ICCJ. Decizia nr. 2891/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2891/2010
Dosar nr. 375/118/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4496/COM din 19 iunie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis acţiunea reclamantei D.C. constatându-se nulitatea absolută integrală a actului numit „Protocol" încheiat la 18 mai 1992 între F. Constanţa, ca succesoare de drept a U.J.C.C. Constanţa – U.R.C.C. Dobrogea şi C. Constanţa, ca succesoare de drept a C.P.A.D.M. Constanţa. Pârâtele au fost obligate la cheltuieli de judecată către reclamantă.
Prima instanţă a reţinut în considerentele sentinţei că reclamanta D.C. SC a solicitat în contradictoriu cu pârâtele U.J.C.C. Constanţa şi F. Constanţa ca, în principal, să se constate pe cale judiciară nulitatea absolută a Protocolului încheiat la 18 mai 1992 între F. Constanţa, ca succesoare de drept a U.J.C.C. Constanţa – U.R.C.C. Drobogea şi C. Constanţa, ca succesoare de drept a C.P.A.D.M. Constanţa, iar în subsidiar să fie declarat fals acest înscris.
Instanţa de fond a avut în vedere că condiţiile de validitate ale actului juridic sunt reglementate le art. 948 C. civ. şi se referă la existenţa capacităţii de a-l încheia, a unui consimţământ valabil exprimat al pârtii care se obligă, a unui obiect determinat şi a unei cauze licite, iar consimţământul reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un act juridic civil, constituind o condiţie de fond, esenţială şi generală a acestuia.
Atât timp cât pe înscrisul însuşit drept probă în prezentul proces - fila 89 nu sunt aplicate în original o semnătură şi o impresiune a ştampilei aparţinând reclamantei, reiese cu evidenţă că transmiterea dreptului de administrare este nulă pentru lipsa totală a consimţământului a persoanei în favoarea căreia au fost cedate imobilele.
În măsura în care s-a dovedit cu certitudine că numita F.A. nu avea calitatea de preşedinte al F. Constanţa la data de 18 mai 1992 şi nici drept de înlocuire a persoanei preşedintelui (aşa cum s-a susţinut fără a se proba), iar menţiunea de schimbare a denumirii din C.C.O. Constanţa în C. Constanţa a devenit opozabilă părţilor prin înscrierea în registrul comerţului abia la data de 16 iunie 1992, în condiţiile în care nu se identifică - altfel decât prin semnătură olografă - persoanele semnatare ale Protocolului, lipsind dovezile că aceştia au acţionat în limita împuternicirii date de către persoanele juridice şi că actul a trecut prin serviciile de registratură ale cooperativelor, se constată caracterul ilicit al cauzei actului juridic, urmărindu-se preconstituirea unui înscris probatoriu contrafăcut.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele.
Prin Decizia Decizia civilă nr. 26/COM din 11 Martie 2010 a Curții de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse apelurile declarate de apelantele pârâte U.J.C.C. Constanţa şi F. Constanţa, fiind obligate apelantele la plata sumei de 2.023 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Instanţa de apel a reţinut în considerente că Protocolul are ca obiect transmiterea în administrare de către F. Constanţa către C. Constanţa a unor imobile arătate în anexe.
Nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc. Printre cauzele de nulitate absolută, doctrina enumera încălcarea regulilor privind capacitatea civilă a persoanelor, lipsa totală a consimţământului, nevalabilitatea obiectului actului juridic, lipsa cauzei ori faptul că aceasta este imorală sau ilicită, nerespectarea formei cerută ad validitatem.
În concluzie, instanţa este datoare să verifice, raportat la actul atacat, existenţa cauzelor de nulitate invocate, cauze care trebuie să existe la momentul încheierii actului, în speţă la data de 18 mai 1992.
La termenul din 14 martie 2007 instanţa a pus în vedere părtilor să depună originalul protocolului.
