ICCJ. Decizia nr. 3026/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3026/2010
Dosar nr. 9941/1/2009
Şedinţa de la 29 septembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Reclamanta SC V.A.A. SA, prin acţiunea înregistrată sub nr. 648/1259/2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligate să-i plătească suma de 46.732 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a unui imobil către foştii proprietari ai acesteia.
Prin sentinţa comercială nr. 345/C din 15 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată şi majorată, şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 643.280,16 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 11.619 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a fost prejudiciată prin restituirea către foştii proprietari a unui imobil Distilerie S., prejudiciu ce se impune a fi acoperit în condiţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 atât de către instituţia publică implicată în privatizare, cât şi de Statul Român, care este garantul obligaţiei de dezdăunare.
S-a mai apreciat că, cuantumul acestor despăgubiri trebuie stabilit în funcţie de valoarea de piaţă a bunului, respectiv suprafaţa de 9.304,40 m.p.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât pârâta A.V.A.S. Bucureşti, cât şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care prin Decizia nr. 82/A-C din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, a schimbat în parte sentinţa nr. 345/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeş, în sensul că a respins acţiunea faţă de Statul Român, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă pentru că obligaţia stabilită prin art. 30 din Legea nr. 137/2002, de modificare a OUG nr. 88/1997 nu este o obligaţie cu pluralitate de debitori.
S-a mai reţinut că, pârâta A.V.A.S. Bucureşti are calitate procesuală pasivă,în raport de pretenţiile reclamantei, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 137/2002.
Recursurile declarate împotriva deciziei nr. 82/A-C din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti de reclamanta SC V.A.A. SA şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti au fost soluţionate prin Decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care s-a admis recursul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, s-a modificat în parte Decizia recurată în sensul că s-a admis şi apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi s-a schimbat în tot sentinţa nr. 345/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeş, cu consecinţa respingerii acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi faţă de pârâta A.V.A.S. Bucureşti. S-a respins ca nefondat recursul reclamantei SC V.A.A. SA Piteşti împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC V.A.A. SA s-a reţinut că este adevărat că prin dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 este reglementată obligaţia de garanţie a Statului Român a despăgubirilor la care ar putea fi îndatorat titularul principal al obligaţiei de plată, însă prin această dispoziţie legiuitorul nu a dorit să instituie o răspundere solidară a acestuia alături de titularul principal al obligaţiei, ci doar o garanţie legală, personală.
Instanţa apelului a reţinut în mod corect că obligaţia de garanţie a statului nu atrage automat obligaţia de plată în sarcina statului a pretinsului prejudiciu, ci numai dacă obligaţia principală nu este adusă la îndeplinire de instituţia publică implicată.
În consecinţă, nu există o justificare legală pentru obligarea Statului Român în solidar cu titularul obligaţiei principale, el urmând a răspunde ca garant numai în situaţia în care, existând un titlu obţinut în condiţiile legii, precum şi dovada că debitorul principal nu şi-a executat obligaţia.
Referitor la recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti s-a reţinut de către instanţa de recurs că este fondat, întrucât instanţa apelului a dat o soluţionare greşită excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti când a considerat că operaţiunea de cesiune a acţiunilor deţinute de Fondul Proprietăţii de Stat Bucureşti la SC V.A.A. SA, către SIF O. SA este echivalentă cu aceea a privatizării unei societăţi astfel încât să atragă incidenţa prevederilor 324 din OUG nr. 88/1997 raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.
Astfel, la data actului de cesiune reţinut de instanţa anterioară ca fiind actul prin care s-a privatizat societatea reclamantă erau în vigoare prevederile OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 – în forma în care ea a fost adoptată – prevederi care asigurau la momentul dat cadrul juridic pentru vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale deţinute de stat sau de o autoritate a administraţiei publice locale, precum şi vânzarea activelor aparţinând societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar cu respectarea principiilor asigurării transparenţei tranzacţiilor, stabilirii preţului de vânzare - în baza raportului dintre cerere şi ofertă, precum şi asigurării egalităţii de tratament între cumpărători.
În realitate, actul de cesiune în discuţie a reprezentat o transmitere gratuită a acţiunilor deţinute de fostul F.P.S. către SIF O. SA pentru regularizarea cotelor de capital social deţinute de cele două entităţi, operaţiune ce a avut la bază Legea nr. 58/1991- privind privatizarea societăţilor comerciale şi Legea nr. 55/1995 – pentru accelerarea procesului de privatizare şi a HG nr. 12/1997 prin care s-au aprobat Normele metodologice privind regularizarea cotelor de capital social (acte normative abrogate expres prin OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale).
