ICCJ. Decizia nr. 3299/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3299/2010
Dosar nr. 448/84/2009
Şedinţa de la 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, sub nr. 448/2009 reclamanta SC O. SA a chemat în judecată pe pârâta S.D.N. Zalău solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 121.475,5 lei reprezentând ½ din despăgubirea achitată asiguratului facultativ la care se adaugă dobânda legală de la data convocării la conciliere şi până la data plăţii efective.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţi a SC R.T. SRL.
Prin sentinţa comercială nr. 1601/2009 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC O. SA în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. şi chemare în garanţie a SC R.T. SRL.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că din probele administrate nu rezultă îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, asiguratorul fiind cel care trebuie să suporte integral producerea riscului asigurat pentru care a încasat prima de asigurare. Ca efect al respingerii acţiunii principale a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 448/2009 pronunţată de Tribunalul Sălaj a declarat apel reclamanta SC O. SA, iar prin Decizia civilă nr. 191/2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admis apelul, a fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că pârâta C.N.A.D.N.R. SA a fost obligată să plătească reclamantei suma de 121.475,5 lei reprezentând despăgubiri şi dobânda legală aferentă debitului, începând cu data convocării la conciliere şi până la data achitării debitului. Cererea de chemare în garanţie a fost respinsă.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2008, autotractorul marca S., proprietatea SC D. SRL şi condus de numitul M.V., circulând în direcţia Hida către Jibou pe DN 16, a derapat la coborârea unei pante şi a intrat în imobilul, pe care l-a avariat.
La faţa locului s-au deplasat organele de poliţie care au întocmit proces-verbal de contravenţie atât pentru şoferul implicat în accident cât şi pentru S.D.N. Zalău, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzută de dispoziţiile art. 105 pct. 28 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că nu a acţionat cu material antiderapant pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare, drumul fiind acoperit de polei fapt pentru care a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea unui autovehicul şi a unui imobil.
Nici unul din procesele verbale de contravenţie menţionate nu au fost contestate în condiţiile OUG nr. 2/2001.
Având în vedere că SC D. SRL avea încheiată o poliţă de asigurare facultativă CASCO nr. C518129, reclamanta a fost obligată să plătească suma de 241.951 lei cu titlu de despăgubiri în dosarul de daună nr. CCA/MM/08/6158.
Reclamanta a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 121.375,5 lei reprezentând cota de ½ din despăgubirile achitate asiguratului.
Accidentul rutier s-a soldat cu avarierea bunului asigurat şi a imobilului, în urma căruia apelanta a fost obligată să plătească despăgubiri, a avut loc în condiţiile în care drumul era acoperit de polei, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ.
Este evident că obligaţia de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă (potrivit reglementărilor legale), nu a fost îndeplinită în condiţiile în care drumul era acoperit de polei, fapt ce a contribuit la producerea accidentului rutier, existând legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Şoferul implicat în evenimentul rutier a avut un anumit aport la producerea accidentului prin faptul că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum fapt reţinut în procesul-verbal de contravenţie, dar acest accident nu s-ar fi produs dacă drumul nu era acoperit de un strat de polei şi autotractorul nu derapa.
În consecinţă, producerea accidentului rutier a fost determinată de fapta ilicită a şoferului implicat, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum dar şi de fapta administratorului drumului, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a întreţine drumul pe timp de iarnă.
Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, culpa, acţiunea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată având în vedere şi faptul că nu există nici o cauză de exonerare de răspundere.
Cererea de chemare în garanţie a fost apreciată, ca nefondată, având în vedere că prin contractul de prestări servicii nr. 6148 din 12 noiembrie 2007, încheiat de pârâta C.N.A.D.N.R. şi SC R.T. SRL, la art. 8 lit. e) s-a prevăzut că beneficiarul, în speţă intimata pârâtă, era obligată să coordoneze, să asigure supravegherea tehnică, control, verificarea şi recepţia prestaţiilor, răspunzând pentru măsurile dispuse.
Chemata în garanţie în raport de clauzele contractuale era un simplu executant, care acţiona numai la comanda intimatei pârâte, situaţie în care pentru a se putea atrage răspunderea civilă contractuală a chematei în garanţie, pârâta trebuia să facă dovada faptului că a solicitat în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2008 prestatoarei să iasă cu utilajele pe drumul 1G, pe care a avut loc accidentul, iar aceasta a refuzat.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de coordonare a activităţii de dezăpezire, context în care nu poate fi atrasă răspunderea contractuală a chematei în garanţie.
