ICCJ. Decizia nr. 2913/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2913/2010
Dosar nr. 19919/63/2007
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 525 din 13 mai 2009 a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii J.C. şi T.M. în contradictoriu cu pârâta SC A. SA cu sediul social în Craiova Judeţul Dolj în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 252.495,94 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă imobil în perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007.
De asemenea a mai fost obligată pârâta şi la plata a câte 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către fiecare dintre reclamanţi.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut în principal, că prin sentinţa civilă nr. 9647 din 4 octombrie 2005 Judecătoria Craiova a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamantul J.C. şi intervenientele T.M. şi K.I., pârâţii SC A. SA şi Statul Român, prin Ministerul de Finanţe, fiind obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul format din construcţii şi teren aferent situat în Craiova. Această hotărâre a rămas irevocabilă, fiind pusă în executare, iar spaţiul a fost predat la data de 7 martie 2007.
În cauză a fost solicitată lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada februarie 1997 – martie 2007 de reclamantul J.C., respectiv 3 februarie 2000 – 6 martie 2007 în cotă de 7/10 de reclamanta T.M., dar şi contravaloarea degradărilor aduse imobilului, cererea în acordarea cheltuielilor de judecată fiind disjunsă, revenind spre soluţionare Judecătoriei Craiova.
S-a constatat că, referitor la contravaloarea degradărilor aduse de către pârâtă, reclamantul nu a precizat în ce constau acestea şi nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte existenţa lor.
Cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă au fost invocate două excepţii: lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei pentru perioada 1997-2000 şi prescripţia pentru perioada anterioară celor trei ani premergători introducerii cererii de chemare în judecată.
S-a mai invocat inadmisibilitatea cererii formulate de reclamanta T.M. pentru despăgubiri aferente perioadei anterioare datei de 6 septembrie 2005, lipsa de interes a reclamantului J.C. şi a calităţii sale procesuale active determinat de renunţarea la dreptul de proprietate asupra cotei ce i se cuvenea din imobil în procesul de partaj.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a constatat că reclamanta T.M. a depus acţiunea la data de 23 aprilie 2007 solicitând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului pe ultimii 3 ani, respectiv 1 mai 2004 – 1 martie 2007. La data de 2 decembrie 2008 a solicitat despăgubiri începând cu data de 3 februarie 2000 până la 6 martie 2007.
La rândul său, reclamantul Jevet Constantin a solicitat despăgubiri la data de 7 mai 2007, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe perioada februarie 1997 – martie 2007.
Deoarece reclamanţii au introdus acţiunea în despăgubiri în aprilie şi respectiv mai 2007, raportat la art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune este prescris pe perioada anterioară lunii mai 2004.
Celelalte excepţii invocate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că cele două cereri sunt întemeiate în ceea ce priveşte despăgubirile datorate de pârâtă pentru folosirea imobilului în perioada 1 mai 2004 – 6 martie 2007, anterior acestei date operând prescripţia.
Având în vedere calculele efectuate de expert reclamanţii au dreptul la contravaloarea lipsei de folosinţă pe o perioadă de 35 luni şi 6 zile (1 mai 2004 – 6 martie 2007) în cuantum de 252.495,94 lei.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 46 din 11 martie 2010 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii J.C. şi T.M., prin mandatar M.C., şi de către pârâta SC A. SA, fiind obligaţi apelanţii reclamanţi la 12.009,53 lei reprezentând taxă judiciară de timbru datorată la fond.
Pentru a decide astfel, au fost preluate în esenţă toate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, au promovat recurs atât reclamanţii J.C. şi T.M., prin mandatar M.C., cât şi pârâta SC A. SA Craiova, care au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie aceiaşi hotărâre judecătorească, după cum urmează.
Recurenta reclamantă T.M. prin mandatar a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, respectiv de obligarea pârâtei şi la plata sumei echivalent a lipsei de folosinţă şi pentru perioada 3 februarie 2000 – 30 aprilie 2004.
În ce priveşte taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.
