ICCJ. Decizia nr. 2934/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2934/2010
Dosar nr. 5276/1/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra conflictului de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 319 din 14 ianuarie 2008, în rejudecare după casare, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta M.J. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
În fundamentarea acestei soluţii s-a reţinut, în principal, că prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului privind restituirea unor acţiuni ale unei societăţi comerciale şi plata dividendelor aferente, care îi conferă un caracter comercial.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard de lei precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.
S-a constatat că domiciliul indicat al pârâtei este în S.U.A. precum şi în Bucureşti, sector 2, mai având indicat şi domiciliul ales la SC A.M.B.A. SA cu sediul în Bucureşti sector 1.
Pe de altă parte, conform art. 5 C. proc. civ. regula generală este aceea că orice cerere de chemare în judecată se face la instanţa domiciliului pârâtului, iar dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliul cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12732 din 9 noiembrie 2009 a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti şi a stabilit competenţa de soluţionare a aceluiaşi litigiu în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
S-a apreciat că revine Judecătoriei competenţa materială de soluţionare a litigiilor comerciale patrimoniale al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea, nu există probe care să releve faptul că pârâta şi-a stabilit reşedinţa în România în mod oficial, în condiţiile art. 3 alin. (2) din OUG nr. 194/2002.
Astfel, s-a ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând întreg materialul probator administrat în cauză, raportat la toate susţinerile părţilor şi cadrul legal în materie, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 septembrie 2006 sub nr. 11.958/2006 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamantul M.D., domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova a chemat în judecată pe pârâta M.J., indicându-i domiciliul în S.U.A. şi în Bucureşti, sector 2 pentru restituirea a 8.000 de acţiuni, dividendele aferente şi daune cominatorii.
Potrivit încheierii din şedinţa publică din 10 octombrie 2006, instanţa a pus în vedere reclamantului, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ. să-şi evalueze pretenţiile sale, iar acesta a precizat că depăşesc suma de 30.000 lei.
La termenul din 7 februarie 2007 pârâta M.J., prin cererea depusă, a precizat că are domiciliul în S.U.A., reşedinţa în Bucureşti, sector 2 şi a indicat un domiciliu ales la SC A.M.B.A. SA cu sediul profesional în Bucureşti.
De remarcat, că pârâta deşi legal citată la adresa din Bucureşti, sector 2, citaţia a fost înapoiată instanţei, cu o notă precizatoare a proprietarului acestui imobil, în sensul că destinatarul citaţiei nu are domiciliul şi nu locuieşte la această adresă.
Mai mult, prin declaraţia autentificată din 17 octombrie 2008 la BNP A.N., numita S.M. a declarat pe propria sa răspundere că locuieşte în Bucureşti, sector 2, iar la această adresă nu îşi are domiciliul M.J., cunoscând că aceasta locuieşte în S.U.A. (dosar nr. 36374/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială).
În acest context, având în vedere că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată pârâta avea domiciliul în străinătate şi nu a făcut dovada unei reşedinţe în România, precum şi a obiectului litigiului de natură comercială cu precizarea criteriului valoric, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi art. 5 teza a II-a C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2919/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2946/2010. Comercial → |
|---|
