ICCJ. Decizia nr. 2915/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2915/2010
Dosar nr. 26288/3/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 iulie 2008 reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.S.L.T. SRL solicitând ca în baza hotărârii ce se va pronunţa să fie obligată la plata următoarelor sume:
1. 22.574,16 lei, reprezentând diferenţa dintre suma achitată de către SC E. SA, către SC S.S.L.T. SRL şi suma achitată de SC S.S.L.T. SRL producătorului T.P. Germania;
2. 12.812,33 lei reprezentând 50% din diferenţa de curs valutar;
3. 3.573 euro, respectiv suma de 13.108,62 lei, la cursul B.N.R. din data de 20 februarie 2008, reprezentând suma achitată de SC E. SA producătorului T.P. Germania pentru efectuarea şcolarizării personalului;
4. 459,98 euro, respectiv suma de 1.660,27 lei reprezentând comisioanele aferente diverselor plăţi făcute în baza contractului încheiat cu pârâta, astfel: - 35 euro, respectiv suma de 127,66 lei la cursul a 1 euro = 3,6475 lei din 20 februarie 2008 – comision bancar pentru plata sumei de 3.573 euro către T.P., 330,63 euro, respectiv suma de 1.177,53 lei la cursul de 1 euro = 3,5615 lei din 28 noiembrie 2007 – comision bancar pentru emiterea scrisorii de garanţie în valoare de 52.900 euro către T.P., 94,35 euro, respectiv suma de 355,08 lei la cursul de 1 euro = 3,7635 lei din 23 ianuarie 2008 – comision bancar pentru plata sumei de 52.900 euro către T.P.;
5. 2.924 lei, reprezentând contravaloarea cazării specialiştilor producătorului T.P. Germania în vederea montajului şi punerii în funcţiune a maşinii;
6. 803 lei, reprezentând cheltuieli de traducere în limba română a cărţii tehnice;
7. 118,271 lei reprezentând penalităţi imputate de Fabrica S. Râşnov SC E. SA la data de 18 martie 2008 pentru neîndeplinirea prevederilor contractuale;
8. înlocuirea softului M.X. Level 4 cu S.M.X. Level 4, sau, în subsidiar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, la achitarea sumei de 11.273 euro (costurile pentru schimbarea softului) şi 1.160 lei (contravaloare cazare specialişti – 3 zile).
În motivarea cererii, s-a arătat că prin contractul nr. 61 din 20 septembrie 2007 SC S.S.L.T. SRL s-a obligat să livreze către SC E. SA aparatul de măsurat în coordonate tridimensionale cu comanda numerică computerizată tip 3 D SIGMA – Plus CNC, să îl monteze şi să îl pună în funcţiune, precum şi să şcolarizeze personalul desemnat pentru exploatarea lui pentru un preţ de 88.900 euro.
În luna octombrie 2007, pârâta i-a adus la cunoştinţă reclamantei că nu mai poate să livreze aparatul ce face obiectul contractului, dar îi poate livra un aparat similar, având un preţ cu 3.500 euro mai mare. Totodată, pârâta a solicitat ca diferenţa de preţ să fie achitată la data livrării şi i-a adus la cunoştinţă că punerea în funcţiune, instalarea şi şcolarizarea personalului se va face de către producător contra cost.
Prin adresa din 19 octombrie 2007 SC E. SA a adus la cunoştinţa pârâtei că este de acord cu înlocuirea aparatului ce face obiectul contractului şi cu suportarea diferenţei de preţ, dar nu este de acord cu modificarea clauzelor contractuale privind plata diferenţei de preţ la livrare şi suportarea cheltuielilor de montaj, punere în funcţiune şi şcolarizare, solicitând pârâtei să depună toate diligenţele pentru respectarea termenelor şi clauzelor contractuale.
În data de 24 octombrie 2007, reclamanta a achitat către pârâtă cu titlu de avans suma de 141.385,56 lei, reprezentând 42.245 euro la un curs de 1 euro = 3,3468 lei, sumă din care SC S.S.L.T. SRL a achitat către producătorul aparatului – T.P. Germania, conform facturii proforma şi dispoziţiile de plată, doar 35.000 euro.
Societatea reclamantă a achitat suma de 52.900 euro (rest de plată) prin emiterea unei scrisori de garanţie bancară către producător – T.P. Germania, urmând ca pârâta să încaseze această sumă de la reclamantă la recepţia şi punerea în funcţiune a aparatului.
