ICCJ. Decizia nr. 3044/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3044/2010
Dosar nr. 7047/1/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. La data de 26 aprilie 2006, contestatoarea S.I.F.M. SA a formulat contestaţie la executarea silită pornită de A.V.A.S., prin somaţia de executare comunicată în baza biletului la ordin emis de către SC L. SRL. Agnita în favoarea SC B. S.A., în valoare de 720.000 dolari S.U.A., emis la data de 6 mai 1996 şi scadent la data de 6 mai 1997 la Bucureşti şi pe care apare menţiunea acordării unui aval de către F.P.P. MOLDOVA. Biletul la ordin a fost transmis societăţii contestatoare ca anexă la adresa nr. 10121 din 6 aprilie 2006 intitulată „Comunicarea titlului executor", adresă primită la data de 10 aprilie 2006.
În contestaţie s-a invocat lipsa unui titlu executor valabil, lipsa dovezilor referitoare la posesia valabilă a biletului la ordin, faptul că nu a fost prezentat la plată în locul şi la termenul de scadenţă şi că ar fi notificat despre neacceptarea la plată a biletului la ordin pe toţi participanţii la textul cambial în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul scadenţei în cazul în care plata biletului la ordin a fost refuzată, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 sub sancţiunea prevăzută de art. 58 alin. (2) din lege, excepţia prescripţiei obligaţiei de plată a biletului la ordin, excepţia inexistenţei unei obligaţii valabile în sarcina S.I.F.M. S.A.
Curtea de Apel Bacău, învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, a pronunţat sentinţa nr. 144 din 9 noiembrie 2007, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Prin întâmpinarea depusă la data de 4 decembrie 2008 A.V.A.S. a invocat, faţă de dispoziţiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că, potrivit art. 62 din Legea nr. 58/1934, calea de atac împotriva executării biletului la ordin poate fi numai opoziţia la executare prevăzută de acest text de lege. Referitor la excepţia prescripţiei executării obligaţiei de plată a biletului la ordin, a solicitat respingerea ei, cu motivarea că la data încheierii contractului de cesiune de creanţă nr. 346020 din 21 iulie 1999, prin care a fost preluată de A.V.A.S. creanţa asupra debitorului cedat SC L. SRL, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 referitoare la termenul special de prescripţie de 7 ani, iar calculul acestui termen se face de la data preluării creanţei de către A.V.A.S. Cu privire la celelalte motive ale contestaţiei în anulare a solicitat respingerea lor ca neîntemeiate.
Prin sentinţa comercială nr. 67 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi, pe fond, a respins, contestaţia la executarea silită a biletului la ordin, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, faţă de prevederile art. 44 din OUG nr. 51/1998 şi ale art. 399 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că este admisibilă contestaţia la executare, întemeiată pe prevederile OUG nr. 51/1998, cu precizarea că existând calea specială a opoziţiei la executare prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934, pe această cale nu se poate invoca nevalabilitatea titlului executoriu.
Prin urmare, dintre toate motivele contestaţiei la executare a fost analizată numai excepţia prescripţiei dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită, celelalte motive ale contestaţiei şi care sunt întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 58/1934, referindu-se la valabilitatea titlului executor, neputând forma obiectul contestaţiei de faţă, ci ale opoziţiei la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 58/1934.
În privinţa prescripţiei, prima instanţă a avut în vedere art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 şi aplicând, totodată, dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, în sensul calculării termenului de 3 ani de la data scadenţei biletului la ordin, respectiv din data de 6 mai 1997, a constatat că la data cesiunii creanţei, executarea silită nu era prescrisă, iar termenul a fost întrerupt prin recunoaşterea datoriei la 28 martie 2003, înainte de împlinirea termenului de 7 ani. De la această dată a început să curgă un nou termen de 7 ani, potrivit art. 4052 alin. (2) C. proc. civ., termen care urmează a se împlini la data de 28 august 2010.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul admiterii contestaţiei la executare şi a anulării formelor de executare întocmite în baza biletului la ordin.
În cadrul primului motiv, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte, instanţa de fond reţine că titlul executor este biletul la ordin, care este un înscris cambial, din care rezultă însăşi creanţa pusă în executare şi care se află în posesia materială a intimatei, iar pe de altă parte, când rezolvă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine ca titlu executor, cesiunea de creanţă în baza contractului de cesiune nr. 346020 din 27 iulie 1999, care este un titlu de drept comun în care nu figurează ca parte recurenta, dată de la care ar curge termenul de prescripţie de 7 ani.
În cadrul motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond atunci când dezleagă problema prescripţiei executării silite schimbă natura cambială a titlului executor (biletul la ordin) în sensul că titlul nu mai este cambial, ci de drept comun dobândit de intimată prin cesiunea de creanţă.
Prin schimbarea naturii cambiale a titlului executoriu, instanţa de fond „a mutat" scadenţa creanţei, ce figura pe titlul cambial, 6 mai 1997, la data actului de cesiune de creanţă, 21 iulie 1999, iar prin această mutare a considerat că prescripţia nu este împlinită, deşi sunt acte juridice de sine stătătoare supuse unor reglementări legale diferite, raportul fundamental neputând avea nicio influenţă asupra titlului cambial.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă că, legea aplicabilă în executarea unui titlu cambial este Legea nr. 58/1934 şi Normele Cadru nr. 6/1994 care derogă de la dreptul comun şi nu OUG nr. 51/1998 care nu se poate aplica în executarea unui titlu cambial pentru faptul că titlul cambial nu este o creanţă neperformantă, având în vedere că ordonanţa defineşte prin art. 3 lit. b) ce se înţelege prin creanţa neperformantă. Este evident faptul că se are în vedere raportul fundamental încheiat între debitorul principal (emitentul biletului la ordin) şi beneficiarul titlului cambial, creditul, dobânzile şi accesoriile acestuia.
