ICCJ. Decizia nr. 2911/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2911/2010
Dosar nr. 6913/86/2007
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2007 sub nr. 6913/86/2007, reclamanţii G.A. şi SC A.G. SA Rădăuţi au chemat în judecată pe pârâta SC E.O.M. SA, sucursala Iaşi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE 4T de pe terenul proprietatea reclamantului G.A.; să desfiinţeze cablul branşat la stâlpul 69/1/12/ SE 3, care face legătura cu 69/1/13 SE 4T şi care traversează terenul proprietatea SC A.G. SA; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la data executării lucrării, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că pârâta, în extinderea reţelei de distribuţie a energiei electrice, a amplasat stâlpul 69/1/13 SE 4T la o distanţă de 5,90 m faţă de asfalt, iar marginea postamentului ajunge până la 6,40 m, ocupându-i în acest fel terenul proprietatea primului reclamant, acesta fiind proprietar tabular, după cum rezultă din extrasul C.F. anexat.
Pârâta avea obligaţia să verifice la C.F., cine este proprietarul tabular al parcelei pe care a amplasat stâlpul şi să solicite acceptul acestuia în scris, eventual să-l despăgubească, în situaţia în care proprietarul îşi dădea acceptul.
Reclamanta SC A.G. SA a arătat că stâlpul 69/1/12 S este proprietatea societăţii şi este amplasat pe terenul proprietatea acesteia, iar racordul către stâlpul 69/1/13 SE 4T, a cărui ridicare o solicită, traversează proprietatea societăţii, fără a avea acceptul acesteia.
A considerat reclamanta că, în situaţia de faţă sunt incidente prevederile art. 37 pct. 6 din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, în sensul că „Reţelele electrice de distribuţie se dezvoltă cu respectarea planului de urbanism, a dreptului de proprietate."
Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1073, art. 1077 C. civ., art. 37 pct. 6 din Legea nr. 318/2003.
Pârâta SC E.O.M. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, având în vedere că la adresa indicată în acţiune nu există o atare societate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.
În cauză a fost administrată proba cu o expertiză topografică.
Prin sentinţa nr. 1622 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta SC E.O.M. SA, sucursala Iaşi şi SC E.O.M.D. SA Iaşi, a respins cererea reclamantei SC A.G. SA Rădăuţi, a fost obligată pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE 4T de pe suprafaţa de teren identică cu parcela cadastrală din C.F. proprietatea reclamantului G.A., obligând pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.140 lei.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, că cererea este parţial întemeiată.
Astfel, din interogatoriul pârâtei, actele depuse de pârâtă la solicitarea instanţei, raportul de expertiză tehnică şi suplimentul la raportul de expertiză rezultă că, în cursul anului 2004, în temeiul avizului tehnic de racordare din 2004, s-a procedat la extinderea reţelei electrice în zona în litigiu pentru alimentarea cu energie electrică a unui magazin proprietatea A.F.U., I.V.I. Pentru a se realiza acest obiectiv, au fost amplasaţi mai mulţi stâlpi de tip SE, din care stâlpul 69/1/13 SE 4 a fost amplasat pe suprafaţa de teren identificată cu parcela din C.F. a comunei Volovăţ, teren proprietatea reclamantului G.A., fără acceptul acestuia. Din aceleaşi acte, precum şi din planşele fotografice depuse de reclamanţi rezultă că, în cursul anului 2008, paralel cu stâlpul nr. 69/1/13 a fost amplasat un alt stâlp SE 10 şi care este amplasat pe domeniul public. Cu toate acestea, stâlpul nr. 69/1/13 nu a fost ridicat de pe terenul proprietatea reclamantului, deşi nu mai este utilizat în reţeaua electrică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice (în vigoare la data extinderii reţelei electrice în zonă) „reţelele electrice de distribuţie se dezvoltă cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, protecţiei mediului, sănătăţii şi vieţii persoanelor şi economisirea energiei, conform normelor tehnice şi de siguranţă cuprinse în reglementările tehnice în vigoare."
În speţă, pârâta nu a respectat aceste dispoziţii legale, respectiv nu a solicitat acordul reclamantului, în calitate de proprietar al parcelei din C.F. a comunei Volovăţ, pentru amplasarea stâlpului nr. 69/1/13.