Conform art. 15.2 alin. (2) lit. h) s-a solicitat cartea tehnică a produsului în limba română, fapt pentru care reclamanta a fost nevoită să traducă cartea tehnică prezentată de producător cu următoarele costuri în valoare de 803,00 lei care se solicită de asemenea a fi achitate de pârâtă.
Totodată, reclamanta solicită şi obligarea pârâtei la achitarea sumei de 118.271,40 lei, reprezentând contravaloarea facturii din 18 martie 2008 emise de către Fabrica S. Râşnov SA către SC E. SA, factura de penalităţi imputată reclamantei pentru neîndeplinirea clauzelor contractuale.
Reclamanta solicită obligarea pârâtei la înlocuirea softului pentru aparatul livrat, astfel încât acesta să corespundă propunerii tehnice pe care i-a prezentat-o SC S.S.L.T. SRL.
Potrivit art. 8.1, 9.1, 9.2, 9.3 din contract pârâta s-a obligat să furnizeze aparatul la standardele şi performanţele prezentate în propunerea tehnică – parte integrantă a contractului împreună cu fişa de date a achiziţiei pentru licitaţia la care a participat societatea reclamantă.
Cu privire la acest aspect se menţionează că în propunerea tehnică, cu care s-a participat la licitaţie pârâta a prezentat un aparat de măsură dotat cu soft M.X. Level 4.
Deşi ulterior acest aparat, cu acceptul societăţii reclamante şi al beneficiarului final, a fost înlocuit cu un alt model, pârâta a precizat că singura diferenţă este dimensiunea pe axa X (2000 mm în loc de 1600 mm), aparatul fiind dotat cu acelaşi hard şi soft.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se constate intervenită rezilierea de plin drept a contractului în condiţiile art. 11.3 din contractul din 20 septembrie 2007 încheiat între părţi începând cu:
1. în principal, cu momentul la care SC E. SA a început negocierile în vederea încheierii unui contract direct cu producătorul echipamentului tip 3D SIGMA – Plus CNC, societatea T.P. Germania;
2. în subsidiar, la momentul acceptării prin plată a facturii din 26 noiembrie 2007 emisă de către societatea T.P. Germania către SC E. SA.
În motivarea cererii, pârâta-reclamantă a menţionat că a început executarea contractului, procedând la achitarea către producătorul utilajului – T.P. Germania – avansul pe care îl datora, fapt recunoscut de altfel de către reclamantă în cadrul acţiunii introductive de instanţă.
În continuare însă, reprezentanţii SC E. SA considerând că pârâta-reclamantă nu este în măsură să îşi îndeplinească la termen obligaţiile contractuale, înţeles să procedeze la o reziliere unilaterală a contractului încheiat între părţi, acesta fiind momentul la care au înţeles şi părţile să considere contractul ca fiind reziliat de plin drept.
SC E. SA a contactat în mod direct producătorul utilajului la o scurtă perioadă după ce pârâta-reclamantă îşi îndeplinise obligaţia de a achita avansul şi urma să achite restul de preţ, după cum reiese chiar din afirmaţiile reclamantei-pârâte de la pag. 2 alin. penultim.
Reclamanta-pârâtă a negociat în continuare cu T.P. Germania toate condiţiile încheierii unui contract direct cu această societate în vederea achiziţionării utilajului, punându-se astfel în imposibilitate de a acţiona în continuare în vederea executării contractului conform celor stabilite la data de 20 septembrie 2007, fiind excluşi efectiv din această afacere.
SC E. SA a procedat, în urma negocierilor cu producătorul la emiterea unei scrisori de garanţie bancară pentru a efectua o plată în condiţii total diferite faţă de cele stabilite cu pârâta-reclamantă prin contractul din 2007.
Societatea T.P. a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007, factură acceptată la plată de către beneficiarul SC E. SA, perfectându-se astfel contractul între cele două societăţi; dispoziţia de livrare din 28 noiembrie 2007 confirma ordinul dat de către beneficiarul-reclamant în acţiunea de faţă – în sensul livrării produsului în termenii conveniţi cu societatea producătoare.
Garanţia acordată utilajului a fost acordată de către producător, iar nu de către pârâta-reclamantă, în totală contradicţie cu termenii contractuali – art. 18.
