ICCJ. Decizia nr. 3015/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3015/2010
Dosar nr. 9599/118/2008
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC P.M. SA, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, în contradictoriu cu pârâta SC M.R.C.D. SRL Bucureşti a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la transmiterea către reclamantă a dreptului de proprietate asupra a patru (4) autovehicule marca D., tip M., identificate cu numere de înmatriculare.
Prin sentinţa comercială nr. 2370 din 2 aprilie 2009, Tribunalul Constanţa, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta să-i transmită dreptul de proprietate asupra autoturismelor marca D., tip M., cu număr de înmatriculare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin contractul de distribuţie înregistrat din 8 iunie 2006, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de băuturi alcoolice şi nealcoolice, reclamanta SC P.M. SA, în calitate de cumpărător, s-a obligat să achiziţioneze marfa de la vânzător şi să realizeze cifra de afaceri prezentată în anexa 2, iar pârâta SC M.R.C.D. SRL, în calitate de vânzător, s-a obligat să livreze marfa şi să ofere în sistem de comodat cele 4 autoturisme M. D., urmând ca la sfârşitul contractului să le transmită în proprietate cumpărătorului – reclamantei - cu condiţia realizării cifrei de afaceri stipulată în anexa 2.
Instanţa de fond a avut în vedere că, această cifră de afaceri este cea prezentată în anexa 2 la contract şi anume 400.000 lei fără TVA, sumă care vizează toată perioada contractului (de 18 luni, din iunie 2006 şi până în decembrie 2006), iar nu doar pentru sezonul 2006 aşa cum a sugerat pârâta în răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriul luat la propunerea reclamantei.
Totodată, s-a reţinut din documentele contabile depuse de reclamantă că aceasta a achiziţionat mărfuri în valoare de 510.108,09 lei şi a achitat suma de 516.717,68 lei, aspecte ce rezultă din fişa analitică a contului (cont furnizori), iar în raport de art. 46 şi urm. C. com. registrele comerciale legal ţinute pot fi folosite ca mijloc de probă în litigiile dintre comercianţi.
Prin urmare, întrucât această evidenţă contabilă a furnizorilor nu a fost contestată de pârâtă (nici sub aspectul legalităţii şi nici sub aspectul temeiniciei), care nu a prezentat propria evidenţă contabilă în combaterea înregistrărilor efectuate de reclamantă, instanţa a constatat că această fişă analitică face dovada în favoarea reclamantei în sensul că în perioada iunie 2006-decembrie 2007 a achiziţionat mărfuri de la pârâtă în valoare de 510.108,09 lei pe care le-a şi achitat.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia contractuală prevăzută la art. 4 alin. (2) liniuţa a doua din contractul părţilor, astfel încât apărarea pârâtei, în sensul că nu şi-a îndeplinit obligaţia de transmitere a dreptului de proprietate asupra autoturismelor întrucât reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie, nu a fost reţinută.
Astfel, în temeiul art. 1073 C. civ., instanţa de fond a considerat că reclamanta are dreptul de a solicita obligarea celeilalte părţi contractante la îndeplinirea obligaţiei asumate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 18/COM din 24 februarie 2010, a admis apelul pârâtei SC M.R.C.D. SRL, a schimbat în tot sentinţa nr. 2370 din 2 aprilie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată. A obligat intimata la plata sumei de 4734,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantă. A admis în parte cererea de majorare a onorariului formulată de expertul contabil R.N. A obligat intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către dna. R.N.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că apărările invocate de pârâtă se constituie într-o excepţie de neexecutare a contractului, respectiv neîndeplinirea de către reclamantă a propriilor obligaţii rezultate din contract.
În raport de prevederile art. 4 din contractul încheiat între părţile litigante şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa de apel a constatat că reclamanta SC P.M. SA nu a îndeplinit condiţia stabilită prin contract, respectiv realizarea unei cifre de afaceri de cel puţin 400.000 lei fară TVA, pentru a putea impune pârâtei SC M.R.C.D. SRL îndeplinirea obligaţiei corelative de transferare a proprietăţii asupra celor patru autoturisme.
Instanţa de apel a mai reţinut că este nefondată susţinerea reclamantei privind realizarea unei cifre de afaceri superioare plafonului de 400.000 lei fără TVA, această sumă fiind rezultatul însumării facturilor cu valoare pozitivă emise de către SC M.R.C.D. SRL către SC P.M. SA.
Potrivit concluziilor aceluiaşi expert contabil întemeiate pe Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor, iar pentru SC M.R.C.D. SRL cifra de afaceri în relaţia cu SC P.M. SA reprezintă totalitatea facturilor exclusiv TVA emise de către aceasta, valoarea lor fiind de 374.970,12 lei.
Pentru considerentele expuse, în raport de faptul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală ce condiţionează transmiterea dreptului de proprietate asupra celor patru autoturisme, Curtea de apel a constatat că acţiunea acesteia este nefondată, motiv pentru care a admis apelul în baza art. 296 C. proc. civ. şi a schimbat în tot hotărârea apelată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
În temeiul art. 213 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a admis cererea de majorare a onorariului formulată de expertul contabil, iar în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC P.M. SA Constanţa, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul menţinerii sentinţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea recursului său, după dezvoltarea situaţiei de fapt recurenta critică Decizia instanţei de apel sub aspectul concluziilor reţinute de către expert, ca urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză, precum şi faptul că instanţa de apel nu i-a analizat apărările.
Recursul este nefondat.
Curtea aminteşte că în actuala reglementare a recursului, astfel cum este configurată în Titlul V – Căile extraordinare de atac Capitolul I C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar art. 3021, din acelaşi titlu instituie reguli obligatorii cu privire la conţinutul cererii de recurs, reguli care derivă din caracterul nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac, în condiţiile în care părţile au avut deschisă calea de atac a apelului şi au beneficiat de devoluţiune. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
Examinând cererea de recurs prin prisma acestor dispoziţii legale, Curtea constată sub un prim aspect că recurenta nu respectă întrutotul exigenţele impuse de textele de lege menţionate, în condiţiile în care indică motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă fără să-l dezvolte distinct şi desinestătător prin raportare la ipoteza textului de lege invocat.
Cum argumentele recurentei nu cuprind nicio referire cu privire la Decizia recurată în sensul că este lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, rezultă în mod evident caracterul formal al motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În speţă, se constată că, recurenta reclamantă circumscrie, practic, motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. În concret, recurenta reiterează critici cu privire la probele administrate în cauză referitoare la raportul de expertiză efectuat în cauză, precum şi faptul că instanţa de apel a avut în vedere doar concluziile raportului de expertiză, însă fără a ţine cont de apărările făcute în cauză.
În realitate, recurenta urmăreşte, prin criticile subsumate acestui motiv, o reapreciere a probelor administrate şi care să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în dosar. Numai că în recurs este inadmisibilă o reapreciere a probelor, situaţia de fapt este un „dat" ce nu mai poate fi schimbat în recurs, în această cale de atac fiind supuse cenzurii numai aspectele de nelegalitate. Ori, în Decizia atacată, faţă de situaţia de fapt reţinută (şi care nu mai poate fi schimbată în recurs) nu rezultă nici lipsa temeiului legal, nici vreo încălcare a legii, sau o aplicare greşită a acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 18/COM din 24 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.M. SA Constanţa împotriva deciziei civile nr. 18/COM din 24 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3010/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3019/2010. Comercial → |
|---|