La termenul din 25 aprilie2007 reprezentantul pârâtelor depune originalul protocolului din 18 mai 1992 şi originalul anexei nr. 1, aşa cum este consemnat în încheiere. Instanţa constată că originalul protocolului cuprinde ştampila şi semnătura originală pentru F. şi ştampila şi semnătura C. în copie. Reprezentantul pârâtelor arată că înţelege să se folosească de înscrisurile depuse.
Cele constatate de către instanţă cu privire la înscrisul depus au fost constate şi de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, sesizat pentru efectuarea de cercetări cu privire la numita F.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, expertiza stabilind că înscrisul reprezintă o copie pe care au fost aplicate în original semnătura şi ştampila pentru F. S-a stabilit totodată că documentul nu a fost întocmit la 18 mai 1992.
În concluzie, numitei F.A. i s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi a adus o atingere minimă relaţiilor sociale ocrotite de lege.
Ulterior, reprezentantul apelantei a susţinut că originalul actului există însă se află la Circa 2 Poliţie. Acest fapt nu a fost însă dovedit. Astfel, la dosar se află înscrisul intitulat „dovadă" - în dosarul de apel - din care rezultă că la 12 mai 2006 s-au predat la Secţia 2 Poliţie de către F.A., preşedinte al F. Constanţa următoarele documente: un contract de închiriere în original, 2 procese verbale de predare aflate la faza contractului-în original şi un protocol cu anexe, în original. înscrisul nu specifică despre ce protocol este vorba. Chiar dacă ar specifica că este vorba despre protocolul din 18 mai 1992, acest lucru nu dovedeşte că este vorba de protocolul ce face obiectul prezentei acţiuni, pentru că, aşa cum se afirmă şi în motivele de apel, F. a încheiat numeroase protocoale cu anexe, pe care le-a datat, pentru motive numai de ei ştiute, 18 mai 1992, deşi acestea erau încheiate la diverse date.
La solicitarea instanţei, Secţia 2 Poliţie afirmă că a predat Protocolul, încheiat între F. şi C. la data de 18 mai 1992, în anul 2007 numitei A.F., jurist în cadrul F. Constanţa.
Reprezentantul F. afirmă, desigur fără dovezi, că nu a fost predată decât o copie, şi în acest sens are şi o poveste relatată în răspunsul la întâmpinare precum că lucrătorului de poliţie i-a fost violat dulapul şi i-au fost furate originalele. Dincolo de ridicolul situaţiei, instanţa reţine că F. nu poate face dovada predării Protocolului din 18 mai 1992 care face obiectul prezentei acţiuni către Secţia 2 de Poliţie, că nu poate face dovada că a solicitat restituirea acestui document, că Secţia 2 de Poliţie a predat un Protocul din 18 mai 1992 – fără să se ştie dacă este cel care face obiectul prezentei acţiuni – către reprezentantul F. în anul 2007, iar F. Constanţa nu poate face dovada contrară, respectiv că a existat un furt al documentelor, că a efectuat demersuri pentru obţinerea actelor în original. Nici pe parcursul judecării prezentei cauze nu s-a adresat instituţiei unde afirmă că a depus actul în original iar instanţa, în baza rolului său activ a obţinut răspunsul instituţiei din care rezultă că înscrisul depus a fost restituit.
În concluzie, s-a reţinut că apelanta deţine doar înscrisul prezentat în instanţă şi despre a afirmat că este original. Chiar dacă ar fi fost prezentat un înscris cu le ştampile şi semnături în original, acest fapt nu are relevanţă faţă de cele ute inclusiv de parchet, şi anume, că la data de 18 mai 1992 C.G. era preşedintele C., C. nu purta această denumire iar cu F.A. nu era preşedintele F.
Astfel, cele reţinute de către parchet sunt confirmate şi în motivele de apel, prin acestea afirmându-se că protocolul din 18 mai 1992 nu a fost de fapt semnat la 18 mai 1992 şi nu se poate identifica data la care a fost semnat. Şi cu privire la obiectul acestui protocol se fac unele afirmaţii, apelanta arătând că nu viza transmiterea către C. a dreptului de administrare a unor imobile, ci reprezenta doar un inventar al unor imobile care au fost transmise spre administrare cu mult timp în urmă.