Procesul-verbal de recepţie din data de 21 decembrie 2007 a fost semnat numai între reprezentanţii SC E. SA şi T.P. Germania, pârâta-reclamantă fiind total exclusă de la această procedură.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 5311 din 1 aprilie 2009 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 12.032,61 lei diferenţă curs valutar; 3.573 euro sumă achitată pentru efectuarea şcolarizării personalului; 35 euro reprezentând comision bancar aferent sumei de 3.573 euro.
De asemenea pârâta-reclamantă a mai fost obligată la înlocuirea softului M.X. Level 4 cu S.M.X. Level 4 şi s-au respins celelalte capete din acţiunea principală.
S-a respins totodată şi cererea reconvenţională ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că în luna octombrie 2007 pârâta-reclamantă a adus la cunoştinţă cocontractantului său că nu poate livra aparatul convenit învederând însă că are posibilitatea livrării unui alt aparat similar, la un preţ majorat cu 3.500 euro. Prin adresa din 19 octombrie 2007 cumpărătorul a transmis părţii adverse acordul său privind înlocuirea aparatului şi suportarea diferenţei de preţ la livrare şi suportarea cheltuielilor de montaj, punerea în funcţiune şi şcolarizarea.
În aceste condiţii instanţa având în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ. a considerat că în condiţiile în care contractul încheiat cu furnizorul nu a fost reziliat reclamanta-pârâtă datorează preţul stabilit prin această convenţie neprezentând relevanţă preţul pe care furnizorul îl datorează producătorului.
S-a reţinut şi faptul că potrivit art. 5.1 teza a II-a din contractul de furnizare de produse, diferenţele de curs valutar urmau a fi suportate în părţi egale de către furnizor şi respectiv achizitor.
De asemenea s-a avut în vedere tot clauzele contractului privind obligaţia pârâtei-reclamante la plata contravalorii instalării şi punerii în funcţiune a aparatului în locaţia stabilită şi pregătită în mod corespunzător, cât şi asigurarea şcolarizării teoretice şi practică a personalului desemnat de achizitor.
Cu privire la celelalte comisioane instanţa de fond a apreciat că dovezile prezentate nu au format convingerea instanţei privind cazarea persoanelor, traducerea cărţii tehnice.
Participarea reprezentantului legal al pârâtei reclamante la predarea-primirea produsului conform procesului verbal ‚din 21 decembrie 2007 semnat şi de acesta, prezumă acordul său cu privire la livrarea bunului direct către producător.
Răspunzând criticilor formulate de părţi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 75 din 8 februarie 2010 a respins apelurile ca nefondate.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că împrejurarea că reclamanta a achitat factura din 26 noiembrie 2007 emisă de producătorul echipamentului ce făcuse obiectul contractului dintre părţi nu este suficientă prin ea însăşi pentru dovedirea desfiinţării contractului dintre părţile în litigiu. Astfel, deşi apelanta-pârâtă susţine că reclamanta s-ar fi aflat în culpă contractuală pentru că a înţeles să încheie contractul direct cu producătorul, în realitate motivul pentru care s-a procedat în acest fel este imputabil pârâtei. Aceasta din urmă a comunicat reclamantei în cursul lunii octombrie 2007 (adresa comunicată prin e-mail) că nu mai poate livra către aceasta aparatul de măsurat convenit dar îi poate livra unul similar la un preţ de 3.500 euro mai mare.
Faţă de conţinutul adresei din 19 octombrie 2007 în care reclamanta comunică pârâtei termenii acordului său pentru livrarea unui alt aparat (adică numai parţial, de vreme ce reclamanta nu a fost de acord cu plata unei diferenţe de preţ şi a cheltuielilor de montaj punere în funcţiune şi şcolarizare a personalului) Curtea apreciază că nu rezultă intenţia reclamantei de reziliere a contractului.
De altfel apelanta-pârâtă nu explică dacă aşa numita „reziliere de plin drept" invocată ar fi una convenţională (caz în care am putea vorbi eventual de o încetare a contractului prin acordul părţilor conform principiului „mutuus consensus mutuus dissensus" sau de intervenţia unui pact comisoriu de ultim grad care înlătura total intervenţia instanţei, acestea însă nu se probează sau una cu titlu de sancţiune (adică prin aplicarea art. 1020, art. 1021 C. civ. şi a art. 11.3 din contract) susţinerile sale fiind confuze sub acest aspect.
Invocarea pactului comisoriu prevăzut de dispoziţiile art. 11.3 din contract care reglementează : „Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una din părţi dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat şi de a pretinde plata de daune-interese" – pact comisoriu pe care îl considerăm de gradul al II-lea, nu poate fi eficientă deoarece nu este vorba de un pact comisoriu de ultim grad.
