ICCJ. Decizia nr. 3105/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3105/2010
Dosar nr. 2212/33/2009
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I.- Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual derulat în cauză.
1. Prin sentinţa comercială nr. 4490 pronunţată la data de 13 noiembrie 2007 în dosarul nr. 2348/1285/2007, Tribunalul Comercial Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta E.OGR. SA împotriva pârâtei RA T.A.C.F.L. Turda pe care a obligat-o la plata sumei de 1.451.952,21 lei reprezentând contravaloarea gazelor naturale furnizate pârâtei şi neachitate precum şi penalităţile de întârziere datorate. Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta RA T.A.C.F.L. Turda împotriva Municipiului Turda şi în consecinţă a obligat chematul în garanţie la plata sumei de 1.451.952,21 lei reprezentând contravaloare gaze naturale şi penalităţi şi la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul comercial a reţinut că în baza contractului de furnizare gaze naturale pentru consumatorii captivi noncasnici încheiat din data de 15 mai 2001 reclamanta, în calitate de furnizor, a livrat pârâtei gaze naturale, aceasta neachitând potrivit clauzelor contractuale, contravaloarea gazelor consumate şi facturate, pentru perioada decembrie 2004 – martie 2005 datorând astfel suma de 1.451.952,21 lei cu titlu de preţ şi penalităţi de întârziere.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă, Tribunalul Comercial a constatat că Municipiului Turda îi revine, în temeiul OUG nr. 162/1999 privind instituirea preţului naţional de preferinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate şi acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate, obligaţia de a achita suma datorată reclamantei de regia autonomă, sumă ce reprezintă ajutoarele băneşti şi subvenţiile acordate populaţiei calculată conform OUG nr. 162/1999.
2. Prin Decizia civilă nr. 224 din 21 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, a admis apelul declarat de chematul în garanţie Municipiul Turda împotriva sentinţei nr. 4490 din 13 noiembrie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj pe care a schimbat-o în parte în sensul diminuării cuantumului sumelor datorate de această parte şi în consecinţă a obligat Municipiul Turda să plătească pârâtei RA T.A.C.F.L. Turda suma de 699.427 lei reprezentând contravaloarea gaz metan folosit pentru producerea agentului termic furnizat populaţiei în perioada decembrie 2004 – martie 2005 şi penalităţi aferente în sumă de 24.464,067 lei. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
3. Prin Decizia nr. 2758 pronunţată la data de 5 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta E.OGR. SA împotriva deciziei nr. 224/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, precum şi recursul declarat de chematul în garanţie Municipiul Turda împotriva aceleiaşi decizii, a casat Decizia instanţei de apel cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Curtea a constatat în raport de actele noi depuse la dosar, că prin încheierea comercială nr. 3650 din 11 noiembrie 2008 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 2131/2008 s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei RA T.A.C.F.L.Turda iar în raport de dispoziţiile cu caracter imperativ prevăzute de art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Totodată Curtea a constatat că, deşi încheierea de deschidere a procedurii falimentului faţă de pârâtă a fost pronunţată anterior soluţionării apelului prin Decizia nr. 224 din 21 noiembrie 2008, instanţa de apel nu a fost informată cu privire la existenţa acestei hotărâri fiind în imposibilitate să facă aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, context factual care însă nu înlătură incidenţa acestui articol, suspendarea judecăţii operând prin efectul legii de la data deschiderii procedurii falimentului.
Pentru aceste motive Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat Decizia Curţii de Apel, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.
II - Instanţa de trimitere – Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 79 din data de 17 februarie 2010 – a admis apelul declarat de chematul în garanţie Municipiul Turda, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 4490 din 13 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, a anulat sentinţa şi a trimis cauza Tribunalului Comercial Cluj pentru aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a apreciat că se impune punerea în discuţia părţilor a incidenţei art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ce priveşte cererea principală dar această analiză trebuie făcută în faţa primei instanţe, reluarea judecăţii, după închiderea procedurii insolvenţei, trebuind să aibă loc în faţa acesteia.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie instanţa a considerat că deşi obiectul cererii îl constituie o creanţă a părţii aflate în insolvenţă împotriva chematului în garanţie ceea ce face discutabilă incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 în raport de această cerere incidentală, dat fiind trăsăturile specifice ale acestei acţiuni reglementate de art. 60 – art. 63 C. proc. civ. şi faptul că prin apelul său chematul în garanţie repune în discuţie soluţia dată în cererea principală, pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii Tribunalul trebuie să analizeze, o eventuală aplicare a art. 2441 C. proc. civ.
III. Împotriva acestei decizii a declarat recurs la data de 9 martie 2010, în termen legal, reclamanta E.OGR. SA solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel în sensul respingerii apelului declarat de chematul în garanţie Municipiul Turda şi menţinerii ca legală a sentinţei pronunţate de Tribunalul Comercial ca primă instanţă.
Potrivit recurentei Decizia atacată este nelegală urmare încălcării dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. care obligau instanţa de trimitere să dispună suspendarea cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 potrivit îndrumărilor din Decizia de casare.