Astfel, chiar din motivele de apel rezultă lipsa totală a consimţământului data de 18 mai 1992, în cazul nulităţii absolute nefiind admisă o confirmare uIterioară.
Mai mult, în cazul de faţă nu se poate şti pentru ce a existat confirmarea ulterioară, din expertiza parchetului precum şi din afirmaţiile numitului C.G. rezultând că înscrisul nu a fost întocmit în acelaşi timp cu anexa prezentată ca fiind parte a acestui înscris, astfel că nu se poate afirma că această anexă este cea la care se referă actul. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin motivele de apel se afirmă că există acte (care nu fac obiectul prezentei acţiuni) prin care imobilele au fost predate spre administrare C. anterior anului 1992.
Instanţa de apel mai reţine şi că, prin încheierea din 23 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 18104/212/2008 s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei privind pe reclamanta F. Constanta în contradictoriu cu pârâţii F.A. şi D.C. SC Constanţa, având ca obiect anularea protocolului din 18 mai 1992, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 4496/COM din 19 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 357/118/2007. În aceste împrejurări instanţa nu poate dispune asupra excepţiei de litispendenţă sau asupra suspendării prezentului apel până la soluţionarea acţiunii aflată pe rolul Judecătoriei Constanţa.
Pentru considerentele mai sus expuse apelurile au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs de pârâta F. Constanţa care a invocat, în primul rând, art. 304 pct. 9, respectiv faptul că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită şi încălcarea legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta a susţinut că: potrivit art. 969 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Art. 977 C. civ. prevede: Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Art. 985 C. civ. prevede: Când într-un contract s-a pus un anume caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine că printre acestea s-a restrâns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.
Art. 948 „Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:
Capacitatea de a contracta
Consimţământul valabil al părţii ce se obligă;
Un obiect determinat
O cauză licită.
Art. 5 C. civ.: Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică si bunele moravuri.
In raport cu cele citate mai sus şi în raport cu situaţia de fapt stabilită prin probe, recurenta consideră că hotărârea atacată este greşită întrucât:
a) Cele două exemplare originale ale înscrisului si anexele acestuia au fost semnate de ambele societăţi fără obiecţiuni.
b) Semnatarii delegaţi ai ambelor organizaţii cooperatiste au recunoscut, în faţa organului de urmărire, conform Ordonanţei din 22 august 2008 în dosarul nr. 847/P/2007 că au semnat acest înscris fără obiecţiuni, dar au semnat mai târziu întrucât au necesitat unele verificări ample şi chiar reverificări.
c) Actele subsecvente necontestate, aflate la dosar, Protocolul din 2000 încheiat valabil între părţi prevede o clauză expresă referitoare la acest protocol din 18 mai 1992: „Prezentul protocol înlocuieşte protocolul din 18 mai 1992".
d) S-au depus şi acte colaterale, respectiv Protocoale din 18 mai 1992. Potrivit soluţiei pronunţate de instanţă aceste protocoale sunt nule de drept întrucât nu au fost semnate chiar în ziua de 18 mai 1992 menţionată în titlul înscrisului.
e) Finalizarea urmăririi penale.
Recurenta a învederat că Parchetul a trimis dosarul la Judecătoria Constanţa pentru a se pronunţa asupra anulării acestui protocol în dosarul 18104/212/2008. Prin hotărâre irevocabilă, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei D.C. SC la judecarea anulării Protocolului din 18 mai 1992, astfel încât în prezent, conform acestei hotărâri irevocabile, Protocolul din 18 mai 1992 este valabil, nefiind anulat. Instanţa în dosarul nr. 18104/212/2008 este investită doar cu soluţionarea cererii reconvenţionale de refacere a înscrisului pierdut, respectiv a protocolului din 18 mai 1992. În mod inexplicabil dosarul nr. 18104/212/2008 a fost suspendat până la judecarea prezentului dosar, când în mod normal suspendarea ar fi trebuit să acţioneze în sens invers (art. 244 pct. 2 C. proc. civ.).
