ICCJ. Decizia nr. 2957/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2957/2010
Dosar nr. 1787/1/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, sub nr. 1726/2004 reclamanta C.E.C., sucursala Târgu-Mureş a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.C.R. SA, solicitând instanţei obligarea acesteia la recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra unui număr de 32 de încăperi, în suprafaţă totală de 900,89 m.p., dispuse la subsolul, parterul, mezaninul şi etajul 1 al clădirii situate în Târgu Mureş, P-ţa Victoriei, precum şi a cotei de teren aferente, motivat de faptul că deţine aceste spaţii în temeiul HG nr. 834/1991.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi rectificarea cărţii funciare prin înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilelor pe care le posedă de peste 30 de ani.
Prin sentinţa civilă nr. 559 din 3 februarie 2005, judecătorul din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 1560/2005/CCA. În faţa acestei instanţe, reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea în sensul că solicită pârâtei să-i recunoască dreptul de proprietate asupra celor 32 de încăperi şi rectificarea înscrierilor din cartea funciară, iar în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei să-i recunoască dreptul de proprietate asupra cotei de teren în suprafaţă de 166,76 m.p. aferentă spaţiilor proprietatea reclamantei. În raport de această precizare, prin sentinţa nr. 208 din 5 septembrie 2005, judecătorul din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, potrivit art. 2 lit. b) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Comercial Mureş, cauza a primit nr. 2275/2006.
Prin sentinţa comercială nr. 914 din 23 mai 2007, judecătorul fondului a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă; a admis în parte cerere de chemare în judecată, precizată de reclamantă şi a obligat pârâta să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra spaţiilor şi căilor de acces pe care le ocupă în imobilul situat în Târgu Mureş, Piaţa Victoriei, jud. Mureş, identificate în raportul de expertiză, parte integrantă a hotărârii, a respins petitele referitoare la obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de teren aferentă spaţiilor respective şi la rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr. 4671/I Târgu Mureş.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut următoarele: pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii şi cea a lipsei calităţii procesuale active, alternativ, în funcţie de precizările succesive ale acţiunii introductive. A apreciat că faţă de ultima precizare, se impune a fi analizată doar excepţia lipsei calităţii procesuale active, pe care a respins-o raportat la faptul că reclamanta a calificat acţiunea ca fiind o acţiune în revendicare.
Pe fondul cauzei, judecătorul a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea unor persoane fizice până în anul 1962 când a fost trecut în proprietatea statului, prin sentinţa nr. 3977 pronunţată de Tribunalul Popular al raionului Târgu Mureş la data de 10 decembrie 1962, ca bun părăsit. În anul 1992 s-a înscris în cartea funciară dreptul de administrare asupra terenului în favoarea D.T. Mureş, în baza Deciziei nr. 57 din 30 ianuarie 1968, în anul 1993 imobilul a fost evidenţiat ca Platul Poştei, iar în anul 1998, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 12/0063 din 17 septembrie 1998 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra respectivului imobil în favoarea pârâtei.
Redând istoricul imobilului, judecătorul a reţinut că ulterior emiterii Deciziei nr. 57/1968, prin Ordinul nr. 180/1970 al Ministerului Poştelor s-a dispus transmiterea din administrarea D.J.P.T. în administrarea D.J.C.E.C. Mureş a spaţiilor ocupate de C.E.C. în clădirea P.T.T.R. Târgu Mureş, situaţia de fapt nefiind contestată de pârâtă. A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la faptul că nu au fost indicate în cuprinsul ordinului spaţiile ocupate de reclamantă, fiind reţinut că acestea sunt identificate în planul de situaţie anexat la ordin, iar prevederile legale nu impunea o anumită formă de acceptare a spaţiilor, ordinul consfinţind o stare de fapt. S-a mai reţinut că reclamanta a dovedit folosirea spaţiilor, aceasta achitând impozitul aferent. Judecătorul a apreciat incidenţa prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prin aceea că spaţiile asupra cărora reclamanta avea doar un drept de administrare, au devenit proprietatea acesteia, prin efectul legii. S-a apreciat că ceea ce a dobândit pârâta prin HG nr. 834/1991 este doar dreptul de proprietate asupra terenului, în timp ce cu privire la construcţiile edificate pe respectivul teren, nu a fost indicată modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate. A fost înlăturată prezumţia înscrisă în art. 492 C. civ., în raport de dovezile aduse de reclamantă prin care demonstrează dreptul său de proprietate asupra spaţiilor indicate în acţiune. În consecinţă, a apreciat temeinicia cererii reclamantei, sub aspectul recunoaşterii dreptului său de proprietate asupra spaţiilor.
