ICCJ. Decizia nr. 3147/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3147/2010
Dosar nr.9999/30/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 18 decembrie 2008, sub nr. 9999/30/2008, reclamantul C.V.M. a chemat în judecată pârâţii SC B.T. SA Timişoara, S.S., R.P.M. şi T.G., solicitând instanţei să constate şi să dispună:
- să se constate nulitatea absolută a licitaţiei organizate în data de 30 noiembrie 2002 şi a procesului- verbal de desfăşurare a şedinţei de licitaţie cu strigare din 30 noiembrie 2002 a SC P. SA - actuala SC B.T. SA - acte juridice întocmite în aplicarea Hotărârii A.G.E.A. din 18 octombrie 2002 - hotărâre constatată a fi nulă absolut, în baza principiului quod nullum est, nullum producit effectum;
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, atestat din 9 decembrie 2002 la CIA I.S. şi a Actelor Adiţionale la contractul mai sus menţionat, respectiv, din data de 17 decembrie 2002.
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.;
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 31 martie 2006 la BNP D.G.C.;
- pe cale de consecinţă, să se dispună restabilirea situaţiei anterioare actelor nule descrise mai sus, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor 2, 3 şi 4 şi reînscriererii dreptului de proprietate al pârâtei 1 în C.F. Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 587, pronunţată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul C.V.M., în contradictoriu cu pârâţii SC B.T. SA, S.S., R.P.M. şi T.G., având ca obiect constatare nulitate absolută a licitaţiei; a constatat nulitatea absolută a licitaţiei organizate în data de 30 noiembrie 2002 şi a procesului - verbal de desfăşurare a şedinţei de licitaţie cu strigare din 30 noiembrie 2002 a SC P. SA - actuala SC B.T. SA; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, atestat la CIA I.S. şi a Actelor Adiţionale din 9 decembrie 2002, respectiv, din data de 17 decembrie 2002; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autorizat din 17 decembrie 2002 la BNP S.D.N.N.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autorizat din 31 martie 2006 la BNP D.G.C.; a dispus restabilirea situaţiei anterioare actelor nule, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor S.S., R.P.M. şi T.G. şi înscrierii dreptului de proprietate al SC B.T. SA în CF Timişoara, şi a obligat pârâţii faţă de reclamant la 57.775,17 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
Prin sentinţa civilă nr. 11/CC din 22 februarie 2008, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul 29791/30/2007, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. din 18 octombrie 2008 a SC P. SA, reţinându-se că SC P. SA a fuzionat prin absorbţie cu SC B.T. SA la data de 10 marie 2005.
Prin Hotărârea A.G.E.A. a SC P. SA din data de 18 octombrie 2002, s-a hotărât vânzarea activului „Corp clădire veche P+2 front stradal Pasteur" din Timişoara, prin licitaţie deschisă cu strigare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1999 şi Legii nr. 137/2002, în care sens s-a aprobat oferta de vânzare, garanţia de participare, taxa de participare, caietul de sarcini, pasul şi a fost nominalizată comisia de licitaţie. În baza celor hotărâte, s-a desfăşurat licitaţia cu strigare, încheindu-se procesul - verbal de licitaţie din 30 noiembrie 2002, au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare cu adjudecatarii, din 9 decembrie 2002 şi actul adiţional la acest contract din data de 17 decembrie 2002, respectiv, 17 decembrie 2002 şi actul adiţional la acesta din aceeaşi dată.
Instanţa a constatat că, prin anularea hotărârii în baza căreia acţionarii SC P. SA au fost de acord cu vânzarea obiectivului indicat mai sus, toate actele încheiate cu referire la această vânzare sunt efectuate în lipsa consimţământului valabil exprimat al SC P. SA, adică a voinţei societare exprese, în lipsa unui mandat legal şi valid; mai mult, în temeiul principiului juridic quod nullum este, nullum producit effectum, toate actele juridice izvorâte din voinţa exprimată în această adunare din 18 octombrie 2002 sunt, la rândul lor, nule absolut, respectiv, procesul - verbal de desfăşurare a licitaţiei cu strigare şi contractele de vânzare- cumpărare, ulterior încheiate.
Şi în situaţia în care nu s-ar aplica principiul enunţat mai sus, sunt nelegale şi lovite de nulitate contractele de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, actul adiţional din 17 decembrie 2002, contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002, întrucât încalcă atât Caietul de Sarcini, cât şi procesul - verbal de desfăşurare a şedinţei de licitaţie cu strigare din 30 noiembrie 2002, întrucât, deşi Caietul de Sarcini a fost cumpărat de numitul S.A., domiciliat în Timişoara, la licitaţie s-a prezentat S.S., domiciliat în Germania; cu toate acestea, pârâtul S.S. a fost considerat ofertant la licitaţie. Iniţial, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002 între SC P. SA şi adjudecatarul S.S., iar prin Actul Adiţional din 17 decembrie 2002 la contractul de vânzare - cumpărare din 9 decembrie 2002, cât şi prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 17 decembrie 2002, a apărut alături de pârâtul S.S. încă un cumpărător doar pentru teren, care nu a fost înscris şi nu a fost prezent la licitaţie. Mai mult, prin factura fiscală din 18 decembrie 2002, se menţionează că se vinde către pârâtul S.S., alături de activul clădire, şi terenul, ascunzându-se, astfel, faptul că terenul a fost vândut deja, în ziua precedentă, către un terţ faţă de licitaţie, respectiv, terenul în suprafaţă de 1.870 mp, înscris în CF Timişoara, a fost vândut către pârâtul R.P.M.
