ICCJ. Decizia nr. 2958/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2958/2010
Dosar nr. 2406/1/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Arad sub nr. 11796 din 12 octombrie 2005 reclamanta S.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti – Regionala Timişoara a chemat-o în judecată pe pârâta SC T. SA Arad solicitând evacuarea ei de pe suprafaţa de 262 m.p., proprietatea privată a societăţii, ocupată de pârâtă în mod abuziv, precum şi obligarea ei la ridicarea gardului construit cu încălcarea a 8 ml, din terenul proprietatea privată a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 480, 998 şi 999 C. civ.
SC S.C.F. Arad SA a formulat în cauză o cerere de intervenţie în interes propriu, iar în subsidiar, în interesul reclamantei, solicitând, în temeiul prevederilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ., admiterea pe fond a cererii şi constatarea că pârâta ocupă în mod abuziv şi fără titlu suprafaţa de 262 m.p., din proprietatea privată a petentei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei determinată de împrejurarea că înscrisurile depuse în probaţiune nu relevă că aceasta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, cu atât mai mult cu cât pârâta ocupă în prezent doar terenul proprietatea Statului Român ce i-a fost transmisă legal, în administrare, în temeiul Ordinelor nr. 1301/1972 şi nr. 358/1977 emise de M.T.T.C.
Prin sentinţa civilă nr. 1942 din 2 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7161.1/55/2005, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei C.N.C.F.C.F.R. SA Timişoara, invocată de pârâta SC T. SA. S-a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti - Regionala Timişoara, împotriva pârâtei SC T. SA şi în consecinţă: s-a dispus evacuarea pârâtei de pe suprafaţa de 84 m.p., proprietatea reclamantei delimitată de coordonatele B-C-N-M-B din schiţa anexă a raportului de expertiză aflată la dosar, obligarea pârâtei la ridicarea gardului din beton construit pe proprietatea reclamantei; a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.627,1 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă.
S-a luat act de renunţare la judecată a intervenientei S. SA.
În pronunţarea acestei sentinţe instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
- prin sentinţa civilă nr. 4349 din 20 septembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Arad, în dosarul nr. 11796/2005, având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică, prin care s-a stabilit că suprafaţa de 242 m.p. ocupată suplimentar de către pârâtă, faţă de suprafaţa de teren ce i-a fost atribuită în folosinţă, se află în proprietatea S.R. şi în administrarea pârâtei, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active apreciind că acţiunea a fost introdusă de o persoană lipsită de calitatea procesuală activă, şi pentru aceleaşi considerente s-a respins şi cererea de intervenţie în interes propriu.
- reclamanta a formulat apel împotriva acestei hotărâri, apel ce a fost admis prin Decizia civilă nr. 254/ A din 12 iunie 2007 a Tribunalului Arad, dispunându-se desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre rejudecare pe fond, iar prin Decizia civilă nr. 1030 din 17 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 11796/55/2005, s-a respins recursul reţinându-se că reclamanta este titulara unui drept real de proprietate, ceea ce justifică calitatea procesuală activă şi interesul ei în cauză, astfel că Tribunalul în mod corect, a reţinut că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu atât mai mult cu cât, chiar recurenta pârâtă a recunoscut ocuparea unei suprafeţe de teren de 84 m.p.
- în rejudecarea cauzei la Judecătoria Arad, prin sentinţa civilă nr. 799 din 11 februarie 2008, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, şi apreciindu-se natura comercială nepatrimonială a cauzei, în temeiul prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Arad.
- în soluţionarea excepţiilor invocate de către pârâtă, instanţa a avut în vedere considerentele deciziei civile nr. 1030 din 17 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, constatând că pe calea acestei hotărâri irevocabile pronunţate în cauză s-a stabilit că reclamanta este titulara unui drept real ce justifică calitatea ei procesuală activă şi interesul în cauză, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 137 C. proc. civ., a respins cele două excepţii invocate de către pârâtă.
- pe fondul cauzei, s-a stabilit că, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză pârâta foloseşte în prezent o suprafaţă de teren în cadrul incintei împrejmuite de 5592 m.p., cu 257 m.p., mai mult decât suprafaţa înscrisă în C.F.
