ICCJ. Decizia nr. 2952/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2952/2010
Dosar nr. 27016/3/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Deliberând asupra recursurilor comerciale de faţă, reţin următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10489 din 13 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 27016, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.G. SA.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3776981,66 lei, cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 1139, pentru perioada 16 august 2004 – 16 august 2007. Judecătorul a apreciat netemeinicia pretenţiilor reclamantei raportat la faptul că acesta nu a probat contravaloarea lipsei de folosinţă (în ce priveşte valoarea de 0,27 euro/m.p.), precum şi la faptul că pentru perioada ulterioară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate reclamanta nu poate solicita lipsa de folosinţă deoarece nu a făcut demersuri pentru majorarea capitalului social cu valoarea terenului (a stat în pasivitate, nu a solicitat convocarea adunării generale a acţionarilor pentru punerea în discuţie a majorării capitalului social).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei de fond în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, criticile vizând lipsa de rol activ al judecătorului fondului, în raport de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 60 din 9 februarie 2010 completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că: a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei cu privire la suma de 461.136 lei, aferentă perioadei 16 august 2004 – 09 iulie 2005, constatând prescris dreptul acesteia la acţiune pentru această sumă; a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.417.157 lei contravaloare daune aferente perioadei 10 iulie 2005 – 16 august 2007.
În considerente, completul de judecată a reţinut următoarele: la data de 18 septembrie 2003 s-a încheiat între părţi contractul de vânzare cumpărare acţiuni, prin care s-a transmis pârâtei acţiuni reprezentând 100 % din capitalul social al SC B.A.D.C.F.R. SA, la data încheierii acestui contract reclamanta nedeţinând certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pe care îşi desfăşoară activitatea societatea privatizată. Potrivit clauzei 7.2 lit. g) alin. (4) din contract, după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vânzătorul – reclamanta din prezenta cauză, urma să participe la majorarea capitalului social la societăţii pârâte cu valoarea acelui teren.
S-a reţinut că a fost respinsă acţiunea formulată de SC C.G. SA privind constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi obligării ministerului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe numele SC C.G. SA (sentinţa nr. 1549 din 26 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1172 din 22 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal). S-a mai reţinut că anterior soluţionării acestei cauze, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a comunicat reclamantei procedura de includere a valorii terenurilor în capitalul social al pârâtei, acest fapt fiind comunicat şi pârâtei. La data de 22 februarie 2008, judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti a admis cererea reclamantei şi a dispus publicarea hotărârii adunării generale a acţionarilor acesteia, cu privire la includerea în capitalul social a valorii terenurilor. Încheierea judecătorului delegat a fost atacată cu opoziţie de către pârâtă, renunţând la judecata acesteia; de asemenea, pârâta a formulat acţiune în justiţie împotriva majorării capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, acţiune respinsă de instanţele de judecată, judecătorii reţinând legalitatea acţiunii de majorare a capitalului social. În consecinţă, judecătorii apelului au reţinut că pârâta a împiedicat reclamanta să finalizeze procedura de majorare a capitalului social cu valoarea terenului în dispută.
S-a reţinut nerelevanţa declarării nulităţii unor clauze contractuale, acestea neafectând valabilitatea clauzelor referitoare la majorarea capitalului social.
Cu privire la cuantumul pretenţiilor, completul de apel a reţinut că potrivit art. 7 lit. g) alin. (11) din contract, până la majorarea capitalului social cu valoarea terenului, pârâta era obligată la plata chiriei, anterior emiterii facturii pentru această sumă, reclamanta procedând la efectuarea unui raport de evaluare prin care s-a estimat valoarea ce poate fi obţinută pe metru pătrat.
S-a reţinut critica reclamantei referitoare la lipsa de rol activ, apreciindu-se că dată nu putea aprecia asupra cuantumului chiriei pe metru pătrat, în modalitatea solicitată de reclamantă, avea obligaţia de a propune administrarea de probatorii, în condiţiile în care este incontestabil că pârâta a folosit terenul, astfel că datora chirie, conform contractului, astfel că se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă administrată în apel.
