ICCJ. Decizia nr. 2861/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2861/2010
Dosar nr. 2911/1/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 121 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava a dispus anularea contractului de concesiune din 10 mai 2001 încheiat între pârâţii Primăria Fălticeni, Ş.D. şi SC H. SRL, admiţând acţiunea formulată de reclamantul B.M.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 4085 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 200 mp situat în Fălticeni către reclamantul din prezenta cauză, care a fost obligat să restituie despăgubirile de 300 lei, reactualizate.
S-a mai avut în vedere că, la data de 10 mai 2001, pârâta Primăria municipiului Fălticeni a încheiat cu pârâta SC H. SRL un contract de concesiune prin care i-a concesionat acesteia o suprafaţă de 70 mp din suprafaţa totală de 200 mp aparţinând reclamantei şi că temeiul ce a stat la baza încheierii contractului de concesiune a constat în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Apelurile formulate de reclamant şi pârâtă împotriva sentinţei au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 55 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Cu privire la apelul pârâtei s-a reţinut că sentinţa atacată este legală, în contextul în care instanţa de fond a constatat în mod corect că – la data încheierii contractului de concesiune reclamantul demarase procedurile pentru revendicarea terenului, fiind incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 50/1991 care statuează că – până la reglementarea prin lege, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcţii aflate în administrarea consiliilor locale şi care pot fi revendicate de foştii proprietari.
De asemenea, instanţa de apel a considerat că pârâtei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul pârâtei la ultimul termen de judecată în faţa primei instanţe, în condiţiile în care s-a dispus amânarea pronunţării pentru ca acesta să poată depune concluzii scrise.
În ce priveşte apelul reclamantului ce a avut ca singură critică aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. s-a reţinut că pârâţii au căzut în pretenţii, fiind datori să plătească cheltuieli de judecată şi că prevederile art. 275 C. proc. civ. nu sunt incidente pentru că pretenţiile nu au fost recunoscute în mod explicit.
Împotriva deciziei, pârâta SC H. SRL a formulat recurs pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora invocă următoarele:
Decizia este nelegală fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, încălcându-se dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. prin respingerea cererii de amânare formulată la ultimul termen în faţa instanţei de apel.
Decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 50/1991.
Recurenta susţine că deşi reclamantul a fost asistat de apărător nu s-a indicat motivul de nulitate absolută a contractului de concesiune, iar prevederile Legii nr. 50/1991 nu au incidenţă în cauză.
La data de 16 iunie 2010, recurenta a invocat un nou motiv de recurs în condiţiile art. 306 alin. (2), considerând că hotărârile criticate s-au dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, impunându-se casarea ambelor şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Suceava.
Recurenta consideră că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – acela privind anularea unui contract de concesiune – aceasta are un caracter patrimonial, iar faţă de valoarea litigiului, competenţa materială în soluţionarea cauzei aparţine Judecătoriei Suceava.
Prin întâmpinare, intimatul- reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs de ordine publică, de natură a lămuri instanţa competentă în soluţionarea litigiului, Înalta Curte constată următoarele:
Instanţa a fost sesizată la data de 18 februarie 2008 cu o acţiune în nulitatea contractului de concesiune din 2001.
Potrivit deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. s-a stabilit că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale ce au ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 830 din 10 decembrie 2008, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept ce au făcut obiectul RIL-ului este obligatorie pentru toate instanţele [art. 329 alin. (2) C. proc. civ.].
În atare situaţie, dat fiind că până la data publicării deciziei menţionate, prima instanţă nu soluţionase cauza în fond, sentinţa fiind dată ulterior (26 ianuarie 2009), faptul că prima instanţă avea îndatorirea de a-şi verificare competenţa materială şi de a da eficienţă celor stabilite prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, până la pronunţarea unei hotărâri în cauză, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei pe acest aspect.
Astfel, litigiul este evaluabil în bani întrucât are ca obiect nulitatea unui contract privind drepturi patrimoniale, valoarea menţionată în contract, fiind de 7.602.280 rol.
Pe cele de consecinţă, dându-se eficienţă prevederilor art. 2811 C. proc. civ. raportat la cele ale art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze aparţine Judecătoriei Suceava.
Cum ambele hotărâri sunt lovite de nulitate, fiind date cu încălcarea normelor imperative în materie de competenţă, iar faţă de această situaţie nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte va admite recursul ca fondat, va casa Decizia atacată şi va admite apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei pe care o va anula şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC H. SRL Fălticeni, împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 55 din 15 aprilie 2009 pe care o casează, admite apelurile declarate de pârâţii SC H. SRL Fălticeni şi Municipiul Fălticeni, împotriva sentinţei Tribunalului Suceava nr. 121 din 26 ianuarie 2009 pe care o anulează şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2857/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2868/2010. Comercial → |
|---|
