ICCJ. Decizia nr. 2984/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2984/2010
Dosar nr. 3296/1/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2010
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 533 din 13 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr. 3581/114/2006, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC P.I. SRL şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 215.185,25 lei.
În considerentele sentinţei judecătorul fondului a reţinut că între părţi au existat relaţii contractuale concretizate prin comenzi şi oferte de preţ, precum şi prin contract comercial. Urmare a comenzii lansate de pârâtă, reclamanta a produs şi livrat o grindă metalică, după specificaţiile tehnice oferite de pârâtă, acesta din urmă apreciind că produs nu îndeplinea condiţiile tehnice de calitate specificate. În urma expertizei efectuate în cauză, s-a reţinut că grinda metalică a fost realizată în condiţii tehnice insuficient controlate, măsurătorile efectuate relevând abateri de planeitate şi depăşiri la grosimea cordonului de sudură, fiind menţionate şi modalităţile de îndreptare a acestor erori tehnice. În raport de concluziile expertizei, reclamanta şi-a redus pretenţiile, prin excluderea sumelor aferente operaţiunilor de remediere a deficienţelor constatate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC P.I. SRL, criticile sale vizând insuficienta motivare a soluţiei, din perspectiva materialului probator administrat, precum şi perspectiva concluziei reţinute de judecătorul fondului cu privire la îndeplinirea obligaţiei, arătând că nu au fost respectate prevederile contractuale.
Prin Decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2009, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtă, înlăturând criticile acesteia pentru următoarele considerente: s-a reţinut motivarea completă a sentinţei de fond, prin prezentarea succintă a raporturilor comerciale dintre părţi, care au demarat prin comanda nr. 336 şi au fost transpuse ulterior în contractul nr. 24/2005, semnat de ambele părţi; s-a reţinut că la baza relaţiilor comerciale a stat contractul nr. 24/2005, aspect ce rezultă din faptul că însăşi pârâta îşi întemeiază susţinerile pe prevederile acestui contract; s-a reţinut, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor pârâtei referitoare la calitatea produsului livrat, prin raportare la concluziile expertizei, care a confirmat situaţia existentă, reclamanta reducându-şi pretenţiile cu suma necesară efectuării remedierilor.
Decizia de apel a fost recurată de către pârâta SC P.I. SRL, criticile acesteia vizând insuficienta motivare sub aspectul apărărilor referitoare la nerespectarea clauzelor contractuale, respectiv a condiţiilor de livrare, recepţionare a mărfii şi de plată.
Prin Decizia nr. 2203 din 30 septembrie 2009, completul de judecată din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei nr. 3 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Completul de recurs a reţinut că Decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, completul de apel respingând calea de atac din perspectiva tuturor motivelor invocate şi care vizau nerespectarea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale în ce priveşte condiţiile de livrare, recepţionare a mărfii şi de plată doar prin trimitere la expertiza efectuată în cauză.
În aceste condiţii, completul de recurs a apreciat că nemotivarea echivalează cu o nepronunţare asupra fondului apelului. A subliniat faptul că în cadrul rejudecării, vor fi avute în vedere şi criticile subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând conţinutul clauzelor contractuale, forţa lor obligatorie şi, în raport de probele ce urmau a fi administrate, să se concluzioneze în ce măsură poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, cu privire la preţ şi penalităţile de întârziere.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 3581/114/2006.
Prin Decizia nr. 13 din 11 februarie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins apelul declarat de pârâta SC P.I. SRL, cu următoarele considerente: a fost înlăturată critica pârâtei referitoare la inaplicabilitatea clauzelor contractuale în ce priveşte comanda nr. 336, în condiţiile în care parte invocă tocmai prevederile din acest contract, aceste critici fiind invocate şi în recurs; a fost înlăturată şi critica pârâtei referitoare la nerespectarea clauzelor contractuale, reţinându-se că neîntocmirea avizului de expediţie nu influenţează cuantumul pretenţiilor, rolul acestui aviz fiind acela al dovedirii predării bunului, predare necontestată de pârâtă; s-a reţinut, de asemenea, că reclamanta a depus diligenţe pentru remedierea defecţiunilor, justificate prin stabilirea condiţiilor realizării acestei remedieri, concretizate în minuta încheiată de părţi. În aceeaşi minută, pârâta s-a angajat ca după efectuarea remedierilor să preia produsul, urmând ca reclamanta să emită o nouă factură pentru acesta la un preţ stabilit ulterior, factura având termen de plată cel convenit contractual.
Completul de apel a apreciat că se impune angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, motivat de faptul că nu este întemeiată susţinerea acestei părţi în sensul că defecţiunile nu sunt remediabile, expertiza efectuată în cauză atestând posibilitatea efectuării acestei operaţii.
Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC P.I. SRL, aceasta solicitând admiterea recursului.