Din probatoriul administrat, judecătorii au apreciat temeinicia pretenţiilor reclamantei, cu excepţia sumelor calculate pentru perioada anterioară termenului de trei ani, calculat de la data introducerii acţiunii (pentru aceste sume intervenind prescripţia). Judecătorii au apreciat corectitudinea calculului efectuat de expertul desemnat în cauză, acordând reclamantei daune în suma astfel stabilită de expert.
Decizia de apel a fost recurată de ambele părţi.
Reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul stabilirii obligaţiei de plată a pârâtei, în raport de valoarea precizată în cererea de chemare în judecată, şi a criticat Decizia prin raportare la prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că judecătorii apelului nu a motivat soluţia de reţinere a concluziilor raportului de expertiză, în condiţiile în care expertul a precizat că evaluarea s-a realizat prin metode de evaluare bazate pe indici subiectivi. Apreciază ca fiind corecte calculele făcute de expertul evaluator, avute în vedere la momentul emiterii facturii către pârâtă.
Pârâta SC C.G. SA a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei de fond.
Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând Decizia de apel sub următoarele aspecte:
- motivarea contradictorie cu privire la incidenţa celorlalte litigii dintre părţi, în ce priveşte caracterul lor nesuspensiv în ce priveşte procedura de majorare a capitalului social;
- neanalizarea de către judecătorii apelului a prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 şi cele ale art. 143 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997;
- interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, din perspectiva procedurii de urmat după emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi a modului de aplicare a prevederilor art. 7.2 lit. g) alin. (11) cu privire la termenul limită până la care subzistă obligaţia de plată a chiriei (apreciind sub acest aspect că termenul limită este cel al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, majorarea fiind realizată prin efectul legii, iar culpa în întârzierea majorării capitalului social aparţine reclamantei care nu a transmis documentaţia şi care stat în pasivitate).
Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că majorarea capitalului social nu se realizează de drept, la momentul emiterii certificatului de atestare de dreptului de proprietate asupra terenului, celelalte aspecte subsumate motivului reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind irevocabil soluţionate în litigiile anterioare dintre părţi; nu este reală susţinerea pârâtei în sensul că a împiedicat majorarea capitalului social cu valoarea terenului, în condiţiile în care procedura a fost permanent împiedicată de pârâtă, prin acţiunile promovate în justiţie.
De asemenea, şi pârâta a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind ca fiind corectă soluţia dată de judecătorii apelului cu privire la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Pârâta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se reţin următoarele:
Recursul declarat de reclamanta S.N.T.F.M.C.F.R. SA este apreciat, ca nefondat, şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: nu poate fi reţinută critica acestei părţi cu privire la soluţia de reţinerea de către completul de judecată în apel a concluziilor raportului de expertiză, constatându-se că judecătorii apelului au argumentat această soluţie, prin prisma obiecţiunilor formulate de părţi. Nu poate fi reţinută nici susţinerea reclamantei în sensul că judecătorul trebuia să de a eficienţă raportului de evaluare care a stat la baza emiterii pretenţiilor acesteia, consemnate în factura comunicată pârâtei, în condiţiile în care acest raport este un act extraprocedural, neputând fi opus pârâtei, acesta având dreptul de a participa la administrarea probei în cadrul litigiului promovat pe rolul instanţelor.