În condiţiile în care dispoziţiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 (articol introdus prin Legea nr. 99/1999), art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 137/2002 stabilesc clar părţile raportului juridic născut ca urmare a restituirilor în natură prin hotărâri judecătoreşti irevocabile ca fiind "instituţia publică implicată" şi "societatea privatizată ca urmare a unui contract de vânzare-cumpărare" rezultă în mod net că, în cauza dedusă judecăţii nu se poate vorbi de o privatizare a societăţii reclamante în condiţiile actelor normative mai sus evocate.
Prin urmare cesiunea concretizată prin actul de cesiune încheiat între F.P.S. Bucureşti şi SIF O. SA nu poate fi asimilată operaţiunii de privatizare a societăţii SC V.A.A. SA în condiţiile actelor normative menţionate motiv pentru care Înalta Curte nu poate reţine calitatea pârâtei A.V.A.S. Bucureşti ca instituţie publică implicată în privatizarea SC V.A.A. SA şi implicit, nici a calităţii procesuale pasive a acesteia.
Cererea de revizuire formulată de SC V.A.A. SA.
Împotriva deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a formulat cerere de revizuire reclamanta SC V.A.A. SA întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, retractarea decizie atacate şi modificarea acesteia, în sensul respingerii recursului pârâtei A.V.A.S. Bucureşti şi admiterea recursului reclamantei, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond.
În motivarea cererii de revizuire, s-a susţinut de către revizuentă că după pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, s-au descoperit înscrisuri noi doveditoare care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, respectiv Decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, întrucât nu putea să urgenteze judecarea procesului pentru a fi soluţionat mai înainte de 23 iunie 2009, dată la care s-a pronunţata Decizia a cărei revizuire se solicită.
Se apreciază de către revizuentă că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că Decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a fost pronunţată în acţiunea intentată la data de 14 martie 2005, anterior acţiunii de chemare în judecată din dosarul nr. 648/1259/2007 în care s-a pronunţat Decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, respectiv la 2 mai 2007, a cărei revizuire se solicitiă.
Prin urmare, revizuenta susţine că s-a aflat în imposibilitate de a înfăţişa la data judecării cauzei această hotărâre judecătorească, din motive neimputabile, întrucât nu a avut posibilitatea să dirijeze soluţionarea procesului într-un timp mai scurt.
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia tardivităţii după care excepţia inadmisibilităţii, invocate de intimata A.V.A.S. Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, Înalta Curte urmează să o respingă întrucât înscrisul nou de care se prevalează revizuenta, respectiv Decizia nr. 9070 a fost pronunţată la data de 2 decembrie 2009, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 17 decembrie 2009, fiind respectat termenul legal de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, de asemenea, Înalta Curte, urmează să o respingă întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere evocă fondul iar revizuenta SC V.A.A. SA a fost parte în litigiul în care s-a pronunţat Decizia a cărei revizuire se solicită, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, pe de o parte, pe de altă parte critica intimatei în motivarea excepţiei de inadmisibilitate vizează una din condiţiile cerute pentru constatarea unui înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fapt ce nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
În speţă, înscrisul invocat de revizuentă ca act nou, respectiv Decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 646/46/2008, nu îndeplineşte cumulativ cele două cerinţe ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a existat la momentul judecării fondului cauzei – fondul cauzei fiind soluţionat anterior datei pronunţării hotărârii de care se prevalează revizuenta -, nu a fost reţinut de partea potrivnică, iar imposibilitatea prezentării lui cu ocazia judecării fondului cauzei nu a fost determinată de o imposibilitate mai presus de voinţa revizuentei ori de faptul că a fost reţinut de partea potrivnică, ci de faptul că nu exista la acel moment.
Este adevărat că în practica judiciară s-a statuat că o hotărâre judecătorească intervenită după judecarea litigiului în fond poate fi invocată uneori ca înscris nou, pentru a se cere revizuirea, dacă a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea litigiului în care se cere revizuirea, întrucât, într-o asemenea situaţie partea nu avea posibilitatea să determine pronunţarea hotărârii la o dată anterioară pentru a fi în măsură a o invoca, însă, în cauză Decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a întemeiat pe hotărârea unei instanţe care a fost desfiinţată sau modificată şi care a avut un rol hotărâtor, pentru a fi incidentă teza a II-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale înscrise în textul de lege evocat de revizuentă, Înalta Curte, urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V.A.A. SA a deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire invocate de intimata A.V.A.S. Bucureşti.
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V.A.A. SA Piteşti a deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3019/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3042/2010. Comercial → |
|---|