Prin modalitatea în care a fost organizată licitaţia au fost astfel încălcate dispoziţiile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor pentru vânzarea de active (...) prevăzut în Ordinul nr. 61/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, cât şi ale art. 92 alin. (2) din HG nr. 55/1998.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii S.S. şi R.P.M., în termen la data 27 august 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată, şi pârâtul T.G., în termen, la data de 28 august 2009.
Prin Decizia civilă nr. 61/A, pronunţată la data de 29 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara- secţia comercială, a admis apelurile formulate de pârâţii S.S., R.P.M. şi T.G. împotriva sentinţei civile nr. 587 din 16 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosar nr. 9999/30/2008, a desfiinţat hotărârea apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Pentru primul termen de judecată, din 13 ianuarie 2009, deşi este consemnat în practicaua încheierii de şedinţă că procedura de citare este legal îndeplinită, pârâţii nu au fost citaţi.
Pentru cel de-al doilea termen de judecată, din 3 februarie 2009, se consemnează că procedura de citare este viciată cu pârâţii, deşi Curtea a constatat că era vorba de o lipsă de procedură, deoarece, deşi confirmările de primire ale procedurii cu străinătatea în ce-i priveşte pe pârâţii S.S. şi R.P.M. au fost depuse la dosar, cu acestea au fost restituite şi plicurile de corespondenţă, ambele cu menţiunea „adresă incompletă", iar în ce-l priveşte pe pârâul T.G., nu s-a făcut nicio dovadă a citării sale în străinătate.
La termenul de judecată din 24 februarie 2009, s-a constatat din nou procedura viciată cu cei trei pârâţi, deoarece s-au restituit procedurile de citare cu menţiunea „adresă incompletă".
În aceste condiţii, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, instanţa, deşi a constatat procedura viciată cu pârâţii, a acordat cuvântul pe fond reprezentantei reclamantei, constatând cauza în stare de judecată şi a amânat pronunţarea pentru data de 6 iunie 2009, pentru ca părţile să depună concluzii scrise.
La data de 16 iunie 2009 s-a pronunţat sentinţa apelată,reţinându-se în mod eronat procedura legal îndeplinită cu părţile.
Procedând în acest fel, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 95 C. proc. civ. privind citarea părţilor.
Citarea pârâţilor s-a realizat prin publicitate după ce s-au restituit procedurile de la instanţă şi autorităţile din Munchen, fără ca la dosar să existe dovada demersurilor reclamantului în vederea cunoaşterii domiciliului acestor părţi. Or, conform dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ., preşedintele instanţei poate dispune citarea prin publicitate numai când reclamantul învederează că a făcut demersuri să afle domiciliul pârâţilor şi, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să le identifice.
Din actele dosarului nu rezultă ca reclamantul să fi făcut vreun demers în acest sens şi nici ca instanţa să-i fi pus în vedere efectuarea unor astfel de demersuri.
Procedând la luarea în pronunţare a cauzei, deşi era evident că pârâţii nu au primit acţiunea şi actele doveditoare şi nu au primit nicio citaţie dintre cele trimise la domiciliul indicat de reclamant, instanţa de fond a încălcat, pe lângă dispoziţiile referitoare la legala citare, şi dreptul la apărare al pârâţilor, precum şi dreptul acestora la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 al C.E.D.O., sub aspectul respectării principiului egalităţii armelor şi acela al asigurării contradictorialităţii dezbaterilor, care impun obligatoriu comunicarea acţiunii introductive, pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de actele dosarului şi de pretenţiile reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul C.V.M., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii cererilor de apel formulate de pârâţii - apelanţi S.S., R.P.M. şi T.G., ca nefondate.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul - reclamant C.V.M. a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Citarea pârâţilor s-a făcut în mod procedural - legal, conform cu dispoziţiile Codului de procedură civilă - art. 95.
Astfel, cum a învederat şi în întâmpinarea depusă în apel, nu a inventat domiciliile pârâţilor, ci, dimpotrivă, sunt domiciliile menţionate expres de către pârâţi în contractele de vânzare - cumpărare încheiate de către aceştia în faţa notarului public.
Pârâţii erau apatrizi, şi nu cetăţeni români, cu domiciliul în România, astfel că nu era posibilă identificarea domiciliilor acestora printr-o verificare în evidentele instituţiilor specifice din Timişoara/România (ex. S.E.I.P., S.P.C.L.E.P., etc.)
