ICCJ. Decizia nr. 2868/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2868/2010
Dosar nr. 9626/1/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2009 pe rolul acestei instanţe, petenta SC C.D. SRL a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 3026 din 23 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. 10781/63/2007, în contradictoriu cu intimata SC C. SA Craiova.
Motivând contestaţia, petenta consideră că Decizia atacată este nelegală, fiind contrară practicii judiciare anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, se susţine că instanţa de recurs a omis din greşeală, cercetarea motivelor de recurs, deturnându-le sensul, iar pe de altă parte nu s-a făcut o analiză completă a motivelor de modificare având ca impact nemotivarea soluţiei desăvârşită prin omisiunea examinării motivelor de recurs.
În esenţă, contestatoarea susţine următoarele:
Primul motiv de recurs a fost omis cercetării şi deturnat printr-o veritabilă confuzie, prin tratarea altei problematici, aceea a nulităţii absolute şi nu cea din speţă, respectiv a evicţiunii parţiale.
Se susţine că prin necercetarea conţinutului acestui motiv, instanţa de recurs nu a arătat motivele în drept pentru care nu este opozabilă obligaţia contractuală a pârâtei, neamintindu-se nimic despre deciziile precedente ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici despre actele depuse de recurentă ce notau faptul suspiciunii că soluţiile instanţei de fond şi apel au fost traficate.
De asemenea, se aduce în discuţie jurisprudenţa C.E.D.O. potrivit căreia art. 6 din Convenţie impune obligaţia instanţei de a examina efectiv argumentele şi cererile de probatoriu ale părţilor.
În continuarea expunerii, contestatoarea ilustrează faptul că instanţa de recurs a denaturat şi deformat realismul criticilor sale, sub toate cele trei motive fără a avea în vedere faptul că textele legale invocate permiteau obţinerea de despăgubiri pretinse potrivit valorii bunului din momentul evicţiunii.
Consideră că este evidentă săvârşirea confuziei instanţei dintre materia răspunderii vânzătorului şi a materiei delictelor.
Instanţa de recurs a omis să cerceteze integral şi motivul al doilea de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., întreaga argumentare rezumându-se la un singur rând ceea ce contravine dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Prin necercetarea integrală a acestui motiv s-a omis examinarea dispoziţiilor art. 970 şi art. 1073 C. civ., tratându-se eronat o altă problematică ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, substituind motivul cu o problematică dincolo de disponibilitatea părţilor.
Nici motivul 3 al recursului ce conţinea critici cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu a fost examinat integral, respingându-se în mod greşit cererea de obligare a pârâtei la plata diferenţei de 46,09 lei datorată în raport de admiterea în parte a apelului, contrar dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare, recursurile declarate de reclamanta SC C.D. SRL şi de pârâta SC C. SA Craiova împotriva deciziei nr. 16 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Contestatoarea a invocat ca temei al cererii sale, prevederile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. potrivit cu care – hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Aceste dispoziţii menţionează în clar, ca şi condiţie de admisibilitate a contestaţiei în anulare omisiunea (totală) a instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului ceea ce denotă că, doar nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, presupunând completa lui ignorare, neabordarea lui în cuprinsul deciziei este de natură a face admisibilă cererea.
În atare situaţie, nu poate face obiectul contestaţiei eventuala insuficienţă a argumentelor în raport de care motivul de recurs, fiind avut în vedere, a fost respins pe fondul lui.
În cauza dedusă judecăţii se constată că, în cuprinsul contestaţiei, petenta şi-a structurat motivele în trei puncte, corespunzătoare motivelor de recurs invocate în faţa instanţei de recurs.
Dacă la punctul 1 se susţine că primul motiv de recurs a fost omis cercetării, la următoarele pct. se susţine despre omisiunea cercetării integrale a motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Cele susţinute de contestatoare sunt contrazise de considerentele deciziei, care analizează punctual fiecare dintre motivele de recurs.
Astfel cu privire la primul motiv de recurs s-a reţinut printre altele că „ .. la pierderea proprietăţii, cumpărătoarea nefiind de bună- credinţă, aceasta nu mai poate invoca şi opune vânzătorului obligaţia de garanţie pentru evicţiune, ea urmând să suporte consecinţele declarării nulităţii absolute parţiale, în sensul repunerii în situaţia anterioară, prin restituirea preţului plătit, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1344 şi art. 1348 C. civ.".
Or, acest considerent al deciziei date în recurs evidenţiază, cu îndestulătoare claritate că instanţa a abordat primul motiv de recurs, neputându-se reţine omisiunea cercetării acestuia, căci o asemenea situaţie impunea ca în considerente să nu se regăsească nicio referire la incidenţa temeiului de drept invocat prin acţiunea introductivă la instanţă.
De asemenea, nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. nici în privinţa celorlalte motive de recurs întrucât acestea au fost cercetate, chiar contestatoarea fiind aceea care recunoaşte această situaţie cu precizarea că nu ar fi fost analizate integral.
Prin urmare, câtă vreme toate motivele de recurs au făcut obiectul analizei instanţei de recurs nu se poate reţine incidenţa motivului de contestaţie în anulare, iar împrejurarea că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctele de vedere ale recurentei ori că nu ar fi analizat în detaliu toate susţinerile acesteia sau că s-ar fi tratat denaturat anumite prevederi nu poate justifica prezentul demers judiciar al contestatoarei.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimată instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul reducerii acestora proporţional cu volumul de muncă depus în pregătirea apărării astfel încât să fie respectată finalitatea firească a onorariului de avocat, aceea de a permite părţii să beneficieze de asistenţă calificată pe parcursul procesului.
În consecinţă instanţa apreciază că suma de 9.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, este suficientă în raport de criteriile mai sus evocate, urmând a se obliga contestatoarea la plata acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3026 din 23 noiembrie 2009, formulată de contestatoarea SC C.D. SRL Craiova.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei SC C. SA Craiova suma de 9.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2861/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2869/2010. Comercial → |
|---|