Susţine recurenta că faţă de conţinutul deciziei de casare soluţia de anulare a sentinţei fondului este lipsită de temei legal, în condiţiile în care în raport de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 se impunea suspendarea judecăţii şi nu rejudecarea apelului.
În drept, recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate în această fază procesuală, intimatele RA T.A.C.F.L. Turda şi Municipiul Turda au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reiterând argumentele reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei adoptate.
Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată constată că recursul este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. teza a II-a C. proc. civ. vizând încălcarea legii.
Dispoziţiile legale a căror nesocotire atrag nelegalitatea deciziei pronunţate de instanţa de apel sunt cele reglementate de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. după care, în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Or, prin Decizia de casare Înalta Curte a statuat asupra aplicării dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, legea insolvenţei, cu consecinţa suspendării de drept a judecăţii apelului promovat în cauza de faţă de către chematul în garanţie Municipiul Turda, urmând ca instanţa de trimitere să dispună această măsură, având în vedere momentul deschiderii procedurii falimentului în formă simplificată faţă de debitoarea RA T.A.C.F.L. Turda, 11 noiembrie 2008, când pricina se afla pe rol în faţa instanţei de apel.
După casare, instanţa de trimitere, Curtea de Apel Cluj, deşi reţine în considerentele deciziei pronunţate la data de 17 februarie 2010 caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanţa de recurs, pentru raţiuni care nu scapă, nu face aplicarea dispoziţiilor art. 36 din legea insolvenţei, ci, rejudecând apelul, anulează sentinţa fondului şi trimite cauza la prima instanţă, Tribunalul Comercial Cluj pentru aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, pronunţând astfel o soluţie vădit nelegală.
Cu alte cuvinte, premiza de la care porneşte instanţa de trimitere, în sensul că a fost investită cu rejudecarea apelului în raport de incidenţa art. 36 din Legea nr. 85/2006 este greşită, nu numai în raport de considerentele deciziei de casare care explicitează şi fac corp comun cu dispozitivul deciziei, dar şi în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 36 care impun o suspendare de drept a acţiunilor judiciare împotriva debitoarei aflată în insolvenţă de la data deschiderii procedurii.
Cum dispoziţiile legale susmenţionate au un caracter imperativ, încălcarea lor impune casarea hotărârii instanţei de apel în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Pentru acurateţe juridică şi vând în vedere că argumentarea instanţei de apel în adoptarea soluţiei de admitere a apelului şi anulare a sentinţei primei instanţe, au fost însuşite, aproape in terminis, de intimatele din prezentul recurs, potrivit întâmpinărilor depuse, Curtea va examina, în aceste circumstanţe, raţionamentul instanţei de apel, deşi, aşa cum s-a arătat în considerentele de mai sus, casarea cu trimitere a vizat numai aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi nu rejudecarera apelului.
Principalul argument al instanţei în adoptarea soluţiei este acela că punerea în discuţie a incidenţei art. 36 în ce priveşte cererea principală, trebuie făcută în faţa primei instanţe, iar reluarea judecăţii trebuiau să aibă loc, după închiderea procedurii, tot în faţa acesteia.
Altfel spus, în opinia instanţei, indiferent de faza procesuală în care se afla litigiul la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoare, aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 incumbă numai primei instanţe, cu consecinţa anulării sentinţelor pronunţate anterior chiar dacă la data adoptării lor procedura insolvenţei nu fusese deschisă.
Or, un asemenea raţionament, nu are nici un fundament legal, iar dispoziţiile art. 36 din lege nu permit o asemenea interpretare faţă de sintagma utilizată de legiuitor „de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare (...) pentru realizarea creanţelor asupra debitorului (...)".
Suspendarea judecăţii ca instituţie de drept procesual semnifică oprirea vremelnică a procedurii de judecată în curs din cauza unor împrejurări voite de părţi sau independent de voinţa lor, în cazul suspendării de drept, judecata urmând a fi reluată în condiţiile prevăzute de lege, în faţa aceleiaşi instanţe în vederea finalizării procesului.
Dispoziţiile conţinute de art. 36 din Legea nr. 85/2006, legea insolvenţei care reglementează în această materie un caz special de suspendare de drept, au acelaşi efect, al sistării temporare a procedurii de judecată în curs, la data deschiderii procedurii falimentului faţă de debitoare, context legal în care instanţa nu mai poate finaliza procesul pronunţând o hotărâre prin care se dezinvesteşte, reluarea judecăţii urmând a opera după închiderea procedurii.
Cum motivul de suspendare s-a ivit în faza procesuală a apelului, soluţia adoptată de anulare a sentinţei fondului şi trimitere a cauzei la prima instanţă pentru aplicarea art. 36 este vădit nelegală.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs, va casa Decizia instanţei de apel cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă pentru aplicarea dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.OGR. SA Tg. Mureş împotriva deciziei nr. 19 din 17 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza pentru aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3113/2010. Comercial → |
|---|
