ICCJ. Decizia nr. 3005/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3005/2010
Dosar nr. 6324/100/2008
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1519 pronunţată la data de 25 mai 2009 de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 6324/100/2008, a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamantele F.I.R. şi SC T.J. SRL şi admisă excepţia prematurităţii invocată de pârâta F.I.R., în contradictoriu cu pârâta F.S.M.
Prin Decizia civilă nr. 157 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de reclamantele F.I.R. şi SC T.J. SRL împotriva sentinţei mai sus menţionate pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Baia Mare.
Reclamantele F.I.R. şi SC T.J. SRL prin acţiunea promovată în contradictoriu cu pârâta F.S.M. au solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei SC T.J. SRL cu titlu de drept de construire asupra imobilului construcţie Club T.J. în CF Baia Mare în sensul radierii înscrierii şi intabularea în CF a dreptului de proprietate şi a dreptului de superficie.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că reclamanta F.I.R. şi pârâta F.S.M. sunt coproprietare asupra imobilului teren asupra căruia a fost edificată construcţia menţionată, a cărei executare s-a realizat de către reclamanta societatea comercială şi pentru aceasta deşi autorizaţia de construire a fost emisă în favoarea pârâtei iar aceasta a procedat şi la intabularea construcţiei în favoarea sa deşi nu acesta a fost scopul edificării construcţiei.
Reclamantele învederează că înscrierea în CF asigură opozabilitatea prezumţia de proprietate putând fi răsturnată prin dovada contrarie.
Prima instanţă a reţinut analizând excepţia necompetenţei materiale cu a cărei soluţionare a fost investită de către reclamante că întrucât imobilul construcţie care face obiectul material al acţiunii este destinat desfăşurării unei activităţi comerciale şi avându-se în vedere calitatea reclamantei SC T.J. SRL aceea de comerciant a apreciat că prezentul litigiu este de natură comercială evaluabil în bani, valoarea declarată de reclamantă fiind aceea de 286.000 lei.
Apelanţii în mod judicios au arătat că acţiunea are ca obiect reglementarea situaţiei de carte funciară în ceea ce priveşte dreptul de proprietate asupra imobilului, Club T.J.
Obiectul acţiunii introductive de instanţă este recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor finalitatea urmărită fiind rectificarea înscrierilor din CF Baia Mare în sensul radierii înscrierilor în favoarea pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate în favoarea titularului cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Dobândirea dreptului de proprietate prin edificare de către reclamantă nu poate primi natură comercială această modalitate achizitivă de drepturi neputând fi inclusă în sfera actelor de comerţ.
Acţiunea are ca obiect valorificarea drepturilor izvorâte dintr-un fapt civil, respectiv asigurarea opozabilităţii drepturilor dobândite printr-un fapt civil.
Distinct de obiectul acţiunii dreptul ce se pretinde a fi născut este de natură civilă astfel că sunt îndeplinite exigenţele cerute de art. 4 C. com. respectiv natura civilă a obligaţiei rezultă din însuşi actul pe care se întemeiază.
Îndeplinirea demersurilor în vederea asigurării opozabilităţii dreptului dobândit nu poate fi circumscrisă sferei raporturilor comerciale chiar şi în ipoteza în care aceasta revine unui comerciant dat fiind natura sa civilă.
Considerentele evidenţiate au relevat că în raport de obiectul litigiului şi natura pretenţiilor deduse judecăţii acesta apare ca fiind unul de drept comun de natură civilă competenţa soluţionării sale aparţinând instanţei cu plenitudine de competentă potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv judecătoriei.
Aserţiunile referitoare la caracterul evaluabil al litigiului în raport de argumentele cuprinse în Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt corecte, caracterul evaluabil al acţiunii în raport de pretenţiile deduse judecăţii apar ca fiind de necontestat.
Caracterul accesoriu stabilit de prima instanţă în ceea ce priveşte petitele a căror natură civilă a fost netăgăduit nu poate determina câştigarea unei alte instanţe decât cea care din analiza ansamblului pretenţiilor deduse judecăţii apare ca fiind instanţa competentă.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâta F.S.M., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului împotriva sentinţei civile nr. 1519 din 25 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Maramureş, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta susţine astfel că activitatea de construire a unui imobil efectuată în realizarea obiectului său de activitate şi cu destinaţie declarată de construcţie afectată vadului comercial al societăţii are caracter comercial şi raportat la aceste considerente sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Mai arată că se încearcă a se induce confuzie între finalitatea urmărită prin promovarea acţiunii – aducerea unei investiţii imobiliare în patrimoniul societăţii comerciale reclamante şi formele de publicitate ale dreptului de proprietate asupra investiţiei, - în speţă, cele de publicitate imobiliară, or, câtă vreme în discuţie este pus fondul de comerţ şi patrimoniul unei societăţi comerciale, dreptul principal şi finalitatea urmărită corespund caracterului comercial al cauzei, iar aspectele accesorii de publicitate imobiliară nu pot prima principalului.
Consideră că finalitatea urmărită prin acţiunea reclamantelor intimate nu poate fi apreciată din perspectiva ultimei operaţiuni solicitate şi anume publicitatea imobiliară, cu alte cuvinte nu poate fi confundat fondul dreptului, cu publicitatea acestuia, cum greşit reţine instanţa de apel şi, mai mult chiar, apreciind caracterul civil al cauzei, în funcţie de valoarea obiectului cererii, competenţa de soluţionare revine tribunalului, raportat la prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi la valoarea construcţiei de 718.000 ron potrivit raportului de evaluare, astfel încât chiar în ipoteza aprecierii caracterului civil al cauzei competenţa de soluţionare revine tribunalului şi nu judecătoriei, cum greşit a apreciat instanţa de apel.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că pentru stabilirea corectă a competenţei materiale a instanţelor în soluţionarea prezentului litigiu este necesar a fi lămurită natura cauzei deduse judecăţii, or, examinând obiectul cererii de chemare în judecată se observă că, prin acţiune nu se încearcă trecerea în proprietate a unui bun imobil, nefiind vorba despre o acţiune în realizare, ci de o acţiune în constatare a cărei finalitate se vrea a fi înlăturarea aparenţei create prin înscrierea în cartea funciară a unei situaţii diferite de cea reală.
În această împrejurare, se constată că instanţa de apel a apreciat judicios că obiectul acţiunii constă în recunoaşterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor, finalitatea urmărită fiind rectificarea, respectiv radierea înscrisurilor din CF în favoarea pârâtei, cerere întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 34 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că obiectul cauzei este de natură civilă fiind îndeplinite cerinţele art. 4 C. com. ce reglementează excepţia şi competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Tot corect s-a reţinut şi că natura unei cauze nu se apreciază după fiecare capăt de cerere în parte, ci în raportul de ansamblul pretenţiilor deduse judecăţii şi a valorilor apărate, or, în speţă, se apără dreptul de proprietate imobiliar, un drept esenţialmente civil, iar acţiunea are ca finalitate realizarea opozabilităţii dreptului faţă de terţi.
În fine, în ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia chiar apreciind caracterul civil al cauzei, raportat la valoarea obiectului cererii, competenţa ar aparţine tot Tribunalului, luând în considerare un raport de evaluare a imobilului, se constată că nu poate fi primită pentru că la stabilirea competenţei materiale se are în vedere valoarea declarată în acţiunea cu care este sesizată instanţa.
În consecinţă, reţinându-se că nu există niciun motiv de recurs întemeiat, care în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul pârâtei F.S.M., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta F.S.M. împotriva deciziei civile nr. 157 din 2 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3004/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3007/2010. Comercial → |
|---|