Cât priveşte cererea reclamantei SC A.G. SA Rădăuţi, de obligare a pârâtei la desfiinţarea cablului branşat la stâlpul 69/1/12 SE 3, care face legătura cu stâlpul 69/1/13 SE 4T, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada că acest cablu mai există.
Astfel, din materialul probator rezultă că stâlpul nr. 69/1/13 nu mai face parte din reţeaua electrică extinsă, aşa încât cablul care făcea legătura dintre acesta şi stâlpul 69/1/12 nu mai există. Cablul de branşament care leagă stâlpul nr. 69/1/12 cu noul stâlp, amplasat în locul stâlpului nr. 69/1/13, pe teren proprietate publică, nu traversează suprafaţa de teren aparţinând reclamantei SC A.G. SA Rădăuţi.
Nu este admisibilă nici cererea de obligare a pârâtei, la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunţării sentinţei şi până la executarea efectivă a acesteia, întrucât o asemenea sancţiune se poate aplica numai în faza executării obligaţiei de a face, stabilită printr-un titlu executoriu, ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, conform art. 5803 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţei, în termen legal, a declarat apel, pârâta SC E.O.M.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esenţă, că a fost de bună credinţă la data amplasării stâlpului 69/1/13 SE 4T, a cărui ridicare se solicită. Astfel, după cum rezultă din actele depuse la dosar, în anul 2004, pentru alimentarea cu energie electrică a unui magazin proprietatea A.F.U.,I.V.I., amplasat în municipiul Rădăuţi, judeţul Suceava, s-a extins reţeaua electrică de joasă tensiune. Pentru a realiza această extindere, au fost nevoiţi să amplaseze şi acest stâlp de susţinere 69/1/13. A mai arătat că erau obligaţi, în baza legii, să obţină acordul deţinătorului de teren pentru amplasarea acestui stâlp, pe care l-au şi obţinut. Astfel, la data de 2 august 2004, s-a obţinut acordul Primăriei Municipiului Rădăuţi, pentru montarea pe domeniul public a 5 stâlpi, dintre aceştia făcând parte şi stâlpul 69/1/13.
Astfel, conform datelor pe care le deţineau, în anul 2004, stâlpul 69/1/13 a fost amplasat la marginea drumului, în exteriorul gardului ce împrejmuieşte terenul proprietatea intimatului G.A., pe un teren indicat de Primăria municipiului Rădăuţi ca fiind proprietatea sa şi pentru care SC E.O.M.D. SA a solicitat şi a obţinut acordul Primăriei Municipiului Rădăuţi pentru amplasarea acestui stâlp al reţelei electrice.
Prin Decizia nr. 13 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E.O.M.D. SA Iaşi împotriva sentinţei nr. 1622 din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, a rezultat că stâlpul 69/1/13 a fost amplasat pe parcela din C.F. a Comunei Volovăţ, pârâtei-apelante îi incumba obligaţia de a obţine acordul proprietarului acestui teren.
Cum nu a procedat în acest sens, acordul Primăriei municipiului Rădăuţi, invocat în cuprinsul apărărilor formulate, nu este de natură a suplini omisiunea de respectare a acestei dispoziţii legale ale Legii nr. 318/2003, în vigoare la data respectivă.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată apelanta, care a căzut în pretenţii, la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de intimat, constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.O.M.D. SA Iaşi, aducându-i următoarele critici.
Instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor juridice deduse judecăţii, respectiv acordul Primăriei municipiului Rădăuţi din 2 august 2004 şi adresa din 18 iunie 2009 a aceleiaşi instituţii.
Recurenta consideră că prin acest fapt au fost încălcate şi prevederile art. 969 C. civ., aceasta fiind de bună credinţă la data amplasării stâlpului 69/1/13 SE 4T a cărui ridicare se solicită, având acordul Primăriei municipiului Rădăuţi.
