ICCJ. Decizia nr. 2898/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2898/2010
Dosar nr. 26582/3/2005
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 5987/2005 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, reclamanta SC P. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, care face obiectul contractului de asociere din 30 noiembrie 1999.
La data de 24 iunie 2005 pârâta a formulat cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei pârâte la executarea obligaţiilor contractuale asumate, în sensul prelungirii duratei contractului de asociere, astfel cum rezultă din art. 3 al actului adiţional nr. 1.
În subsidiar, a solicitat obligarea la prelungirea duratei contractului de asociere cu durata în care s-a făcut investiţii în imobil conform prevederilor art. 3.
La termenul din 1 iulie 2005 reclamanta-pârâtă şi-a modificat acţiunea, solicitând şi obligarea pârâtei să-şi ridice construcţia neautorizată ridicată lângă spaţiul din Bucureşti, sector 5, în extinderea acestuia, sau încuviinţarea ca reclamanta-pârâtă să ridice această construcţie pe cheltuiala pârâtei, evacuarea de pe terenul aferent spaţiului şi construcţiei neautorizate, şi obligarea pârâtei la plata daunelor pentru lipsa de folosinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4251 din 1 iulie 2005 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la secţia a VI-a comercială sub nr. 26582/3/2005.
Prin sentinţa comercială nr. 233 din 24 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC P. SA, s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul în suprafaţă de 92 m.p., situat în sector 5, care face obiectul contractului de asociere din 30 noiembrie 1999, au fost respinse, ca nefondate, capetele de cerere, privind obligarea pârâtei, la ridicarea construcţiei edificate în prelungirea spaţiului sus menţionat sau autorizarea reclamantei de a o ridica, pe cheltuiala pârâtei, respectiv, privind evacuarea pârâtei de pe terenul aferent acestei construcţii, s-a anulat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune-interese, pentru lipsa de folosinţă, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC R.S. SRL, compensându-se cheltuielile de judecată avansate de părţi.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Reclamanta nu s-a conformat obligaţiei fixate de către instanţă în sarcina sa la termenul din 18 octombrie 2005, în sensul de a preciza capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor pentru lipsirea de folosinţă şi de a-l timbra la valoare, astfel încât s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1947.
Pe fond, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de asociere din 30 noiembrie 1999, în baza căruia reclamanta a adus ca aport folosinţa spaţiului comercial în suprafaţă de 92 m.p. situat în sector 5, pârâta obligându-se să participe la asociere aport financiar, prin realizarea unor lucrări de reamenajare a spaţiului şi a dotărilor necesare desfăşurării activităţilor de alimentaţie publică, durata asocierii fiind stabilită la 5 ani, începând cu 1 decembrie 1999 şi până la 30 noiembrie 2004.
La cap. 9 din contract părţile au prevăzut că asocierea încetează de drept la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, însă prin art. 3 al actului adiţional la contract, s-a stipulat, pentru situaţia în care obligaţiile contractuale vor fi respectate că părţile sunt de acord ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în care s-au făcut investiţii.
Pârâta-reclamantă nu a arătat şi nici nu a dovedit perioada pentru care s-ar impune prelungirea contractului, ca urmare a efectuării de investiţii.
S-a mai reţinut că acţiunea în evacuare este o cerere personală, care nu urmăreşte valorificarea unui drept real, cum este cel de proprietate, pe care reclamantul ar fi trebuit să-l dovedească, putând fi exercitată şi de către cel care are folosinţa bunului.
Pentru celelalte capete de cerere s-a reţinut că reclamanta nu a justificat vreun drept real sau de folosinţă asupra terenului, neproducând vreun titlu în acest sens, dreptul de a solicita ridicarea construcţiei neautorizate aparţinând adevăratului proprietar, reclamanta neproducând dovezi în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pârâta SC R.S. SRL şi reclamanta SC P. SA, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia comercială nr. 186 din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse, ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.
Nici în cererea principală şi nici în cererea reconvenţională nu a existat un capăt de cerere, care să fie dedus judecăţii, cu privire la titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât, criticile formulate de către pârâta reclamantă în acest sens, n-au putut fi reţinute.
De asemenea, s-a reţinut că pârâta-reclamantă i-a recunoscut reclamantei-pârâte, cel puţin la momentul încheierii contractului de asociere, dreptul de folosinţă asupra spaţiului în litigiu.
Actele adiţionale încheiate ulterior de părţi nu au avut nici un efect asupra valabilităţii termenului de încetare a contractului de asociere, ca de altfel, nici investiţiile efectuate de pârâtă.
Reclamanta-pârâtă a recunoscut valoarea investiţiilor efectuate de pârâta reclamantă şi a redus cota de contribuţie lunară a acesteia, tocmai în vederea recuperării contravalorii acestor investiţii.
În ce priveşte apelul reclamantei-pârâte s-a reţinut că aceasta nu a făcut dovada că deţine un titlul pentru terenul aferent construcţiei şi nu a cuantificat daunele suferite pentru lipsa de folosinţă şi nici nu a timbrat această cerere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
IÎn recursul său, recurenta-reclamantă SC P. SA, a adus următoarele critici deciziei recurate.
