ICCJ. Decizia nr. 2947/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2947/2010
Dosar nr. 5180/118/2007
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtele A. Ltd, SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL şi SC A.U. SA solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 272.727 lei, despăgubire achitată ca urmare a producerii evenimentului maritim din data de 24 martie 2006 şi a dobânzii legale aferente de la data introducerii acţiunii şi până la plata integrală, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtele SC A.U. SA, SC S.A. SRL şi SC A.S. Ltd SRL au depus întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 61/MF din 9 octombrie 2008, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL şi SC A.U. SA – Member of U. Group Austria şi a respins acţiunea în consecinţă. Tribunalul a respins acţiunea faţă de pârâta SC A. Ltd, ca nefondată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 4.760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către SC A.S. Ltd SRL şi SC S.A. SRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că la data de 24 martie 2006, orele 1620, nava L., sub pavilion coreean, încărcată cu cherestea şi tractoare, a părăsit portul Constanţa, iar la scurt timp, datorită condiţiilor meteo nefavorabile, s-a înclinat la tribord aproximativ 400, poziţie în care a stat 20 de minute. În acest interval de timp, câteva legături ale mărfii încărcate la bord s-au desprins şi 140 mc cherestea şi 15 tractoare s-au pierdut în mare, situaţie de fapt ce rezultă din protestul de mare şi jurnalul de bord întocmit de căpitan.
Pentru cele 15 tractoare pierdute în mare – societatea SC R.I. SRL avea poliţă de asigurare la reclamantă, prejudiciul suferit fiind recuperat prin încasarea de la SC A. SA, a unei indemnizaţii de 272.727 lei.
Ca atare, acţiunea de faţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, fiind o acţiune de regres, formulată de asiguratorul subrogat în drepturile asiguratului plătit împotriva persoanelor vinovate de producerea pagubei, temeiul juridic fiind, conform precizării din 12 martie 2008, art. 998- art. 999 C. civ.
Tribunalul a apreciat că pârâtele SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL şi asigurătorul navei SC A.U. SA nu au avut atribuţii în ceea ce priveşte armarea mărfii şi, deci, nu au săvârşit fapta ilicită imputată de reclamantă, neavând calitate procesuală pasivă.
Cât priveşte acţiunea formulată faţă de armatorul A. Ltd, tribunalul a reţinut că acesta răspunde pentru mărfurile pierdute în mare, dar în temeiul contractului de transport dovedit prin conosament, astfel încât nu se poate angaja răspunderea delictuală a armatorului, care este subsidiară celei contractuale, motiv pentru care acţiunea întemeiată pe răspunderea delictuală îndreptată împotriva sa urmează a fi respinsă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, arătând că, în mod greşit prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor SC A.S. Ltd SRL, SC S.A. SRL şi SC A.U. SA, iar în ceea ce priveşte acţiunea formulată în contradictoriu cu SC A. Ltd, în mod netemeinic şi nelegal s-a reţinut că acţiunea trebuie să aibă un fundament contractual, întrucât acţiunea în regres având la bază subrogarea asiguratorului în drepturile asiguratului, are la bază un raport juridic delictual, iar nu unul contractual.
Prin Decizia civilă nr. 8/MF din 20 mai 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea faţă de pârâtele A. Ltd şi SC A.U. SA, obligându-le în solidar la plata sumei de 272.727 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă şi a dobânzii legale aferente de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală a debitului. Totodată instanţa de apel a obligat pârâtele la plata în solidar a sumei de 21.967 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, şi a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei de fond.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că în mod greşit, prima instanţă a reţinut că nu se poate angaja răspunderea faţă de armator, decât în baza contractului de transport, întrucât un atare contract era încheiat doar cu proprietarul bunurilor SC R.I. SRL, astfel încât, terţele persoane, străine de natura contractului, nu pot invoca răspunderea contractuală.
Ca atare, dreptul asiguratorului la acţiunea în regres este valorificabil pe calea dreptului comun, iar în speţă, instanţa de apel a reţinut că armatorul A. Ltd era responsabil de luarea măsurilor de fixare a mărfurilor astfel încât acestea să poată fi transportate în condiţii bune, obligaţie pe care aceasta nu a respecta-o.
