ICCJ. Decizia nr. 2900/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2900/2010
Dosar nr. 258/1259/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Comercial Argeş prin sentinţa comercială nr. 677/C din 24 septembrie 2008 a admis cererea formulată de reclamanta SC I.L.C. SRL cu sediul social în Bascov judeţul Argeş împotriva pârâtei SC A. SA, sucursala Muntenia, cu sediul în Piteşti judeţul Argeş, în sensul că ca obligat pârâta la plata sumei de 145.443 lei cu titlu de contravaloare marfă asigurată.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în principal, că între reclamanta societate de transport şi pârâta societate de asigurare a fost încheiat contractul de asigurare având ca obiect asigurarea complexă pentru avarii şi furt a autovehiculelor – CASCO, răspundere civilă auto în afara României – CV, răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate – CMR şi asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicule.
În noaptea de 22 – 23 martie 2006 din autocamionul care aparţinea reclamantei, vehicul aflat sub incidenţa poliţei de asigurare, au fost sustrase pompele de injecţie de la un număr de 64 de motoare ce fuseseră transportate din Spania în România.
Furtul s-a produs în timp ce autocamionul se afla parcat în parcarea Hotelului Y. din Piteşti şi a fost descoperit în dimineaţa zilei de 23 martie 2006, cu ocazia predării transportului la destinaţie – Uzina D.R., asigurătorul fiind înştiinţat de îndată, aşa cum s-a prevăzut în condiţiile generale din contractul de asigurare.
Pârâta a întocmit dosar de daună, însă nu a achitat reclamantei contravaloarea mărfii asigurate, apărarea sa în litigiul de faţă bazându-se, în principal, pe invocarea nerespectării de către asigurat a obligaţiei ca, în caz de staţionare a autovehiculului, să ia măsuri de securitate a acestuia [art. 20 lit. g) şi art. 6 lit. c) din Condiţiile de asigurare].
A mai invocat în apărarea sa pârâta şi dispoziţiile art. 35 din Condiţiile generale de asigurare, care dau posibilitatea asigurătorului să amâne plata.
În speţă nu s-a putut reţine în sarcina prepusului reclamantei, şoferul T.C., vreo culpă cât priveşte staţionarea camionului în parcarea Hotelului Y., locaţie publică, aflată într-un loc luminat şi nici nu i s-a putut imputa că ar fi putut să-şi asigurare marfa în vreun mod de care nu s-a făcut uz.
Soluţia parcării autocamionului într-o locaţie publică iluminată şi tranzitată nu echivalează cu abandonul şi lăsarea mărfii neasigurată, pentru a deveni incidentă clauza de excludere de plată stipulată în contract.
Adresa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti arată că au fost identificaţi şi reţinuţi autorii spargerii componentelor auto din camionul aparţinând reclamantei iar faţă de şofer nu s-au efectuat cercetări, astfel nedevenind incidente dispoziţiile art. 35 din Condiţiile generale de asigurare anexă la contractul încheiat de părţi.
În ce priveşte solicitarea pârâtei, formulată prin notele scrise după luarea cauzei în pronunţare, aceea de a se dispune suspendarea judecăţii litigiului până la soluţionarea cauzei penale, nu a putut constitui temei al unei repunerii pe rol, nefiind demonstrat în ce măsură ar putea influenţa soluţia din penal rezolvarea cauzei comerciale.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 7/A-C din 28 septembrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SA, sucursala Muntenia, împotriva sentinţei primei instanţe, fiind preluate în esenţă argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 7/A-C din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC A. SA, prin sucursala Muntenia, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi rejudecând cauza în fond să fie respinsă acţiunea reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că în mod greşit s-a reţinut că furtul s-a produs în parcarea Hotelului Y. din Piteşti, în realitate acest hotel neavând parcare proprie şi pază exterioară, autocamionul fiind lăsat neasigurat în zona domiciliului şoferului.
Şoferul autocamionului a încălcat atribuţiile sale de serviciu, el trebuind să aducă autocamionul la garaj, aşa cum este specificat în caietul de sarcini şi chiar dacă nu s-a început urmărirea penală împotriva lui organele de poliţie desfăşoară în continuare activităţi îndreptate împotriva lui.
Intimata pârâtă SC I.L.C. SRL a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.
În faza procesuală a recursului, la termenul din 18 februarie 2010 recurenta-pârâtă a invocat excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, având în vedere nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC A. SA, prin sucursala Muntenia, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că reglementările art. 7201 C. proc. civ. au un caracter imperativ şi sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest scop, reclamanta va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea iar convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
Corespondenţa părţilor, anterioară cererii de chemare în judecată atestă că această procedură a fost parcursă, pârâta cunoscând pretenţiile efective ale reclamantei.
Obiectul litigiului de natură comercială îl constituie obligarea pârâtei în calitatea de asigurător la plata sumei de 145.443 lei cu titlu de contravaloare marfă asigurată conform contractului de asigurare privind asigurarea globală a transportatorilor de mărfuri şi persoane care a fost încheiat în baza condiţiilor de asigurare privind răspunderea transportatorului în calitate de cărăuş pentru mărfurile transportate.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit corect adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, prin aceea că pârâtei îi revine răspunderea de a plăti suma de 145.443 lei cu titlu de contravaloare marfă.
Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia instanţele nu au dat eficienţă prevederilor art. 20 lit. g) raportat la art. 22 din condiţiile de asigurare anexă la contract.
Potrivit acestei clauze asiguratul sau prepusul acestuia are obligaţia ca în caz de staţionare a autovehiculului încărcat să ia măsuri de securitate a autovehiculului şi a mărfurilor.
Prin parcarea autocamionului într-o locaţie publică, un loc iluminat şi o zonă centrală a municipiului Piteşti, nu se poate reţine o culpă în sarcina prepusului reclamantei, buna sa credinţă fiind prezumată în executarea contractului de asigurare, acesta dând dovadă de diligenţă. Mai mult, nici asigurătorul nu a avut iniţiativa de a stipula într-o manieră explicită în ce constau măsurile efective de securitate care cad în sarcina asiguratului.
Nici critica potrivit căreia devin aplicabile reglementările art. 35 din condiţiile de asigurare nu au corespondent în probele administrate.
De remarcat că societatea de asigurări poate amâna plata dacă împotriva asiguratului s-a început o procedură administrativă sau dacă împotriva unui prepus al acestuia s-a declanşat procesul penal în legătură cu evenimentul asigurat din motive care sunt edificatoare din punct de vedere al dreptului la despăgubire până la încheierea definitivă a acestuia.
Chiar recurenta a precizat că împotriva prepusului reclamantei, şoferul T.C. nu a început urmărirea penală, împrejurare confirmată de adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 lei.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC A. SA, prin sucursala Muntenia Piteşti, împotriva deciziei instanţei de apel, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA, prin sucursala Muntenia Piteşti, împotriva deciziei nr. 7/A-C din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.380 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2899/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2903/2010. Comercial → |
|---|
