ICCJ. Decizia nr. 3170/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3170/2010
Dosar nr. 563/1/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 5 noiembrie 1998, reclamanta SC T. SA Oradea a chemat în judecată pârâţii; SC A.C.C. SRL Oradea şi A.C.T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi la plata sumelor de 242.458.206 lei cu titlu de preţ, 13.228.578 lei penalizări conform prevederilor contractuale, 178.543.630 lei pierderi calculate conform cap. VIII din contract şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a învederat instanţei că în temeiul relaţiilor contractuale existente între ea şi SC W.Z.R.T. SRL actualmente SC A.C.C. SRL a livrat pârâtei, marfă conform facturilor prevăzute în anexă, dar pârâta nu a achitat decât o parte din contravaloarea produselor livrate, mai având de achitat o restanţă de 242.458.206 lei.
Deşi cu ocazia adunării generale a acţionarilor din 6 august 1996 pârâta s-a angajat să achite suma datorată până la data de 30 septembrie 1996 nu a achitat-o nici până în prezent.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 969, 920, 1088, 1092, 1361 şi 1362 C. civ. şi art. 43 C. com.
Pârâţii, prin întâmpinare, nu au contestat că SC A.C.C. SRL datorează reclamantei suma de 242.458.206 lei, însă s-au opus acordării penalităţilor şi pierderilor pretinse, întrucât între părţi a intervenit procesul verbal din 6 august 1996 privind cesionarea părţilor sociale ale lui A.C.T. către asociaţii rămaşi la SC T. SA, situaţie în care contractul iniţial a fost modificat potrivit acestui act la această sumă, iar pentru diferenţă s-au stabilit compensări între cele două societăţi, ca atare nu mai pot fi calculate penalităţi şi pierderi.
Pârâţii au formulat acţiune reconvenţională în cauză, solicitând instanţei să se constate că potrivit actului intitulat „convenţie" încheiat la data de 13 august 1996 între asociaţii reclamantei şi A.C.T., odată cu cesionarea părţilor sociale ale acestuia din urmă către asociaţii rămaşi în cadrul reclamantei, această societate s-a obligat să plătească lui A.C.T. un procent de 8 % din contractul încheiat de reclamanta-pârâtă reconvenţională cu R.A. Timişoara, contract finalizat între părţile contractante cât şi o penalizare de 3 % în situaţia în care nu se respectă exclusivitatea distribuirii de contoare de apă acordate de SC T. SA către SC A.C.C. SRL, raportată la valoarea contractelor încheiate de SC T. SA în aria de distribuire exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C. SRL precum şi constatarea efectivei concurenţe neloiale a reclamantei pârâte reconvenţională, stabilindu-se sumele pe care SC T. SA le datorează pârâtelor, iar în final a se proceda la compensarea datoriilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reconvenţionale arată că nu contestă faptul că SC A.C.C. SRL are de achitat reclamantei suma de 242.458.206 lei, echivalentul contoarelor de apă şi energie ce i-a fost livrată de către reclamantă.
Prin procesul verbal al asociaţilor din 6 august 1996 la pct. 5 s-a stabilit compensarea datoriei SC T. SA către SC A.C.C. SRL în sumă de 41.089.407 lei, act care fiind semnat de asociaţi, modifică termenii contractuali iniţiali, fiind o nouă tranzacţie, respectiv o novaţie de debite, situaţie în care nu se mai poate invoca vreun punct din contractul iniţial, nu se mai pot pretinde pierderi sau penalităţi, pentru că acest act răstoarnă raportul contractual iniţial.
La pct. 6 alin. (3) din acest proces verbal se aminteşte de un contract de distribuţie exclusivă acordată către SC A.C.C. pentru contoarele comercializate de SC T. pe un teritoriu ce urmează a se stabili în contract.
Odată cu cesiunea părţilor sociale ale lui A.C.T. în data de 13 august 1996 s-a încheiat o convenţie privată între toţi semnatarii actului adiţional autentificat cu nr. 1586 din 13 august 1996.
Potrivit înţelegerii pentru cesionarea părţilor sociale A.C.T. urma să primească un procent de 8 % din valoarea contractului ce se derula cu R.A. Timişoara, semnat în perioada cât cedentul era asociat în cadrul reclamantei, stabilindu-se aria de distribuţie exclusivă precum şi penalităţi de 3 % pe fiecare contract încheiat şi derulat de reclamantă în detrimentul pârâtei.
