ICCJ. Decizia nr. 3013/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3013/2010
Dosar nr. 1119/90/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 aprilie 2009, reclamantul I.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC V.P. SA Rm.Vâlcea ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună desemnarea unui expert în temeiul art. 136 din Legea nr. 31/1990.
În motivarea cererii, întemeiată pe textul sus-menţionat, reclamantul a solicitat ca expertul să analizeze operaţiunile din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport privind modul de utilizare a fondurilor obţinute în urma celor două majorări de capital, efectuate în cursul anului 2008, respectiv în 28 mai 2008 şi 20 august 2008.
Astfel, a precizat că este acţionar al intimatei, deţinând un pachet de acţiuni reprezentând 24,69% din capitalul social al societăţii, societate care şi-a majorat, în mod nejustificat, capitalul social, prin două decizii, respectiv nr. 1 din 28 mai 2008 şi nr. 2 din 20 august 2008.
Aceste majorări se impun a fi verificate sub aspectul modului de folosirea fondurilor, având în vedere refuzul cu privire la informarea acţionarilor, societatea dând dovadă de rea-credinţă prin neaducerea la cunoştinţa acestora a documentelor privind modul de gestionare a activităţii societăţii, sens în care sunt îndeplinite cerinţele textului invocat în susţinerea cererii.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 921 din 24 iunie 2006, a admis cererea reclamantului, a desemnat expert pe B.M., în vederea întocmirii raportului privind modul de utilizare a fondurilor obţinute, în urma majorărilor de capital social din datele de 28 mai 2008 şi respectiv 20 august 2008, urmând ca raportul să fie înmânat petentului şi predat oficial consiliului de administraţie, cenzorilor sau auditorilor interni ai societăţii, care va include raportul pe ordinea de zi a următoarei adunări generale, onorariul expertului fiind suportat de societatea intimată, precum şi încuviinţarea expertului observator propus de petent, în persoana expertei A.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a considerat că cererea este întemeiată şi impune efectuarea unei expertize contabile care să identifice destinaţia fondurilor obţinute de societatea pârâtă, ca urmare a majorărilor de capital efectuate conform deciziilor nr. 1 şi 2 din 28 mai 2008 şi respectiv 20 august 2008.
A mai observat instanţa de fond că, reclamantul a indicat, în mod concret, operaţiunile pe care doreşte ca expertul să le verifice, astfel că apărarea pârâtei în sensul respingerii cererii pe considerentul neindividualizării obiectivelor expertizei a fost considerată neîntemeiată.
De asemenea, s-a apreciat că, din interpretarea textului sus-citat, nu rezultă că legiuitorul a urmărit să pună la îndemâna acţionarului această procedură, în mod subsidiar, după epuizarea tuturor celorlalte mijloace de informare legală, astfel că împrejurarea arătată de pârâtă în întâmpinare, în sensul că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi solicitat anterior această informaţie, nu prezintă relevanţă juridică în cauză.
Cu privire la reaua-credinţă a reclamantului, invocată în întâmpinare, instanţa de fond a apreciat că aceasta trebuia dovedită de către cel care o invocă, actele dosarului indicând o altă situaţie de fapt decât cea expusă de pârâtă în apărare.
Mai mult, cele două hotărâri judecătoreşti depuse în susţinerea întâmpinării, în opinia instanţei de fond, nu pot susţine teza relei-credinţe a reclamantului, atâta timp cât acţiunile formulate de către acesta vizau operaţiunile de majorare a capitalului social, iar nu destinaţia utilizării fondurilor, după majorarea capitalului.
Prin urmare, prin tragere la sorţi, a fost desemnat ca expert contabil, expertul M.B., care să întocmească raportul de expertiză cu obiectivele sus¬menţionate şi care va îndeplini atribuţiile imperative ale art. 136 din lege.
Prin Decizia nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC V.A. SA Rm.Vâlcea, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Opinia divergentă exprimată cu această ocazie a fost că soluţia acestei căi de atac este aceea de a admite apelul şi de a modifica sentinţa, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel, în opinia majoritară, a reţinut următoarele:
Concluzia la care a ajuns instanţa de fond este corectă şi chiar dacă concis argumentată, nu poate fi alta, în sensul că existenţa în cuprinsul Legii nr. 31/1990, republicată, şi a altor dispoziţii legale prin care se materializează dreptul la informare şi de control individual al acţionarilor asupra gestiunii societăţii, nu este de natură să excludă sau să condiţioneze ori să subordoneze controlul exercitat în temeiul art. 136 alin. (1) din această lege. De aici, rezultă că, solicitarea efectuării unei expertize de gestiune nu este subsidiară, ci este complementară altor mijloace de informare a acţionarilor, împrejurare în raport de care acţionarilor nu li se poate refuza dreptul de a utiliza acest text, în ipoteza în care nu au fost prezenţi la adunările generale prin care s-au adoptat hotărâri al privire la modul de gestiune şi de utilizare a fondurilor societăţii, pentru a putea fi justificată critica apelantei-pârâte legată de absenţa reclamantului la şedinţele ţinute de societate.
