ICCJ. Decizia nr. 288/2010. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 288/2010
Dosar nr. 2118/90/2008
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, reclamantul P.T. a solicitat obligarea pârâtei SC C.S. Rm. Vâlcea la plata sumei de 70.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat datorită neexecutării în mod corespunzător a operaţiunii de branşare a curentului electric.
Ulterior, reclamantul şi-a modificat şi completat acţiunea în sensul că a solicitat introducerea în calitate de pârâte a SC C.V. SA Craiova şi SC C.D. SA Craiova.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi contencios administrativ fiscal, prin sentinţa nr. 476 din 25 martie 2009, a respins cererea reclamantului împotriva pârâtei SC C.V. SA Craiova ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă şi ca inadmisibilă faţă de pârâta SC C.D. SA Craiova.
Instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 23, art. 42 alin. (1) lit. a) şi art. 48 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică, pârâta SC C.V. SA Craiova, care are ca activitate principală furnizarea de energie electrică, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul pretins de reclamant nu poate fi realizat faţă de această pârâtă.
Faţă de cealaltă pârâtă SC C.D. SA Craiova acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât invitaţia la concilierea directă a fost comunicată pârâtei după data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 19 septembrie 2008, contrar dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 70 din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond ce a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut în considerentele deciziei că prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C.V. SA Craiova.
Referitor la admiterea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii faţă de pârâta SC C.D. SA Craiova s-a stabilit că reclamantul şi-a precizat acţiunea la 3 decembrie 2008, iar procedura de conciliere s-a realizat la 19 septembrie 2008 deci anterior sesizării instanţei.
Pârâta C.D. SA cu sediul în Craiova a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat în principal respingerea recursului şi în subsidiar declinarea competenţei în favoarea instanţei de la sediul său, respectiv Craiova.
S-a susţinut că recurenta nu a primit invitaţia la conciliere şi nu există o viză de primire a societăţii în acest sens. Că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi realizat anterior cererii de chemare în judecată, concilierea cu C.D. SA.
Recurenta a invocat că sediul social este în Craiova şi deci competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea instanţei de la sediul pârâtului conform art. 5 şi 7 alin. (1) C. proc. civ., respectiv instanţei din Craiova.
Prin întâmpinare intimatul – reclamant P.T. a solicitat respingerea recursului întrucât a făcut dovada că a invitat-o pe recurentă la conciliere şi a depus confirmarea de primire în acest sens.
Referitor la excepţia necompetenţei instanţei s-a invocat că în speţă competenţa este cea prevăzută de art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în raport de care Tribunalul Vâlcea este instanţa competentă să soluţioneze litigiul.
Recursul pârâtei SC C.D. SA Craiova nu este fondat.
Critica recurentei că intimatul – reclamant nu a făcut dovada efectuării concilierii directe anterior formulării acţiunii nu poate fi reţinută cât timp acesta a depus la dosar confirmarea de primire din partea SC C.D. SA Craiova a invitaţiei la conciliere înregistrată la registratura societăţii la data de 19 septembrie 2008, deci anterior precizării acţiunii reclamantului din 3 decembrie 2008.
În altă ordine de idei, chiar în situaţia în care nu s-ar fi efectuat concilierea, nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., nu duce automat la nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare.
Nici cea de-a doua critică privind necompetenţa teritorială a instanţei nu este întemeiată.
Pe de o parte excepţia nu a fost propusă în condiţiile prevăzute de art. 136 C. proc. civ. şi întrucât nu este o excepţie de ordine publică nu poate fi invocată în faţa instanţei de recurs.
Pe de altă parte, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ., conform cărora în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente „în cererile privitoare la obligaţii comerciale, instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.
Cum în speţă, plata lucrărilor executate s-a efectuat pe teritoriul judeţului Vâlcea, instanţa competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Vâlcea care a soluţionat litigiul în primă instanţă.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefundat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.D. SA Craiova împotriva deciziei nr. 70/ A-C din 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2871/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 289/2010. Comercial → |
|---|