A fost respinsă solicitarea de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului, faţă de faptul că pârâta a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra întregului teren, iar reclamanta nu a contestat acest act în termenul de decădere de un an, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. A fost respinsă şi solicitarea de rectificare a cărţii funciare, motivat de faptul că înscrierile în cartea funciară se pot face doar pe baza actului prin care s-au constituit ori s-a transmis în mod valabil, ori în baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, ori în baza actului administrativ, dacă este opozabil titularilor; în consecinţă, doar după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, reclamanta poate acţiona potrivit art. 4 lit. i) din Legea nr. 7/1996 pentru întocmirea documentaţiei tehnice.
Sentinţa de fond a fost apelată de pârâta R. SA, aceasta solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, criticile sale vizând greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei capacităţii procesuale a reclamantei.
Prin Decizia nr. 2/ A din 7 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 758/43/2007, completul de judecată din cadrul Curţi de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale active a reclamantei C.E.C., sucursala MUREŞ şi a respins acţiunea acesteia în consecinţă.
În considerentele deciziei, completul de apel a reţinut că sunt incidente prevederile art. 41 C. proc. civ., acţiunea fiind formulată de sucursală, statutul C.E.C. SA prevăzând că banca îşi desfăşoară activitatea prin sucursale fără personalitate juridică, cu rolul de a promova şi vinde oferta de produse de activ şi pasiv şi de servicii bancare. A fost înlăturată apărarea reclamantei în sensul că a avut mandatul societăţii C.E.C. SA, fiind reţinut că lipsa capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale active nu poate fi evitată prin înlocuirea persoanei lipsită de calitate procesuală cu o altă persoană care ar avea şi capacitate şi calitate procesuală, acest lucru fiind permis în mod excepţional doar în cazul arătării titularului dreptului, conform art. 66 C. proc. civ. S-a apreciat că precizarea reclamantei privind existenţa împuternicirii societăţii C.E.C. SA nu poate fi calificată cu o cerere de arătare a titularului dreptului, mai ales că prin acţiune se solicită recunoaşterea unui drept de proprietate al sucursalei asupra imobilului, nefiind prezentate acte din care să rezulte că în patrimoniul societăţii C.E.C. SA ar figura acest imobil.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta C.E.C. SA, sucursala TÂRGU MUREŞ, pe aspectul greşitei soluţionări a cauzei prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active. Prin Decizia nr. 812 din 11 martie 2009, completul de recurs din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat Decizia de apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că aceasta are calitate procesuală în cauză, raportat la faptul că atât în faţa primei instanţei, cât şi în apel societatea mamă a precizat că îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată formulată de sucursală, fiind dovedit, totodată, că a primit împuternicire de reprezentare de la C.E.C. SA.
Dosarul a promit în rejudecare numărul 758/43/2007.
Prin Decizia nr. 85/ A din 16 noiembrie 2009, completul de apel din cadrul Curţi de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul formulat de pârâta R. SA şi a schimbat în tot sentinţa de fond în sensul că a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În raport de criticile formulate de pârâtă în apel, s-a reţinut că aceasta susţine calitatea de proprietar tabular al întregului imobil, reclamanta folosind o parte din imobil ca detentor precar. Prin raportare la modul de transmitere în folosinţă (administrare) al imobilului, s-a apreciat că întregul imobil s-a aflat în administrarea strictă a R. SA (în vechea denumire D.R. P.T.T.R. Mureş – Regiunea Autonomă), aceste drept de administrare fiind transmis în virtutea prerogativelor legale ale sfatului popular, aşa cum acestea au fost instituite prin art. 8 din Decretul nr. 409/1955. S-a mai apreciat că transmiterea ulterioară, dispusă prin Ordinul nr. 180/1970, nu a avut drept consecinţă înscrierea în patrimoniul C.E.C. a spaţiilor, întrucât titlul cu care a fost dobândită administrarea nu a fost valabil, iar protocolul şi procesul verbal privind limitele de hotar şi stabilirea cotelor indivize nu pot fi avute în vedere, în lipsa datelor de întocmire.
S-a mai reţinut că pârâta a dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, dreptul de proprietate asupra bunului înscris în C.F. nr. 4671/I Târgu Mureş, astfel încât reclamanta nu poate dobândi dreptul de proprietate asupra spaţiilor menţionate, nefiind întemeiate cele reţinute de judecătorul fondului în sensul că pârâta ar deţine imobilului doar în virtutea prezumţiei instituită de art. 492 C. civ. De altfel, s-a reţinut şi că reclamanta nu a putut justifica proprietatea asupra spaţiilor decât prin faptul transmiterii administrării acestora în favoarea sa.
În urma comparării titlurilor deţinute de părţi, completul de judecată a constatat anterioritatea dobândirii imobilului în întregime de către pârâtă.
