ICCJ. Decizia nr. 3146/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3146/2010
Dosar nr.4115/3/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10053 din 24 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia de insuficientă timbrare a cererii formulată de reclamanta SC B.C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC F. SA şi a anulat cererea ca insuficient timbrată.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în nulitate a două contracte de vânzare – cumpărare, al doilea petit vizând repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestora.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a avut în vedere faptul că, în urma expertizei efectuate în cauză, în scopul stabilirii valorii imobilelor ce au format obiectul celor două contracte de vânzare - cumpărare s-a calculat valoarea taxei judiciare datorate de reclamantă, aceea de 466.702 RON şi cea a timbrului judiciar de 4,7 RON.
Cum reclamanta nu s-a conformat obligaţiei stabilită în sarcina sa, deşi a fost citată în acest sens, indicându-i-se şi suma datorată, instanţa a sancţionat cererea adresată de aceasta, instanţei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 130 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În considerentele deciziei, raportat la criticile invocate de apelantă, instanţa apelului a considerat că nu poate reţine încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, întrucât pentru termenul de judecată din 24 iunie 2009 când aceasta a fost legal citată nu a răspuns la strigarea pricinii, iar cererea de amânare a cauzei a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor, motiv ce a determinat imposibilitatea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri cu care nu a fost sesizată până la reţinerea cauzei în pronunţare.
De asemenea, s-a avut în vedere că partea nu a procedat- până la închiderea dezbaterilor- în conformitate cu dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., neputând să fie primită nici critica referitoare la nerespectarea principiului contradictorialităţii a excepţiei insuficientei timbrări, în condiţiile în care respectarea acestei cerinţe fundamentale rezultă din practica sentinţei.
Instanţa apelului a constatat că, după depunerea raportului de evaluare a imobilului, respectiv pentru termenul din 22 aprilie 2009, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru, existând la dosar dovada îndeplinirii procedurii de citare cu reclamanta, dovadă ce poartă menţiunea obligaţiei plăţii sumei de 4.662,02 RON taxă judiciară de timbru şi a timbrului judiciar de 4,7 RON – în cazul în care nu formulează obiecţiuni la raportul de expertiză.
Cu privire la criticile ce au vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997 şi ingerinţa nejustificată în dreptul de proprietate al reclamantei s-a reţinut că sunt nefondate.
Astfel, la data introducerii cererii, reclamanta a depus parte din taxa judiciară de timbru fără a arăta care este valoarea obiectului pricinii, valoare pe care a precizat-o la 23 aprilie 2008 dar pentru care nu a completat valoarea taxei judiciare de timbru.
În fine, nu s-a reţinut nicio ingerinţă în dreptul de proprietate al reclamantei nici raportat la suma stabilită ca fiind datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru şi nici prin prisma sancţiunii aplicate întrucât nu se suprimă şansa reclamantei de a obţine ceea ce a solicitat.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. şi art. 93 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, care reglementează activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ.
După enunţarea conţinutului prevederilor menţionate, recurenta consideră că nu-i poate fi imputat faptul că cererea de amânare depusă prin registratură la 24 iunie 2009 nu a ajuns la dosarul cauzei atâta timp cât deţine dovada transmiterii acesteia prin fax către instanţa de fond.
- Decizia este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 146/1997, întrucât cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu respectarea art. 20 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 146/1997.
Se susţine că, plecând de la prevederile art. 20 alin. (2) şi (4) din lege, instanţa de fond nu putea proceda la anularea întregii acţiuni ca insuficient timbrate, ci trebuia să soluţioneze litigiul în limitele timbrajului depus, respectiv pentru petitul privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare – cumpărare.
De asemenea, se arată că cel de-al doilea capăt de cerere a fost timbrat corespunzător, cu 1.451 RON, după valoarea dată de reclamantă obiectului pricinii.
- Prin Decizia atacată s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. şi art. 6 din Convenţie, întrucât anularea ca netimbrată a cererii părţilor reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate, precum şi dreptul de acces la justiţie, făcându-se referire la practica C.E.D.O. – cauza W. contra R.
