ICCJ. Decizia nr. 3198/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3198/2010
Dosar nr. 11242/3/2009
Şedinţa publică de la 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 9519 din 17 iunie 2009 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A.S.L.R. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC U.F.M. SA Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii a fost examinată cu prioritate excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, stabilindu-se că aceasta este nefondată întrucât au fost îndeplinite prevederile imperative ale art. 7201C. proc. civ., pârâta cunoscând în principal pretenţiile reclamantei.
Asupra fondului cauzei, s-a apreciat că pretenţiile reclamantei derivă dintr-un contract de închiriere, în raport de care locatorul reclamant era necesar să exhibe un titlu de proprietate pentru bunurile închiriate.
Chiar reclamanta a arătat, cu ocazia concluziilor cât şi în susţinerile scrise, că nu i-ar fi fost necesar titlul de proprietate pentru închiriere, dar în contractul încheiat cu pârâta s-a prevăzut la art. 22.1 o clauză referitoare la revocarea angajamentului de închiriere înainte de înmatricularea autovehiculului, ceea ce presupune că reclamanta a cumpărat aceste bunuri ce urmau ulterior a fi închiriate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 211 din 28 aprilie 2010 a admis apelul reclamantei SC A.S.L.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 9519 din 17 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a schimbat în tot această hotărâre şi a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 94.672,3 euro în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune interese.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenţii ale reclamantei.
În final, a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 10.854 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că în baza acceptării ofertei de închiriere a unui număr de 100 de autovehicule marca D.L.M.L., dovedită prin contractul de închiriere pe termen lung nr. 0004080801 din 18 august 2008, între apelantă în calitatea de locator şi intimată în calitatea de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 20097 din 20 august 2008, în care condiţiile de locaţiune au fost pe larg reglementate.
La data de 27 august 2008 intimata a transmis apelantei un „acord de încetare a contractului”, cu care reclamanta nu a fost de acord.
Greşit prima instanţă a reţinut că era necesar a se face dovada că apelanta era deja proprietar al celor 100 de autoturisme, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care impun calitatea de proprietar asupra unui vehicul celui care pretinde efectuarea operaţiunii de înmatriculare.
Astfel, locatorul nu trebuie să fie proprietarul bunului închiriat, iar intenţia părţilor nu a fost cea de a impune apelantei să achiziţioneze autovehiculele pentru a fi operantă clauza penală prevăzută la art. 22.1 din contract.
Este suficient a se dovedi neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei asumate şi potrivit clauzei penale reclamanta nu trebuie să mai probeze nici existenţa şi nici întinderea prejudiciului.
Prejudiciul este consecinţa faptei ilicite a pârâtei, care constă tocmai în neexecutarea obligaţiei contractuale.
Împotriva deciziei comerciale nr. 211 din 28 aprilie 2010 au promovat recurs atât reclamanta SC A.S.L.R. SRL cât şi pârâta SC U.F.M. SA, care au criticat pentru nelegalitate aceiaşi hotărâre judecătorească după cum urmează.
Recurenta-reclamantă SC A.S.L.R. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii şi capătului doi al cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata sumei de 53.805,27 RON reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% calculate la suma de 404.550,93 RON, de la scadenţă până la data de 10 martie 2008, precum şi a sumei calculate în continuare cu titlu de penalităţi până la data achitării efective a sumei de 404.550,93 RON.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că în speţă daunele cominatorii au fost stabilite nu pe cale judiciară ci pe cale convenţională aceasta nefiind de natură a schimba concluzia că daunele compensatorii nu pot fi cumulate cu daunele moratorii.
La rândul ei, recurenta pârâtă SC U.F.M. SA a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea deciziei criticate, cu consecinţa respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată a reclamantei.
S-a evocat împrejurarea că la momentul încheierii contractului reclamanta nu numai că nu era proprietara celor 100 de autoturisme care au făcut obiectul contractului, dar nu deţinea aceste autoturisme cu nici un titlu.
Clauza 22.1 din contractul din 20 august 2008 nu putea opera, deoarece reclamanta nu a achiziţionat autoturismele şi deci, nu avea cum să sufere un prejudiciu.
A mai fost depusă o întâmpinare de către recurenta-reclamantă SC A.S.L.R. SRL prin care a cerut respingerea recursului declarat de pârâtă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta SC A.S.L.R. SRL a cerut, în contradictoriu cu pârâta SC U.F.M. SA obligarea acesteia la plata sumei de 404.550,93 RON cu titlu de despăgubiri, conform facturii din 23 octombrie 2008 şi a sumei de 53.805,27 RON reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% calculate la suma de 404.550,93 RON, de la scadenţă până la data de 10 martie 2009, precum şi a sumei calculate în continuare cu titlu de penalităţi până la data achitării efective a sumei de 404.550,93 lei.
Este de necontestat că între părţi a fost încheiat contractul cadru privind închirierea pe termen lung a vehiculelor nr. 20097 din 20 august 2008 prin care, de comun acord, au fost menţionate drepturile şi obligaţiile asumate reciproc, condiţiile de livrare, kilometrajul şi durata contractului, întreţinerea şi reparaţiile, garanţiile şi asistenţa în caz de accident, asigurarea şi regulile în cazul utilizării vehiculului în străinătate, modalităţile de evaluare a daunelor în urma accidentelor şi a defecţiunilor severe, durata contractului şi termenul de plată, anularea comenzii, prelungirea contractului de închiriere şi rezilierea anticipată, precum şi jurisdicţia competentă.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta pârâtă SC U.F.M. SA, expusă constant în întâmpinare şi ulterior în motivele de recurs, potrivit căreia în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 22.1 din contractul din 20 august 2008, deoarece la momentul încheierii contractului şi a semnării formularului de închiriere pe termen lung reclamanta nu era proprietara celor 100 de autoturisme.
Amplu documentat şi bine argumentat instanţa de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc de părţi, constatând corect că nu pot fi aplicate în contextul expus dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, a fost dată eficienţă juridică art. 22 (1) din contract şi anume că în cazul în care un angajament de închiriere este revocat de către SC U.F.M. SA intempestiv, înainte de înmatricularea vehiculului, aceasta va trebui să plătească o penalitate egală cu 10% din preţul de listă plus opţiuni şi/sau accesorii speciale, cu excepţia cazului în care se specifică o altă înţelegere pe formularul de închiriere pe termen lung.
Clauza penală inserată expres în contract produce efectele specifice conform voinţei liber exprimate a părţilor, prejudiciul suferit de reclamantă fiind bine determinat şi stabilit anticipat, în condiţiile neexecutării obligaţiilor contractuale.
Nici critica adusă de recurenta reclamantă SC A.S.L.R. SRL nu este întemeiată, prin aceea că, faţă de obiectul contractului, calităţii părţilor şi clauzelor menţionate detaliat, cu trimitere în mod special la clauza penală analizată anterior, fac să nu fie posibilă obligarea pârâtei şi la plata sumei penalităţilor de 0,1% aferente sumei principale, fiind respectate dispoziţiile art. 1087 C. civ.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.S.L.R. SRL şi SC U.F.M. SA împotriva deciziei nr. 211 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de reglementările cuprinse în art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.S.L.R. SRL Bucureşti şi de pârâta SC U.T.I.F.M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 211 din 28 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3192/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3233/2010. Comercial → |
|---|
