţat asupra unei alte excepţii, aceea privind lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei, care nu a fost invocată şi pusă în discuţie, în şedinţa de judecată, depunând în sprijinul acesteia o xerocopie a notelor grefierului care a participat în şedinţa de judecată. Însă, instanţa de apel a afirmat fără temei legal că o asemenea afirmaţie nu este susţinută de probe şi că menţiunile din cuprinsul practicalei sentinţei atacate potrivit cărora a fost pusă în discuţie şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei fac dovada până la proba contrarie.
În opinia recurentei, această susţinere a instanţei de apel este subiectivă şi nedovedită, întrucât fotocopia de pe notele grefierului de şedinţă a fost analizată fără a fi comparată cu menţiunile din practicaua sentinţei atacate, ceea ce a condus instanţa la o concluzie total greşită de respingere a apelului.
Totodată, susţine că este subiectivă şi nu corespunde adevărului afirmaţia instanţei de apel referitoare la faptul că „fotocopia de pe caietul grefierului de şedinţă relevă că prima instanţă a pus în discuţie nu numai excepţia necompetenţei sale materiale ci şi pe ce a lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, partea prezentă punând concluzii asupra celei din urmă”.
Recurenta mai susţine că din art. 33 din Decretul nr. 31/1954 nu rezultă faptul că dobândirea şi pierderea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are la bază principiul simetriei şi nici data la care încetează persoana juridică, iar radierea din registrul comerţului nu poate determina pierderea capacităţii de folosinţă. În opinia recurentei, radierea din Registrul Comerţului este o măsură pur administrativă de ştergere din evidenţa privind activitatea comercială.
În continuare, arată că în opinia sa motivarea instanţei de apel, vizând dizolvarea unei societăţi nu presupune încetarea sa ca entitate juridică, care în raport de art. 233 alin. (4) din Legea nr. 31/1999 îşi păstrează personalitatea juridică în ceea ce priveşte operaţiunile de lichidare până la finalizarea acestora; această fiind în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 40 din Decretul nr. 31/1954.
Şi, în sfârşit, recurenta mai critică soluţia pronunţată în apel din perspectiva realizării dreptului său de creanţă, constând în compensarea sumei de 2.500.00 lei ROL cu fondul social depus la pârâtă în sumă de 3.785.00 lei ROL, în cadrul procedurii de faliment. În opinia sa, acest drept de creanţă evocat de recurentă subzistă şi după radierea din Registrul Comerţului, conform clauzei inserate la pct. 19 din contractul de credit.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi, răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte va respinge recursul reţinând că:
Potrivit art. 304 pct. 3 casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Din perspectiva acestui motiv de recurs s-a pus în discuţie încălcarea altei competenţe, respectiv cea a instanţei de recurs, prin încălcarea dispoziţiilor art. 282¹ alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, urmează a-l respinge întrucât din verificările efectuate, a constatat că motivul de recurs privind încălcarea competenţei materiale a altei instanţe invocat de reclamantă, nu poate fi primit, întrucât acesta nu a fost invocat de către reclamantă în apel, el fiind formulat pentru prima oară în faţa instanţei de recurs.
Cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În ce priveşte critica referitoare la nepronunţarea tribunalului asupra excepţiei necompetenţei materiale, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât aşa cum rezultă din verificările de scripte, recurenta, prin mandatar a declarat că nu o mai susţine.
De asemenea, va fi respinsă ca nefondată şi critica reclamantei subsumate pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., referitoare la lipsa capacităţii de folosinţă a societăţii pârâte, întrucât în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice se naşte odată cu momentul înregistrării şi încetează odată cu încetarea persoanei juridice.
Or, în cauză, această societate a fost supusă irevocabil finalizării procedurii falimentului cu consecinţa radierii din Registrul Comerţului, având ca efect pierderea capacităţii de folosinţă.
Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a constatat că societatea pârâtă şi-a încetat existenţa prin operaţiunile efectuate la Registrul Comerţului, conform sentinţei sentinţei comerciale nr. 1695/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1440/2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
În consecinţă, motivele de nelegalitate evocate de recurentă nu sunt incidente în cauză, astfel încât în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat reclamanta R.A. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei comerciale nr. 12 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2841/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Comercial → |
|---|