Criticile pârâtei au vizat prevederile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
- completul de apel a data mai mult decât s-a cerut: a arătat că factura nr. 2908229 din 15 decembrie 2005 în baza căreia au fost formulate pretenţiile din cererea de chemare în judecată a fost stornată de reclamantă, astfel că nu mai exista fundamentul pentru angajarea răspunderii sale; în plus, a fost achitată o parte din preţ pentru piesa comandată şi livrată, care corespundea standardului de calitate, sumă care era inclusă în factura stornată; or, instanţele inferioare au admis pretenţiile reclamantei, fără a scădea valoarea piesei deja plătite;
- hotărârea completului de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prin aceea că judecătorii nu s-au raportat la documentele administrate, respectiv copiile facturilor emise, ordinul de plată pentru piese corespunzătoare, factura stornată, certificatele de calitate a materialului înglobat în produs; de asemenea, judecătorii nu au motivat angajarea răspunderii contractuale în lipsa emiterii noii facturi după stornarea celei iniţiale; hotărârea este nemotivată din perspectiva obligării la plata unei sume globale, ce cuprinde atât piesa deja plătită, cât şi cheltuielile de judecată, deşi reclamanta a solicitat să se ia act că nu solicită asemenea cheltuieli.
- hotărârea este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, nerespectând îndrumarea dată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual şi care obliga la analizarea tuturor motivelor subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care impunea verificarea în întregime a relaţiei dintre părţi.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând următoarele: pârâta a recepţionat iniţial produsul livrat, pentru ca ulterior să invoce anumite deficienţe; susţine, aşadar, că şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, pârâta fiind cea care refuză nejustificat plata produsului; reclamanta a apreciat că hotărârea completului de apel răspunde îndrumărilor date de instanţa de recurs.
Pârâta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se apreciază că se impune admiterea căii de atac, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente: în primul ciclu procesual, pârâta a invocat o seria de apărări vizând nerespectarea de către reclamantă a obligaţiilor contractuale în ce priveşte: condiţiile de livrare a produsului, precum şi documentele justificative ale îndeplinirii standardelor de calitate, înlocuirea materialului încorporat în produs, care a tras necorespunderea acestuia din punct de vedere calitativ; de asemenea a formulat critici cu privire la obligarea sa plata unei piese din ansamblul comandat care era deja plătită, cu privire la plata cheltuielilor de judecată, deşi reclamanta nu le-a cerut şi cu privire la plata penalităţilor, faţă de aspectul că factura iniţială a fost stornată, nefiind emisă o nouă factură, conform înţelegerii părţilor, iar potrivit contractului penalităţile încep să curgă din momentul scadenţei plăţii facturii.
Aceleaşi critici ai fost formulate şi în recurs, completul de judecată dispunând ca în cadrul rejudecării cauzei să fie avute în vedere şi aceste critici din perspective îndeplinirii obligaţiilor contractuale din partea ambelor părţi.
În cursul rejudecării însă, completul de apel nu a respectat îndrumările date prin Decizia de recurs, considerentele reţinute de judecători neconţinând referiri la criticile pârâtei. Se au în vedere în principal criticile vizând plata nedatorată pentru piese deja achitată, neemiterea noii facturi, după stornarea celei invocate pentru promovarea cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în suma totală înscrisă în sentinţa de fond, situaţia penalităţilor de întârziere, prin raportare la clauzele contractuale şi la neemiterea noii facturi. De asemenea, completul de judecată în apel nu a răspuns, conform celor statuate în Decizia de recurs, cu privire la criticile pârâtei referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către reclamantă, situaţie care îi dădea dreptul de a solicita îndeplinirea obligaţiei corelative a pârâtei: se constată insuficienta probare şi motivare cu privire la îndeplinirea propriei obligaţii a reclamantei (se are în vedere neprobarea remedierii deficienţelor de calitate ale produsului, în raport de specificaţiile tehnice date de pârâtă, precum şi în raport de destinaţia pe care pârâta o avea pentru produs la momentul emiterii comenzii de execuţie). Pentru toate aceste aspecte, fie nu se regăsesc considerente în cadrul deciziei de apel, fie, motivarea este sumară, fără a se justifica reţinerea îndeplinirii obligaţiei contractuale de către reclamantă prin raportare la probele administrate în cauză. Or, în Decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, completul de judecată a statuat în sarcina judecătorilor apelului analiza relaţiilor contractuale în raport de întregul material probator, pentru a se verifica dacă sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii contractuale a pârâtei.
În consecinţă, se constată o încălcare din partea completului de apel a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Decizia de apel apărând ca nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra cererii de apel cu care a fost investită. Practic, se constată că nu s-a răspuns în integralitate criticilor pârâtei, formulate atât în cadrul apelului, cât şi în cadrul recursului, în primul ciclu procesual.
Pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Decizia de apel va fi casată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cadrul rejudecării, pe lângă analiza tuturor apărărilor pârâtei, se va avea în vedere necesitatea efectuării unei expertize tehnice contabile, care să verifice apărările pârâtei vizând plata parţială a produsului recepţionat şi care a corespuns standardelor de calitate. De asemenea, se va avea în vedere şi necesitatea efectuării unei expertize tehnice care să ateste existenţa remedierilor şi corespunderea produsului, conform destinaţiei avută în vedere de pârâtă la data emiterii comenzii de execuţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta - pârâta SC P.I. SRL BRĂILA împotriva deciziei nr. 13 din 11 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2983/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2991/2010. Comercial → |
|---|