Instanţa de apel a reţinut în mod greşit starea de fapt atunci când a stabilit că stâlpul 69/1/13 SE 4T a fost amplasat pe suprafaţa de teren identificată ca fiind parcela din C.F. a comunei Volovăţ, teren proprietatea reclamantei, deoarece în anul 2004 stâlpul respectiv a fost demontat din poziţia iniţială şi înlocuit cu un stâlp tip SE 10, care a fost amplasat pe domeniul public conform avizului CTE 302/2008.
Recurenta mai susţine că la data respectivă a avut acordul Primăriei municipiului Rădăuţi, iar din actele depuse la dosarul cauzei, ar rezulta faptul că stâlpul era amplasat la limita proprietăţii deţinute de reclamant, şi nu pe proprietatea acestuia, fapt ce ar scoate în evidenţă buna credinţă a recurentei.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii energiei electrice nr. 13/2007, deoarece, potrivit art. 41 alin. (1) din această lege „terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului".
Recurenta consideră că raportul de expertiză tehnică este confuz şi needificator în legătură cu situarea stâlpului respectiv pe proprietatea intimatului-reclamant, motiv pentru care ar fi trebuit efectuat un supliment de raport de expertiză pentru clarificarea situaţiei.
Se apreciază de către recurentă că ridicarea acestui stâlp ar presupune întreruperea alimentării cu energie electrică către alţi consumatori şi ar fi foarte dificil de îndeplinit din punct de vedere tehnic.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Recurenta face o confuzie în ce priveşte actul juridic dedus judecăţii.
Astfel, prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat instanţei să oblice pârâta să ridice un stâlp şi un cablu de alimentare cu energie electrică, pe motiv că acestea sunt amplasate pe un teren proprietatea lor, iar pârâta nu le-a cerut acordul cu privire la amplasarea acestora pe acest teren.
Actele invocate de către recurentă au fost folosite de către aceasta doar în scop probator, pentru a demonstra existenţa acordului de voinţă în ce priveşte amplasarea stâlpului, aceste acte nefiind acte juridice deduse judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Aşa după cum în mod corect a reţinut atât instanţa de apel cât şi prima instanţă, în urma probelor administrate, în special a probei cu expertiza tehnică, a rezultat în mod clar faptul că stâlpul 69/1/13 SE 4 T este amplasat pe terenul proprietatea reclamantului G.A. iar potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (6) ale Legii nr. 318/2003, recurenta pârâtă trebuia să obţină acordul proprietarului terenului, fapt ce nu s-a petrecut, acordul Primăriei municipiului Rădăuţi nefiind valabil, întrucât stâlpul respectiv nu a fost amplasat pe domeniul public, ci pe terenul proprietatea reclamantului.
Prin urmare, recurenta pârâtă a fost în mod legal obligată să ridice acest stâlp de pe proprietatea reclamantului, chiar dacă a fost de bună credinţă la amplasarea acestuia, urmând ca, pentru cheltuielile pricinuite prin ridicarea stâlpului, să se îndrepte împotriva celor care au determinat-o să amplaseze stâlpul respectiv fără acordul proprietarului terenului.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută, deoarece aceasta priveşte starea de fapt, deci modul de interpretare a probelor administrate în cauză, or, sub acest aspect, instanţa de recurs nu mai poate analiza hotărârea instanţei de apel, pct. 10 şi 11 ale art. 304 fiind abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 318/2003, care erau în vigoare la data amplasării stâlpului respectiv pe terenul proprietatea reclamantului.
Legea nr. 13 a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial abia în anul 2007, astfel încât prevederile acesteia nu sunt aplicabile în speţa de faţă.
În ce priveşte caracterul confuz şi needificator al raportului de expertiză, această critică trebuia formulată în faţa instanţei de apel, ea neputând fi analizată de către instanţa de recurs, aşa cum s-a arătat mai sus, mai ales că în cauză s-a efectuat şi un supliment de expertiză.
Faptul că ridicarea acestui stâlp este dificilă din punct de vedere tehnic şi presupune întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică a altor consumatori, nu este de natură a suplini nelegalitatea amplasării stâlpului respectiv, pe terenul proprietatea reclamantului, fără acordul acestuia.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.O.M.D. SA Iaşi împotriva deciziei nr. 13 din 22 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Comercial → |
|---|