Recurentul J.C. a cerut în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei criticate în sensul admiterii apelului şi obligării pârâtei şi la plata sumei de 882.301 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă asupra imobilului, conform răspunsului la obiecţiuni formulat de expertul Ionescu Iulică în data de 6 mai 2009.
De asemenea a fost greşit soluţionată şi cererea de scutire de la plata taxei de timbru, în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Recurenta-pârâtă SC A. SA Craiova a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii reclamanţilor, având în vedere că instanţele judecătoreşti anterioare greşit nu au admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fiind încălcate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
De asemenea şi pe fond a fost greşit admisă acţiunea reclamanţilor, pârâta nedatorând despăgubiri, imobilul în litigiu fiind deţinut cu bună –credinţă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenţi, urmează a respinge recursurile declarate de reclamantul J.C. şi de pârâta SC A. SA Craiova ca nefondate şi a anula ca netimbrat recursul reclamantei T.M. prin mandatar, pentru următoarele considerente.
Nu poate fi primită critica recurentului reclamant J.C. potrivit căreia instanţa de apel a soluţionat greşit cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Este adevărat că potrivit art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de la stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 precum şi cererile accesorii sau incidente, însă, aşa cum corect s-a reţinut în faza procesuală a apelului, cererea de chemare în judecată a reclamantului constituie cu maximă certitudine o acţiune principală, care excede cadrului legal invocat anterior.
Demersul juridic dobândeşte astfel un caracter patrimonial, distinct de cel al acţiunii iniţiale având ca obiect revendicarea imobiliară, care conduce la obligarea părţii în cauză de a plăti taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de legea specială în materie.
Nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 nu este justificată.
Deşi recurentul reclamant J.C. susţine că toate condiţiile de exercitare a prezentei acţiuni au fost întrunite după soluţionarea irevocabilă a acţiunii în revendicare, totuşi nu se regăsesc întrunite cerinţele întreruperii cursului prescripţiei extinctive pe perioada până când s-a intrat în posesia imobilului.
Întreruperea cursului prescripţiei extinctive are loc numai în situaţiile expres şi limitativ reglementate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 şi constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de a se fi ivit una din împrejurările prevăzute de lege că a întrerupt, cu consecinţa începerii unei noi prescripţii.
Simpla existenţă a unor litigii cu pârâta, care a refuzat să predea imobilul şi s-a ajuns la o lipsă de folosinţă, nu sunt aspecte de natură a fi circumscrise cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei.
Recurenta pârâtă SC A. SA a criticat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte încălcarea normei imperative instituită de art. 7201 C. proc. civ.
De remarcat că, deşi s-a invocat această împrejurare, ea nu atrage automat nulitatea concilierii, decât dacă partea dovedeşte o vătămare.
Reglementările art. 7201 C. proc. civ. au caracter imperativ şi sunt de actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Documentaţia existentă atestă că părţile au cunoscut pretenţiile care au făcut obiectul litigiului, conflictul putând fi soluţionat prin înţelegere pe tot parcursul procesului.
Amplu documentat şi bine argumentat, instanţele au invocat jurisprudenţa C.E.D.O., care este compatibilă cu o largă protecţie a dreptului de proprietate al reclamanţilor, orice privare a acestui drept conducând la acordarea de despăgubiri.
Dând dovadă de rol activ în stabilirea realei întinderi a drepturilor şi obligaţiilor reciproce, a fost stabilită cu rigurozitate cuantumul sumei cuvenite reclamanţilor precum şi domeniul de aplicare al prescripţiei extinctive.
În final, recursul reclamantei T.M., prin mandatar M.C., urmează a fi anulat ca netimbrat, deoarece deşi legal citată pentru termenul din 23 septembrie 2010 de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 1.255,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, nu s-a conformat acestor dispoziţii.
Pentru aceste raţiuni urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul J.C. şi de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială.
De asemenea urmează a anula ca netimbrat recursul declarat de reclamanta T.M. prin mandatar M.C. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul J.C. şi de pârâta SC A. SA Craiova împotriva deciziei nr. 46 din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondate.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta T.M., prin mandatar M.C., împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2911/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2915/2010. Comercial → |
|---|
