ICCJ. Decizia nr. 2949/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2949/2010
Dosar nr. 4642/105/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 179 din 10 iunie 2009, Tribunalul Prahova, după desfiinţarea sentinţei nr. 1438 din 24 octombrie 2007, prin Decizia nr. 46 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, a anulat acţiunea promovată de reclamanta SC G.E.U.K. LTD în contradictor cu pârâta SC C. SA Ploieşti şi intervenienţii SC O.T. SA Constanţa şi SC R. SA Oneşti, prin administrator judiciar S.Q. SPRL, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de SC R. SA în baza art. 57 C. proc. civ. a SC E.T. SRL ca rămasă fără obiect.
Prima instanţă a pus în vedere reclamantei prin încheierea din 6 aprilie 2009 şi adresă să timbreze cererea de chemare în judecată precizată cu suma de 422.609 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Constatând la termenul acordat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei legale de timbrare a cererii, judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi a anulat cererea promovată de acesta ca netimbrată.
În acest context, cererea de chemare în judecată formulată de SC R. SA în temeiul art. 57 C. proc. civ. a SC E.T.L. SRL s-a respins ca rămasă fără obiect.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 159 din 16 decembrie 2009 cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
Instanţa de apel a apreciat ca întemeiată ultima critică formulată de apelantă cu privire la neacordarea unui termen în vederea achitării taxelor de timbru motivat de existenţa unor dificultăţi în efectuarea transferului bancar determinate de faptul că sediul societăţii apelantei este în Marea Britanie şi plata trebuia efectuată din contul acesteia aflat la bănca din Marea Britanie.
Făcând aplicarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană în sensul că neacordarea termenului solicitat în scopul solicitat al achitării taxelor de timbru reprezintă o limitare a accesului la justiţie, instanţa de apel desfiinţând sentinţa a trimis cauza pentru rejudecare pe fond.
Criticile apelantei cu privire la caracterul neevaluabil în bani al acţiunii şi cuantumul taxei de timbru datorate şi cu privire la admisibilitatea cererii de suspendare a judecăţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 au fost înlăturate de instanţa de apel cu motivarea că obiectul acţiunii constă într-un drept patrimonial evaluabil în bani iar orice altă cerere inclusiv cea de suspendare nu putea fi examinată decât dacă cerinţa timbrării acţiunii era îndeplinită.
Răspunzând la critica cu privire la obiectul evaluării, instanţa de apel a precizat că acţiunea este evaluabilă în bani în raport de cantitatea de 30.000 tone MT ţiţei ce se solicită a fi restituită iar nu în raport de lipsa de folosinţă a acesteia constând în dobânda legală de 6% an.
IÎn contra deciziei menţionate reclamanta SC G.E.U.K. LTD a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Criticile dezvoltate aduse deciziei atacate privesc constatările acesteia faţă de:
1.caracterul neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată faţă de natura acesteia: obligaţia de a face, scopul fiind restituirea (predarea) unui bun proprietate aflat în depozitul pârâtei, modificarea Legii nr. 146/1997 prin OUG nr. 212/2008 fiind în acest sens.
2.încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană, obligarea la plata unei taxe ad valorem constituind o limitare a accesului la justiţie, în cazul de faţă neexistând proporţionalitatea cerută de convenţie;
3.temeiul contractual al acţiunii în restituire, este art. 1591 şi urm. C. civ. privind contractul de depozit, acţiunea nefiind una reală, în revendicare;
4.dreptul de a preciza natura juridică a acţiunii aparţine creditorului în temeiul principiului disponibilităţii iar nu instanţei, şi cu atât mai puţin pârâtului.
Intimata SC R. SA a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepţia lipsei de interes a declarării recursului în principal şi în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Lipsa de interes în promovarea recursului este justificată de faptul că apelul declarat de reclamantă a fost admis criticile vizând motivarea deciziei iar în altă ordine de idei instanţa nu a fost sesizată cu un capăt de cerere privind constatarea caracterului neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată.
Pe fond intimata susţine considerentele deciziei atacate adăugând că modificarea Legii nr. 146/1997 prin OUG nr. 212/2008 este fără relevanţă deoarece această lege, are un caracter financiar iar ea nu a operat niciodată o distincţie între acţiuni evaluabile sau neevaluabile în bani din perspectiva obligaţiei de a face sau de a nu face.
Înalta Curte cu privire la excepţia lipsei de interes în declararea recursului constată netemeinicia acesteia.
În cauza de faţă interesul reclamantei în promovarea recursului îl constituie limitele desfiinţării sentinţei fixate prin considerentele deciziei prin raportare la prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., obligatorii pentru instanţa de trimitere. În atare situaţie, a desfiinţării cu trimitere, date fiind cazurile limitativ prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., motivul de desfiinţare atunci când nu se arată în dispozitiv, acesta se socoteşte completat cu cel care rezultă din considerente, aşa încât un recurs împotriva deciziei în întregul ei nu poate fi considerat ca lipsit de interes ab initio. Aceasta şi în respectarea principiilor care guvernează soluţionarea apelului şi anume tantum devolutum quantum apellatum şi tantum devolutum quantum iudicatum prin raportare la principiul disponibilităţii în apel dar şi la situaţia particulară a soluţiei desfiinţării cu trimitere când, în lipsa unei rezolvări pe fond a cauzei, nu se pune problema autorităţii de lucru judecat nici pentru dispozitiv şi nici pentru considerente.
Înalta Curte constată că recursul declarat nu este fondat.
În cauza de faţă, tribunalul a dispus anularea cererii de chemare în judecată promovată de reclamanta - recurentă, ca netimbrată, în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, reţinând că, deşi încunoştiinţată, reclamanta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare impusă de instanţă.
Prin apelul formulat reclamanta a invocat patru motive de apel, unul principal şi trei subsidiare.
Instanţa de apel înlăturând motivul de apel principal şi două din motivele de apel subsidiare l-a reţinut ca întemeiat pe ultimul motiv de apel subsidiar privind neacordarea termenului solicitat în scopul achitării taxelor de timbru, fapt ce se constituie în opinia instanţei de apel într-o limitare a accesului la justiţie raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană.
Prin urmare, în soluţionarea apelului instanţa nu a făcut decât să respecte principiile mai sus amintite: tantum devolutum quantum apellatum, respectiv principiul disponibilităţii, examinând şi reţinând ca întemeiat ceea ce chiar apelanta a solicitat prin cererea sa, pentru ipoteza în care nu i se primesc criticile (motivele) anterioare şi tantum devolutum quantum indicatum, în condiţiile în care hotărârea apelată nu a dispus cu privire la natura obiectului litigiului şi caracterul evaluabil sau nu al acestuia ci numai cu privire la aplicarea unei sancţiuni pentru neexecutarea obligaţiei fiscale impuse. Aceasta deoarece, pentru situaţiile în care partea nu este de acord cu modul de stabilire a taxei judiciare de timbru de către instanţă, ea poate parcurge procedura specială de reexaminare a acesteia reglementată de art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997, republicată.
Aşa fiind, constatând că toate criticile din recurs se reduc la stabilirea caracterului neevaluabil în bani al acţiunii, critică pe care instanţa de apel a înlăturat-o cu o motivare căreia i se substituie cea de faţă, pentru a da eficienţă unui motiv de apel subsidiar cu respectarea principiului disponibilităţii, va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei de interes invocată de intimata SC R. SA Oneşti, prin administrator judiciar, S.Q. SPRL.
Respinge recursul declarat de SC G.E.U.K. LTD - Marea Britanie împotriva deciziei nr. 159 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2950/2010. Comercial → |
|---|