Împotriva sentinţei civile nr. 1942 din 2 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7161.1/55/2005, au declarat apel reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA, Sucursala Regională C.F. Timişoara şi pârâta SC T. SA Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 18/ A din 28 ianuarie 2010, a respins, ca nefondate, ambele apeluri, reţinând, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond a stabilit o stare de fapt corectă în baza unor concluzii întocmite de către cei trei experţi, autori ai raportului de expertiză tehnică judiciară, şi a făcut o aplicare întocmai a legii.
- deşi apelanta pârâtă se referă la modul de soluţionare a excepţiilor, respectiv a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei, instanţa de fond le-a respins în mod corect, în conformitate cu considerentele deciziei civile nr. 1030/2007 pronunţată de către secţia civilă a Curţii de Apel Timişoara, în dosarul nr. 11796/55/2005, care a tranşat cu această ocazie asupra acestei excepţii când a considerat că reclamanta fiind titulara unui drept real, justifică calitatea procesuală activă şi interes în cauză, căci atestarea dreptului de proprietate al reclamantei a rezultat din observarea Cărţii Funciare a imobilului, cu luarea în considerare a expertizei tehnice şi a operaţiunilor efectuate în Cartea Funciară cu privire la imobil, independent de câtimea suprafeţei de teren.
- celelalte motive de apel ale pârâtei şi reclamantei se referă la fondul pricinii, în sensul că reclamanta doreşte evacuarea de pe o suprafaţă de 257 m.p. şi nu 84 m.p. cât a stabilit instanţa de fond, iar pârâta doreşte a-şi menţine posesia şi asupra celor 84 mp de teren, toate argumentele celor două părţi fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti – Sucursala Regională C.F. Timişoara cât şi pârâta SC T. SA Arad.
1. Recurenta-reclamantă îşi subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând, de asemenea şi dispoziţiile art. 3041 şi 299 C. proc. civ. şi solicită admiterea recursului, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii pe care a formulat-o iar, pe fondul cauzei solicită evacuarea pârâtei de pe suprafaţa de 137 m.p.
La termenul de judecată din 8 iunie 2010, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia de nemotivare a recursului reclamantei în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., din următoarele raţiuni.
Deşi recurenta - reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivarea sa nu se circumscrie cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., întrucât criticile aduse nu relevă aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate ci numai de netemeinicie.
Astfel, criticile recurentei-reclamante se raportează în integralitatea lor la concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Aşa fiind, constatând că recurenta - reclamantă nu s-a conformat obligaţiei instituită de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., potrivit căreia cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va constata nulitatea cererii de recurs a recurentei - reclamante C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională C.F. Timişoara.
2. Recurenta - pârâtă SC T. SA Arad solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei, subsumându-şi criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
- soluţionarea eronată de către instanţă a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei;
- instanţa de control judiciar a făcut o interpretare greşită a concluziilor raportului de expertiză sub aspectul menţinerii soluţiei instanţei de fond, cu privire la evacuarea pârâtei de pe suprafaţa expertizată.
Înalta Curte, examinând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt nefondate.
Excepţiile invocate de pârâtă, cea a lipsei calităţii procesuale active şi cea a lipsei de interes, au fost soluţionate irevocabil prin Decizia nr. 1030 din 17 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de recurs, aspect corect reţinut de instanţa de control judiciar.
A proceda la rejudecarea unui aspect deja dezlegat de instanţă care se bucură de autoritate de lucru judecat ar însemna înfrângerea principiului securităţii raporturilor juridice şi a însăşi ordinii de drept.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, acesta nu poate forma obiectul examenului de legalitate întrucât dezvoltă critici de netemeinicie, raportându-se exclusiv la elemente de probatoriu.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în raport de art. 3021 lit. c) C. proc. civ., respectiv de art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-reclamantă C.N.C.F.C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională C.F. Timişoara împotriva deciziei nr. 18/ A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă SC T. SA Arad împotriva deciziei nr. 18/ A din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2957/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2959/2010. Comercial → |
---|