Este apreciat ca nefondat şi recursul declarat de pârâta SC C.G. SA, pentru următoarele considerente:
Nu se poate reţine o motivare contradictorie sau o lipsă de motivare din partea judecătorilor apelului, raportat la incidenţa litigiilor anterioare derulate între părţi. Completul de judecată nu a ignorat caracterul nesuspensiv al acestor litigii, ci a constatat lipsa de relevanţă a aspectului semnalat în raport de probatoriul administrat, care au evidenţiat culpa pârâtei în ce priveşte neîndeplinirea procedurii de majorare a capitalului social. În acest context, împrejurarea formulării mai multor acţiuni nu constituie aspect al culpei reclamantei, ci al pârâtei în neîndeplinirea procedurii de majorare a capitalului social, promotorul acestor acţiuni în justiţie. Probele administrate în cauză nu demonstrează o inacţiune a reclamantei în ceea ce priveşte majorarea capitalului social, aceasta urmărind o procedură, stabilită de autoritatea tutelară – Ministerul Transporturilor, şi confirmată ca fiind legală în cursul litigiilor invocate de pârâtă. Nu se demonstrează, deci, culpa reclamantei în nerealizarea majorării de capital, ci, aşa cum s-a reţinut deja, o activitate susţinută a reclamantei pentru îndeplinirea acestei proceduri, neexistând momente de lisă de acţiune din partea părţii. Aspectul legat de necomunicarea actelor necesare pentru majorarea capitalului social al societăţii privatizate a fost corect analizat de judecătorii apelului, care au statuat că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea reclamantei, aceasta procedând potrivit legii şi prevederilor contractuale pentru efectuarea operaţiunii de majorare. Tangenţial, acest aspect a fost analizat în cadrul litigiului promovat de pârâtă prin care s-a contestat majorarea capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, judecătorii acelei cauze statuând că această procedură este legală şi corectă din punct de vedere contractual. În lumina celor reţinute de judecătorii de al acel moment, se apreciază şi în prezenta cauză că nu poate fi vorba de un refuz al reclamantei, neînaintarea actelor solicitate de pârâtă fiind datorată procedurii pe care trebuia să o urmeze reclamanta.
În ce priveşte incidenţa prevederilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 şi ale Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 88/1997, se reţine că aceste prevederi au fost analizate deja, cu puterea de lucru judecat, în litigiul promovat de pârâtă, vizând nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe seama reclamantei. În consecinţă, judecătorii apelului nu aveau abilitatea de a proceda la o nouă analiză a acestor texte legale, pentru a nu încălca principiul puterii de lucru judecat.
Este înlăturată şi critica referitoare la greşita interpretare a clauzelor contractuale în ce priveşte procedura ce trebuia urmată pentru majorarea capitalului social. Se reţine că nu se poate aprecia ca intervenind o majorare a capitalului social, prin efectul legii, ca urmare a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Legea nu conţine nicio prevedere expresă în acest sens. De asemenea, nu poate fi interpretată în sensul arătat de pârâtă prevederea contractuală ce impune majorarea capitalului social al societăţii privatizate cu valoarea terenului pentru care s-a emis titlul de proprietate [(art. 7 pct. 7.2. lit. g) alin. (4)]. Se reţine, sub acest aspect corecta interpretare dată acestei clauze contractuale de către judecătorii apelului. Se mai reţine, totodată, că aspectul legat de majorarea mai întâi a capitalului social al reclamantei cu valoarea terenului, pentru ca ulterior să se procedeze la majorarea capitalului social al societăţii privatizate, a făcut obiectul de analiză al instanţelor de judecată, în cadrul acţiunii promovate de pârâtă împotriva primei majorări de capital social. Or, în acel litigiu, fiind analizată prevederea contractuală invocată de pârâtă, în raport de prevederile legale în materie, s-a statuat cu privire la legalitatea acestei operaţiuni, o nouă analiză conducând la încălcarea principiului puterii de lucru judecat.
Pentru considerentele reţinute şi constatându-se că Decizia pronunţată de judecătorii apelului este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile declarate în cauză vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă S.N.T.F.M.C.F.R. SA BUCUREŞTI şi recurenta – pârâtă SC C.G. SA CHITILA împotriva deciziei nr. 60 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2951/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2953/2010. Comercial → |
|---|