Astfel, sintagma „dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat.." nu poate fi îndreptată decât în sensul că această parte (lezată) are dreptul să desfiinţeze unilateral contractul. În speţă, nu numai că nu rezultă care este culpa reclamantei în executarea contractului şi nici care anume obligaţii ale acesteia nu ar fi fost executate, dar nici pârâta nu a comunicat cocontractantului său declaraţia de reziliere pentru ca, pactul comisoriu invocat să-şi fi produs efectele.
S-a înlăturat şi critica privind inopozabilitatea procesului verbal din 21 decembrie 2007 atâta timp cât părţile au convenit ca recepţia finală să se facă la sediul achizitorului final, iar pe de altă parte s-a reţinut că din probele dosarului nu rezultă neexecutarea culpabilă a vreunei obligaţii contractuale de către reclamantă, iar pentru celelalte critici s-a avut în vedere faptul că reclamanta nu a renunţat la contractul încheiat ci a efectuat toate diligenţele pentru ca obligaţiile asumate faţă de beneficiar să fie îndeplinite.
Cu referire la apelul promovat de reclamantă s-a reţinut că aceasta şi-a promovat acţiunea pe contractul încheiat de părţi, situaţie în care nu se poate pretinde preţul producătorului din Germania, având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului reglementat de art. 973 C. civ.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că a fost schimbat înţelesul vădit neîndoielnic a actelor depuse în sensul că intimata a contactat direct producătorul utilajului la scurtă perioadă după ce şi-a îndeplinit obligaţia de a achita avansul şi urma să se achite restul de preţ; se consideră că societatea producătoare a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007 factură acceptată de beneficiarul intimat perfectându-se astfel contractul între cele două societăţi, iar garanţia a fost acordată de către producător în totală contradicţie cu termenii contractuali, iar recurenta nu a procedat la semnarea procesului verbal de recepţie.
S-au reluat criticile din apel în ce priveşte inopozabilitatea procesului verbal din 21 decembrie 2007, considerând motivarea contradictorie.
Recurenta susţine că intimata a ales în mod unilateral să încheie un contract de şcolarizare cu producătorul pentru care a achitat suma indicată în condiţiile în care a oferit şcolarizarea angajaţilor fără nici un cost.
Pretenţia de înlocuire a softului, susţine recurenta, este strâns legată de întreaga derulare a relaţiilor între părţile în litigiu, respectiv de faptul că intimata a încheiat un contract distinct cu producătorul renunţând la contractul iniţial.
Recursul este nefondat.
SC E. SA a achitat avansul în cuantum de 141.385,56 lei, reprezentând 42.245 euro, sumă din care SC S.S.L.T. SRL a achitat către producătorul aparatului T.P. Germania, conform facturii proforma şi dispoziţiei de plată, doar 35.500 euro.
Având în vedere că producătorul T.P. Germania condiţiona livrarea acestuia de efectuarea plăţii în întregime (preţul total solicitat de producător fiind de 88.400 euro) şi SC S.S.L.T. SRL nu avea fondurile necesare efectuării acestei plăţi, SC E. SA a achitat suma de 52.900 euro (rest de plată) prin emiterea unei scrisori de garanţie bancară către producător – T.P. Germania, deşi achitarea restului de preţ era obligaţia SC S.S.L.T. SRL, urmând ca SC S.S.L.T. SRL să încaseze suma de la SC E. SA la recepţia şi punerea în funcţiune a aparatului.
S-a procedat la emiterea unei scrisori de garanţie bancară către T.P. decât după ce SC S.S.L.T. SRL a trimis către SC E. SA două adrese în data de 23, respectiv 24 noiembrie 2007, conform cărora îşi exprima acordul cu privire la emiterea directă de către SC E. SA către T.P. a scrisorii de garanţie bancară pentru restul de plată (52.900 euro).
Din actele dosarului rezultă că nu s-a încheiat nici un contract între SC E. SA şi T.P. cu privire la livrarea directă a aparatului, ci numai un contract de şcolarizare.
Pârâta învederează faptul că „T.P. a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007, factură acceptată la plată de către SC E. SA, perfectându-se astfel contractul între cele două societăţi. Dispoziţia de livrare din 28 noiembrie 2007 confirma ordinul dat de către beneficiar, în sensul livrării produsului în termenii conveniţi cu societatea producătoare".
