ICCJ. Decizia nr. 339/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 339/2010
Dosar nr. 926/111/2008
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 249 din 11 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 926/111/2008 al Tribunalului Bihor, secţia comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamantele B.F., B.R. şi B.L. împotriva pârâtei SC G.A. SA Bucureşti cu consecinţa obligării acesteia la plata sumei de 27.500 euro către reclamante. Totodată pârâta a fost obligată să plătească la bugetul local al statului suma de 3.249 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru şi la 9.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă, că reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.500 euro reprezentând indemnizaţia de asigurare ca urmare a producerii riscului asigurat prin poliţa de călătorie în străinătate emisă de pârâtă la data de 14 iunie 2007.
Astfel, arată tribunalul, între antecesorul reclamantelor şi pârâtă s-a încheiat poliţa de asigurare în străinătate, în varianta de asigurare pentru şofer, în baza căreia pârâta s-a obligat să plătească despăgubirea până la nivelul sumelor prevăzute în poliţă, în condiţiile plăţii de către asigurat a primei de asigurare, în conformitate cu art. 1 din poliţă.
Ca urmare a producerii riscului asigurat, respectiv, decesul asiguratului, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtei la plata diferenţei despăgubirilor datorate, având în vedere că aceasta a achitat contravaloarea transportului în ţară al defunctului.
Au fost înlăturate apărările pârâtei în sensul că suma de 30.000 euro, menţionată în poliţa de asigurare, reprezintă limita superioară a sumei de poate fi achitată ca despăgubire în ipoteza procedurii riscului asigurat, cu motivarea că din cap. 2 pct. 2 paragraful 4, rezultă fără echivoc faptul că suma asigurată pentru varianta de asigurare a antecesorului reclamantelor era de 30.000 euro, indiferent de teritorialitate.
De altfel, reţine prima instanţă, fiind un contract de prestări servicii, pârâta având calitatea de comerciant potrivit art. 74 din Legea nr. 296/2004 era obligată să prevadă clauze contractuale clare, fără echivoc, în caz contrar acestea urmând a fi interpretate în favoarea consumatorului în conformitate cu prevederile art. 76 din lege.
Apelul formulat de pârâtă a fost admis prin Decizia nr. 115 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu consecinţa modificării sentinţei în întregime, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa de apel a reţinut că, în realitate, nu s-a produs riscul asigurat avut în vedere de poliţa de asigurare, pentru că decesul asiguratului a survenit ca urmare a unui accident vascular acut şi nu ca urmare a unui „accident", definit prin art. 1 din Condiţiile de asigurare privind poliţa, ca fiind un eveniment datorat unei cauze fortuite, violente şi exterioare care a avut ca rezultat decesul. Or, actele de constatare medico-legală confirmă faptul că persoana decedată nu a prezentat leziuni externe, cauza morţii este naturală, accidentul vascular având probabil origine cardiacă.
În aceste condiţii, concluzionează instanţa de apel, singurul risc asigurat care s-a produs este transportul în ţară al decedatului, obligaţie îndeplinită de pârâtă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele B.F., B.R. şi B.L., care după prezentarea stării de fapt şi a conţinutului poliţei de asigurare, invocă motive de nelegalitate, a căror dezvoltare face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurentele invocă faptul că instanţa de apel a argumentat admiterea apelului prin două considerente care se exclud reciproc, reţinând, pe de o parte că decesul a survenit din cauze naturale, nefiind urmarea unui accident, şi pe de altă parte că, poliţa de asigurare nu asigura în nicio ipoteză decesul persoanei.
Contrar celor reţinute, arată recurentele, decesul este un risc asigurat şi producerea acestuia a declanşat începutul executării contractului de asigurare, fapt recunoscut prin executarea de către asigurator a transportului decedatului în ţară. Totodată, este eronată susţinerea instanţei de apel potrivit căreia moartea s-a produs în mod natural, pentru că în sensul medicinei legale, moartea subită, ce intervine în mod rapid şi neaşteptat, în stare de sănătate aparentă este considerată un accident şi nu o moarte naturală ce se produce ca urmare a încetării funcţiilor vitale prin uzura lor progresivă.
Prin urmare, precizează recurentele decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident, constituie un risc asigurat astfel cum este definit prin art. 17 pct. 1 din Condiţiile de asigurare privind poliţa de călătorie în străinătate, iar pârâta datorează plata indemnizaţiei de asigurare.
De asemenea, eventualele neclarităţi în privinţa clauzelor contractului de asigurare sunt imputabile pârâtei, conform art. 1312 alin. (2) C. civ., care în calitate de asigurator a formulat şi dictat condiţiile tipizate.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea, constată că este fondat.
Potrivit art. 1 din Condiţiile de asigurare privind poliţa de călătorie riscurile asigurate, constau, printre altele, în „decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident şi transportul în România al asiguratului decedat", accidentul fiind definit drept un „eveniment datorat unei cauze fortuite, violente şi exterioare care produce vătămări corporale (...) ori are ca rezultat decesul".
Apoi, prin cap. 4 art. 17 pct. 2 din aceleaşi condiţii, se menţionează evenimentele intervenite independent de voinţa asiguratului, care sunt considerate accidente, respectiv, înecul, inhalarea de gaze sau vapori ori consumul de alimente care conţin materiale corozive sau otrăvitoare etc.
În speţă, riscul asigurat, şi care s-a produs a constat în decesul asiguratului ca urmare a unui accident ce se încadrează în categoria celor avute în vedere şi definite ca atare în Condiţiile de asigurare, ca fiind un eveniment care a avut drept un astfel de rezultat.
Din această perspectivă, enumerarea din art. 17 pct. 2 din evocatele Condiţii, a evenimentelor ce pot fi considerate accidente, are, în mod evident un caracter exemplificativ şi nu restrictiv, astfel încât nu există niciun temei pentru excluderea accidentului din litigiu din sfera celor care determină producerea efectelor contractului de asigurare.
În altă ordine de idei, în categoria riscurilor asigurate, pârâta a inclus, „decesul suferit de asigurat ca urmare a unui accident şi transportul în România în caz de deces", această din urmă obligaţie fiind, de altfel îndeplinită, ceea ce are semnificaţia faptului, că în realitate, nu s-a contestat producerea riscului asigurat. Ca urmare, în sarcina pârâtei, există şi obligaţia de a plăti indemnizaţia de asigurare, potrivit art. 13 pct. 6, art. 18 pct. 1 şi art. 18 pct. 3 din Condiţiile de asigurare până la nivelul convenit prin poliţa de asigurare.
În concluzie, pentru considerentele menţionate anterior, Curtea reţine că Decizia recurată este nelegală, astfel încât ca urmare a admiterii recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi modificată, în sensul respingerii apelului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii B.F., B.R. şi B.L. împotriva deciziei nr. 115/2008 - A/C din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul pârâtei SC G.A. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3291/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 369/2010. Comercial → |
|---|