Împotriva deciziei nr. 191/2009 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs intimata pârâtă C.N.A.D.N.R., solicitând instanţei admiterea recursului cu consecinţa respingerii apelului ca nefondat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de probele administrate în cauza din care rezultă că a luat toate măsurile necesare şi a acţionat în consecinţă pentru semnalizarea drumului naţional şi întreţinerea drumului pe timp de iarnă, iar în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2008 a trimis autovehiculul condus de numitul H.I., încărcat cu material antiabraziv pentru a interveni în vederea producerii poleiului.
Conform OUG 195 din 12 decembrie 2001, sunt reţinute obligaţii nu numai în sarcina administratorului drumurilor ci şi în sarcina participanţilor la trafic.
Responsabil de producerea accidentului rutier este doar conducătorul autovehiculului implicat în accident, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Drumul naţional 1G era semnalizat corespunzător cu indicatoare care să avertizeze participanţii la trafic asupra condiţiilor de drum, şoferul auto având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru evitarea accidentelor rutiere. Ca urmare, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, iar din probele administrate nu rezultă nici o faptă culpabilă care să aibă legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs.
În mod greşit a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a SC R.T. SRL având în vedere dispoziţiile art. 7 din contractul de prestări servicii.
La data de 18 ianuarie 2008, când a avut loc evenimentul rutier, activitatea de dezăpezire a drumului naţional DN16, conform contractului nr. 6148/2007, era în sarcina chematei în garanţie.
Recursul intimatei pârâte a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata reclamantă SC O. SA a formulat întâmpinare prin care solicită, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.
Şi intimata SC R.T. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept indicat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, reglementează două ipoteze: hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta evocând acest motiv de recurs nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva cerinţelor acestui text, iar reaprecierea probelor administrate de către instanţele de fond (declaraţii martori, proces verbal de contravenţie, notificări, etc.) nu este posibilă în această fază procesuală având în vedere că dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin OUG nr. 138/2005.
Este de necontestat culpa comună atât a conducătorului auto implicat în accident cât şi a recurentei pârâte care nu a acţionat în timp util cu material antiderapant pe timp de iarnă, fapte concurente ce au dus la evenimentul rutier soldat cu avarierea unui autovehicul cât şi a unui imobil. Culpa celor două părţi rezultă din procesele verbale de contravenţie întocmite de organele de poliţie care s-au deplasat la locul producerii evenimentului rutier.
Instanţa de apel a analizat corect condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, culpa, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu [(art. 1000 alin. (1) C. civ.)].
Accidentul s-a produs prin faptele concurente ale conducătorului auto care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi fapta recurentei pârâte care nu a luat măsurile necesare pe timp de iarnă, drumul fiind acoperit de polei.
Normativele tehnice invocate de recurenta nu o exonerează de răspundere în contextul în care nu a luat măsurile necesare pe timp de iarnă pentru întreţinerea drumului, fapt ce a condus la producerea accidentului. Corect instanţa nu a reţinut culpa exclusivă a conducătorului auto sancţionat contravenţional prin procesul-verbal nr. 265.0081 din 18 ianuarie 2008 întrucât prin procesul verbal nr. 2650079 din 18 ianuarie 2008 a fost sancţionată contravenţional şi recurenta pârâtă pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 105 pct. 28 din OUG nr. 195/2002, reţinându-se în sarcina sa faptul că nu a acţionat cu material antiderapant pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare, pe DN 16 la km 43 + 300, drumul fiind acoperit cu polei.
Corect a fost respinsă cererea de chemare în garanţie având în vedere clauzele inserate în contractul de prestări servicii nr. 6148 din 12 noiembrie 2007.
Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg şi de aceea ele nu pot fi desprinse de contextul în care se încadrează.
Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (1) lit. s) din contractul de prestări servicii, prestatorul răspunde pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea pe toată durata contractului, inclusiv pentru prejudiciile care decurg din modul de prestare a serviciilor sale pentru eventualele accidente produse ca urmare a nerespectării contractului, dar la art. 8 din acelaşi contract, beneficiarul se obligă să coordoneze, să asigure supravegherea tehnică, controlul, verificarea şi recepţia prestaţiilor, răspunzând pentru măsurile dispuse.
Chemata în garanţie acţionează la solicitarea beneficiarului, iar pentru a se putea atrage răspundere contractuală era necesar ca recurenta pârâtă să solicite efectuarea prestaţiilor, respectiv împrăştierea materialului antiderapant pe drumul 1G în ziua de 18 ianuarie 2008, aspect reţinut corect de instanţa de apel.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că Decizia nr. 191 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este legală, motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul formulat de C.N.A.D.N.R. SA, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. CLUJ împotriva deciziei civile nr. 191 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3288/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3300/2010. Comercial → |
|---|