Susţinerile pârâţilor apelanţi că, având bunuri în România, ar fi fost înregistraţi la S.E.I.P./D.E.I.P. sunt nereale, întrucât aceste instituţii nu ţin evidenţa bunurilor, ci a datelor de stare civilă nepatrimoniale.
Într-o atare situaţie, în mod procedural, potrivit art. 95 alin. (1) – (3) C. proc. civ., instanţa de fond a dispus, pentru termenul din 9 iunie 2009, citarea pârâţilor prin publicitate într-un ziar cu acoperire naţională. Procedură care, probabil, ar fi fost realizată şi de către Curtea de apel ori Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aceleaşi condiţii.
Solicită recurentul - reclamant să se aibă în vedere faptul că apelantul T.G. îşi invocă propria culpă când susţine că în mod greşit a fost catalogată meseria sa ca fiind parte a domiciliului său; tocmai apelantul T.G. se face vinovat de aceasta, întrucât a indicat expres notarului datele sale de identificare incomplete/deficitare, şi anume, atunci când a completat şi semnat cererea de contract din 31 martie 2009. Încheierea de autentificare face dovada deplină a identităţii părţii până la înscrierea în fals (ceea ce nu s-a făcut).
Analizând recursul reclamantului, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
După cum rezultă din dispoziţia cuprinsă în art. 95 C. proc. civ., precum şi din principiile generale aplicabile în materie, procedura citării prin publicitate are caracter de excepţie, ea fiind justificată de neputinţa în care se află reclamantul în ceea ce priveşte aflarea domiciliului părţii adverse, prevederile art. 95 C. proc. civ. instituind obligaţia reclamantului de a face tot ce-i stă în putinţă pentru a afla domiciliul pârâtului.
Prin urmare, într-o corectă aplicare a acestui text, pentru a se recurge la procedura citării prin publicitate, nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a reuşit să afle domiciliul pârâtului, confirmându-şi, eventual, susţinerile cu probe corespunzătoare.
Aceasta înseamnă că, pentru a dispune citarea prin publicitate, instanţa nu se poate mulţumi cu afirmaţia reclamantului în sensul că nu cunoaşte domiciliul pârâtului, ci trebuie să-i ceară să indice demersurile întreprinse pentru aflarea lui.
Or, în speţă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, în mod nelegal şi netemeinic prima instanţă a încuviinţat citarea prin publicitate, în baza art. 95 C. proc. civ., fără ca mai întâi să pună în vedere reclamantului să facă demersuri pentru aflarea noilor domicilii ale pârâţilor şi fără ca acesta să depună vreo dovadă la dosar în acest sens.
În lipsa unei asemenea dovezi, prima instanţă nu putea dispune, direct, citarea prin publicitate.
Pentru termenul din 9 iunie 2009, când pricina a fost reţinută în pronunţare, citarea pârâţilor s-a făcut prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei şi prin publicarea citaţiei într-un ziar de largă răspândire, fără a se întreprinde ceva pentru identificarea domiciliului său, pricina fiind judecată în lipsa celor în cauză.
Astfel, în cazul în care, de la o procedură viciată la vechiul domiciliu cunoscut, fără niciun alt demers, s-a trecut la procedura de citare prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei şi dispunând publicarea citaţiei într-un ziar mai răspândit, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 100, art. 105 şi art. 107 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor procedurale privitoare la citarea părţii în proces.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de apel este legală, căci, procedând la judecarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la legala citare, prima instanţă a încălcat dreptul pârâţilor la apărare, precum şi dreptul acestora la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraful I al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul respectării principiului egalităţii armelor şi acela al asigurării contradictorialităţii dezbaterilor, (contradictorialitatea şi egalitatea armelor impun obligatoriu încunoştinţarea părţii despre proces şi comunicarea acţiunii introductive, pentru ca partea pârâtă să ia cunoştinţă de piesele dosarului).
Înalta Curte urmează a înlătura şi menţiunea recurentului - reclamant C.V.M., în sensul că pârâţii erau apatrizi, şi nu cetăţeni români, astfel că nu era posibilă identificarea domiciliilor lor, căci, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta nu a făcut nicio dovadă în sensul că ar fi întreprins vreun demers în acest sens.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, aceasta fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 95 C. proc. civ., cu referire la art. 85, art. 105 alin. (2) şi art. 107 C. proc. civ.
Nefiind vorba, aşadar, de vreo încălcare sau aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - reclamant C.V.M. este nefondat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul - reclamant să plătească intimaţilor - pârâţi S.S. şi R.P.M. suma de 4.200 RON şi intimatului - pârât T.G. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.V.M. împotriva deciziei civile nr. 61/A din 29 martie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul - reclamant să plătească intimaţilor - pârâţi S.S. şi R.P.M. suma de 4.200 RON şi intimatului - pârât T.G. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3146/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3886/2010. Comercial → |
|---|
