ICCJ. Decizia nr. 3122/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3122/2010
Dosar nr. 5174/1/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. - Circumstanţele cauzei şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în ciclurile procesuale anterioare:
1. - Reclamanta SC A.P. SRL, în calitate de asociat, în cadrul contractului de asociere în participaţiune nr. 13459 încheiat cu P. Sectorului 4 Bucureşti prin Primar, la data de 8 octombrie 1999, contract având ca obiect asocierea părţilor în vederea construirii exploatării şi administrării P.A.P., situată în Bucureşti, Şos. Giurgiului, a solicitat, prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la data de 7 ianuarie 2005, formulată în contradictoriu cu pârâta P. Sectorului 4 Bucureşti, ieşirea din indiviziune asupra averii asocierii prin atribuirea contravalorii cotei-părţi ce i se cuvine, potrivit aportului adus în asociere.
În motivare, reclamanta a susţinut că urmare rezilierii contractului de asociere înainte de expirarea termenului convenit de 20 ani, reziliere dispusă prin sentinţa civilă nr. 5971 din 6 septembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, este îndreptăţită să solicite ieşirea din diviziune asupra averii aduse de asociaţi, potrivit clauzei înserate la art. 13 din contractul de asociere.
2. Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 11549 din 17 octombrie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, hotărâre ce a fost desfiinţată de instanţa de control judiciar Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 178 din 22 aprilie 2008 cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar constată că, în raport de dispoziţiile art. 13 din contract prin care părţile au reglementat partajul prin împărţirea averii asocierii la încetarea contractului, acţiunea promovată de reclamanta este admisibilă, contrar celor reţinute de instanţa fondului.
3. În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 9906 din 26 septembrie 2008, respinge acţiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, sentinţă care a fost desfiinţată de instanţa de apel Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 8 din 13 ianuarie 2009 cu trimiterea cauzei spre rejudecare, statuându-se că P. Sector 4 reprezentată de P., are capacitate procesuală de folosinţă de a sta în justiţie conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001.
4. Prin sentinţa comercială nr. 10568 din 3 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în rejudecare după ultima desfiinţare, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei în sensul obligării pârâtei să-i plătească suma de 110.553,49 lei reprezentând aportul reclamantei în cadrul asocierii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului, având în vedere clauzele contractului de asociere cu privire la împărţirea averii aduse de asociaţi (art. 13) precum şi concluziile raportului de expertiză contabilă cu privire la sumele cheltuite de reclamantă pentru lucrările de reparaţii şi modernizare efectuate, a apreciază că, pârâta datorează reclamantei, suma de 110.553,49 lei, sumă ce reprezintă contribuţia efectivă a reclamantei până la data încetării asocierii.
Celelalte pretenţii ale reclamantei, referitoare la sumele plătite după rezilierea contractului, sume care, în opinia reclamantei sunt nedatorate, au fost respinse de prima instanţă cu motivarea că valorificarea lor excede cadrul prezentei acţiuni fundamentată pe temei contractual.
5. Apelul declarat de pârâta P. Sector 4 Bucureşti împotriva acestei sentinţe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 148 din 2 martie 2010.
Răspunzând motivelor de apel care au vizat aplicarea greşită a art. 13 din contract precum şi obiecţiunile părţii la raportul de expertiză contabilă, obiecţiuni fundamentate pe lipsa de calificare a expertului contabil cu privire la evaluări în construcţii, instanţa de control judiciar constată că prin art. 13 din contract părţile au stabilit împărţirea averii asocierii în cazul încetării contractului înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului, ipoteză care include şi rezilierea, ca modalitate de încetare a contractului.
Totodată, instanţa de control judiciar, stabileşte că împărţeala cu privire la capitalul conferit, la beneficiile şi pierderile realizate, intră în sfera de competenţă a expertului contabil deoarece ea presupune o analiză a documentelor contabile cu privire la valoarea materialelor, manoperei şi costul proiectele înglobate în lucrare.
6. Recursul - Motivele de recurs.
Împotriva deciziei nr. 148 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pârâta P. Sector 4 Bucureşti a declarat recurs la data de 4 iunie 2010, în termen legal, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de apel.
Recurenta şi-a structurat criticile formulate, pe două aspecte, încadrate în drept pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub un prim aspect recurenta a susţinut că rezilierea judiciară a contractului nu face parte din situaţiile de încetare a contractului prevăzute la art. 12 şi, prin urmare, nici împărţirea averii nu se poate efectua conform art. 13 din contract, aşa cum a fost statuat de prima instanţă care s-a pronunţat în cauză prin sentinţa comercială nr. 11549 din 17 octombrie 2007.
Sub un al doilea aspect, recurenta arată că o evaluare corectă a bunurilor aduse în asociere, impunea desemnarea unui expert tehnic.
Concluzionând recurenta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta, prin care solicită respingerea, ca nefondate, a criticilor formulate.
