ICCJ. Decizia nr. 3176/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3176/2010
Dosar nr. 3977/90/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, la data de 28 septembrie 2007, sub nr. 3977/90/2007, reclamanta SC T.M. SA, în faliment, prin lichidator judiciar R.V.A. Craiova I.S. SPPI (succesoare în drepturi şi obligaţii a SC R.V.A. – Filiala Craiova SRL) a chemat în judecată pe pârâta SC E.I. SRL Călimăneşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 305.030 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr. 00417566 din 8 martie 2005, nr. 0937308 din 8 martie 2005, nr. 0937309 din 1 august 2005 şi nr. 0937310 din 5 august 2005.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1361 C. civ., reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 744 din 5 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 55/F/1/2005, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva reclamantei, iar la data de 1 iunie 2006, prin încheierea nr. 123 judecătorul sindic a dispus intrarea reclamantei în faliment, cu ridicarea dreptului acestuia de administrare.
După deschiderea procedurii, reclamanta a desfăşurat activitate economică având relaţii comerciale cu pârâta. Debitul pârâtei s-a regăsit în evidenţa contabilă a reclamantei în urma expertizei efectuate ca urmare a intrării acesteia din urmă în faliment.
Pârâta a pretins că în contul sumei sus arătate a cedat reclamantei creanţa sa totală de 308.458,9 lei deţinută împotriva SC G. SRL şi SC G.I. SRL. De asemenea, pârâta a mai susţinut că între cele două părţi a existat o operaţiune de compensare a datoriilor.
Afirmaţiile nu sunt reale, întrucât cesiunile nu prevăd expres stingerea debitului de 305.030 lei, iar o operaţiune de compensare nu putea interveni câtă vreme reclamanta nu era, la rândul ei, debitoare faţă de pârâtă.
Contractele de cesiune nu au fost autorizate de judecătorul sindic şi nu fac parte din activitatea curentă a reclamantei, astfel încât sunt lovite de nulitate conform art. 46 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentinţa nr. 228/ C din 12 februarie 2009, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei reţinând concluziile raportului de expertiză şi înscrisurile de la dosar din care rezultă că creanţa reclamantei a fost acoperită de către pârâtă prin cesiunea altor creanţe ale acesteia şi prin două procese-verbale de compensare. Faptul că această compensare nu a fost înscrisă şi în contabilitatea reclamantei nu îi poate fi imputabil pârâtei. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 85/2006, întrucât procedura falimentului a fost deschisă la 1 iunie 2006, iar compensările din litigiu s-au efectuat în anul 2005.
Criticile formulate de reclamantă au fost înlăturate de instanţa de apel care prin Decizia nr. 86 din 9 septembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În argumentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză nu rezultă existenţa altor creanţe ale reclamantei faţă de pârâtă decât cele care fac obiectul prezentului litigiu.
Contractele de cesiune de creanţă şi procesele-verbale de compensare, cu valoarea arătată mai sus, au fost înscrise în contabilitatea pârâtei la momentul efectuării lor în anul 2005.
Debitorii cedaţi au cunoscut cesiunea aşa cum rezultă din contractul nr. 25/2005, din notificarea adresată debitorului cedat SC G.I. SRL şi din declaraţiile extrajudiciare date de reprezentanţii celor doi debitori cedaţi. De altfel, valabilitatea cesiunii de creanţă nu necesită consimţământul debitorului cedat.
La momentul predării creanţelor, debitorii cedaţi erau în funcţiune, dizolvarea, respectiv radierea, intervenind în cazul lor mult ulterior momentului respectiv. Din expertiza judiciară rezultă că în contabilitatea pârâtei existau creanţele către cei doi debitori cedaţi, creanţe certe, lichide şi exigibile. Astfel, pârâta-creditor cedent a respectat dispoziţiile art. 1392 C. civ.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că reclamanta nu mai are un debit direct către pârâtă şi că neînscrierea cesiunilor în contabilitatea reclamantei nu-i poate fi imputată pârâtei şi nu echivalează cu inexistenţa actelor respective.
Împotriva soluţiei instanţei de apel a declarat recurs, în termen şi legal timbrat reclamanta, criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod eronat s-a considerat cesiunea de creanţă un mod de stingere a unei obligaţii, iar pe de altă parte s-a interpretat greşit dispoziţiile art. 46 coroborat cu art. 52 al Legii nr. 85/2006.
Astfel, se arată că art. 46 în vigoare prevede că „În afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule".
Se consideră că sancţiunea nulităţii operează în funcţie de data deschiderii procedurii (5 aprilie 2005) şi nu data trecerii în faliment.
Recursul este nefondat.
Prin contractul înregistrat sub nr. 25 din 30 august 2005, încheiat între SC E.I. SRL şi SC T. SA, având ca debitor cedat pe SC G. SRL şi contractul nr. 26 din 30 august 2005, încheiat între SC E.I. SRL şi SC T. SA având ca debitor cedat pe SC G.I. SRL, SC E.I. SRL, a cedat în contul datoriei sale către SC T. SA două creanţe în valoare totală de 308.458,9 lei, această cesiune operând ca o compensare a datoriilor existente între cele două societăţi la acea dată.
Astfel, începând cu acea dată SC T. SA, nu a mai figurat în evidenţele contabile SC E.I. SRL ca şi creditor, între cele două părţi realizându-se operaţiunea de compensare.
Susţinerile reclamantei cu privire la faptul ca aceste cesiuni nu au nici o legătură cu debitul respectiv nu corespund realităţii.
Cesiunea de creanţă este o convenţie prin care un creditor transmite către altă persoană creanţa sa, prin această convenţie se transmite creanţa pe care cedentul o are faţă de debitorul cedat. Prin efectul cesiunii noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul, fiind un contract consensual, cesiunea de creanţă este valabil încheiată în momentul realizării acordului de voinţă.
În speţă cele două părţi, respectiv cedentul (SC E.I. SRL) şi cesionarul (SC T. SA) şi-au manifestat acordul de voinţă cu privire la cesiune semnând şi ştampilând în original cele două documente prin aceasta însuşindu-şi în totalitate conţinutul lor.
Astfel, între cele două părţi, ca efect al cesiunii de creanţă din momentul realizării acordului de voinţă cele două creanţe s-au transferat către cesionar, respectiv SC T. SA.
Ca urmare a perfectării celor două contracte de cesiune obligaţia de plata avută de SC E.I. SRL către SC T. SA s-a stins la data semnării celor două contracte de cesiune.
Susţinerea recurentei că s-a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 46 coroborat cu art. 52 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi reţinută având în vedere că procedura falimentului s-a deschis la data de 1 iunie 2006, iar compensările în litigiu s-au efectuat în anul 2005, aşa cum a precizat şi expertiza contabilă.
Mai mult art. 49 din aceiaşi lege, reglementează situaţia debitorului în perioada de observaţie adică în intervalul de deschidere a procedurii şi intrării în faliment adică continuarea activităţilor contractate conform obiectivului de activitate, efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora.
În aceste condiţii văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.M. SA prin lichidator R.V.A. CRAIOVA I.S. SPRL CRAIOVA împotriva deciziei nr. 86/ A-C din 9 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3172/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3177/2010. Comercial → |
|---|
