ICCJ. Decizia nr. 2872/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2872/2010
Dosar nr. 9809/1/2009
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14 decembrie 2009, petenta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Mureş, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 10389 din 9 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu intimata SC S. SRL.
Motivând contestaţia, petenta arată că prin Decizia ce face obiectul prezentei cauze s-a admis recursul formulat de SC S. SRL Reghin împotriva deciziei nr. 103 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a casat Decizia, iar cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului pe fond.
Consideră că Decizia este rezultatul unei greşeli materiale, a unei erori evidente, datorată unor elemente şi date materiale esenţiale.
Contestatoarea susţine că instanţa de recurs a calculat greşit termenul de prescripţie şi numai dintr-o eroare materială regretabilă a considerat data de 28 decembrie 2005 ca fiind data de plecare a termenului, faţă de 8 mai 2005, data reală la care ar fi trebuit să se raporteze ca urmare a prevederilor legale incidente, respectiv art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, art. 9 din Legea nr. 136/1995, art. 2 şi art. 3 din contractele de asigurare.
De asemenea, se arată că din reglementările legale menţionate rezultă fără echivoc că dreptul la acţiunea în despăgubiri derivate din contractul de asigurare se naşte în momentul producerii riscului asigurat, interpretare dată în multe decizii, la acelaşi gen, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În concluzie, contestatoarea apreciază că în cauza dedusă judecăţii – numai datorită unei evidente greşeli materiale – instanţa de recurs a putut să admită că dreptul la acţiune nu s-ar fi prescris.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 318 şi art. 3191 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, instanţa a solicitat respingerea.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin sentinţa nr. 105 din 30 ianuarie 2008, Tribunalul Comercial Mureş a admis acţiunea reclamantei SC S. SRL Reghin, formulată în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Mureş, care a fost obligată la plata sumei de 955.710 lei- primă de asigurare diminuată cu 10% franşiză potrivit contractului seria din 9 decembrie 2004 a sumei de 281.925 lei primă de asigurare diminuată cu 10% franşiză, potrivit contractului din 9 decembrie 2004.
Instanţa a dat eficienţă prevederilor convenţiilor încheiate între părţi, reţinând în prealabil că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului este nefondat, întrucât s-a apreciat că dreptul la acţiune s-a născut la data comunicării refuzului de plată a despăgubirilor (28 decembrie 2005), iar acţiunea a fost formulată la 28 decembrie 2007.
Apelul formulat de SC A.R.A.V.I.G. SA, sucursala Mureş, a fost admis prin Decizia nr. 103 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care a schimbat în tot încheierea şi sentinţa atacate, în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi pe cale de consecinţă a respins cererea de chemare în judecată, considerând că naşterea dreptului la acţiune al reclamantului este aceea a producerii evenimentului asigurat (28 aprilie 2005).
Prin Decizia nr. 3027 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul formulat de reclamanta SC S. SRL Reghin împotriva deciziei pe care a casat-o cu consecinţa trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului pe fond.
În considerente, instanţa de recurs a cenzurat raţionamentul instanţei de apel cu privire la stabilirea datei la care se naşte dreptul la acţiune, considerând că aceasta coincide cu data comunicării – în condiţiile contractuale agreate de părţi – a refuzului de plată a despăgubirilor pe motivul neproducerii riscului asigurat.
În acest context, petenta din prezenta cauză apreciază că numai dintr-o eroare materială s-a stabilit că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 28 decembrie 2005, respectiv la data refuzului acordării despăgubirilor.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Numai că, în accepţiunea textului enunţat, greşeala materială (iar nu eroarea materială) se constituie într-o eroare de fapt, esenţială, involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi care ar avea drept consecinţă darea unei hotărâri greşite, fiind excluse acele situaţii care vizează greşeli de judecată.
În cauză, argumentele aduse de contestatoare în susţinerea cererii subliniază tocmai o pretinsă greşeală de judecată, în condiţiile în care se invocă modul eronat în care s-a stabilit data de la care începe să curgă termenul de prescripţie.
În atare situaţie se constată că, în realitate, temeiurile contestaţiei în anulare se conturează în adevărate critici împotriva unei decizii irevocabile, fiind de neacceptat un recurs la recurs.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anularea deciziei secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3027 din 23 noiembrie 2009, formulată de contestatoarea SC A.R.A.V.I.G. SA., sucursala Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2869/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2891/2010. Comercial → |
|---|