În esenţă, intimata a susţinut că părţile au avut în vedere şi desfiinţarea pe cale judiciară a contractului, ca mod de încetare a acestuia, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 13.
Cu privire la expertiza contabilă dispusă, intimata arată că recurenta a achiesat la concluziile expertului parte încuviinţat, concluzii care au fost omologate de instanţa fondului, context în care criticile din recurs apar ca lipsite de temei.
7. Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
7.1. Într-o formulate inadecvată, în sensul că „instanţa de apel a reţinut greşit incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 969 C. civ., în realitate recurenta pune în discuţie interpretarea dată de instanţe art. 13 din contractul de asociere, prin care părţile au convenit asupra împărţelii averii aduse de asociaţi în cadrul asocierii, în ipoteza încetării asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului.
Potrivit recurentei, instanţele invocând dispoziţiile art. 969 C. civ., au considerat că rezilierea judiciară a contractului se încadrează în ipoteza reglementată de art. 13 deşi acest mod de încetare a contractului nu este prevăzut în clauza de la art. 12 care are în vedere expres încetarea contractului în următoarele situaţii: la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, urmare insolvabilităţii asociatului, sau schimbării regimului juridic al terenului.
7.2. Preliminar, Curtea aminteşte că interpretarea convenţiilor încheiate de părţi aparţine instanţei fondului, sau apelului devolutiv, fiind o chestiune de fapt, şi numai în situaţia în care prin interpretarea dată unor clauze clare şi precise se denaturează voinţa părţilor, hotărârea astfel pronunţată este supusă controlului de legalitate deoarece se încalcă dispoziţiile art. 969 C. civ., după care convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi ele trebuie aplicate întocmai când sunt clare şi precise.
7.3. Clauza stipulată la art. 13 din contractul de asociere în participaţiune reglementează în mod clar şi neechivoc, împărţeala averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului contractului de 20 ani.
Rezilierea contractului, are ca efect urmare desfiinţării contractului înainte de expirarea duratei, încetarea asocierii, iar părţile în art. 13, nu au prevăzut nicio rezervă cu privire la acest mod de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului.
Cauzele de încetare a asocierii stabilite în art. 12 din contract au în vedere expirarea duratei asocierii precum şi dispariţia obiectului contractului ori imposibilitatea de exploatare a Pieţei Alimentare din motive obiective.
Or, reglementarea acestor situaţii distincte de încetare a contractului nu este de natură să impună o altă interpretare celor stabilite în art. 13 faţă de termenii utilizaţi de părţi.
Că, aceasta a fost voinţa părţilor, de împărţire a averii adusă în asociere în caz de încetare a asocierii înainte de expirarea termenului de valabilitate a contractului, potrivit cu aportul adus de fiecare asociat, rezultă cu evidenţă din interpretarea sistematică a clauzei înserată la art. 6 din contract după care „la încetarea asocierii prin expirarea termenului de valabilitate a contractului asociatul (reclamanta) se obligă să predea Primăriei, piaţa Alimentară inclusiv îmbunătăţirile aduse prin lucrările de reconstrucţie şi modernizare executate în perioada asocierii".
Altfel spus, părţile au convenit ca numai în situaţia exploatării bunului pe toată durata asocierii de 20 ani, lucrările de reconstrucţie şi modernizare efectuate de asociat (reclamanta) să revină P. fără nicio pretenţie în ce o priveşte pe reclamanta, iar în situaţia încetării asocierii înainte de expirarea termenului să se procedeze la împărţeala averii aduse în asociere potrivit art. 13 din contract.
Prin urmare, critica recurentei cu privire la încălcarea art. 969 C. civ., prin denaturarea voinţei părţilor apare ca nefondată.
Obiecţiile recurentei referitoare la lipsa de pertinenţă probei cu expertiză contabilă dispusă în cauză sunt insuficient dezvoltate pentru o impune o asemenea concluzie, distinct de faptul că, recurenta nu s-a opus încuviinţării probei cu expertiză contabilă şi obiectivelor stabilite de instanţă, astfel cum rezultă din verificarea încheierilor de şedinţa din data de 15 februarie 2006 şi 15 martie 2006.
În sfârşit, potrivit clauzelor convenite de părţi în Capitolul III din contract referitoare la contribuţia părţilor, recurenta reclamantă în calitate de asociat se obliga să asigure resursele financiare necesare pentru construcţia şi administrarea pieţei (art. 9) să ţină evidenţa contabilă a tuturor veniturilor şi cheltuielilor (art. 8), astfel că o analiză contabilă a documentelor justificative pentru stabilirea efectivă a aportului adus constituie o probă concludentă în soluţionarea cauzei.
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta P. SECTORULUI 4 BUCUREŞTI PRIN P. împotriva deciziei nr. 148 din 2 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3118/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3268/2010. Comercial → |
|---|
