ICCJ. Decizia nr. 3004/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3004/2010
Dosar nr. 38790/3/2006
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 38790/3/2006 reclamanta SC T.E. SRL a chemat în judecată pe pârâţii R.L., R.R.L., Z.B. şi P.P., solicitând instanţei să dispună:
- obligarea pârâţilor să ne asigure de urgenţă reintegrarea în imobilul, închiriat de către reclamantă în baza contractelor de închiriere din 4 decembrie 2003 şi 7 septembrie 2004, situat în oraşul Pantelimon, județul Ilfov, şi asigurarea unei folosinţe corespunzătoare, în conformitate cu prevederile contractuale,
- obligarea pârâţilor să achite suma de 360.000 ron cu titlu de daune, ca urmare a prejudiciului cauzat prin distrugerea lucrărilor de construcţii şi amenajarea bunurilor şi dotărilor din interiorul şi exteriorul imobilului situat in Pantelimon, județul Ilfov,
- obligarea la plata sumei de 255.000 ron, cu titlu de daune si care reprezintă contravaloarea prejudiciului pe care l-au cauzat ca urmare a lipsei de folosinţa asupra imobilului închiriat, prejudiciu calculat începând cu luna februarie 2005 si pana în septembrie 2006, rezultat din cauza neasigurării alimentării imobilului cu energie electrică de pe data de 7 februarie 2005, nepermiterea accesului în imobil începând cu data de 13 aprilie 2005 şi până în prezent, distrugerea materialelor, lucrarilor bunurilor şi dotărilor efectuate, motive din cauza cărora societatea reclamantă nu şi-a putut desfăşura activitatea nici la sediul social, nici la punctul de lucru de la aceasta adresa începând cu data de 7 februarie 2005 şi până în prezent,
- obligarea pârâţilor sa achite suma de 34.029 ron, care reprezintă contravaloarea T.V.A. pe care trebuia dedus ca urmare a investiţiilor realizate Ia acest imobil si pe care nu-l mai putem recupera din cauza distrugerii investiţiei,suma ce rezultă din documentele justificative şi procesul verbal din 25 martie 2005 încheiat de către A.N.A.F., D.G.I.F.F.,
- obligarea pârâţilor de a restitui echipamentul compus din Espresor si Maşina de măcinat cafea care a fost luata in custodie de către societatea reclamantă de la SC P.C.P. SRL si care ne solicita in prezent restituirea,
- obligarea paraţilor si la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 11231 din 27 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC T.E. SRL Pantelimon, în contradictoriu cu pârâţii R.L., R.R.L., Z.B. şi P.P.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reintegrarea reclamantei în imobilul închiriat nu poate fi dispusă, întrucât durata contractului din 4 decembrie 2003 a expirat la data sesizării instanţei, iar contractul din 7 septembrie 2004 a fost desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 1746/2006, pronunţată de Judecătoria Buftea.
În ceea ce priveşte cererea reclamantei privind plata contravalorii bunurilor distruse, instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă că pârâţii au distrus sau sustras bunurile.Ca urmare nu a fost admisă nici plata sumei de 34.029 lei reprezentând daune pentru nerestituirea T.V.A. privind investiţiile făcute. Cererea de restituire a expresorului şi a maşinii de măcinat cafea a fost respinsă, având în vedere că din probele administrate nu rezultă că pârâţii au luat bunurile indicate de reclamant.
Prin Decizia comercială nr. 449 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC T.E. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 11231 din 27 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că reintegrarea în spaţiu nu poate fi dispusă în condiţiile în care prin hotărâri irevocabile s-a constatat rezilierea contractelor de închiriere din 4 decembrie 2003 şi 7 septembrie 2004, cu consecinţa evacuării din spaţiu a reclamantei apelantă.
Criticile vizând expertizele efectuate în cauză, au fost respinse de instanţa de apel, câtă vreme expertul a răspuns la obiectivele încuviinţate de instanţă, iar expertul contabil, nu a putut identifica faptic lucrările de construcţii indicate de reclamantă. Împrejurarea că la dosar au fost depuse documentele de achiziţie a unor materiale de construcţii nu conduce la concluzia că acestea ar fi fost folosite la lucrările menţionate de reclamantă.
Din probatoriul administrat nu rezultă că bunurile mobile indicate au fost distruse de pârâţi iar bunurile imobile nu au fost identificate în concret, ci doar ipotetic.
În ceea ce priveşte plata sumei de 34.029 lei reprezentând daune pentru neîncasarea restituirii de T.V.A., instanţa a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada realizării vreunei investiţii care să justifice restituirea T.V.A. şi în ce cuantum.
Împotriva deciziei comerciale nr. 449 din 4 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a formulat recurs, reclamanta SC T.E. SRL Pantelimon, prin care se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunţate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel, întemeiate formal pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea vizând proba cu expertiza pentru identificarea faptică a bunurilor mobile aflate în posesia intimaţilor pârâţi.
În mod greşit, instanţa de apel a respins proba cu expertiza tehnică în construcţii, expertize contabile şi de evaluare a bunurilor mobile, întrucât instanţa de fond a reţinut o stare de fapt eronată prin administrarea incompletă a unor probe.
Expertiza contabilă, a avut ca obiectiv, verificarea actelor contabile, dar expertul nu a răspuns la capătul de cerere vizând efectuarea calculului profitului nerealizat pe baza planului de afaceri.