Curtea de apel a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc îndeplinirea faţă de SC A.S.Ltd SRL a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, astfel încât acţiunea reclamantei faţă de aceasta este întemeiată.
Cât priveşte acţiunea promovată faţă de SC A.U. SA, instanţa de apel a reţinut că aceasta a încheiat contractul de asigurare din 15 iunie 2005 pentru răspunderi de tip P&I pentru nava L., astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă conform art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 136/1995.
În continuare, instanţa de apel a reţinut răspunderea solidară a pârâtei SC A.U. SA şi a pârâtei A. Ltd, în baza probelor administrate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.U. SA, criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor critici de nelegalitate, recurenta- pârâtă a arătat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a art. 22, art. 41 şi art. 42 din Legea nr. 136/1995, reţinând, contrar celor reţinute de prima instanţă de fond, că SC A.U. SA are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Recurenta a arătat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, acţiunea în regres poate fi formulată faţă de cei răspunzători de producerea pagubei şi, în mod excepţional faţă de asiguratul de răspundere auto, text de lege în care recurenta nu se încadrează.
Recurenta- pârâtă a arătat că în mod netemeinic a fost admisă acţiunea şi faţă de A. Ltd întrucât, răspunderea armatorului se fundamentează doar pe contractul de transport, astfel cum a reţinut prima instanţă de fond.
Cât priveşte motivul întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta- pârâtă a arătat că instanţa de apel nu a ţinut cont de apărările pârâtei în sensul că aceasta nu răspunde de riscul produs la data de 23 martie 2006, întrucât aceasta nu a avut loc în perioada de asigurare.
Intimata- reclamantă SC A. SA SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor motivul de ordine publică întemeiat pe încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., faţă de care reţine următoarele:
Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ.: „În cazul în care constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, (..), instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe".
Din interpretarea acestui text de lege reiese că ori de câtre ori prima instanţă de fond a soluţionat cauza în baza unei excepţii procesuale sau de fond, aşadar fără să intre în cercetarea litigiului pe fond, instanţa de apel, găsind întemeiat apelul părţii interesate, este obligată în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. să desfiinţeze hotărârea atacată cu trimiterea cauzei, pentru judecata pe fond, primei instanţe.
O atare obligaţie a instanţei de reformare reiese din principiului dublului grad de jurisdicţie conform căruia partea interesată are dreptul la o judecată pe fond a cauzei sale în două grade devolutive de jurisdicţie, pentru a permite accesul părţii la justiţie conform art. 6 C.E.D.O.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine că deşi prima instanţă de fond a soluţionat cauza faţă de pârâta SC A.U. SA, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, curtea de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul reclamantei pronunţând o hotărâre pe fondul cauzei în contradictoriu cu această parte.
Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care faţă de caracterul imperativ al normei juridice menţionate şi de dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul şi va casa în parte Decizia atacată, în sensul că va desfiinţa în parte sentinţa nr. 61/MF/2008 a Tribunalului Constanţa, trimiţând cauza pentru soluţionarea pe fond a acţiunii faţă de pârâtele SC A.U. SA şi SC A. Ltd, menţinând restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Înalta Curte reţine că, deşi prima instanţă a dat o soluţie pe fondul cauzei faţă de SC A. Ltd, soluţia de desfiinţare cu trimitere primei instanţe se impune faţă de reţinerea răspunderii solidare a celor două pârâte de către instanţa de apel, în vederea soluţionării unitare a cauzei. Totodată se reţine că prima instanţă de fond a soluţionat acţiunea faţă de SC A. Ltd fără a analiza acţiunea de fond, ci prin raportare exclusiv la temeiul de drept invocat în acţiunea de chemare în judecată.
Având în vedere că soluţia Înaltei Curţi se fundamentează doar pe motivul de ordine publică arătat, în baza art. 315 C. proc. civ., instanţele de fond vor avea în vedere la rejudecarea cauzei, toate criticile de nelegalitate invocate în prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 8/MF din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, casează în parte Decizia atacată, în sensul că desfiinţează în parte sentinţa nr. 61/MF/2008 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi trimite cauza pentru soluţionarea pe fond a acţiunii faţă de pârâtele SC A. SA Bucureşti şi SC A. Ltd. Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2946/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2948/2010. Comercial → |
|---|