Recurenta a mai susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină si cuprinde motive contradictorii si străine de natura pricinii. Sub aceasta critica se susţine:
-că protocolul conţine o simplă inventariere reactualizata pe tot Judeţul Constanţa (depunandu-se la dosar şi alte protocoale din 18 mai 1992);
-reclamanta a refuzat să depună protocolul, în original; de aceea, recurenta a depus o copie xerox, motivând ca originalul este la Politie;
-greşit s-a respins proba cu martori, în contra art. 186 – art. 200 C. proc. civ.;
-trebuia audiată martora A.F.;
-faptul că semnatarii nu erau reprezentanţi la data semnării este lipsit de relevanţă, şeful contabil si şefa serviciului personal putând semna astfel de acte;
-protocolul fiind semnat după Congresul din februarie 1992, nu are insemnatate ca denumirea C. nu era autorizata la data Protocolului;
-anexa originala se refera la Protocolul din 18 mai 1992 si face parte din inscris.
Recurenta a mai susţinut că instanţa nu s-a rezolvat soarta înscrisului original "care va fi găsit intr-un viitor apropiat".
Acest motiv de recurs nu este încadrat in drept, dar conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. se observă că este posibilă încadrarea lui în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ.
Recurenta a mai susţinut că nulitatea deciziei recurate (fara a se reda temeiul) pe motiv ca hotărârea nu este semnata de judecători in aceeaşi zi, ci ulterior la redactare. Se face similitudine cu inventarierea din 18 mai 1992, dar si cu bilanţurile contabile si cu operaţiunea de recensământ.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de recurs se observă este doar o reluare a apărărilor făcute pe fondul cauzei şi care exced căii de atac a recursului. Practic, la subpunctele a - e recurenta isi exprima nemulţumiri ale modului cum s-au apreciat probele.
Motivul de recurs invocat se referă la teza a III a art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ceea ce face inutilă orice analiză a primelor două ipoteze, recurenta acceptând că Decizia nu este lipsită de temei legal, ea fiind dată fără încălcarea normelor de drept material şi procesual.
Teza a III a invocată de către recurentă nu poate fi primită întrucât motivarea vizează exclusiv probele administrate, mai precis greşeala decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
În consecinţă, greşita examinare a susţinerilor părţilor cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, ori greşita apreciere a probelor administrate în cauză nu pot constitui motiv de recurs după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. şi în condiţiile în care în pricină nu se aplică dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 304 C. proc. civ. rezultă cu claritate că actuala reglementare a recursului nu permite modificarea ori casarea unei hotărâri decât pentru motive de nelegalitate, în timp ce greşita apreciere a probelor, a faptelor şi împrejurărilor pricinii pot constitui doar motive de netemeinicie ce nu intră sub incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte cea de-a doua critică, analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne ca el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat cererile. Acest temei este invocat mai mult formal, pentru că Decizia este motivată în fapt şi în drept, fiind clară şi concisă, nicidecum sumară,confuză ori chiar nemotivată, după cum susţine recurenta. Şi în cadrul acestui motiv recurenta formulează critici de netemeinicie, nicidecum de nelegalitate. Mai mult decât atât, criticile subsumate acestui motiv sunt formulate pentru prima dată în recurs, ceea ce nu este pemis în raport de principiul „omisso medio".
Pentru aceste considerente conform art. 312 şi art. 274 C. proc. civ se va respinge recursul declarat de pârâta F. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 26/COM din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat urmând a fi obligată recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante D.C. SC cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F. Constanţa împotriva deciziei civile nr. 26/COM din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante D.C. SC cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2872/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2898/2010. Comercial → |
|---|