Rezultă că producătorul T.P. a procedat la emiterea facturii din 26 noiembrie 2007 direct către SC E. SA tocmai datorită faptului că SC S.S.L.T. SRL nu avea capacitatea financiară pentru a plăti restul de preţ, SC E. SA fiind nevoită să facă o scrisoare de garanţie bancară, iar pentru emiterea unei scrisori de garanţie bancară trebuie să existe la bază un act în baza căruia să se obţină respectiva scrisoare. În acest caz, acel act a fost factura din 26 noiembrie 2007.
Scrisoarea de garanţie bancară a fost obţinută în data de 22 ianuarie 2008, iar banii au ajuns în contul T.P. în data de 23 ianuarie 2008, reprezentând plata integrală a facturii din 26 noiembrie 2007.
Livrarea s-a făcut către Fabrica S. Râşnov – beneficiar final, în condiţiile prevăzute iniţial între SC E. SA şi SC S.S.L.T. SRL, conform contractului.
În ceea ce priveşte faptul că „garanţia acordată utilajului a fost acordată de către producător, iar nu de către societate în totală contradicţie cu termenii contractuali art. 18" se constată că nu sunt încălcate prevederile contractuale, dat fiind faptul că SC S.S.L.T. SRL se obliga să garanteze că produsele sunt noi, nefolosite şi că acestea sunt garantate 24 de luni de la punere în funcţiune".
Este normal ca şi producătorul, T.P. să emită un certificat de garanţie către SC S.S.L.T. SRL, fiind firma care a intermediat tranzacţia, ataşat la dosar, şi acelaşi certificat de garanţie către beneficiarul tranzacţiei SC E. SA, ataşat la dosar.
În ceea ce priveşte faptul că procesul-verbal de recepţie din data de 21 decembrie 2007 a fost semnat numai de reprezentanţii SC E. SA şi T.P., SC S.S.L.T. SRL fiind exclusă de la această procedură (3.2 din recurs), justificat instanţele anterioare au reţinut că pe de o parte, SC Fabrica S. Râşnov avea să recepţioneze produsul prin comisia sa de recepţie, nefiind specificat niciunde că este obligatorie prezenţa unui reprezentant al SC S.S.L.T. SRL, iar faptul că dl. C. a făcut parte din comisia Fabricii S. Râşnov, însă în calitate şi de reprezentant al unei alte societăţi, nu face decât să întărească faptul că a fost totuşi prezent şi reprezentantul SC S.S.L.T. SRL la încheierea procesului-verbal de recepţie.
Instanţa de apel corect a reţinut faptul că diferenţele de curs valutar urmau a fi suportate de părţi egale de către furnizor şi respectiv achizitor. SC E. SA a achitat suma de 52.900 euro către producător la data de 23 ianuarie 2008, cursul B.N.R. fiind de 1 euro=3,8055 lei. Cum la data încheierii contractului părţile au avut în vedere un curs de 1 euro=3,3468 lei, rezulta o diferenţă de 24265,23 lei, din care 50% urmează a fi suportată de SC S.S.L.T. SRL.
Motivarea recursului introdus de SC S.S.L.T. SRL cu privire la acest capăt de cerere se bazează pe faptul că respectiva societate ar fi fost implicată pentru scurt timp în această achiziţie şi nu ar fi echitabil să achite această diferenţă de curs valutar, însă se omite faptul că între societăţi a existat un contract, cu drepturi şi obligaţii sinalagmatice, obligaţii îndeplinite de către societatea intimată, aşa încât este echitabil ca şi SC S.S.L.T. SRL să fie obligată la plata acestei sume de bani.
Pe de altă parte SC S.S.L.T. SRL avea obligaţia să asigure pe cheltuiala sa instalarea şi punerea în funcţiune a aparatului în locaţia stabilită şi obligaţia în mod corespunzător de către SC Fabrica S. Râşnov SA.
Totodată, SC S.S.L.T. SRL avea obligaţia de a asigura şcolarizarea teoretică şi practică a personalului, desemnat de achizitor, pe cheltuiala sa.
SC E. SA a achitat suma de 3.573 euro pentru instruirea personalului în vederea operării utilajului.
Drept urmare, instanţa corect a reţinut obligarea SC S.S.L.T. SRL la plata sumei de 3.573 euro, plătită de SC E. SA, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor de către SC S.S.L.T. SRL.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.S.L.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 75 din 8 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2919/2010. Comercial → |
|---|