De asemenea, OUG nr. 51/1998 se raportează la titlurile executorii de drept comun, pe care intimata A.V.A.S. le-a primit în temeiul cesiunii de creanţă reglementată de art. 1391 C. civ., pe când titlul cambial şi debitorii cambiali sunt calificaţi prin Legea nr. 58/1934 aceştia fiind tras, trăgător, emitent, avalist, girant, etc.
De altfel, neaplicarea OUG nr. 51/1998 la titlul cambial o prevede chiar această ordonanţă prin art. 41 alin. (2) care arată că numai pentru titlurile emise potrivit acestei ordonanţe se aplică regulile de executare ale acesteia.
Pe de altă parte, titlul executor fiind un titlu cambial şi executarea este cambială, iar prescripţia executării silite este tot cambială, adică supusă normelor de drept cambial.
În cauză, instanţa trebuia, deci, să dea eficienţă dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora, prescripţia cambială şi data de la care curge prescripţia este data scadenţei, iar girul nu creează un nou titlu şi o nouă scadenţă.
Prin aplicarea termenului de prescripţie de 7 ani în această materie s-ar bloca tot mecanismul de executare a unui titlu cambial, care se caracterizează printr-o pluralitate de debitori, ce este determinată de formarea titlului şi de circulaţia acestuia prin gir până la scadenţa titlului, iar potrivit art. 97 din Legea nr. 58/1934 este interzisă prelungirea termenului de prescripţie.
Or, în cauză, biletul la ordin a fost emis la 6 mai 1996 de SC L. SRL, cu scadenţă la 6 mai 1997, beneficiar fiind B. SA încât executarea fiind solicitată în iunie 2006, termenul de prescripţie cambială s-a împlinit.
În final, s-a arătat că executarea declanşată este nulă, reiterându-se motivele cuprinse în contestaţia la executare.
Intimata - creditoare a formulat întâmpinare, reiterând susţinerile şi apărările formulate în faţa primei instanţe.
Asupra recursului.
În privinţa primelor două motive de recurs, se constată că recurenta aduce critici în ceea ce priveşte natura titlului executoriu şi a obiectului executării silite în legătură cu care se susţine în cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că prima instanţă are o motivare contradictorie atunci când deşi reţine că este vorba de un titlu cambial, soluţionează excepţia prescripţiei executării silite prin raportare la cesiunea de creanţă, iar în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa a schimbat natura cambială a titlului executoriu, biletul la ordin în sensul că nu mai este cambial, ci de drept comun.
Criticile sunt fondate.
Este evident că titlul executor este biletul la ordin emis de SC L. SRL din care rezultă creanţa executată, aflat în posesia intimatei - creditoare.
Împrejurarea că intimata - creditoare a preluat prin cesiune creanţa de la B. la 27 iulie 1997 nu este de natură a schimba, nici titlul executoriu, nici natura acestuia deoarece aceasta priveşte raportul fundamental încheiat între emitentul biletului la ordin SC L. SRL şi beneficiarul acestuia iar ceea ce s-a pus în executare nu este cesiunea de creanţă, ci biletul la ordin.
Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a criticat nelegalitatea hotărârii din perspectiva regimului juridic aplicabil executării silite ce face obiectul contestaţiei la executare, faţă de natura juridică a titlului executoriu.
Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934, se arată că posesorul titlului cambial are un drept de opţiune între acţiunea şi executarea cambială.
Atât timp cât legea specială stabileşte natura executării ca fiind una cambială, este evident, că, în cauză, nu se poate aplica OUG nr. 51/1998 care constituie dreptul comun în raport cu aceasta, sens în care o prevede şi art. 41 alin. (2), potrivit căruia regulile de executare pe care le reglementează ordonanţa de urgenţă se aplică numai titlurilor emise potrivit acesteia.
Rezultă, deci, că titlul şi executarea fiind cambiale şi prescripţia executării silite este supusă normelor de drept cambial şi nu a normelor din OUG nr. 51/1998.
Or, potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934 se prevede că termenul de prescripţie a executării silite curge de la data scadenţei şi este de 3 ani, astfel încât, în cauză, faţă de data scadenţei, 6 mai 1997 şi aceea a executării, iunie 2006, dreptul de a cere executarea silită este prescris.
Prin urmare, aplicarea termenului de 7 ani prevăzut de OUG nr. 51/1998, de la data încheierii actului de cesiune a creanţei, este greşită, şi cum, în cauză, nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei de 3 ani, excepţia dreptului de a cere executarea silită trebuia admisă şi nu respinsă.
Cât priveşte criticile referitoare la nulitatea executării silite, acestea nu mai pot face obiectul analizei, fiind de prisos, faţă de rezolvarea corectă ce trebuia dată excepţiei prescrierii dreptului de a cere executarea silită, încât, aplicând dispoziţiile art. 312 alin (2) şi (3) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica în parte sentinţa în sensul admiterii excepţiei şi a contestaţiei la executare, constatându-se prescris dreptul de a cere executarea silită, cu consecinţa anulării formelor de executare, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta S.I.F.M. SA Bacău, împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti nr. 67 din 27 aprilie 2009, pe care o modifică, în parte, în sensul că admite excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Admite contestaţia la executare şi anulează formele de executare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3049/2010. Comercial → |
|---|