Nici critica vizând introducerea cu rea-credinţă a prezentei cereri de către reclamant nu este justificată, acesta dovedind că are un interes născut şi actual, care este, de fapt, interesul legitim de a proteja societatea în cate ei au făcut investiţii de rezultatele unei gestiuni frauduloase sau neglijente.
Prin urmare, cererea acţionarului, de a i se furniza date despre modul în care au fost gestionate mijloacele financiare ale societăţii, este întocmai cu dispoziţiile legale, prin care se materializează dreptul la informare şi de control individual al acestuia.
Referitor la ultima critică, privind neprecizarea sumei reprezentând onorariul expert, a constatat că, în dispozitivul sentinţei atacate, se precizează că onorariul va fi suportat de societatea pârâtă, aşa cum dispune art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată,, text care nu stipulează nimic cu privire la obligativitatea fixării onorariului de către instanţa de judecată.
De altfel, aceasta nu poate fi considerată o omisiune, care să conducă la schimbarea sentinţei, neîncadrându-se în dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac a apelului, dar şi în raport de obiectul cererii care se soluţionează într-o procedură graţioasă, caracterizată prin inexistenţa unui conflict de interese, în sensul că nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, care sa fie ţinută să respecte dreptul astfel recunoscut.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâta SC V.A. SA Brăila, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantul I.A.
În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă susţine că:
1. Decizia Curţii de Apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, întrucât reclamantul nu a precizat în concret operaţiunile ce solicită a fi expertizate.
Arată astfel că ea nu a contestat niciodată dreptul reclamantului instituit de dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, ci doar a cerut ca acest drept să fie exercitat în limitele legii şi ale bunei-credinţe. Ceea ce critică prin apelul formulat, cât şi prin prezentul recurs este că prima instanţă a admis cererea reclamantului fără a-i pune în vedere acestuia să indice cu exactitate ce anume operaţiuni din gestiunea societăţii se impun a fi supuse expertizării.
2. Decizia Curţii de Apel este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză judiciară şi extrajudiciară, întrucât instanţa de apel nu a stabilit onorariul expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea criticilor exprimate în recurs, în raport de actele dosarului, de dispoziţiile legale incidente în speţă, precum şi de hotărârile pronunţate, se constată următoarele:
1. Critica formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia în mod eronat a fost admisă acţiunea reclamantului, fără ca acesta să precizeze în concret operaţiunile din gestiunea societăţii ce solicită a fi expertizate nu este întemeiată.
Astfel, examinând conţinutul cererii reclamantului, se observă că acesta a investit instanţa de fond cu o cerere de desemnare a unui expert care să analizeze operaţiunile din gestiunea societăţii pârâte privind modul de utilizare a fondurilor obţinute de SC V.A. SA, ca urmare a celor două majorări de capital efectuate în anul 2008, respectiv la 28 mai 2008 şi 20 august 2008.
Drept urmare, contrar susţinerilor recurentei, se reţine că, în mod judicios instanţa de apel a apreciat că obiectul cererii este concis şi precis determinat, atât timp cât se refera doar la anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi nu la ansamblul activităţii de administrare.
Tot corect s-a apreciat şi că solicitarea efectuării unei expertize de gestiune nu este subsidiară, ci este complementară altor mijloace de informare a acţionarilor şi nu li se poate refuza acţionarilor solicitarea de a se pune în aplicare dispoziţiile art. 136 alin. (1) – (3) din Legea nr. 31/1990, chiar dacă au lipsit de la adunările generale în care s-au adoptat hotărârile privind modul de gestiune şi de utilizare a fondurilor societăţii.
Critica potrivit căreia cererea reclamantului a fost introdusă cu rea credinţă corect a fost considerată ca nejustificată, nefiind produse dovezi în acest sens şi, de asemenea, corect instanţa de apel a apreciat că cererea reclamantului este formulată în conformitate cu dispoziţiile legale prin care se materializează dreptul la informare şi de control individual al acţionarilor asupra gestiunii societăţii.
2. În ce priveşte cea de-a doua critică exprimată în recurs, conform căreia în mod greşit instanţa de apel nu a stabilit onorariul expertului desemnat cu întocmirea raportului contabil se constată că şi aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, prima instanţă a stabilit prin dispozitivul sentinţei pronunţate că onorariul expertului va fi suportat de societatea pârâtă, iar pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut corect că dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu stipulează obligativitatea fixării onorariului de către instanţa de judecată şi, oricum, aceasta nu este o critică care să poată conduce la concluzia schimbării hotărârii judecătoreşti pronunţate.
În consecinţă, constatându-se că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică întemeiată în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că recursul pârâtei SC V.A. SA Brăila nu este fondat şi va fi respins, în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC V.A. SA Brăila împotriva deciziei nr. 106/A-C din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3012/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 391/2010. Comercial → |
|---|
