ICCJ. Decizia nr. 3054/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.3054/2010

Dosar nr. 7193/86/2008

Şedinţa publică din 30 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 13 octombrie 2008 reclamanta S.I.F.O. SA Craiova, cheamă în judecată pe pârâta SC M.R. SA, Rădăuţi, solicitând instanţei să dispună anularea punctelor 1 şi 2 ale hotărârii A.G.E.A. pârâtei din data de 3 septembrie 2008.

Prin sentinţa nr. 70 din 9 februarie 2009, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantei, reţinând că hotărârea atacată a A.G.E.A., întrunită la a doua convocare, a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale pertinente, respectiv ale art. 110 şi 113 din Legea nr. 31/1990, ca şi ale art. 17 alin. (3) din statutul societăţii, precum şi ale art. 129 alin. (2) şi ale art. 132 şi urm. din aceeaşi lege, niciunul dintre motivele invocate de reclamantă neregăsindu-se între cele enumerate în dispoziţiile legale care reglementează instituţia anulării unei hotărâri a adunării generale extraordinare a acţionarilor unei societăţi comerciale.

Prin Decizia nr. 123 din 12 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond a analizat o hotărâre A.G.E.A. din 3 septembrie 2008 care nu cuprinde pct. 1 şi 2, în timp ce reclamanta a solicitat, aşa cum precizează în declaraţia de apel, anularea pct. 1 şi 2 din hotărârea A.G.O.A. şi A.G.E.A. din 15 octombrie 2008, ceea ce echivalează cu soluţionarea cauzei la prima instanţă fără cercetarea fondului, în rejudecare instanţa fondului urmând să examineze acţiunea în anularea parţială a hotărârii A.G.O.A. şi A.G.E.A. din 15 octombrie 2008, a societăţii pârâte.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi, pe fond, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei intimate.

În fundamentarea recursului său recurenta critică, în esenţă, instanţa de apel pentru greşita interpretare a actului dedus judecăţii, ignorând că reclamanta intimată, care a investit instanţa de fond cu anularea punctelor 1 şi 2 din hotărârea A.G.E.A. din 3 septembrie 2008, a schimbat prin apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe obiectul cauzei cerând anularea hotărârilor nr. 1 şi 2 adoptate de A.G.E.A. din 15 octombrie 2008, recurenta pârâtă neconvocând vreo adunare generală a acţionarilor pentru data de 15 octombrie 2008, cum neîntemeiat a reţinut instanţa de apel, singura A.G.E.A. fiind cea din 3 septembrie 2008, întrunită la a doua convocare, aspect raportat la care Decizia atacată nu este nici corect motivată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă cere respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu au relevanţă erorile materiale strecurate în considerentele deciziei recurate, câtă vreme soluţia dată este corectă faţă de faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.

Se constată, în acest sens, că neanalizând actele dosarului, instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că reclamanta apelantă, intimata de faţă, schimbând obiectul cererii de chemare în judecată şi încălcând, astfel, dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., a cerut admiterea acţiunii sale cu consecinţa anulării hotărârii A.G.O.A. şi A.G.E.A. din data de 15 octombrie 2008, deşi prin cererea introductivă de instanţă solicitase anularea pct. 1 şi 2 ale hotărârii A.G.E.A. din 3 septembrie 2008, şi nici că acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar în apel apelanta reproşează încălcarea art. 203, 228 şi 241 din Legea nr. 297/2004. Instanţa de apel nu a luat în considerare nici întâmpinarea formulată în apel de către pârâta intimată şi nici răspunsul la această întâmpinare prin care apelanta invocă o eroare materială cu privire la hotărârea atacată prin acţiunea introductivă, precizând că are în vedere hotărârea A.G.E.A. din 3 septembrie 2008, înscrisuri cunoscute instanţei de apel, aşa cum rezultă din practicaua deciziei recurate.

În fine, se reţine şi faptul că instanţa de apel, ignorând caracterul devolutiv al apelului şi încălcând dispoziţiile art. 292 C. proc. civ., a desfiinţat sentinţa apelată trimiţând cauza spre rejudecare, deşi prima instanţă analizase speţa în limitele investirii sale de către reclamantă, pronunţându-se asupra fondului prin raportare la temeiul de drept invocat de aceasta, instanţa de apel dispunând astfel de toate probele necesare pentru reexaminarea cauzei cu respectarea, însă, a principiului disponibilităţii, respectiv a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Faţă de cele de mai sus, constatându-se că instanţa de apel în mod neîntemeiat şi nelegal a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare, nejudecând, deci, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (2) şi ale art. 3 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta recurentă urmează a fi admis, iar Decizia recurată urmează a fi casată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, care va avea în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi cele ale art. 294 C. proc. civ., în cauză fiind vorba de hotărârea A.G.E.A. din 3 septembrie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC M.R. SA Rădăuţi împotriva deciziei nr. 123 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3054/2010. Comercial