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
- În ce priveşte critica ce vizează pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 93 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulilor de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, Curtea observă că aceasta nu a făcut obiectul analizei în apel, fiind adusă în discuţie pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, situaţie ce face imposibilă cenzurarea deciziei pe acest aspect.
De altfel, critica recurentei nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate în măsură a atrage modificarea ori casarea deciziei atacate, ci eventual – în cazul în care s-ar constata o abatere de la normele invocate – o răspundere disciplinară a persoanei vinovate.
- Nici critica ce vizează pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ. nu poate fi primită dat fiind că cererea de amânare a cauzei a ajuns la dosar după închiderea dezbaterilor (aşa cum rezultă din rezoluţia de pe aceasta) caz în care nu putea face obiectul analizei instanţei fără a se aduce atingere principiului contradictorialităţii.
- În ce priveşte pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 146/1997, respectiv faptul că instanţa nu ar fi putut dispune anularea ca insuficient timbrată a acţiunii – în condiţiile în care la dosar s-a făcut dovada plăţii parţiale a taxei judiciare de timbru şi că ar fi trebuit să soluţioneze cererea în limitele timbrajului, instanţa reţine următoarele:
La data depunerii acţiunii la instanţă – 4 februarie 2008, reclamanta a anexat dovada achitării unei taxe judiciare de timbru de 1.451,20 RON, însă dat fiind că aceasta nu a precizat valoarea celui de-al doilea petit prin care a solicitat repunerea în situaţia anterioară a celor două contracte de vânzare - cumpărare a căror nulitate s-a cerut a se constata, la primul termen de judecată i s-a pus în vedere să precizeze valoarea actuală a imobilului ce au făcut obiectul contractelor şi să timbreze la valoare.
De asemenea, la acelaşi termen instanţa a arătat că, în caz de neconformare va dispune din oficiu efectuarea unei expertize tehnice în acest sens.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat valoarea imobilului ca fiind de 30.000 RON însă nu a timbrat cu diferenţa de 1.672 RON, motiv pentru care instanţa a apreciat că se impune stabilirea valorii imobilelor la data acţiunii, prin efectuarea unei expertize.
În urma evaluării imobilelor în cauză, instanţa a stabilit că valoarea taxei judiciare de timbru este de 4.667,02 RON şi timbrului judiciar de 4,7 RON (încheierea din 25 martie 2009), diferenţa corespunzătoare nefiind achitată ceea ce a atras anularea acţiunii ca insuficient timbrată la data de 24 iunie 2009.
Instanţa a considerat că se impune expunerea situaţiei anterioare pentru a se arăta incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor Deciziei în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, dată în interpretarea art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 2821 C. proc. civ. şi prin care s-a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, a nulităţii, anularea rezoluţiei şi rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Această decizie a devenit obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la 10 decembrie 2008 (M. Of., Partea I nr. 830).
De asemenea, prin OUG nr. 212/2008, publicarea în M. Of. nr. 837/12.12.2008 s-a modificat şi Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, inclusiv în sensul deciziei în interesul legii, statuându-se totodată prin art. II pct. 2 că – „cererile privind declararea nulităţii (...) unui act juridic, aflate pe rolul instanţei la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate".
În cauza dedusă judecăţii, acţiunea nu a fost legal timbrată în conformitate cu prevederile în vigoare la data introducerii ei şi nici până la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă, ceea ce presupunea că se impunea aplicarea noilor norme în materie de timbraj, norme cărora instanţa le-a dat eficienţă.
În atare situaţie nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 146/1997.
- Nici critica prin care se pretinde o ingerinţă nejustificată în dreptul de proprietate şi în dreptul de acces la justiţie nu poate fi primită, în contextul în care cuantumul taxei judiciare de timbru nu este excesiv de oneros pentru o societate astfel încât să o determine să renunţe la demersul judiciar promovat şi nici nu se poate susţine că reclamanta nu ar mai avea posibilitatea de a obţine în justiţie ceea ce a solicitat prin prezenta acţiune.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SA Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 130 din 25 februarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3147/2010. Comercial → |
|---|