Instanţa de apel a ignorat faptul că, deşi prima instanţă a respins celelalte capete de cerere, ca neprobate, tot prima instanţă a respins şi cererea de probatorii.
În mod greşit instanţa de apel a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea acţiunii în constatarea dobândirii, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului, precum şi cererea de disjungere a apelului formulat de pârâta-reclamantă de apelul formulat de reclamanta-pârâtă.
În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., fără a arăta însă care dintre aceste critici se încadrează în respectivele dispoziţii legale.
În recursul său, recurenta-pârâtă SC R.S. SRL, a adus următoarele critici deciziei recurate.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ. cu referire la dispoziţiile art. 948 C. civ., în sensul că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile actului adiţional nr. 1 la contractul de asociere, unde, la art. 3, se prevede că în cazul în care obligaţiile contractuale vor fi respectate, părţile sunt de acord ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în care s-au făcut investiţii în spaţiu.
Considerentele hotărârii instanţei de apel conţin motive străine de natura pricinii, în sensul că, deşi dispoziţiile art. 3 din actul adiţional nr. 1 la contractul de asociere constituie, în mod neechivoc, o prelungire a contractului, în raport de un singur criteriu, şi anume acela al duratei investiţiilor, instanţa de apel a reţinut considerente privitoare la valoarea investiţiilor şi al edificării unor construcţii pe un teren ce nu aparţine reclamantei.
Deoarece starea de fapt, în ce priveşte durata investiţiilor, nu a fost stabilită pe deplin, ca urmare a nelegalei respingeri a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza, astfel că se impune casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru a se efectua o expertiză cu privire la determinarea duratei investiţiilor.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Prima critică formulată de recurenta-reclamantă nu poate fi reţinută, deoarece ea vizează netemeinicia hotărârii, respectiv modul de interpretare a probelor administrate, or, sub acest aspect instanţa de recurs numai poate analiza hotărârea instanţei de apel, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 şi respectiv art. 165 C. proc. civ., deoarece, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce promovează o acţiune în faţa justiţiei este dator să-şi probeze susţinerile.
Prin urmare, atât instanţa de apel cât şi prima instanţă au analizat cererile şi susţinerile părţilor prin prisma dovezilor depuse la dosarul cauzei, reţinând în mod corect că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului.
Oricum, în măsura în care în pricina invocată de recurenta-reclamantă, aceasta va avea câştig de cauză, are la îndemână acţiuni în justiţie pentru remedierea situaţiei.
În ce priveşte recursul recurentei-pârâte, prima critică nu poate fi reţinută.
Deşi este adevărat că potrivit art. 3 din actul adiţional la contractul de asociere, în cazul în care obligaţiile contractuale vor fi respectate, părţile au convenit ca perioada de asociere să se prelungească cu perioada în care s-au făcut investiţii în spaţiu, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o cerere în faţa instanţei, trebuie să-şi dovedească susţinerile, or, prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă nu a arătat care ar fi întinderea acestei perioade şi nici n-a propus probe în acest sens.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Aşa cum s-a arătat mai sus, pârâta-reclamantă nu a specificat care ar fi întinderea perioadei în care au fost efectuate investiţiile şi nici nu a făcut probatorii în acest sens, instanţa de apel aducând doar argumente în sensul că durata de valabilitate a contractului de asociere nu a fost modificată prin actele adiţionale, deoarece, valoarea investiţiilor efectuate de pârâta-reclamantă a fost recuperată prin reducerea cotei de contribuţie lunară a acesteia, or, acest lucru nu înseamnă că motivarea hotărârii instanţei de apel este contradictorie, această argumentare venind doar în completarea argumentului că recurenta pârâtă nu a indicat şi nu a dovedit care este întinderea perioadei în care au fost efectuate investiţiile, în sensul că nici nu era nevoie de acest lucru, atâta timp cât contravaloarea investiţiilor a fost recuperată în perioada de valabilitate a contractului de asociere, prin reducerea cotei de contribuţie lunară a pârâtei-reclamante.
Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută.
Recurenta-pârâtă nu arată în ce constă nelegalitatea respingerii cererii de încuviinţare a probei cu expertiza.
De altfel, printr-o expertiză tehnică nici nu s-ar putea determina întinderea perioadei în care s-au realizat investiţiile, acest lucru putându-se determina numai prin proba cu acte sau martori.
Aşa după cum s-a arătat mai sus, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o cerere în faţa justiţiei, trebuie să-şi dovedească susţinerile, or, prin cererea reconvenţională pârâta-reclamantă nici nu a indicat care ar fi întinderea perioadei de efectuare a investiţiilor şi nici nu a propus probe în acest sens.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC P. SA Bucureşti şi de pârâta SC R.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 186 din 23 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2899/2010. Comercial → |
|---|