Prin sentinţa nr. 407 din 20 aprilie 2000, Tribunalul Bihor a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească sumele de 242.458.206 lei cu titlu de preţ, 13.228.578 lei penalităţi, 178.543.630 lei daune cu cheltuieli de judecată.
S-a respins, totodată, ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC A.C.C. SRL.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că novaţia este o modalitate de transformare a unei obligaţii este practic o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie diferită de cea veche.
În acest context nu s-a luat în consideraţie procesul verbal al adunării generale a asociaţiei reclamantei din data de 6 august 1996, respectiv faptul că datoria din 1995 în valoare de 41.089.407 lei se va clarifica până la 30 august 1996 urmând să se facă compensări întrucât între părţi:
Nu s-a luat în consideraţie nici actul intitulat „convenţie" sub semnătură privată încheiat la data de 13 august 1996 prin care A.C.T. a cesionat către ceilalţi asociaţi ai reclamantei acţiunile sale, cesionare condiţionată de plata către acesta sau către societatea pârâtă a cotei de 8 % din valoarea contractului de livrare contoare încheiat între reclamantă şi R.A. Timişoara cu acordarea dreptului de distribuţie exclusivă, motivat de faptul că este încheiat sub semnătură privată, neputându-se constata cine sunt persoanele semnatare.
Mai mult s-a considerat că asociaţii nu pot angaja drepturi şi obligaţii pentru societatea reclamantă.
Urmare criticilor formulate de părţ,i Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 373 din 17 iulie 2001, a admis apelul a anulat sentinţa criticată şi a reţinut cauza spre rejudecare.
În rejudecare, aceiaşi instanţă prin Decizia nr. 517 din 13 noiembrie 2001, admite în parte acţiunea reclamantei SC T. SA cu sediul în Oradea, sos. Borşului, împotriva pârâtei SC A.C.C. SRL cu sediul în Oradea, B-dul Dacia, parter şi obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 593.608.693 lei cu titlu de pretenţii, preţ şi penalităţi.
Respinge capătul de cerere privind pierderile.
Respinge acţiunea faţă de pârâtul A.C.T.
Admite acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali SC A.C.C. SRL Oradea şi A.C.T. împotriva pârâtei reconvenţionale SC T. SA Oradea şi obligă pârâta reconvenţională să plătească reclamanţilor suma de 2.759.828.776 lei, pretenţii.
Dispune compensarea de drept a celor două datorii până la concurenţa sumei de 593.608.693 lei şi obligă reclamanta pârâtă reconvenţională SC T. SA să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţionali suma de 2.166.220.083 lei.
Compensează cheltuielile de judecată şi obligă reclamanta pârâtă reconvenţională SC T. SA Oradea să plătească pârâţilor reclamanţi reconvenţionali suma de 81.404.096 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar cu privire la acţiunea principală a reţinut că în baza raporturilor contractuale existente între SC T. SA şi SC W.T. SRL, denumită în prezent SC A.C.C. SRL Oradea, reclamanta a livrat pârâtei contoare de apă şi alte produse conform facturilor depuse la dosar.
Pârâta a achitat parţial contravaloarea facturilor, rămânând o restanţă în sumă de 242.458.206 lei, sumă necontestată de pârâtă.
Conform cap. VII din contract pentru întârzierea plăţii produselor livrate, reclamanta a calculat şi pretins suma de: 13.228.58 lei penalităţi de întârziere şi 178.543.630 lei, pierderi băneşti, conform situaţiilor.
Aceste sume au fost actualizate la indicele de inflaţie de la data de 30 aprilie 2001 conform expertizei contabile.
Cât priveşte capătul de cerere privind pierderile în sumă de 178.543.630 lei, instanţa a apreciat că nu au fost dovedite.
Acţiunea reclamantei faţă de pârâtul A.C.T. a fost apreciată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Astfel, în cauză, nu rezultă că acesta şi-ar fi asumat vreo obligaţie, raportul juridic existând doar între cele două societăţi.
Conform art. 73 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor aparţine creditorilor societăţii, însă aceştia o vor putea exercita numai în cazul falimentului, ceea ce în speţă nu este cazul.
