ICCJ. Decizia nr. 3161/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3161/2010

Dosar nr. 5550/1/2010

Şedinţa publică de la 6 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 943/ C, pronunţată la data de 10 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeş a admis, în parte, acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC A.A. SRL împotriva pârâtei Direcţia Silvică Piteşti, cu consecinţa obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 20.552,57 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere decurgând din contractul din 23 februarie 2004 şi suma de 475 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând excepţia nulităţii absolute a contractului.

Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat, la data de 23 februarie 2004, contractul de execuţie de lucrări silvice, prin care reclamanta s-a angajat să execute pentru pârâtă lucrări în pepinieră şi lucrări de împădurire; că, deşi lucrările convenite au fost executate, pârâta nu a achitat, în termenul stipulat prin contract, facturile emise de reclamantă, datorând, conform clauzei penale, penalităţi pentru neplata la termen a lucrărilor executate; că, faţă de variantele diferite depuse de părţi la dosar cu privire la procentul aplicabil calculării penalităţilor, există îndoială, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 983 C. civ. şi principiul in dubio pro debitori, potrivit căruia, atunci când există îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Cu referire la excepţia nulităţii absolute a clauzei penale din contract, invocată în apărare de către pârâtă, tribunalul a reţinut că, chiar dacă A.V. era, la data semnării contractului din 23 februarie 2004, atât inginer la Ocolul Silvic Costeşti, cât şi asociat şi administrator al SC A.A. SRL, abaterea săvârşită de acesta, prin încălcarea normelor de incompatibilitate, este numai una de natură disciplinară, sancţionabilă ca atare, norma legală de incompatibilitate cuprinsă în Statutul personalului silvic, încălcată, nefiind de ordine publică.

Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti, prin decizia nr. 22, pronunţată la data de 13 februarie 2008, a admis apelurile declarate de reclamantă şi de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Argeş - complet specializat în contencios administrativ şi fiscal, reţinând că reclamanta este autoritate publică iar litigiile privind actele administrative încheiate de autorităţile publice se soluţionează de către tribunalele administrativ-fiscale, potrivit reglementării cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia nr. 3028, pronunţată la data de 22 octombrie 2008, Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza, pentru judecata pe fond a apelurilor, aceleiaşi instanţe, care, prin decizia nr. 2/ A-C, pronunţată la data de 7 ianuarie 2009, a respins, ca fiind nefondate, apelurile formulate de reclamantă şi de pârâtă împotriva sentinţei comerciale nr. 943/ C din 10 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, în Dosarul nr. 11/1259/2007.

Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de apelanta-reclamantă împotriva acestei din urmă decizii, pronunţată de instanţa de apel, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestei părţi, cu motivarea că, faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor în ce priveşte procentul penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă se impunea suplimentarea probaţiunii în vederea stabilirii voinţei reale a părţilor contractante cu privire la acesta şi a anulat, ca netimbrat, recursul apelantei pârâte, în temeiul art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, constatând neîndeplinirea obligaţiei achitării timbrajului datorat de către această recurentă, menţinând dispoziţiile privind apelul acestei părţi.

Prin decizia nr. 33/ A-C, pronunţată la data de 4 mai 2010, instanţa de trimitere a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că fiecare parte invocă câte un contract, cu privire la aceeaşi operaţiune juridică, respectiv antrepriza privind lucrările de pepinieră şi de împădurire efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei şi că fiecare parte recunoaşte semnătura de pe contractul ce i se opune, constatând că, în realitate, părţile au încheiat două acte juridice succesive cu privire la acelaşi serviciu prestat, respectiv dobândit, secundul revocându-l pe primul; că, în speţă, sunt aplicabile regulile art. 1177 C. civ., potrivit cu care cel căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat scriptura sau semnătura sa; că reclamanta nu a contestat semnătura de pe contractul ce i se opune pentru ca judecătorul să poată trece la verificarea de scripte prevăzută de art. 1178 C. civ. şi art. 178 C. proc. civ.; că, în această situaţie, actul de care se prevalează pârâta nu poate fi înlăturat în lipsa contestării semnăturii lui de către reclamantă; că, în lipsa unor indicii convingătoare din care să rezulte ordinea în care au fost încheiate cele două contracte pentru a se putea stabili care este ultimul contract, adică cel în vigoare între părţi, instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 983 C. civ., considerând că nu sunt relevante, în a stabili care dintre cele două contracte este în vigoare între părţi, nici adresele emise de Regia Autonomă a Pădurilor, prin care se comunică răspunsul la sesizarea făcută de reclamantă, întrucât acestea conţin părerea unei terţe persoane cu privire la litigiul dintre părţi şi nici faptul că pârâta a precizat, pentru aceeaşi operaţiune, penalităţi de 1 % în raport cu alţi antreprenori, întrucât, conform principiului paralelismului formei actului, împotriva unui înscris nu se poate face dovada decât tot cu un înscris semnat de părţi, situaţie în care debitorul este ţinut la plata penalităţii de întârziere de 0,1 %, convenită prin contract.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta a evocat textul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile deciziei de casare, conformându-se doar parţial acesteia şi că, prin nerecunoaşterea valorii juridice a înscrisului emis de Regia Naţională a Pădurilor, prin care se arată cuantumul penalităţilor ca fiind de 1 %, a nesocotit cadrul legal care reglementează înfiinţarea şi atribuţiile acesteia - recurenta neprecizând relevanţa reiterării apărărilor de fond vizând cuantumul penalităţilor, faţă de decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Intimata-pârâtă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate susţinerile recurentei, în sensul că procentul penalităţilor este de 1 %, arătând că, anterior, aceasta a încheiat contractele nr. 1938 şi nr. 1985 care cuprind penalităţi de 0,06 %.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Examinarea actelor şi lucrărilor dosarului relevă că instanţa de trimitere, conformându-se dispoziţiilor instanţei de casare, a cercetat aspectele indicate în decizia instanţei superioare şi a administrat proba cu înscrisuri în dovedirea procentului de penalitate convenit de părţi, conform cerinţelor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., aşa încât nu se poate reţine încălcarea acestor prevederi prin modul în care judecătorii fondului au stabilit asupra situaţiei de fapt, după analiza şi aprecierea probelor administrate.

Este de observat că prin critica referitoare la nesocotirea cadrului legal care reglementează înfiinţarea şi atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor, de către instanţa de apel, recurenta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat şi a valorificat în probaţiune adresa nr. 7741 din 26 octombrie 2007, or stabilirea situaţiei de fapt în funcţie de probele administrate nu mai poate face obiectul analizei instanţei de recurs faţă de actuala redactare a art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Costeşti împotriva deciziei nr. 33/ A-C din 4 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3161/2010. Comercial