ICCJ. Decizia nr. 2950/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2950/2010
Dosar nr. 4866/62/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanţii SC P.A. SRL şi M.P., în contradictoriu cu pârâtul S.M.D. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună excluderea din societate şi din funcţia de administrator unic şi director general a asociatului S.M.D. prin preluarea cotei sale de participare de 50% din capitalul social, reprezentând 50 părţi sociale în valoare de 400 lei de către asociatul M.P.
Temeiurile de drept invocate sunt art. 222 LSC şi actul constitutiv al societăţii reclamante.
Prin sentinţa nr. 1552/C din 20 octombrie 2009 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a dispus excluderea pârâtului din societatea reclamantă, din calitatea de asociat şi administrator al acesteia, a dispus continuarea existenţei societăţii reclamante sub forma societăţii cu răspundere limitată, cu cheltuieli de judecată aferente, instanţa de fond reţinând în esenţă că, potrivit expertizei efectuate în cauză, societatea a suferit pierderi în sumă de 12.716,30 lei iar pentru suma de 42.770 lei ridicată de pârât nu există justificare în contabilitate, ambele situaţii fiind de natură a prezuma comiterea de către pârât a unei fraude în dauna societăţii, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. (1) şi (2) din LSC.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul arătând că instanţa de fond nu a luat în calcul înscrisurile cu privire la deducerea sumei de 42.770 lei nejustificată în contabilitatea societăţii şi cele cu privire la suma ce reprezintă pierderi, aceasta fiind contravaloarea unor lucrări nefinalizate, instanţa de fond făcând totodată o greşită interpretare şi aplicare a art. 222 din LSC.
Prin Decizia nr. 20/AP din 4 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins apelul pârâtului ca nefondat, instanţa de control judiciar reţinând în esenţă că, din probatoriul administrat, atitudinea administratorului nu poate fi caracterizată ca neglijenţă, ci ca o faptă delictuală săvârşită în dauna societăţii şi aceasta tocmai datorită calităţii sale de administrator şi a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa.
Pârâtul S.M.D. a formulat recurs şi şi-a subsumat criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte: art. 304 pct. 7 C. proc .civ.
- instanţa de apel nu a analizat motivele de apel, nerespectând astfel dispoziţiile art. 261 şi pe cele ale art. 295 C. proc .civ., limitându-se numai la a constata că instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a admis acţiunea, fără a indica probele pe care şi-a întemeiat această constatare;
- incoerenţa motivării este dovedită şi de ignorarea de către instanţa de apel a situaţiei de fapt dovedită cu înscrisuri.
Conform art. 304 pct. 9 C. proc .civ.:
- instanţa de apel a încălcat legea de drept substanţial prin aplicarea unui text de lege (art. 222 din LSC) străin situaţiei de fapt, extinzând norma juridică dincolo de ipotezele la care se aplică;
- în speţă nu s-a dovedit intenţia de săvârşire a faptelor cu privire la care s-a invocat frauda.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată sub aspectul criticilor formulate constată că recursul este nefondat din următoarele considerente:
În primul rând este se remarcat că majoritatea covârşitoare a criticilor aduse de recurentul reclamant se raportează la situaţii de fapt şi la probatoriul administrat în cauză.
Din acest amalgam de critici pot fi însă desprinse două care vizează nelegalitatea deciziei recurate şi anume cea care vizează nerespectarea de către instanţă a art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi interpretarea şi aplicarea greşită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Examinând Decizia atacată prin prisma celor două critici, de nelegalitate Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel răspunde punctual tuturor criticilor aduse de reclamant hotărârii instanţei de fond raportând situaţia de fapt şi probatoriul administrat la dispoziţiile legale aplicabile speţei, soluţia fiind corectă şi în ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea art. 222 din LSC, prin reţinerea existenţei cauzei de excludere a asociatului administrator din perspectiva caracterului fiduciar al funcţiei de administrator.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi faţă de art. 274 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului şi-l va obliga pe acesta să plătească intimaţilor 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul – pârât S.M.D. împotriva deciziei nr. 20/Ap din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială ca nefondat.
Obligă recurentul – pârât să plătească intimaţilor – reclamanţi SC P.A. SRL şi M.P. 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2949/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2951/2010. Comercial → |
|---|