Cu privire la acţiunea reconvenţională, formulată de pârâţii SC A.C.C. SRL Oradea şi A.C.T., instanţa a considerat că potrivit celor înserate în procesul verbal întocmit cu ocazia A.G.A. SC T. SA din 6 august 1996, între asociaţii reclamantei pârâtă reconvenţională odată cu cesiunea părţilor sociale ale pârâtului-reclamant reconvenţional A.C.T., la data de 13 august 2000 s-a încheiat convenţia privată, potrivit căreia SC T. SA Oradea s-a obligat la plata către A.C.T. sau către firma SC A.C.C. SRL Oradea a unui procent de 8 % din contractul încheiat cu R.A. Timişoara, cât şi la o penalizare de 3 % în situaţia în care nu se respectă exclusivitatea distribuţiei de contoare de apă de către SC T. SA către SC A.C.C. SRL, raportată la valoarea contractelor încheiate de SC T. în aria de distribuire exclusivă recunoscută pe seama SC A.C.C. SRL.
Susţinerile reclamantei-pârâte reconvenţionale în sensul că această convenţie nu reflectă acordul de voinţă al părţilor şi că se impune a se constata nulitatea convenţiei, vor fi înlăturate, întrucât instanţa nu a fost legal sesizată cu privire la constatarea nulităţii convenţiei printr-o cerere reconvenţională.
Cât priveşte Ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea din 9 iulie 2001, prin care de altfel, partea interesată este îndrumată a se adresa instanţei civile pentru desfiinţarea totală a convenţiei din 13 august 1996, se reţine că a fost atacată cu plângere la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, astfel că nu a fost avută în vedere de această instanţă.
Conform celor reţinute în raportul de expertiză contabilă, în baza convenţiei din 13 august 1996, SC A.C.C. SRL are de încasat de la SC T. SA, 3 % din vânzarea de contoare de măsurat energie termică, apă caldă şi rece din toată gama H., H., W., S. pe aria de distribuţie Arad – Bihor - Cluj – Hunedoara şi Timiş -914.509.598 lei, sumă care reactualizată până la data de 30 aprilie 2001 – reprezintă 1.623.212.562 lei.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs SC A.C.C. SRL cât şi SC T. SA Oradea fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, SC A.C.C. SRL consideră că în mod greşit instanţa nu a acordat reactualizarea sumei datorate de SC T. SA şi începând cu 1 mai 2001 şi apoi în continuare până la plata efectivă a întregii sume.
SC T. SA Oradea susţine că urmare plângerii penale înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea s-a început urmărirea penală împotriva numitului A.C.T. dispunându-se prin ordonanţa din 9 iulie 2001 scoaterea de sub urmărirea penală pentru fapta prevăzută de art. 290 C. pen., dispunând confiscarea specială a convenţiei întocmită în fals de către numitul A.C.T.
Potrivit art. 249 alin. (2) raportat la art. 245 lit. e) C. proc. pen., se restabileşte situaţia anterioară întocmirii actului fals, din această perspectivă soluţia instanţei de apel fiind nelegală.
Cu privire la recursul SC A.C.C. SRL se reţine că în şedinţa din 25 martie 2004 apărătorul acesteia a învederat instanţei că nu poate preciza suma reactualizată şi că înţelege să nu timbreze această pretenţie astfel că se va face aplicaţiunea dispoziţiilor Legii nr. 146/1997, recursul urmând a fi anulat, ca netimbrat, sancţiune aplicabilă potrivit art. 3 din acest act normativ.
Cu privire la recursul reclamantei SC T. SA Oradea se reţine că nu s-au produs dovezi privind anularea convenţiei din 13 august 1996 nefiind produse dovezi privind modul de soluţionare a cauzei penale.
Mai mult, prin sentinţa nr. 2033 din 30 septembrie 2003 irevocabilă, s-a respins acţiunea reclamantei SC T. SA Oradea privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic denumit convenţie încheiat la data de 13 august 1996.
În aceste condiţii vor fi înlăturate criticile formulate de recurentă, având în vedere cele reţinute în raportul de expertiză contabilă, fiind legală măsura compensării datoriilor reciproce.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA Oradea împotriva deciziei nr. 517 din 13 noiembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează recursul declarat de pârâta SC A.C.C. SRL Oradea împotriva aceleiaşi decizii ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3164/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3172/2010. Comercial → |
|---|