Decizia de apel a fost recurată de către reclamanta C.E.C. SA, sucursala TÂRGU MUREŞ, care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii sentinţei de fond.
Criticile reclamantei, subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat greşita aplicare a prevederilor art. 492 C. civ., art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi ale HG nr. 834/1991. Reclamanta a arătat că în mod greşit a apreciat completul de apel că S.P.R.M.A.M. ar fi avut bunul în litigiu în proprietate, acest drept aparţinând statului, iar transmiterea dreptului de administrare s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 1 lit. a) şi b) din Decretul nr. 409/1955. A mai susţinut că la data apariţiei Legii nr. 15/1990, banca era titulara dreptului de administrare asupra încăperilor menţionate în cererea de chemare în judecată, acesta devenind proprietatea băncii, în temeiul art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege. A mai precizat că a plătit impozit pentru încăperile enumerate, ca un adevărat proprietar, iar pârâta a dobândit doar dreptul de proprietate asupra terenului, ea neavând un titlu asupra clădirii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu următoarele considerente: în mod corect a reţinut completul de apel situaţia juridică a clădirii, Decizia nr. 57/1968 menţionând transmiterea imobilului de către C.E.S.P. al oraşului Târgu Mureş în administrarea D.R.P.T.T.R. Mureş – Autonom maghiară. În consecinţă, corect a apreciat completul de judecată cu privire la nevalabilitatea titlului prin care s-au transmis unele spaţii în administrarea reclamantei; a mai arătat că în cartea funciară este înscris dreptul de administrare al R. SA pentru întregul imobil. A mai arătat că a fost înlăturată corect aplicarea prevederilor art. 492 C. civ., reclamanta nedovedind dreptul său de proprietate asupra spaţiilor din litigiu, singurul argument fiind acela al transmiterii dreptului de administrare, transmitere care nu a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale.
Nu au fost administrate probe în această fază procesuală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.
Este înlăturată critica reclamantei vizând greşita aplicare a prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prin raportare de prevederile Decretului nr. 409/1955. Se reţine corecta apreciere efectuată de completul de apel cu privire la textele din Decretul menţionat ca fiind aplicabile în speţă, raportat la faptul că imobilul se afla în proprietatea S.P. al oraşului Târgu Mureş. Acest aspect rezultă din actul prin care s-a transmis dreptul de administrare asupra imobilului către pârâtă, act emis de C.E.S.P. al oraşului Târgu Mureş. În lumina acestui act administrativ, se reţine că titularul dreptului de proprietate unitatea administrativ teritorială, iar nu statul, prin autorităţile sale centrale. Este cunoscut, de altfel, că şi în perioada anterioară anului 1989, proprietatea de stat nu era caracterizată prin deţinerea tuturor proprietăţilor de către stat, prin autorităţile sale centrale, ci exista proprietate de stat şi la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, în funcţie de natura acestor proprietăţi. Acest aspect rezultă şi din prevederile art. 409/1955 care consacră modul de transmitere al dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate de stat, actul normativ făcând distincţii cu privire la procedura de urmat, după cum bunul se afla în proprietatea autorităţilor centrale, sau în cea a autorităţilor administrativ teritoriale.
În consecinţă, nu este reţinută critica reclamantei vizând greşita încadrare a în prevederile Decretului nr. 409/1955, câtă vreme probele administrate dovedesc că imobilul se afla în proprietatea unităţii administrativ teritoriale.
Faţă de considerentele reţinute, în mod corect a statuat completul de apel cu privire la nerelevanţa înscrierii spaţiilor în patrimoniul reclamantei, în baza art. 19 şi 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în condiţiile în care aceasta nu se pute prevala de transcrierea în favoare sa a administrării acestor spaţii. Corect a fost reţinută şi nerelevanţa plăţii impozitului, acest aspect nefiind de natură a caracteriza mai bine titlul reclamantei, în urma comparării cu titlul pârâtei, care a deţinut spaţiul în administrare, iar ulterior a dobândit şi dreptul de proprietate asupra terenului, în cartea funciară fiind înscris în mod exclusiv dreptul pârâtei asupra clădirii.
Deşi reclamanta a criticat şi greşita aplicare a prevederilor HG nr. 834/1991, aceasta nu a indicat în ce măsură nu au fost respectate şi aplicate prevederile actului normativ menţionat, în condiţiile în care chiar reclamanta a recunoscut că pârâta deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra întregului imobil, reclamanta nepromovând o acţiune în anularea acestui certificat, în termenul de decădere prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele reţinute, şi constatându-se că Decizia pronunţată de completul de judecată în apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă C.E.C.B. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 85/ A din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2956/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2958/2010. Comercial → |
|---|