Expertul tehnic, P.D. a constatat nereal „inexistenţa pe teren a lucrărilor menţionate de reclamantă" întrucât identificarea şi evaluarea, trebuia făcută în raport de documentele anexate la dosar.
În ceea ce priveşte expertiza de evaluare a bunurilor mobile, expertul desemnat a făcut o evaluare ipotetică dar evaluarea trebuia făcută în concret la locul depozitării bunurilor aflate în posesia pârâţilor.
În consecinţă, ambele instanţe au avut în vedere un probatoriu incomplet, fapt ce a produs o vătămare în sensul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dearece reclamanta a fost privată de dreptul de a dovedi prejudiciul suferit.
În mod greşit instanţa de apel nu a admis motivul de apel vizând obligarea pârâţilor la despăgubiri cu privire la contravaloarea lucrărilor de construcţii, a bunurilor şi datorilor din interiorul imobilului, bunuri distruse de pârâţi.
Distrugerea bunurilor de către pârâţi, a fost reţinută în sentinţa comercială nr. 2590 din 1 iunie 2005 iar în cauza nr. 373/2005 pârâţii au recunoscut distrugerea bunurilor prin răspunsurile la interogatoriul administrat.
Contrar constatărilor instanţelor anterioare, din probele administrate, rezultă că intimaţii pârâţi au cauzat un prejudiciu semnificativ care este cert şi nereparat, fiind îndeplinite condiţiile pentru a obţine reperarea acestuia, pârâţii fiind răspunzători atât pentru prejudiciul efectiv cât şi a beneficiului nerealizat ca urmare a faptei ilicite.
Greşit a fost respins motivul de apel vizând plata sumei de 34.029 lei reprezentând daune pentru neîncasarea T.V.A., fără să se ţină cont că T.V.A. se restituie doar în cazul îndeplinirii de către solicitant a următoarelor condiţii: realizarea investiţiei, depunerea documentelor şi confirmarea investiţiilor în urma verificării pe teren.
Deşi, investiţia a fost realizată şi documentele există, constatarea pe teren nu mai poate fi făcută de către autorităţile fiscale în condiţiile în care bunurile au fost distruse de pârâţi.
Intimaţii pârâţi au formulat întâmpinare prin care solicită în esenţă respingerea recursului ca nefondat întrucât susţinerile reclamantei recurate nu au un suport probator.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiul de drept indicat, se constată că recursul este nefondat.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, vizează două ipoteze: hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, dar recurenta evocând acest motiv, critică probatoriul administrat în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţă, aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii recurate şi nu nelegalitatea.
Schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în instanţa de recurs, iar reaprecierea probelor administrate de instanţele de fond nu mai este posibilă, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., prevăzut de OUG nr. 138/2000 iar ipoteza reglementată în art. 304 pct. 10 C. proc. civ. a fost şi ea înlăturată prin pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Este indiscutabil că reintegrarea în spaţiul ce a făcut obiectul contractelor de închiriere din 4 decembrie 2003 şi 7 septembrie 2004, nu putea fi dispusă de instanţă, în condiţiile în care contractele au fost reziliate, cu consecinţa evacuării din spaţiu a reclamantei.
Nu se poate susţine o vătămare în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum arată recurenta, întrucât în cauză probatoriul a fost administrat cu respectarea dispoziţiilor art. 167 şi art. 201 C. proc. civ.
Susţinerea recurentei, în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probatoriului solicitat la data de 4 noiembrie 2009 este eronată, în condiţiile în care proba cu expertiza a fost solicitată în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2009, probă asupra căreia instanţa s-a pronunţat la aceiaşi dată fapt ce rezultă din încheierea de şedinţă.
Instanţa de apel a analizat în limitele cererii de apel, conform art. 294 C. proc. civ. criticile formulate vizând probatoriul administrat în cauză.
În condiţiile în care expertul în construcţii nu a putut identifica faptic lucrările precizate de recurentul reclamant, în mod corect instanţa de apel nu a admis motivul de apel prin care a fost criticată expertiza menţionată. Chiar recurenta reclamantă arată în motivele de recurs că nu a putut beneficia de restituirea T.V.A. pentru investiţia efectuată întrucât nu a mai fost în măsură să facă dovada faptică a investiţiri. Din probatoriul administrat în cauză în condiţiile art. 1169 C. civ., instanţele de fond nu au putut reţine existenţa bunurilor şi nici faptul că bunurile au fost distruse de pârâţi.
În cauză, au fost efectuate trei expertize, respectiv: expertiza pentru evaluarea lucrărilor efectuate în imobil, expertiza contabilă pentru stabilirea profitului nerealizat şi expertiza de evaluare a bunurilor mobile cu privire la care se susţine că au fost distruse sau însuşite de intimaţii pârâţi.
Întreg probatoriul administrat respectiv interogatoriu, acte şi cele trei expertize efectuate în cauză, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale iar instanţa de apel a verificat hotărârea instanţei de fond în limitele cererii de apel, constatând că în mod corect au fost administrate toate probele de către prima instanţă.
Nemulţumirea recurentei nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate, dorind de fapt reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, aspecte de netemeinicie care nu pot fi încadrate în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, respinge recursul formulat de reclamanta SC T.E. SRL Pantelimon împotriva deciziei comerciale nr. 449 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.E. SRL Pantelimon împotriva deciziei comerciale nr. 449 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3003/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3005/2010. Comercial → |
|---|
