ICCJ. Decizia nr. 2971/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2971/2010
Dosar nr. 37684/3/2008
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.F.I. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C.A.V., a solicitat instanţei ca, prin acţiunea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 253.442,07 lei reprezentând chirie restantă şi majorări TVA, cu cheltuieli de judecată aferente.
În motivarea cererii reclamanta arată că între A.F.I., succesor în drepturi al P.M. Bucureşti şi pârâtă s-au încheiat contractele de închiriere pentru spaţiile cu altă destinaţie decât cea de locuinţă indicate în acţiune însă locatorul de rea credinţă nu s-a prezentat la termenele statornicite să plătească chiria.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 11536 din 21 octombrie 2009, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de: 25,40 lei cu titlu de chirie şi 4,83 lei cu titlu de TVA pentru spaţiul situat în Bucureşti, Calea Călăraşilor, la 25.516,84 lei chirie şi 4.848 lei TVA pentru spaţiul situat în Bucureşti, 216,57 lei chirie şi 41,15 lei TVA pentru spaţiul situat în Calea Moşilor, 79,72 lei chirie şi 15,15 lei TVA pentru spaţiul situat în Bucureşti, restul pretenţiilor fiind respinse ca neîntemeiate. În pronunţarea acestei sentinţe a reţinut în esenţă următoarele:
- pârâta a continuat să folosească spaţiile după expirarea termenului locaţiunii cu acordul reclamantei, chiria fiind renegociată;
- cuantumul debitului datorat a fost apreciat prin raportare la raportul de expertiză întocmit în cauză;
- pârâta nu poate fi obligată la plata onorariului de expert pentru suplimentul de expertiză întrucât acesta are ca obiect penalităţi de întârziere, pretenţii care au fost solicitate în mod neîntemeiat de reclamantă.
Reclamanta A.F.I., a declarat apel aceasta criticând sentinţa sub următoarele aspecte:
- materialul probatoriu a fost administrat greşit iar probele nu au fost corect interpretate;
- instanţa a făcut o confuzie între obiectul generic al contractelor de închiriere şi obiectul fiecărei chirii ce trebuia achitată periodic;
- instanţa a încălcat art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a indicat temeiul legal de respingere a capătului de cerere privind plata penalităţilor de întârziere şi că nu a avut în vedere faptul că reclamanta este o instituţie publică căreia i se aplică o lege specială;
- în susţinerea criticilor sale, apelanta a făcut referire şi la dispoziţiile art. 120 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal;
- în mod greşit societatea pârâtă nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei reprezentând onorariu de expert.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 56 din 29 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, instanţa de control judiciar reţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate în raport de criticile formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.F.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproşând instanţei de control judiciar încălcarea art. 970 alin. (2) C. civ., încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa nu indică temeiul de drept de respingere a penalităţilor, neaplicarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 120 din OG nr. 92/2003 C. proCod Fiscal, instanţa nemotivând de ce nu sunt aplicabile speţei aceste dispoziţii, încălcarea art. 6 din C.E.D.O., aplicarea greşită a art. 274 C. proc. civ., instanţa neobligând pârâta la plata întregului onorariu de expert.
Înalta Curte, examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Critica vizând încălcarea de către instanţa de control judiciar a art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este nefondată întrucât este evident faptul că motivarea instanţei răspunde punctual tuturor criticilor formulate de apelantă.
De asemenea, criticile privind aplicarea eronată a art. 970 alin. (2) C. civ. şi a art. 120 din OG nr. 92/2003 nu pot fi primite, întrucât instanţa de control judiciar a dat o interpretare corectă a clauzelor contractuale, conformă cu voinţa reală a părţilor exprimată, la momentul încheierii convenţiei în respectarea principiului consensualisumului reglementat de art. 969 C. civ., instanţa dând astfel o corectă calificare şi naturii juridice a creanţei reclamantei (ca având izvor contractual, nefiind o obligaţie bugetară) aspecte faţă de care Decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată.
În ceea ce priveşte pretinsa nelegalitate a deciziei atacate invocată de recurenta – reclamantă, sub aspectul aplicării art. 274 C. proc. civ., şi aceasta se dovedeşte a fi nefondată întrucât soluţia de admitere în parte a unei acţiuni, are consecinţe directe şi asupra modului de stabilire a cuantumului, cheltuielilor de judecată.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, precum şi inexistenţa unor cauze de natură să pună în discuţie soluţionarea cauzei conform art. 6 C.E.D.O., în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A.F.I. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 56 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2970/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2972/2010. Comercial → |
|---|
